Boli cardiovasculare: tipuri de afectiuni cardiace, cauze si simptome

3. 8. 2020 · 6 minute de citit

Inima nu impresioneaza prin dimensiuni. Cu toate acestea, muschiul inimii este cel mai puternic. Cifrele spun totul: inima bate inca din perioada intrauterina, inregistreaza cam 100.000 batai pe zi, asta inseamna ca intr-o viata de 70 de ani adunam cam 2,5 miliarde batai de inima. Intr-o singura zi, inima pompeaza circa 7.200 de litri de sange. Acesta este motivul pentru care inima are nevoie de cantitati mari de oxigen si nutrienti.

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Boli cardiovasculare: tipuri de afectiuni cardiace, cauze si simptome

Inima nu functioneaza intotdeauna optim, din mai multe motive, iar afectiunile cardiovasculare inregistreaza un numar mare de victime la nivel global. Nu sunt sanse prea mari sa se schimbe lucrurile in viitor, din cauza ritmului vietii si mai ales a stresului.

Cum functioneaza inima

Inima este o pompa complicata, de marimea unui pumn. La fiecare bataie, inima pompeaza sange in organism. Pe minut, se inregistreaza circa 70 de batai, mai multe in caz de efort sau emotie. Inima este impartita in patru camere, doua atrii situate in partea superioara si doua ventricule, aflate in partea inferioara. Muschiul inimii se numeste miocard. Acesta se contracta pentru a expulza sangele din inima (sistola). Cand inima se relaxeaza sangele intra din nou si procesul se reia. De la inima pleaca arterele care transporta sangele in organism. Capilarele sunt vase de sange mici care conecteaza arterele de vene. Venele sunt cele care transporta din nou sangele la inima.

Boli cardiovasculare: tipuri de afectiuni cardiace, cauze si simptome

Ce sunt bolile cardiovasculare

Sub acest nume, bolile cardiovasculare, sunt cunoscute afectiunile cardiace. Bolile cardiovasculare sunt tulburari care implica atat inima cat si vasele de sange. Bolile aterosclerotice (in special bolile coronariene) sunt cel mai des intalnite. In cazul acestora, vasele de sange sunt obstructionate progresiv de depozite de grasime numite placi si astfel fluxul sanguin catre inima este redus.

Bolile cardiovasculare pot fi prevenite. Eliminarea comportamentelor de risc pentru sanatate ar preveni cel putin 80% din aceste afectiuni.

Factori de risc

Oricine poate dezvolta boli de inima, indiferent de varsta. Exista o serie de factori de risc pe care ii vom regasi la tipurile de afectiuni cardiace precum:

  • fumat;
  • alimentatie nesanatoasa;
  • sedentarism;
  • colesterol crescut;
  • hipertensiune arteriala;
  • nivel ridicat al glucozei si lipidelor din sange;
  • exces de greutate / obezitate;
  • schimbari sociale, economice si culturale (urbanizarea, imbatranirea, saracia, stresul).

Acesti factori de risc sunt responsabili pentru cel putin 80% dintre problemele cu inima (bolile cardiace coronariene si cerebrovasculare).

Tipuri de afectiuni cardiace

 

Boli cardiovasculare: tipuri de afectiuni cardiace, cauze si simptome

Bolile cardiovasculare se refera la bolile care afecteaza inima. In general, este vorba despre ingustarea sau blocarea vaselor de sange, ceea ce poate duce la dureri in piept, atac de cord sau atac cerebral. Atacul de cord sau cerebral apar cand se formeaza cheaguri de sange care impiedica circulatia sangelui catre inima sau creier.

Exista patru tipuri principale de boli cardiovasculare:

  • Boala inimii coronare (insuficienta cardiaca, aritmie, problemele valvei inimii);
  • Atac cerebral: ischemic (sangele care se duce la creier este oprit) sau hemoragic (când explodeaza vasele de sange din creier);
  • Boala arterei periferiale (circulatia anormala a sangelui catre extremitati);
  • Boala aortica (anevrism).

Iata care sunt principalele patologii cardiovasculare:

Boala coronariana

Boala coronariana este o boala a vaselor de sange care alimenteaza muschiul cardiac. Cei mai importanti factori de risc sunt:

  • hipertensiune arteriala;
  • colesterol ridicat;
  • fumat;
  • alimentatie nesanatoasa;
  • sedentarism;
  • diabet;
  • varsta inaintata;
  • mostenire genetica.

Accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral se produce atunci cand este intrerupta alimentarea cu sange a creierului, fie ca urmare a unui accident ischemic, fie ca urmare a spargerii unui vas de sange (hemoragie). Factorii de risc ai accidentului vascular cerebral sunt:

  • hipertensiune arteriala;
  • fibrilatia atriala;
  • colesterol crescut;
  • fumat;
  • alimentatie nesanatoasa;
  • diabet;
  • varsta inaintata.

Boala cardiaca reumatismala

Boala cardiaca reumatismala presupune deteriorarea muschiului cardiac si a valvelor cardiace provocate de febra reumatica. Aceasta este provocata de bacterii streptococice.

Boala cardiaca congenitala

Malformatiile cardiace care apar la nastere (valve anormale, anormalitati la nivelul camerelor cardiace, neinchiderea orificiilor cardiace) pot fi provocate de factorii genetici sau de expunerea la unii factori de risc in timpul graviditatii mamei. Factorii de risc sunt:

  • consumul maternal de alcool;
  • consumul de medicamente;
  • infectii materne;
  • nutritie nesanatoasa.

Anevrism de aorta / disectie

Este vorba de fapt despre dilatarea si ruptura aortei. Dintre factorii de risc, cei mai importanti sunt:

  • varsta inaintata;
  • hipertensiunea arteriala;
  • tulburari cardiace congenitale;
  • sifilis.

Boala arteriala periferica

Boala arteriala periferica este boala arterelor care afecteaza bratele si picioarele. Factorii de risc sunt aceiași ca si in cazul bolii coronariene.

Tromboza venoasa profunda (TVP)

Trombii de la nivelul venelor picioarelor se pot disloca si pot ajunge la nivelul inimii si plamanilor. Cei mai importanti factori de risc sunt:

  • interventie chirurgicala;
  • obezitate;
  • cancer;
  • folosirea contraceptivelor orale;
  • terapie de substitutie hormonala.

Cauzele bolilor cardiovasculare

 

Boli cardiovasculare: tipuri de afectiuni cardiace, cauze si simptome

Cea mai comuna cauza a bolilor de inima este ateroscleroza, dar exista si alte cauze ale bolilor cardiovasculare:

  • tensiunea arteriala ridicata;
  • diabet;
  • boala arterelor coronare;
  • stres;
  • malformatii ale inimii;
  • bacterii, virusi, paraziti (infectie cardiaca);
  • fumat;
  • alcool.

Simptomele bolilor cardiovasculare

Simptomele bolilor cardiovasculare difera in functie de tipul bolii de inima. Dar cele mai comune simptome sunt:

  • durerea puternica in piept;
  • raceala in membre;
  • transpiratie rece;
  • aritmie;
  • umflarea picioarelor;
  • dificultatea de a face miscare;
  • febra;
  • tuse frecventa.

Este foarte util sa trecem in revista si simptomele infarctului miocardic:

  • durere sau disconfort toracic (mai mult de cateva minute);
  • durere sau disconfort la nivel de mandibula, gat sau spate;
  • slabiciune, senzatie de greata, transpiratii reci;
  • dureri la nivelul bratelor/umerilor;
  • dificultate in respiratie.

Daca tu sau o persoana din apropiere pare a suferi de aceste simptome, suna imediat la 112.

Diagnosticarea bolilor cardiovasculare

Medicul este cel care solicita anumite investigatii in functie de simptome, pentru a constata care este starea inimii. Acesta poate cere realizarea urmatoarelor investigatii:

  • radiografie toracica;
  • angiograma coronariana;
  • electrocardiograma (ECG, EKG);
  • testul de efort.

Prevenirea bolilor cardiovasculare

 

Boli cardiovasculare: tipuri de afectiuni cardiace, cauze si simptome

Nimeni nu poate sti daca va fi afectat la un anumit moment de o boala cardiovasculara. Tot ce poti sa faci este sa iei masuri pentru a reduce riscul de a dezvolta o boala cardiovasculara. Iata cateva sfaturi care te vor ajuta sa ai o viata sanatoasa:

  • nu fuma;
  • mentine o greutate optima;
  • adopta o alimentatie sanatoasa;
  • fa miscare regulat;
  • trateaza hipertensiunea arteriala, colesterolul crescut si diabetul;
  • redu sarea din alimentatie;
  • consuma fructe si legume proaspete;
  • limiteaza aportul de grasimi saturate;
  • redu stresul.

Afectiunile cardiovasculare sunt foarte intalnite, iar pacientii au varste de la cele foarte mici la cele inaintate. Bolile sunt diverse, iar netratarea lor le agraveaza. De multe ori se ajunge la medic prea tarziu. Vestea buna este aceea ca bolile cardiovasculare pot fi prevenite prin respectarea catorva sfaturi.

Atenție!

Acest articol este informativ si nu inlocuieste un consult medical specializat.

Surse relevante de informatii:

Mayo Clinic, "Heart Disease": https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heart-disease/symptoms-causes/syc-20353118

Medical News Today, "Everything you need to know about heart disease"

https://www.medicalnewstoday.com/articles/237191

NHS, "Coronary heart disease": https://www.nhs.uk/conditions/coronary-heart-disease/

 
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor

checkout.warnings.Notice