Protectia solara: Cum iti protejezi pielea impotriva radiatiilor solare?
Produsele cu protectie solara nu trebuie sa lipseasca din rutina ta de ingrijire zilnica, mai ales pe perioada verii, cand intensitatea radiatiilor UV este mare si riscul de arsuri solare crescut.
Continutul articolului
- Importanta produselor de protectie solara
- Cum alegi produsele cu protectie solara potrivite pentru tine?
- Cand si cum se aplica produsele cu protectie solara?
- Cine are nevoie de protectie solara ridicata?
- Cum te protejezi complet impotriva radiatiilor UV?
- Alte sfaturi utile pentru protectia pielii imptriva radiatiilor solare
Ce trebuie sa stii despre efectele razelor de soare?
Razele de soare emit radiatii ultraviolete. Acestea sunt radiatii electromagnetice cu intensitate medie si pot fi impartite in 3 categorii:
- Radiatii UVA – dintre toate radiatiile solare, acestea sunt cele mai slabe. Ele pot declansa imbatranirea celulara, fiind responsabile pentru imbatranirea prematura a pielii si pentru adancirea ridurilor. Pot juca un rol si in aparitia cancerului de piele.
- Radiatii UVB – acestea au o intensitate mai mare si provoaca daune serioase la nivelul ADN-ului celulelor pielii. Radiatiile UVB sunt responsabile pentru arsurile solare, dar si pentru majoritatea cazurilor de cancer de piele.
- Radiatii UVC – sunt cele mai puternice radiatii solare, insa din fericire nu patrund prin stratul de ozon, ceea ce inseamna ca nu ne afecteaza in niciun fel.
Razele soarelui sunt principala sursa de radiatii UV, insa acestea pot fi emise si de lampile UV din solarul pentru bronzare. Intensitatea radiatiilor UV depinde de mai multi factori precum:
- Anotimpul: in lunile de vara si de primavara, intensitatea radiatiilor este intotdeauna mai mare decat in sezonul rece;
- Intervalul orar: acestea ating intensitatea maxima intre orele 10-16, de aceea medicii dermatologi ne recomanda sa evitam expunerea la soare in acest interval;
- Latitudinea: pozitionarea fata de ecuator determina intensitatea radiatiilor solare – cu cat te indepartezi mai mult de linia ecuatoriala cu atat scade intensitatea radiatiilor;
- Altitudinea: pe masura ce creste altitudinea, creste si intensitatea radiatiilor UV, ceea ce inseamna ca protectia solara este indispensabila chiar si la munte.
Efectele pozitive ale radiatiilor solare
Expunerea la razele UV are o multime de beneficii pentru sanatate:
- Regleaza bioritmul natural al organismului;
- Influenteaza pozitiv sanatatea mintala;
- Determina productia de vitamina D, care este necesara pentru un sistem osos puternic, dar si pentru buna functionare a sistemului imunitar.
Efectele negative ale radiatiilor solare
Cand expunerea la soare este indelungata, iar pielea nu este protejata cu SPF, pot aparea efecte negative precum:
- Arsuri solare;
- Aparitia petelor pigmentare;
- Imbatranirea prematura a pielii;
- Cancerul de piele (melanomul, cel mai periculos tip de cancer de piele, este cauzat de radiatiile UV);
Importanta produselor de protectie solara
Folosirea produselor cu protectie solara ne protejeaza de arsuri solare, cancer de piele, precum si de imbatranirea prematura sau accelerata a pielii.
Ce este SPF?
SPF (n.r. factor de protectie solara) este unitatea prin care se masoara nivelul de protectie impotriva radiatiilor UV. Citeste eticheta produsului cumparat si asigura-te ca acesta are spectru larg de protectie – asta inseamna ca este eficient atat pentru radiatiile UVA, cat si pentru cele UVB. Multe asemenea produse ofera protectie doar impotriva radiatiilor UVB.
Care sunt valorile SPF?
SPF-ul sporeste abilitatea pielii de a se proteja de radiatiile UV prin propriile mecanisme. Expunerea la radiatiile solare determina celulele pielii sa produca melanina – pigmentul maroniu care bronzeaza pielea. Melanina este mecanismul prin care pielea se protejeaza in mod natural de arsurile solare. Aceasta metoda are insa o eficacitate limitata in timp, iar aici intervine SPF-ul, care mareste protectia. De exemplu, un produs cu SPF 15 multiplica de 15 ori abilitatea pielii de a se proteja de radiatiile UV. Cu cat SPF-ul este mai mare, cu atat pielea este mai protejata.
Exista SPF incepand de la 2, pana la 50+. Daca nu te expui la soare pentru mult timp si ai pielea foarte inchisa la culoare, poti alege SPF pana la 15. Cu cat pielea ta este mai deschisa, cu atat factorul de protectie trebuie sa fie mai mare. De asemenea, expunerea indelungata necesita SPF mai mare. Asadar, daca ai pielea alba, predispusa la arsuri solare, si petreci timp in aer liber, este indicat sa folosesti SPF mai mare de 30, ideal 50.
Cum alegi produsele cu protectie solara potrivite pentru tine?
Cand alegi produsele cu protectie solara, trebuie sa tii cont de urmatoarele aspecte:
- Fototipul pielii – in functie de cat de deschisa/ inchisa este culoarea pielii, dar si de sensibilitatea acesteia la soare, vei alege factorul de protectie potrivit;
- Tipul de piele – o piele uscata sau sensibila va avea intotdeauna nevoie de protectie sporita, comparativ cu pielea grasa sau normala;
- Intensitatea radiatiilor UV – in functie momentul zilei, dar si de locatia in care te afli, intensitatea radiatiilor UV difera; de aceea in zilele petrecute la plaja, pe malul marii, ai nevoie de protectie mai mare decat atunci cand desfasori activitati in gradina casei tale.
Cand si cum se aplica produsele cu protectie solara?
Pentru a fi eficiente, produsele cu protectie solara ar trebui aplicate cu 30 de minute inainte de expunerea la soare, astfel incat sa aiba suficient timp la dispozitie pentru a crea bariera protectoare la nivel cutanat.
De asemenea, acestea trebuie reaplicate din 2 in 2 ore, dar si dupa fiecare baie in piscina/ mare sau dupa activitati sportive.
Totodata, e importanta si cantitatea aplicata. Un adult ar trebui sa aplice, in medie, 30-50 ml de lotiune cu factor de protectie solara pe tot corpul pentru a fi protejat de radiatiile UV.
Cine are nevoie de protectie solara ridicata?
In unele situatii, pielea este mai sensibila decat de obicei, asa ca este necesar un produs cu SPF mai mare. Iata ce persoane ar trebui sa foloseasca factor de protectie mare:
- Copiii au nevoie de SPF 50+ (mare atentie insa, in cazul bebelusilor mai mici de 6 luni este contraindicata folosirea produselor cu SPF; se recomanda, mai degraba, evitarea expunerii la radiatiile solare);
- Persoanele cu pielea foarte alba si cele care au pete pigmentare cauzate de soare;
- Pacientii care urmeaza tratamente pe baza de imunosupresoare, antibiotice, medicamente pentru hipertensiune, medicamente pentru reducerea colesterolului, unele medicamente topice;
- Persoanele cu istoric personal sau familial de cancer de piele.
Cum te protejezi complet impotriva radiatiilor UV?
Singura metoda prin care te poti proteja in totalitate de efectele negative ale radiatiilor UV consta in evitarea expunerii la soare. Insa pentru ca radiatiile solare au si efecte benefice, este bine sa se mentina un echilibru din acest punct de vedere. Nu este sanatos sa nu te expui deloc la soare.
Medicii dermatologi fac cateva recomandari pentru reducerea riscurilor asociate cu expunerea la radiatiile UV:
- Evitarea expunerii in intervalul orar 10-16, mai ales pe timpul verii;
- Folosirea produselor cu SPF in timpul expunerii la soare – acestea se vor aplica pe toate portiunile de piele expuse radiatiilor, inclusiv pe buze, urechi, pe ceafa, pe labele picioarelor si pe fata;
- Protejarea pielii prin purtarea unor haine largi, din materiale naturale precum inul;
- Purtarea unor accesorii precum palariile cu boruri mari, sepcile si ochelarii de soare.
Alte sfaturi utile pentru protectia pielii imptriva radiatiilor solare
Protejeaza pielea si cand nu este soare. Un obicei des intalnit este acela de a folosi creme si lotiuni cu SPF numai in zilele foarte insorite. Medicii dermatologi ne recomanda insa sa folosim SPF si in zilele innorate, intrucat radiatiile au capacitatea de a penetra norii.
Protejeaza pielea zilnic, nu doar in vacanta. Cremele si lotiunile cu SPF nu trebuie folosite numai in vacanta, la plaja, ci in fiecare zi, mai ales pe timpul verii.
Hidrateaza-te mai bine in zilele in care te expui la soare. In general este recomandat consumul a cel putin 2 litri de apa pe zi, insa in zilele in care pielea este expusa la soare e indicat sa se consume mai multe lichide pentru ca riscul de deshidratare este foarte mare.
Aplica lotiuni hidratante dupa expunerea la soare. Pielea este deshidratata de soare, chiar daca este protejata cu crema pentru protectie solara. De aceea este foarte important sa fie hidratata cu produse cosmetice speciale dupa expunere, care calmeaza inflamatia, hidrateaza si totodata stimuleaza regenerarea celulara.
Protectia solara este esentiala pentru o piele frumoasa, dar si sanatoasa. Foloseste zilnic produse cu SPF mediu, iar atunci cand stai la plaja sau te expui pe o perioada mai indelungata la radiatiile UV protejeaza-ti pielea cu lotiune cu protectie solara cu SPF 50.
La finalul sezonului cald, se recomanda un consult dermatologic de rutina, pentru evaluarea daunelor produse de expunerea la radiatiile solare. In acest fel, daca au aparut leziuni suspecte, medicul va lua masurile necesare.