Adrenalina: ce este si ce rol are pentru organism?

13. 2. 2023 · Farmacistul Dr. Max · 5 minute de citit
Adrenalina

 

Adrenalina, denumita si epinefrina, este un hormon secretat de glandele suprarenale in situatii de pericol sau stres. Aceasta substanta are efecte importante la nivelul sistemelor cardiovascular, respirator si nervos, dar si asupra metabolismului. Adrenalina sintetica este folosita ca medicatie de urgenta, in anumite situatii. Iata ce trebuie sa stii despre aceasta substanta si care este rolul ei in organism!

Ce este adrenalina?

Atunci cand te confrunti cu o situatie periculoasa, in care trebuie sa reactionezi rapid, sau cu un eveniment care iti provoaca stres, adrenalina este unul dintre hormonii care iti ajuta organismul sa faca fata, activand raspunsul de tip „lupta sau fugi”. In aceste momente, creierul transmite semnale catre glandele suprarenale care elibereaza adrenalina in sange. Efectul acestui hormon apare in numai 2-3 minute [1].

Adrenalina de sinteza se foloseste ca medicatie de urgenta, in cazul unui soc anafilactic sau a crizelor de astm. Personalul medical specializat o poate administra si in cazul unui stop cardiac [1].

Ce rol indeplineste adrenalina la nivelul organismului?

 

Adrenalina la nivelul organismului

 

Rolul adrenalinei in organism este unul complex, aceasta actionand pe mai multe planuri. La nivelul sistemului cardiovascular, adrenalina mareste frecventa cardiaca si forta de contractie a inimii. Sub efectul adrenalinei, tensiunea arteriala creste, iar circulatia sanguina catre organele vitale, precum creierul si plamanii, se imbunatateste.

La nivelul sistemului respirator, adrenalina creste frecventa si amplitudinea muschilor respiratori, stimuland oxigenarea tesuturilor si respiratia. Substanta actioneaza si la nivelul muschilor scheletici, amplificand forta si rezistenta musculara. Astfel, organismul se pregateste pentru reactii fizice rapide si puternice.

Adrenalina are efecte si la nivel metabolic, prin stimularea eliberarii rezervelor de energie din ficat. Ca urmare, nivelul de glucoza din sange creste, iar organismul are la indemana mai multe resurse pentru a face fata unei situatii critice. 

La nivelul sistemului nervos central, aceasta substanta actioneaza ca un neurotransmitator. Mai exact, adrenalina ajuta la transmiterea semnalelor catre celulele nervoase sau musculare. Efectele apar si la nivel psihologic, unde adrenalina sporeste vigilenta, atentia si concentrarea. Alte efecte produse de adrenalina in organism includ: dilatarea pupilelor, uscarea mucoaselor si stimularea transpiratiei.

Ce se intampla in cazul unui nivel prea mic sau prea mare de adrenalina?

Adrenalina are un rol esential in organism, insa in cazul in care nivelul acestui hormon devine prea mare sau prea mic, pot aparea simptome neplacute. O cantitate prea mare de adrenalina poate provoca:

  • hipertensiune arteriala;
  • palpitatii;
  • puls crescut sau neregulat;
  • transpiratie excesiva;
  • dureri de cap;
  • stare de nervozitate;
  • anxietate;
  • ameteala;
  • tulburari de somn.

Un nivel prea ridicat de adrenalina in organism poate fi provocat de stres sau de unele tumori la nivelul glandelor suprarenale, precum feocromocitomul.[2] 

Situatiile in care nivelul de adrenalina din organism este prea mic sunt foarte rare. Chiar si in cazul in care glandele suprarenale au fost indepartate chirurgical, manifestarile clinice nu sunt intotdeauna evidente. Totusi, anumite afectiuni, precum deficientele genetice ale enzimelor catecolamine, pot cauza un nivel scazut de adrenalina [3]. Efectele asociate cu un nivel scazut al acestui hormon includ:

  • anxietate;
  • depresie;
  • tulburari de somn;
  • hipoglicemie [2].

Cum este folosita adrenalina ca medicatie?

Adrenalina produsa pe cale sintetica este utilizata de catre medici in cadrul anumitor proceduri medicale pentru:

  • stimularea cardiaca in cadrul manevrelor de resuscitare;
  • dilatarea pupilelor in cadrul interventiilor chirurgicale la nivelul ochiului;
  • obtinerea unei anestezii dentare cu efect indelungat si risc scazut de sangerare;
  • relaxarea muschilor cailor aeriene si reducerea spasmelor in cazul astmului sau a socului anafilactic.[2]

Atentie! Administrarea adrenalinei se face numai de catre personalul medical specializat, iar folosirea stilourilor cu adrenalina, in caz de alergii severe, este posibila numai in baza unei prescriptii medicale.

Cum poate fi influentat nivelul de adrenalina din organism?

 

Sport plin de adrenalina

 

Cantitatea de adrenalina eliberata in sange poate fi influentata prin activitate fizica, dieta sau diverse masuri de reducere a stresului. Spre exemplu, practicarea sporturilor extreme, precum snowboarding, bungee-jumping sau sariturile cu parasuta pot produce o crestere temporara a nivelului de adrenalina. Acest hormon poate atinge valori ridicate si in cazul atacurilor de panica sau a unor evenimente ce provoaca reactii emotionale intense, precum frica [4].

Pentru scaderea nivelului de adrenalina din organism, limitarea consumului de cafea si alcool poate fi util. De asemenea, o dieta cat mai sanatoasa si masuri de reducere a stresului, precum meditatia sau respiratiile profunde, pot contribui la echilibrarea nivelului acestui hormon [1].

Adrenalina are un rol extrem de important in organism, atat ca hormon produs in mod natural, cat si ca substanta de sinteza, administrata in cazuri de urgenta. Pentru o stare de sanatate optima, este necesar ca nivelul de adrenalina din corp sa fie cat mai bine echilibrat.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ. Daca te confrunti cu simptome similare celor provocate de un nivel prea mare sau prea mic de adrenalina, adreseaza-te medicului pentru un consult de specialitate!

Surse de informare:

[1] “Adrenaline.” Healthdirect.gov.au, Healthdirect Australia, 13 Sept. 2021, Accesat in data de 16 Ian. 2023.

[2] “Epinephrine (Adrenaline): What It Is, Function, Deficiency & Side Effects.” Cleveland Clinic, 2022, Accesat in data de 16 Ian. 2023.

[3] “Adrenaline | You and Your Hormones from the Society for Endocrinology.” Yourhormones.info, 2021, Accesat in data de 16 Ian. 2023.

[4] “Adrenaline: Where the Hormone Is Located & What It Does.” Cleveland Clinic, 2022, Accesat in data de 16 Ian. 2023.

 

Iti recomandam si:

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor
checkout.warnings.Notice