Boala Kienbock: cauze, simptome, tratament

Ce este si cum apare boala Kienbock?

Boala Kienböck este o afectiune ortopedica rara care afecteaza osul semilunar, unul dintre cele opt oase mici ale incheieturii mainii. Aceasta este o forma de necroza avasculara, ceea ce inseamna ca osul semilunar nu primeste suficient sange, ceea ce duce la moartea tesutului osos si, in cele din urma, la colapsul acestuia [1]. 

Mecanismul bolii

Fluxul sanguin insuficient catre osul semilunar determina pierderea progresiva a rezistentei osoase. Pe masura ce boala avanseaza, structura osoasa se degradeaza, ceea ce poate duce la durere, rigiditate si pierderea functiei mainii. In stadii avansate, boala poate provoca artrita degenerativa la nivelul incheieturii mainii.

Aceasta afectiune poate evolua lent sau rapid, iar fara tratament adecvat poate duce la afectarea permanenta a mobilitatii mainii [2].

Cauze si factori de risc pentru boala Kienböck

Boala Kienböck este o afectiune complexa cu cauze multifactoriale. Desi mecanismul exact nu este pe deplin inteles, se considera ca aceasta apare din cauza unei insuficiente a fluxului sanguin catre osul semilunar, ceea ce duce la necroza avasculara. Mai multi factori de risc pot contribui la aparitia si progresia bolii.

Cauzele bolii Kienböck

Boala este determinata de o combinatie de factori biomecanici si vasculari, incluzand:

• Compromiterea vascularizarii osului semilunar: osul semilunar are un aport sanguin limitat, care poate fi intrerupt de anomalii congenitale ale vaselor de sange sau de factori externi, cum ar fi traumatismele repetate.
• Traumatisme la nivelul incheieturii mainii: loviturile directe, entorsele sau fracturile pot afecta alimentarea cu sange a osului semilunar si pot contribui la aparitia bolii.
• Factori biomecanici – disproportia dintre radius si ulna: persoanele cu ulna mai scurta decat radiusul (ulna minus) sunt mai predispuse la boala Kienböck, deoarece aceasta configuratie anatomica creste presiunea pe osul semilunar, reducandu-i vascularizarea.
• Presiune anormala asupra osului semilunar: suprasolicitarea cronica a incheieturii mainii, in special la persoane care folosesc frecvent mainile pentru activitati grele (muncitori manuali, sportivi), poate duce la microtraumatisme repetate care afecteaza circulatia sanguina [3]. 

Factori de risc pentru boala Kienböck

Anumiti factori pot creste riscul de a dezvolta aceasta afectiune:

• Anomalii congenitale ale vascularizarii: unele persoane au un sistem vascular slab dezvoltat la nivelul osului semilunar, ceea ce face ca acesta sa fie mai vulnerabil la necroza.
• Fracturi sau entorse netratate corespunzator: traumatismele anterioare pot contribui la deteriorarea fluxului sanguin in zona respectiva.
• Profesii cu suprasolicitare manuala: muncitorii in constructii, sportivii sau persoanele care lucreaza in domenii ce presupun miscari repetitive ale mainii sunt mai expuse riscului.
• Boli sistemice care afecteaza circulatia sanguina: afectiuni precum lupusul eritematos sistemic, boala Raynaud sau diabetul pot influenta vascularizarea oaselor mici ale mainii.
• Factori genetici: exista unele dovezi ca predispozitia genetica poate juca un rol in dezvoltarea bolii Kienböck.
• Fumatul si alte obiceiuri care afecteaza circulatia: fumatul este un factor de risc major pentru multe afectiuni vasculare, inclusiv pentru necroza avasculara [4].

Boala Kienböck apare, de obicei, intre 20 si 40 de ani, fiind mai frecventa la barbati decat la femei. Identificarea timpurie a factorilor de risc si adoptarea unor masuri preventive pot contribui la reducerea progresiei bolii si la mentinerea functionalitatii mainii [5].

Simptomele bolii Kienböck

Boala Kienböck evolueaza lent, iar simptomele pot varia in functie de stadiul in care se afla afectiunea. La inceput, pacientii pot confunda simptomele cu cele ale unei entorse obisnuite, ceea ce poate duce la intarzierea diagnosticului. Pe masura ce boala progreseaza, durerea si disfunctia incheieturii devin din ce in ce mai evidente.

Simptome initiale (Stadiul I si II)

In primele etape ale bolii, simptomele pot fi subtile si usor de trecut cu vederea:

• Durere difuza la incheietura mainii: apare treptat si se resimte mai ales pe partea dorsala a incheieturii (spatele mainii). Durerea este initial usoara si intermitenta, dar poate deveni constanta in timp.
• Inflamatie si sensibilitate la atingere: umflatura este discreta, dar incheietura poate deveni sensibila la palpare.
• Dificultati in efectuarea activitatilor zilnice: slabiciunea mainii poate face dificila prinderea si manipularea obiectelor. Pacientii observa dificultati in activitati precum deschiderea unui borcan sau strangerea pumnului.
• Mobilitate redusa a incheieturii: miscarile incheieturii sunt usor restrictionate, iar indoirea sau intinderea completa a acesteia poate deveni dureroasa.
• Senzatie de rigiditate dimineata: multi pacienti resimt dificultati in miscarea mainii la trezire, rigiditatea ameliorandu-se pe parcursul zilei [6].

Simptome avansate (Stadiul III si IV)

Daca boala nu este diagnosticata si tratata la timp, simptomele devin mai severe, afectand semnificativ functia mainii:

• Durere persistenta si severa: durerea nu mai este doar intermitenta, ci constanta, putand deveni invalidanta. Apare chiar si in repaus, iar miscarile normale agraveaza disconfortul.
• Pierderea fortei in mana: pacientii nu mai pot strange puternic pumnul si resimt slabiciune in prinderea obiectelor. Scaderea fortei musculare poate duce la dificultati in activitati de zi cu zi, cum ar fi scrisul sau folosirea uneltelor.
• Rigiditate accentuata a incheieturii: miscarile devin din ce in ce mai limitate, iar mobilitatea incheieturii este sever restrictionata. Flexia si extensia mainii devin dureroase si greu de realizat.
• Zgomote articulare (crepitatii) si deformarea incheieturii: in stadiile avansate, pacientii pot simti sau auzi un zgomot asemanator unei trosnituri atunci cand isi misca incheietura. Forma incheieturii poate fi modificata din cauza colapsului osului semilunar si aparitiei artritei secundare.
• Aparitia artritei degenerative: in faza finala a bolii (stadiul IV), degradarea cartilajului si modificarile structurale ale articulatiei duc la artrita. Aceasta determina durere cronica si limitarea permanenta a miscarilor incheieturii [7].

Diagnosticul bolii Kienböck

Diagnosticul bolii Kienböck se bazeaza pe o combinatie de examinare clinica si teste imagistice. Deoarece simptomele initiale sunt adesea nespecifice si pot fi confundate cu alte afectiuni ale incheieturii mainii, este esential ca pacientii sa fie evaluati de un specialist ortoped sau de un reumatolog pentru un diagnostic corect.

Examinarea clinica

Medicul va incepe printr-o anamneza detaliata si un examen fizic, avand in vedere urmatoarele aspecte:

• Istoricul medical si al traumatismelor – se analizeaza eventualele leziuni anterioare ale incheieturii mainii, istoricul bolilor circulatorii si posibila suprasolicitare a mainii.
• Durerea si sensibilitatea locala – durerea este resimtita predominant pe partea dorsala a incheieturii. Medicul poate aplica presiune pe osul semilunar pentru a evalua gradul de sensibilitate.
• Mobilitatea incheieturii – se testeaza gradul de miscare si rigiditatea mainii, observand limitarile in flexie si extensie.
• Forta de prindere – pacientii cu boala Kienböck au adesea o scadere a fortei in mana afectata [8].

Investigatii imagistice

Pentru confirmarea diagnosticului si stadializarea bolii, sunt necesare mai multe investigatii imagistice:

Radiografia incheieturii mainii

• Este prima investigatie recomandata, insa poate fi normala in stadiile incipiente ale bolii.
• In stadiile mai avansate, se pot observa:
  • Scleroza osului semilunar (cresterea densitatii osoase).
  • Fragmentarea sau colapsul osului semilunar.
  • Modificari degenerative in articulatia incheieturii [2].

Rezonanta magnetica nucleara (RMN)

• Cea mai sensibila metoda pentru diagnosticarea precoce a bolii Kienböck.
• Poate detecta lipsa vascularizarii osului semilunar inainte ca modificarile sa devina evidente pe radiografie.
• Ajuta la evaluarea afectarii cartilajului si a tesuturilor moi [4].

Tomografia computerizata (CT)

• Utilizata pentru a vizualiza detaliat structura osoasa, in special in stadiile avansate.
• Ajuta la planificarea interventiilor chirurgicale in cazurile severe [5].

Scintigrafia osoasa

• Ofera informatii despre fluxul sanguin catre osul semilunar.
• Daca aportul de sange este scazut, se confirma necroza avasculara [2].

Diagnosticul diferential

Boala Kienböck trebuie diferentiata de alte afectiuni care pot provoca simptome similare, cum ar fi:

• Fractura de os semilunar
• Sindromul de tunel carpian
• Tendinita extensoarelor mainii
• Artrita reumatoida
• Boala Preiser (necroza avasculara a osului scafoid) [1].

Tratamentul bolii Kienböck

Tratamentul bolii Kienböck depinde de stadiul evolutiv al afectiunii si de severitatea simptomelor. Scopul principal al tratamentului este mentinerea functiei mainii, reducerea durerii si prevenirea colapsului osului semilunar. Optiunile de tratament sunt impartite in doua categorii principale: tratament conservator (non-chirurgical) si tratament chirurgical.

Tratamentul conservator (non-chirurgical)

Este utilizat in stadiile incipiente ale bolii (Stadiul I si uneori Stadiul II), cand osul semilunar nu a suferit inca o deteriorare semnificativa.

Imobilizarea incheieturii

• Utilizarea unei orteze, a unei atele sau a unui ghips pentru a limita miscarile incheieturii si a reduce stresul asupra osului semilunar.
• Perioada de imobilizare variaza intre 6-12 saptamani.
• Scopul este de a permite regenerarea osoasa si de a reduce durerea [2].

Medicamente antiinflamatoare si analgezice

• AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) – pentru a reduce durerea si inflamatia.
• Analgezice – in cazuri mai severe, se pot prescrie medicamente mai puternice pentru controlul durerii.

Terapie fizica si reabilitare

• Dupa perioada de imobilizare, kinetoterapia ajuta la restabilirea mobilitatii si fortei incheieturii.
• Exercitiile de intarire si stretching sunt esentiale pentru prevenirea rigiditatii [3].

Modificarea activitatilor zilnice

• Evitarea suprasolicitarii mainii prin ajustarea activitatilor care implica miscari repetitive sau greutate mare.
• Utilizarea unor dispozitive ergonomice pentru reducerea stresului asupra incheieturii [5].

Tratamentul chirurgical

Daca boala Kienböck avanseaza la stadiul II, III sau IV si simptomele devin severe, interventia chirurgicala devine necesara. Exista mai multe optiuni chirurgicale, alese in functie de gradul afectarii osului semilunar si a articulatiei incheieturii.

Revascularizarea osului semilunar

• Se utilizeaza in stadiile incipiente, cand osul semilunar este afectat, dar nu complet distrus.
• Procedura implica grefe osoase din alte zone ale corpului pentru a imbunatati vascularizarea si a preveni colapsul osos.

Alungirea radiusului sau scurtarea ulnei (osteotomie)

• Se recomanda in cazurile in care exista o discrepanta intre lungimea radiusului si ulnei (ulna minus).
• Alungirea radiusului – osul este taiat si alungit cu un implant pentru a reduce presiunea asupra osului semilunar.
• Scurtarea ulnei – in cazul in care ulna este mai scurta decat radiusul, aceasta poate fi ajustata pentru a echilibra fortele asupra incheieturii.

Fuzionarea (artrodeza) partiala a articulatiei incheieturii

• Se utilizeaza in cazurile avansate, cand osul semilunar este grav afectat si nu mai poate fi salvat.
• Se fuzioneaza unele oase ale carpului pentru a mentine stabilitatea incheieturii si a reduce durerea.
• Aceasta procedura poate limita miscarile incheieturii, dar pastreaza o anumita functionalitate.

Indepartarea osului semilunar si inlocuirea cu un implant (artroplastie)

• Daca osul semilunar este complet distrus, acesta poate fi indepartat si inlocuit fie cu un implant sintetic, fie cu o grefa osoasa.
• Scopul este de a mentine mobilitatea mainii si de a reduce durerea.

Fuzionarea completa a articulatiei incheieturii (artrodeza totala)

• Se aplica in stadiile foarte avansate (stadiul IV), cand boala a cauzat artrita severa.
• Procedura elimina complet miscarea incheieturii, dar ofera stabilitate si reduce durerea cronica.
• Este ultima solutie atunci cand alte tratamente nu sunt eficiente [4, 6, 8].

Recuperarea postoperatorie

Dupa interventia chirurgicala, recuperarea poate dura cateva luni si include:

• Imobilizare temporara cu ghips sau orteza.
• Fizioterapie intensiva pentru restabilirea fortei si mobilitatii mainii.
• Monitorizare medicala regulata pentru a preveni complicatiile si a urmari progresul vindecarii.

Metode de preventie pentru boala Kienböck

Deoarece boala Kienböck este cauzata de o combinatie de factori biomecanici si vasculari, nu exista o metoda sigura de preventie. Totusi, anumite masuri pot reduce riscul aparitiei acestei afectiuni sau pot intarzia progresia ei.

Prevenirea traumatismelor la incheietura mainii

Una dintre principalele cauze ale bolii Kienböck este expunerea la traumatisme repetate sau severe la nivelul incheieturii. Pentru a preveni aceste leziuni:

• Evita caderile si loviturile directe la incheietura – daca practici sporturi de contact (fotbal, baschet, arte martiale) sau activitati cu risc ridicat (patinaj, ciclism), poarta echipament de protectie, cum ar fi orteze pentru incheietura.
• Foloseste tehnici corecte de ridicare a greutatilor – atunci cand ridici obiecte grele, distribuie greutatea uniform pentru a evita suprasolicitarea incheieturii.
• Evita miscarile repetitive excesive – daca lucrezi intr-un mediu care implica folosirea frecventa a mainilor (tamplarie, mecanica, dactilografiere), ia pauze regulate pentru a reduce stresul asupra incheieturii [4].

Mentinerea unei bune circulatii sanguine in oase

Boala Kienböck este cauzata de lipsa fluxului sanguin catre osul semilunar, asa ca imbunatatirea circulatiei este esentiala.

• Renunta la fumat – nicotina afecteaza circulatia si reduce fluxul sanguin catre oase, crescand riscul de necroza avasculara.
• Mentine un stil de viata activ – exercitiile fizice regulate imbunatatesc circulatia si sanatatea oaselor.
• Evita expunerea la temperaturi scazute – persoanele cu sindrom Raynaud sau alte tulburari vasculare ar trebui sa-si protejeze mainile de frig.
• Hidratarea corespunzatoare – consumul suficient de apa ajuta la mentinerea fluxului sanguin optim si a sanatatii tesuturilor.

Protejarea articulatiei prin exercitii si postura corecta

O biomecanica defectuoasa poate creste presiunea asupra osului semilunar, ceea ce duce la un risc crescut de boala Kienböck.

• Exercitii pentru intarirea incheieturii – intarirea muschilor antebratului poate reduce presiunea asupra oaselor mici ale mainii. Exemple:
  • Strangerea unei mingi de cauciuc moale.
  • Exercitii de intindere si mobilitate pentru incheietura.
• Pastrarea unei posturi corecte la munca – utilizarea unui suport ergonomic pentru maini atunci cand lucrezi la calculator poate preveni stresul asupra incheieturii [3].

Depistarea si tratarea precoce a factorilor de risc

Daca ai factori de risc, cum ar fi o diferenta de lungime intre radius si ulna (ulna minus), o evaluare timpurie de catre un specialist poate preveni progresia bolii.

• Daca ai dureri persistente la incheietura, consulta un ortoped cat mai devreme.
• Persoanele cu antecedente de fracturi sau entorse netratate ar trebui sa efectueze controale regulate pentru a depista eventualele probleme articulare [2].

Boala Kienböck este o afectiune rara, dar progresiva, care poate afecta grav functionalitatea mainii daca nu este diagnosticata si tratata la timp. Desi cauzele exacte nu sunt pe deplin cunoscute, identificarea precoce a simptomelor si gestionarea corecta a factorilor de risc pot contribui la incetinirea evolutiei bolii. Tratamentul variaza de la metode conservatoare la interventii chirurgicale, in functie de stadiul bolii. Adoptarea unui stil de viata sanatos, protejarea incheieturii si evitarea traumatismelor pot ajuta la reducerea riscurilor. Consultul medical prompt este esential pentru mentinerea mobilitatii si calitatii vietii pacientilor afectati.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

Surse: