Limfadenita: cauze, manifestari si optiuni de tratament

14. 11. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 5 minute de citit
Limfadenita - control medical

 

In corpul uman exista aproximativ 600 de ganglioni limfatici, raspanditi in mai multe zone. Pot fi gasiti, de exemplu, sub brat (ganglionii axilari), in zona inghinala (ganglionii inghinali), in jurul gatului si maxilarului (ganglionii cervicali), in torace (ganglionii mediastinali) sau cavitatea abdominala (ganglionii mezenterici). Ei au un rol foarte important in lupta organismului impotriva virusurilor si bacteriile. 

De obicei, nu pot fi vazuti sau simtiti, insa cand organismul se lupta cu o infectie sau cu o alta afectiune, se inflameaza si isi maresc volumul (adenopatie sau limfadenopatie). Exista mai multe tipuri de adenopatie, in functie de cauza inflamatiei ganglionilor limfatici, dar cand aceasta este de natura infectioasa vorbim despre limfadenita.[3][4] Din acest articol vei afla ce este limfadenita, de ce apare si cum se manifesta, dar si cum se poate trata. 

Ce este limfadenita? 

Limfadenita este o infectie a ganglionilor limfatici, secundara unei infectii cauzata de o bacterie, un virus sau o ciuperca. [1] Poate afecta mai multi ganglioni limfatici sau doar pe cei dintr-o zona a corpului. In functie de acest criteriu, limfadenita poate fi clasificata in: 

  • Limfadenita localizata - sunt afectati unul sau mai multi ganglioni limfatici aflati in apropierea locului infectiei; 
  • Limfadenita generalizata sau sistemica - sunt afectati ganglionii limfatici din doua sau mai multe regiuni ale corpului, ca urmare a unei boli sistemice.

De asemenea, in functie de localizarea si extinderea inflamatiei, durata acesteia si boala de baza, se poate vorbi despre diferite tipuri de limfadenita, inclusiv limfadenita tuberculoasa mediastinala sau limfadenita acuta.[4]

Care sunt cauzele limfadenitei? 

Sistemul nostru limfatic este o retea complexa din care fac parte, pe langa ganglionii limfatici, canalele limfatice, vasele limfatice, si anumite organe. Prin acest sistem circula limfa, un lichid limpede sau usor galbui, care contine globule albe. Rolul ganglionilor sau nodulilor limfatici este acela de a filtra limfa si de a ajuta organismul sa scape de germeni, celule sau alte materii straine.[1][3]

Limfadenita apare cand unul sau mai multi dintre acesti ganglioni se infecteaza si se inflameaza. De obicei, acest lucru se intampla din cauza unei infectii a pielii, urechii, nasului sau ochiului ori a unei infectii precum mononucleoza infectioasa, infectia cu citomegalovirus, infectia streptococica, tuberculoza sau sifilisul.[2]

Care sunt simptomele limfadenitei?

 

Limfadenita - simptome

 

Simptomele limfadenitei pot varia in functie de ganglionii limfatici afectati si de cauza infectiei acestora si pot include: 

  • ganglioni limfatici mariti;  
  • noduli durerosi, sensibili la atingere; 
  • modificari ale texturii ganglionilor; 
  • inrosirea pielii din zona in care se afla ganglionii afectati; 
  • formarea unei pungi cu puroi (abces); 
  • febra.[4]

Atentie! Daca umflarea ganglionilor nu este insotita de simptome precum durere, sensibilitate la atingere sau roseata, poate fi vorba de o afectiune mai grava, cum ar fi limfomul, tuberculoza sau limfomul Hodgkin. Mergi la medic cat mai repede pentru a se putea stabili cauza inflamatiei! [2]

Cum se diagnosticheaza limfadenita?

Uneori, limfadenita poate fi diagnosticata pe baza simptomelor tale si a examenului clinic, iar sursa infectiei este usor de identificat. In alte cazuri, pentru depistarea cauzei inflamatiei ganglionilor limfatici este necesara efectuarea unuia sau a mai multor teste: 

  • teste de sange pentru detectarea semnelor infectiei (ex: numarul de celule albe din sange) sau inflamatiei (ex: VSH - Viteza de sedimentare a hematiilor, Proteina C reactiva); 
  • hemoculturi pentru izolarea si identificarea posibilelor cauze bacteriene; 
  • biopsia ganglionilor limfatici (prelevarea si examinarea unei bucati de ganglion limfatic la microscop);
  • testarea lichidului limfatic.[4]

Cum se trateaza limfadenita?

Tratamentul limfadenitei depinde de cauza infectiei. De asemenea, se va tine cont de varsta si starea ta generala, de istoricul tau medical, dar si de alti factori. Este important insa ca tratamentul sa inceapa imediat pentru ca limfadenita se poate raspandi in cateva ore. 

Acesta poate include:

  • antiobiotice - pentru tratarea infectiei bacteriene; 
  • analgezice - pentru controlul durerii; 
  • antiinflamatoare - pentru reducerea inflamatiei.[1]

Pentru ameliorarea durerii cauzata de inflamarea ganglionilor limfatici se mai poate apela si la remedii naturale. Aplicarea de comprese calde, de exemplu, te-ar putea ajuta sa te simti mai bine. Tratamantul naturist pentru limfadenita mai poate presupune: odihna, ridicarea partii afectate a corpului si aplicarea de comprese reci pentru reducerea inflamatiei.

In mod normal, dupa tratarea infectiei, ganglionii se vor micsora treptat si durerea va disparea. In unele cazuri, ganglionii vor ramane fermi, dar nu vor mai fi sensibili la atingere. Rareori este necesar tratamentul chirurgical in cazul limfadenitei. Exceptia o reprezinta drenajul unui eventual abces pentru indepartarea puroiului dintr-un ganglion infectat.[4][2]

Netratata, limfadenita se poate raspandi foarte repede si poate duce la celulita infectioasa (o infectie a pielii), fistule sau sepsis (o infectie a fluxului sangvin care poate fi fatala). Tocmai de aceea este important sa ceri sfatul unui medic daca observi ca ai ganglionii limfatici inflamati, fie ca prezinti sau nu si alte simptome. Acesta este singurul in masura sa stabileasca un diagnostic si sa-ti spuna care sunt optiunile de tratament potrivite pentru tine. 

Bibliografie: 

  1. “Lymphadenitis: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/001301.htm. Accessed 13 Oct. 2022.
  2. Rehmus, Wingfield E. “Lymphadenitis.” MSD Manual Consumer Version, MSD Manuals, 2 Apr. 2021, www.msdmanuals.com/home/skin-disorders/bacterial-skin-infections/lymphadenitis. Accessed 13 Oct. 2022.
  3. “Swollen Lymph Nodes (Lymphadenopathy/Adenopathy): Symptoms & Causes.” Cleveland Clinic, 2022, my.clevelandclinic.org/health/diseases/15219-swollen-lymph-nodes. Accessed 12 Oct. 2022.
  4. “What You Should Know about Lymphadenitis.” Verywell Health, 2020, www.verywellhealth.com/lymphadenitis-4780872#toc-types-of-lymphadenitis. Accessed 13 Oct. 2022.

 

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor