Ce este Daleron Cold 3 si pentru ce se utilizeaza
Daleron Cold 3 este o combinatie de paracetamol, clorhidrat de pseudoefedrina si bromhidrat de dextrometorfan.
Paracetamolul reduce febra si amelioreaza durerea. Pseudoefedrina reduce secretia in exces si congestia nazala. Dextrometorfanul amelioreaza tusea uscata asociata iritatiei faringiene din raceala. Daleron Cold 3 amelioreaza simptomele asociate racelii si gripei:
- dureri usoare pana la moderate (dureri de cap, dureri musculare si articulare, dureri in gat),
- febra,
- secretie in exces si congestia nazala,
- tuse iritativa.
Cum sa luati Daleron Cold 3
Luati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Adulti
Doza recomandata pentru adulti este de 2 comprimate. Puteti repeta administrarea dozei de pana la 4 ori pe zi. Intervalul dintre doze trebuie sa fie de cel putin 4 ore.
Copiii cu varsta peste 12 ani
Doza recomandata pentru copiii cu varsta peste 12 ani este de 2 comprimate. Puteti repeta administrarea dozei de pana la 4 ori pe zi. Intervalul dintre doze trebuie sa fie de cel putin 4 ore.
Daleron Cold 3 nu este recomandat copiilor cu varsta sub 12 ani.
Daca aveti impresia ca efectul Daleron Cold 3 este prea tare sau prea slab, spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Daca luati mai mult Daleron Cold 3 decat trebuie
Contactati imediat medicul dumneavoastra sau farmacistul. Daca doza de paracetamol este substantial mai mare decat cea recomandata, pot apare greata, varsaturi si insuficienta hepatica severa. Supradozajul cu pseudoefedrina poate determina agitatie extrema, cresterea tensiunii arteriale si ritm cardiac anormal (aritmie). Supradozajul cu dextrometorfan poate determina greata, varsaturi, ameteli, somnolenta, tulburari vizuale, apatie, incoordonare a miscarilor si dificultati ale respiratiei.
Daca uitati sa luati Daleron Cold 3
Nu luati o doza dubla, pentru recuperarea unei doze uitate. Luati Daleron Cold 3 numai la nevoie.
Daca incetati sa luati Daleron Cold 3
Cand nu mai aveti nevoie de medicament, puteti intrerupe administrarea acestuia, fara consecinte neplacute asupra sanatatii dumneavoastra.
Daca aveti orice intrebari suplimentare cu privire la acest medicament, adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
Reactii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.
Reactii adverse rare (pot afecta pana la 1 din 1000 persoane): greata; reactii de hipersensibilitate: eruptii trecatoare pe piele, mancarimi si urticarie; hipertensiune arteriala mare; aritmie cardiaca.
Reactii adverse foarte rare (pot afecta pana la 1 din 10000 persoane): reactii alergice severe la nivelul pielii.
Forma de prezentare: cutie cu 12 comprimate