Ciuperci shiitake: beneficii, proprietati, contraindicatii
Niste alimente extrem de savuroase si populare, ciupercile shiitake sunt consumate cu placere in intreaga lume nu doar datorita gustului lor, ci si potentialelor beneficii pe care le pot avea pentru sanatate. Daca doresti si tu sa le incerci sau deja le-ai inclus in alimentatia ta, este important sa stii care sunt proprietatile lor, dar si daca exista eventuale contraindicatii referitoare la consumul lor. Descopera mai multe despre aceste ciuperci si cum ar trebui sa le consumi.
Ce sunt ciupercile shiitake?
Ciupercile shiitake (Lentinula edodes) sunt originare din Asia de Est, din zonele montane ale Japoniei, Coreei si Chinei. Ele se hranesc cu lemnul a diversi copaci cu frunze mari, in special al stejarilor, motiv pentru care sunt deseori intalnite crescand la umbra lor. De aceea, ele se gasesc deseori crescand pe busteni cazuti si pot fi cultivate pe sol acoperit de rumegus. Le poti recunoaste cu usurinta dupa partea superioara (palaria) de dimensiuni mari si dupa diversele culori, care pot varia de la nuante deschise la ciocolatiu, ce contrasteaza cu portiunea interioara mai deschisa la culoare. [1] [2]
Cultivarea acestui soi de ciuperci dateaza de acum 1200 de ani, inceputa in China nu doar in scop alimentar, ci si medicinal. Apoi, ciupercile au inceput sa capete popularitate si in Japonia, de unde le provine si numele (shii fiind numele speciei de copaci in preajma carora cresteau, iar take cuvantul japonez pentru "ciuperca"). [2]
Textura si gustul acestor ciuperci sunt usor carnoase si pline de savoare, acesta fiind unul din motive pentru care au devenit atat de populare in intreaga lume. Ele au ajuns atat de raspandite si deoarece pot creste cu usurinta, pe trunchiurile cazute ale copacilor, cat si pe soluri pregatite special pentru cultivarea lor.
Beneficiile pentru sanatate ale ciupercilor shiitake
Ciupercile shiitake au o istorie bogata drept ingrediente frecvent utilizate ca remedii naturiste. Insa, recent, s-au descoperit cateva beneficii clare ale acestora cand vine vorba de sanatate. Iata cum pot fi acestea de ajutor.
Imbunatatesc sanatatea inimii
Aceste ciuperci au un continut scazut de sodiu si nu contin grasimi saturate, ceea ce le evidentiaza drept niste alimente sanatoase, care pot sustine bunastarea sistemului circulator, mai ales daca sunt utilizate drept substitut pentru carnea procesata. Ciupercile contin un anumit tip de fibre solubile (beta-glucani) care pot contribui la reducerea nivelurilor de colesterol. In plus, ele contin potasiu, care ar putea ajuta la reducerea tensiunii arteriale. [3]
Stimuleaza sistemul imunitar
Ciupercile shiitake sunt bogate in polizaharide, compusi care au efect antiinflamator si care ofera protectie impotriva deteriorarii celulelor, intarind sistemul imunitar si sustinand productia de celule albe, care lupta impotriva microbilor. [4] In plus, ele sunt bogate in cupru. Acest ingredient este foarte benefic pentru sistemul imunitar, sustinand productia si functionarea celulelor ce ofera protectie organismului. [5]
Ofera protectie impotriva gingivitei
Acest tip de ciuperci are un bun efect antibacterian si antifungic. Mai precis, extractul de ciuperci shiitake poate contribui la reducerea nivelului de bacterii nocive, in timp ce mentine un nivel optim al bacteriilor sanatoase. Acest efect se poate traduce in beneficii pentru sanatatea dentara si protectie impotriva gingivitei, o afectiune cauzata de acumularea de bacterii "rele" la nivelul cavitatii bucale. [6]
Reduc riscul de aparitie a cancerului de prostata
Anumiti compusi prezenti in ciupercile shiitake, precum si in alte soiuri, ar putea contribui la o reducere a riscului de aparitie a cancerului de prostata. Cercatatorii au atribuit acest efect unui compus cu efect antioxidant, care contribuie la reducerea stresului oxidativ si poate preveni deteriorarea celulara. [7]
Proprietatile ciupercilor shiitake
Aceste ciuperci sunt bogate in nutrienti si au un aport caloric scazut, o cana (145 g) insumand 81 de calorii. Majoritatea provin din carbohidrati (21 g in total). Insa, indicele lor glicemic este scazut, asa ca intra in categoria carbohidratilor sanatosi. Nivelul de grasimi este extraordinar de scazut (0.3 g), iar continutul de proteine este de 2.3 g pentru o cana. Alimentul este bogat in aminoacizi, vitamine si minerale, fiind o sursa buna de cupru, seleniu, zinc, mangan si numeroase vitamine din grupul B. [8]
Contraindicatii si riscuri asociate consumului de ciuperci shiitake
Desi acestea nu reprezinta un alergen des intalnit, nu este imposibil sa ai de-a face cu reactii alergice la ciupercile shiitake. Desi se intampla rar, alimentul poate induce aparitia simptomelor de astm. [9] Nu este recomandat consumul de ciuperci crude, deoarece acestea contin un compus toxic (lentinan) care poate provoca aparitia dermatitei la anumite persoane. Desi problema se rezolva de obicei de la sine in cateva saptamani, este recomandat sa gatesti ciupercile inainte de consum. [10]
Recomandari de pastrare si consum
Ciupercile shiitake pot fi consumate ca atare dupa ce sunt prajite si gatite sau pot fi adaugate in diferite retete savuroase. Ele pot servi drept un inlocuitor bun pentru carne pentru persoanele vegetariene si vegane. Le poti achizitiona atat proaspete, cat si in forma deshidratata. Le poti deshidrata chiar tu cu ajutorul unui aparat special sau in cuptor, la 200 de grade Celsius, lasand usa deschisa. Ciupercile proaspete ar trebui indepartate din ambalajul de plastic in care le cumperi si ar trebui depozitate intr-o punga de hartie. Daca sunt tinute la rece, se pot pastra timp de cateva saptamani. Bineinteles, le poti depozita si in congelator.
Ciupercile shiitake sunt o sursa excelenta de nutrienti esentiale si pot avea numeroase beneficii pentru sanatate. Totusi, acestea nu pot inlocui tratamentele specifice pentru anumite afectiuni. Articolul de fata are doar rol informativ, pentru orice sfaturi medicale si recomandari, consulta un specialist.
Surse:
1. “Shiitake Mushroom.” Encyclopædia Britannica, Encyclopædia Britannica, Inc., www.britannica.com/science/shiitake-mushroom. Published 2 June 2023. Accessed 11 July 2023.
5. Muriel Bost a, et al. “Dietary Copper and Human Health: Current Evidence and Unresolved Issues.” Journal of Trace Elements in Medicine and Biology, Urban & Fischer, www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0946672X16300207. Published 5 March 2016. Accessed 11 July 2023.
6. Ciric, Lena, et al. “In Vitro Assessment of Shiitake Mushroom (Lentinula Edodes) Extract for Its Antigingivitis Activity.” BioMed Research International, Hindawi, www.hindawi.com/journals/bmri/2011/507908/. Published 28 September 2011. Accessed 11 July 2023.
7. Zhang, Shu, et al. "Mushroom Consumption and Incident Risk of Prostate Cancer in Japan: A Pooled Analysis of the Miyagi Cohort Study and the Ohsaki Cohort Study." International Journal of Cancer, onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/ijc.32591. Published 4 September 2019. Accessed 11 July 2023.
8. Rachel MacPherson, BA. “Shiitake Mushroom Nutrition Facts and Health Benefits.” Verywell Fit, www.verywellfit.com/the-health-benefits-of-shiitake-mushrooms-89077. Published 19 October 2022. Accessed 11 July 2023.
9. Pravettoni, Valerio, et al. “Shiitake Mushroom (Lentinus Edodes): A Poorly Known Allergen in Western Countries Responsible for Severe Work-Related Asthma.” International Journal of Occupational Medicine and Environmental Health, Nofer Institute of Occupational Medicine, ijomeh.eu/Shiitake-mushroom-lentinus-edodes-a-poorly-known-allergen-in-western-countries-responsible-for-severe-work-related-asthma,2115,0,2.html. Published 1 October 2014. Accessed 11 July 2023.