Fosamax 70mg, 4 comprimate, Organon

Indicatii
FOSAMAX este indicat pentru tratamentul osteoporozei in postmenopauza la femei adulte. Acesta reduce riscul fracturilor vertebrale si de sold.

Dozaj
Doze

Doza recomandata este de un comprimat 70 mg, o data pe saptamana.

Pacientele trebuie instruite ca in cazul omiterii unei doze de FOSAMAX sa ia un comprimat in dimineata urmatoare zilei in care si-au amintit. Nu trebuie sa utilizeze doua comprimate in aceeasi zi, dar trebuie sa revina la administrarea o data pe saptamana, asa cum a fost initial programata, in ziua pe care au ales-o.

Nu a fost stabilita durata optima a tratamentului cu bifosfonati pentru osteoporoza. Necesitatea continuarii tratamentului trebuie reevaluata periodic, in functie de beneficiile si riscurile potentiale ale administrarii FOSAMAX, pentru fiecare caz in parte, in special dupa 5 sau mai multi ani de utilizare.

Paciente varstnice

In studiile clinice nu au fost observate diferente determinate de varsta ale profilelor de eficacitate si siguranta ale alendronatului. De aceea, nu este necesara ajustarea dozei la pacientele varstnice.

Insuficienta renala

Nu este necesara ajustarea dozelor la pacientele cu clearance-ul creatininei mai mare de 35 ml/min. Alendronatul nu este recomandat pacientelor cu insuficienta renala in care clearance-ul creatininei este mai mic de 35 ml/min, din cauza lipsei de experienta.

Copii si adolescenti

Siguranta si eficacitatea FOSAMAX la copii si adolescenti cu varsta sub 18 ani nu au fost stabilite. Acest medicament nu trebuie utilizat la copii si adolescenti cu varsta sub 18 ani. Datele disponibile in prezent pentru acidul alendronic la copii si adolescenti sunt descrise la pct. 5.1.

Mod de administrare

Administrare orala.

Pentru a permite absorbtia adecvata a alendronatului

• FOSAMAX trebuie administrat doar cu apa simpla, cu cel putin 30 minute inaintea primei ingestii de alimente, bauturi sau a primei administrari a altor medicamente. Este posibil ca alte bauturi (inclusiv apa minerala), alimente sau anumite medicamente sa reduca absorbtia alendronatului (vezi pct. 4.5).
• Pentru a facilita ajungerea in stomac si reducerea potentialului iritativ local si esofagian sau a reactiilor adverse (vezi pct. 4.4)
• FOSAMAX trebuie inghitit doar dupa trezirea de dimineata, cu un pahar plin cu apa (nu mai putin de 200 ml).
• Pacientele trebuie sa inghita doar comprimatul intreg de FOSAMAX. Pacientele nu trebuie sa sfarame sau sa mestece comprimatul sau sa-l lase sa se dizolve in gura, din cauza posibilitatii de aparitie a ulceratiilor orofaringiene.

Pacientele nu trebuie sa stea in clinostatism cel putin 30 minute dupa ce au luat FOSAMAX si pana dupa prima masa a zilei.

FOSAMAX nu trebuie administrat inainte de culcare sau dimineata inainte de ridicarea din pat.

Pacientele trebuie sa primeasca suplimente de calciu si vitamina D daca aportul din alimentatie este inadecvat (vezi pct. 4.4).

FOSAMAX 70 mg, administrat o data pe saptamana, nu a fost investigat in tratamentul osteoporozei indusa de glucocorticoizi.

Contraindicatii

• Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1.
• Anomalii ale esofagului sau alti factori care intarzie golirea esofagiana, cum sunt strictura sau akalazia.
• Imposibilitatea de a sta in ortostatism sau de a sta in sezut timp de cel putin 30 minute.
• Hipocalcemia.

Atentionari
Reactii adverse la nivelul tractului gastro-intestinal superior

Alendronatul poate determina iritatie locala a mucoasei tractului gastro-intestinal superior. Deoarece exista posibilitatea de agravare a bolii existente, administrarea alendronatului trebuie facuta cu precautie la pacientele cu probleme active la nivel gastro-intestinal superior, cum ar fi disfagie, boala esofagiana, gastrita, duodenita, ulcere sau la cele cu antecedente recente (in cursul anului anterior) ale unei boli gastro-intestinale severe cum ar fi ulcerul peptic, sangerarea gastro-intestinala activa sau interventia chirurgicala la nivelul tractului gastro-intestinal superior, alta decat piloroplastia (vezi pct. 4.3). La pacientele la care s-a stabilit diagnosticul esofag Barrett, medicii curanti trebuie sa ia in considerare beneficiile si riscurile potentiale ale administrarii alendronatului, pentru fiecare caz in parte.

Reactiile esofagiene (uneori severe si care necesita spitalizare), cum ar fi esofagita, ulcerele esofagiene sau eroziunile esofagiene, urmate rareori de strictura esofagiana, au fost raportate la pacientele care au primit alendronat. De aceea, medicii trebuie sa fie atenti la aparitia oricaror semne sau simptome care indica o posibila reactie esofagiana, iar pacientele trebuie instruite sa intrerupa administrarea de alendronat si sa se adreseze medicului in cazul in care prezinta simptome de iritatie esofagiana cum ar fi disfagia, durerea la deglutitie sau durerea retrosternala, aparitia de novo sau agravarea pirozisului (vezi pct. 4.8).

Riscul reactiilor adverse esofagiene severe pare a fi mai mare la pacientele care nu iau corect alendronatul si/sau care continua sa ia alendronat dupa aparitia simptomelor sugestive pentru iritatia esofagiana. Este foarte important sa fie furnizate informatiile complete pentru administrare si ca acestea sa fie intelese de catre pacienta (vezi pct. 4.2). Pacientele trebuie sa fie informate ca nerespectarea acestor instructiuni le poate creste riscul de aparitie a problemelor esofagiene.

In timp ce nu a fost observat un risc crescut in studiile clinice extinse cu alendronat, au existat raportari rare (dupa lansarea pe piata) de ulcere gastrice si duodenale, unele severe si cu complicatii (vezi pct. 4.8).

Osteonecroza maxilara

Osteonecroza maxilara, in general asociata cu extractie dentara si/sau infectie locala (inclusiv osteomielita), a fost raportata la pacientele cu cancer carora li s-au administrat regimuri de tratament incluzand bifosfonati administrati initial intravenos. Multora dintre aceste paciente li s-a administrat, de asemenea, chimioterapie si corticosteroizi. Osteonecroza maxilarului a fost, de asemenea, raportata la pacientele cu osteoporoza carora li s-au administrat bifosfonati pe cale orala.

Urmatorii factori de risc trebuie luati in considerare la evaluarea riscului individual de aparitie a osteonecrozei maxilarului:

• potenta bifosfonatului (cea mai mare pentru acidul zolendronic), calea de administrare (vezi mai sus) si dozele cumulative
• cancerul, chimioterapia, radioterapia, corticosteroizii, inhibitorii angiogenezei, fumatul
• antecedentele de boli dentare, igiena orala deficitara, boala periodontala, procedurile dentare invazive si protezele dentare incorect ajustate.

O examinare adecvata preventiva a dentitiei de catre stomatolog trebuie luata in considerare anterior tratamentului cu bifosfonati pe cale orala la pacientele cu o stare precara a dentitiei.

In timpul tratamentului, aceste paciente trebuie sa evite, daca este posibil, procedurile dentare invazive. In cazul pacientelor care dezvolta osteonecroza maxilarului in timpul tratamentului cu bifosfonati, chirurgia dentara poate exacerba aceasta conditie. Pentru pacientele care solicita proceduri dentare, nu sunt date disponibile care sa sugereze daca intreruperea tratamentului cu bifosfonati reduce riscul osteonecrozei maxilarului. Rationamentul clinic al medicului curant trebuie sa ghideze planul de actiune pentru fiecare pacienta, bazat pe evaluarea individuala risc/beneficiu.

In timpul tratamentului cu bifosfonati, toate pacientele trebuie incurajate sa mentina o buna igiena orala, sa efectueze controale dentare de rutina si sa raporteze orice simptome orale, cum sunt mobilitatea dentara, durerea sau edemul.

Osteonecroza a canalului auditiv extern

In cursul tratamentului cu bifosfonati au fost raportate cazuri de osteonecroza a canalului auditiv extern, in special in asociere cu terapia de lunga durata. Factorii de risc posibili pentru osteonecroza canalului auditiv extern includ utilizarea corticosteroizilor si chimioterapia si/sau factorii de risc locali, cum sunt infectiile sau traumatismele. Trebuie luata in considerare posibilitatea de aparitie a osteonecrozei canalului auditiv extern la pacientele carora li se administreaza bifosfonati, care prezinta simptome auriculare, cum sunt durerea sau secretia, sau infectii cronice ale urechii.

Durere musculo-scheletica

Durerea osoasa, articulara si/sau musculara a fost raportata la pacientele care utilizeaza bifosfonati. Conform experientei de dupa punerea pe piata, aceste simptome au fost rareori severe si/sau handicapante (vezi pct. 4.8). Timpul pana la debutul simptomelor a variat de la o zi pana la cateva luni dupa inceperea tratamentului. La majoritatea pacientelor simptomele s-au ameliorat dupa oprirea tratamentului. Un subgrup a prezentat recurenta simptomelor atunci cand li s-a administrat acelasi medicament sau alt bifosfonat.

Fracturi femurale atipice

In timpul tratamentului cu bifosfonati au fost raportate fracturi atipice subtrohanterice si de diafiza femurala, in special la pacientele care urmeaza un tratament pe termen lung pentru osteoporoza.

Aceste fracturi transversale sau oblice scurte pot aparea oriunde de-a lungul femurului, imediat de sub trohanterul mic pana imediat deasupra platoului supracondilar. Aceste fracturi apar in urma unui traumatism minor sau in absenta unui traumatism, iar unele paciente prezinta durere la nivelul coapsei sau la nivel inghinal, asociata adesea cu aspecte imagistice de fracturi de stres, prezente cu saptamani pana la luni de zile inainte de aparitia unei fracturi femurale complete. Fracturile sunt adesea bilaterale; de aceea, la pacientele tratate cu bifosfonati la care s-a confirmat aparitia unei fracturi de diafiza femurala, trebuie examinat femurul contralateral. A fost raportata, de asemenea, vindecarea insuficienta a acestor fracturi. La pacientele la care se suspicioneaza o fractura femurala atipica pana la finalizarea evaluarii trebuie luata in considerare intreruperea tratamentului cu bifosfonati pe baza aprecierii raportului risc-beneficiu individual.

In timpul tratamentului cu bifosfonati, pacientele trebuie sfatuite sa raporteze orice durere la nivelul coapsei, soldului sau la nivel inghinal, iar orice pacienta care prezinta astfel de simptome trebuie evaluata pentru o fractura femurala incompleta.

Insuficienta renala

Alendronatul nu este recomandat pacientelor cu insuficienta renala la care clearance-ul creatininei este mai mic de 35 ml/min (vezi pct. 4.2).

Metabolismul osos si mineral

Trebuie avute in vedere si alte etiologii ale osteoporozei, in afara deficitului estrogenic si imbatranirii.

Hipocalcemia trebuie corectata inaintea inceperii tratamentului cu alendronat (vezi pct. 4.3). Alte tulburari care afecteaza metabolismul mineral (cum ar fi deficitul vitaminei D si hipoparatiroidismul) trebuie sa fie, de asemenea, tratate eficient inaintea inceperii tratamentului cu acest medicament. La pacientele cu aceste afectiuni, trebuie monitorizate concentratia plasmatica a calciului si simptomele hipocalcemiei in timpul tratamentului cu FOSAMAX.

Datorita efectelor pozitive ale alendronatului de crestere a mineralizarii osoase, pot sa apara scaderi ale concentratiilor plasmatice ale calciului si fosfatului, in special la pacientele care utilizeaza glucocorticoizi, la care absorbtia calciului poate sa fie scazuta. De obicei, acestea sunt de mica amploare si asimptomatice. Totusi, au existat raportari rare ale hipocalcemiei simptomatice, care, ocazional, a fost severa si a aparut adeseori la pacientele cu afectiuni predispozante (de exemplu hipoparatiroidism, deficit al vitaminei D si malabsorbtie a calciului).

De aceea, la pacientele care primesc glucocorticoizi, este deosebit de important aportul adecvat de calciu si vitamina D.

Excipienti

Acest medicament contine lactoza. Pacientele cu afectiuni ereditare rare precum intoleranta la galactoza, deficit de lactaza Lapp sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.

Interactiuni
Daca este luat in acelasi timp, este posibil ca alimentele si bauturile (inclusiv apa minerala), suplimentele de calciu, antiacidele si unele medicamente cu administrare orala sa interfereze cu absorbtia alendronatului. De aceea, inainte de a lua alte medicamente cu administrare orala, pacientele trebuie sa astepte cel putin 30 minute dupa ce au luat alendronatul (vezi pct. 4.2 si pct. 5.2).

Nu sunt de asteptat alte interactiuni medicamentoase semnificative clinic. Un numar de paciente au primit estrogen in cadrul studiilor clinice (intravaginal, transdermic sau oral) in timp ce luau alendronat. Nu au fost identificate reactii adverse care pot fi atribuite utilizarii concomitente a acestora.

Deoarece utilizarea medicamentelor AINS se asociaza cu iritatie gastro-intestinala, se recomanda precautie in timpul administrarii concomitente cu alendronat.

Desi nu au fost efectuate studii specifice de interactiune, in studiile clinice alendronatul a fost utilizat concomitent cu o gama larga de medicamente prescrise in mod obisnuit, fara a fi observate indicii ale unor interactiuni cu relevanta clinica.

Sarcina
Sarcina

Datele provenite din utilizarea alendronatului la femeile gravide sunt inexistente sau limitate.

Studiile la animale au evidentiat efecte toxice asupra functiei de reproducere. Alendronatul administrat la sobolan in perioada de gestatie a determinat distocie asociata hipocalcemiei (vezi pct. 5.3).

FOSAMAX nu trebuie utilizat in timpul sarcinii.

Alaptarea

Nu se cunoaste daca alendronatul/metabolitii acestuia se excreta in laptele uman. Nu se poate exclude un risc pentru nou-nascuti/sugari. FOSAMAX nu trebuie utilizat in timpul alaptarii.

Fertilitatea

Bifosfonatii sunt incorporati in matricea osoasa, de la nivelul careia sunt eliberati treptat de-a lungul anilor. Cantitatea de bifosfonati incorporati in osul adult si, prin urmare, cantitatea disponibila pentru eliberare inapoi in circulatia sistemica, este direct legata de doza si durata administrarii de bifosfonati (vezi pct. 5.2). Nu exista informatii cu privire la riscul fetal la om. Cu toate acestea, exista un risc teoretic de afectare fetala, predominant la nivelul scheletului, in cazul in care o femeie ramane gravida dupa incheierea unui ciclu de tratament cu bifosfonati. Nu a fost studiat impactul asupra riscului al variabilelor cum sunt intervalul de timp de la oprirea tratamentului cu bifosfonati pana la conceptie, tipul de bifosfonat administrat si calea de administrare (administrarea intravenoasa comparativ cu administrarea orala).

Condus auto
FOSAMAX nu are nicio influenta sau are influenta neglijabila asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje. Pacientele pot prezenta anumite reactii adverse (de exemplu vedere incetosata, ameteli si durere severa la nivelul oaselor, muschilor sau articulatiilor (vezi pct. 4.8)), care pot avea influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.

Reactii adverse
Rezumatul profilului de siguranta

Intr-un studiu clinic de un an la femei in post-menopauza cu osteoporoza, toate profilurile de siguranta ale FOSAMAX 70 mg, administrat o data pe saptamana, (n=519) si alendronat 10 mg/zi (n=370) au fost similare.

In doua studii clinice de trei ani cu design in principiu identic, la femei in post-menopauza (alendronat 10 mg: n=196, placebo: n=397) toate profilurile de siguranta ale alendronatului 10 mg si placebo au fost similare.

Reactii adverse legate de medicament raportate de catre investigatori ca fiind posibile, probabile sau precise sunt prezentate mai jos daca ele au aparut la mai mult sau egal fata de 1% in fiecare grup de tratament din studiul de un an sau la mai mult sau egal fata de 1% din pacientele tratate cu alendronat 10 mg/zi si la o incidenta mai mare decat a pacientelor ce au primit placebo in studiul de trei ani:

tulburari gastro-intestinale; durere abdominala; dispepsie; regurgitatie acida; greata; distensie abdominala; constipatie; diaree; disfagie; meteorism abdominal; gastrita; ulcer gastric; ulcer esofagian; tulburari musculo-scheletice; durere musculo-scheletica (osoasa, musculara sau articulara); crampe musculare; tulburari neurologice; cefalee.

Lista reactiilor adverse sub forma de tabel

Urmatoarele reactii adverse au fost de asemenea raportate de-a lungul studiilor clinice si/sau in perioada de dupa punerea pe piata

Categoriile de frecventa sunt definite dupa cum urmeaza: foarte frecvente (mai mult sau egal fata de 1/10), frecvente (mai mult de 1/100 si mai putin de 1/10), mai putin frecvente (mai mult de 1/1000 si mai putin de 1/100), rare (mai mult de 1/10000 si mai putin de 1/1000), foarte rare (mai putin de 1/10000 incluzand cazuri izolate)

Raportarea reactiilor adverse suspectate

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Supradozaj
Simptome

In cazul supradozajului oral pot sa apara hipocalcemie, hipofosfatemie si reactii adverse gastro-intestinale superioare cum ar fi: jena gastrica, pirozis, esofagita, gastrita sau ulcer.

Conduita terapeutica

Nu sunt disponibile informatii specifice despre tratamentul supradozajului cu alendronat. Pentru a lega alendronatul trebuie administrate lapte sau antiacide. Din cauza riscului de iritatie esofagiana, nu trebuie provocate varsaturile, iar pacienta trebuie sa ramana in ortostatism.

Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: bifosfonati, medicamente pentru tratamentul afectiunilor oaselor, codul ATC: M05BA04

Mecanism de actiune

Substanta activa a FOSAMAX, alendronatul sodic trihidrat, este un bifosfonat care inhiba resorbtia osoasa osteoclastica, fara a avea efect direct asupra formarii osoase. Studiile preclinice au aratat o localizare preferentiala a alendronatului la nivelul locurilor de resorbtie activa. Activitatea osteoclastelor este inhibata, dar recrutarea sau atasarea osteoclastelor nu sunt afectate. Osul format in perioada tratamentului cu alendronat este de calitate normala.

Eficacitate si siguranta clinica

Tratamentul osteoporozei post-menopauza

Osteoporoza este definita prin densitatea minerala osoasa (DMO) a coloanei vertebrale sau a soldului cu 2,5 deviatii standard (DS) sub valoarea medie intalnita la populatia tanara normala, sau prin antecedente de fractura pe os fragil, indiferent de valoarea DMO.
Echivalenta terapeutica a administrarii FOSAMAX in doza de 70 mg o data pe saptamana (n=519) si a alendronatului in doza de 10 mg pe zi (n=370) a fost demonstrata intr-un studiu multicentric desfasurat pe durata unui an la femei in post-menopauza cu osteoporoza. Cresterile medii fata de valorile de la inceput ale DMO a coloanei vertebrale lombare la un an au fost 5,1% (II 95%: 4,8, 5,4%) la grupul care a primit 70 mg o data pe saptamana si 5,4% (II 95%: 5,0, 5,8%) la grupul care a primit 10 mg pe zi. Cresterile medii ale DMO au fost de 2,3% si 2,9% la nivelul colului femural si 2,9% si 3,1% la nivelul intregului sold la grupurile care au primit 70 mg o data pe saptamana si, respectiv, 10 mg pe zi. Cele doua grupuri de tratament au fost, de asemenea, similare in ceea ce priveste cresterile DMO ale altor zone scheletice.

Efectele alendronatului asupra masei osoase si incidentei fracturilor la femei in post-menopauza au fost examinate in doua studii de eficacitate initiala cu protocol identic (n=994) precum si in studiul Fracture Intervention Trial (FIT: n=6459).

In studiile de eficacitate initiala, cresterile medii ale densitatii minerale osoase (DMO) in urma administrarii dozei de 10 mg alendronat /zi comparativ cu placebo, dupa trei ani de tratament au fost de 8,8%, 5,9% si 7,8% la nivelul coloanei vertebrale, colului femural si respectiv trohanterului. DMO a corpului ca intreg a crescut, de asemenea, semnificativ.

A fost raportata o scadere cu 48% (alendronat 3,2% fata de placebo 6,2%) a proportiei pacientelor tratate cu alendronat care au suferit una sau mai multe fracturi vertebrale fata de cele tratate cu placebo. In extinderea de doi ani a acestor studii, DMO a coloanei vertebrale si a trohanterului au continuat sa creasca, iar DMO a colului femural si a corpului ca intreg au fost mentinute.

FIT a constat in doua studii cu control placebo in care a fost utilizat zilnic alendronat (5 mg pe zi timp de doi ani si 10 mg pe zi timp de fie unul sau doi ani suplimentari):

• FIT 1: un studiu de trei ani care a inclus 2027 paciente care au avut la inceput cel putin o fractura vertebrala (compresie). In acest studiu administrarea zilnica a alendronatului a redus incidenta a mai mult de 1 fractura vertebrala noua cu 47% (alendronat 7,9% fata de placebo 15,0%). In plus, a fost observata o reducere semnificativa a incidentei fracturilor de sold (1,1% fata de 2,2%, o reducere cu 51%).
• FIT 2: un studiu de patru ani care a inclus 4432 paciente cu masa osoasa diminuata dar fara fractura vertebrala la inceput. In acest studiu, in analiza subgrupului de femei cu osteoporoza (37% din populatia generala care corespunde definitiei de mai sus a osteoporozei) a fost observata o diferenta semnificativa a incidentei fracturilor de sold (alendronat 1,0% fata de placebo 2,2%, o reducere cu 56%) si a mai mult de 1 fractura vertebrala (2,9% fata de 5,8%, o reducere cu 50%).

Rezultate ale testelor de laborator

In studiile clinice, scaderile asimptomatice, usoare si tranzitorii ale concentratiilor plasmatice ale calciului si fosfatului au fost observate la aproximativ 18 % si, respectiv, 10 % dintre pacientele care au utilizat alendronat 10 mg/zi comparativ cu aproximativ 12 % si, respectiv, 3 % dintre cele carora li s-a administrat placebo. Totusi, incidenta scaderii concentratiei plasmatice a calciului la mai putin de 8,0 mg/dl (2,0 mmol/l) si a concentratiei plasmatice a fosfatului la mai putin de 2,0 mg/dl (0,65 mmol/l) au fost similare la ambele grupuri de tratament.

Copii si adolescenti:

alendronatul sodic a fost studiat la un numar mic de paciente cu osteogeneza imperfecta, cu varsta sub 18 ani. Rezultatele sunt insuficiente pentru a sustine utilizarea alendronatului sodic la copii si adolescenti cu osteogeneza imperfecta.

Proprietati farmacocinetice
Absorbtie

Comparativ cu doza de referinta administrata intravenos, biodisponibilitatea orala medie a alendronatului la femei a fost de 0,64% pentru dozele cuprinse intre 5-70 mg atunci cand a fost administrat dupa post alimentar pe durata noptii si cu doua ore inainte de micul-dejun standard. Biodisponibilitatea a scazut in mod similar la o valoare estimata de 0,46% si 0,39% atunci cand alendronatul a fost administrat cu o ora sau o jumatate de ora inainte de micul-dejun standard. In studiile de osteoporoza, alendronatul a fost eficace atunci cand a fost administrat cu cel putin 30 minute inaintea primului consum de alimente sau bauturi al zilei.

Biodisponibilitatea a fost neglijabila daca alendronatul a fost administrat cu doua ore sau cu pana la doua ore dupa micul-dejun standard. Administrarea concomitenta a alendronatului cu cafea sau suc de portocale a redus biodisponibilitatea cu aproximativ 60%.

La voluntarii sanatosi, prednisonul administrat oral (20 mg de trei ori pe zi timp de cinci zile) nu a determinat o modificare semnificativa clinic a biodisponibilitatii orale a alendronatului (o crestere medie cuprinsa intre 20%-44%).

Distributie

Studiile la sobolani arata ca alendronatul se distribuie temporar la nivelul tesuturilor moi dupa administrarea intravenoasa a 1 mg/kg dar este apoi redistribuit rapid la nivel osos sau excretat in urina. La om, volumul aparent de distributie, exceptand cea osoasa, la starea de echilibru, este de cel putin 28 litri. Concentratiile plasmatice ale alendronatului dupa administrarea dozelor terapeutice sunt prea mici pentru decelare analitica (mai putin de 5 ng/ml). La om, procentul de legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 78%.

Metabolizare

Nu exista date conform carora alendronatul este metabolizat la animal sau la om.

Eliminare

Dupa administrarea intravenoasa a unei singure doze de 14[C] alendronat, aproximativ 50% din radioactivitate a fost excretata in urina in decurs de 72 ore iar in materiile fecale radioactivitatea a fost decelata in cantitate foarte mica sau absenta. Dupa administrarea intravenoasa a unei singure doze de 10 mg, clearance-ul renal al alendronatului a fost de 71 ml/min, iar clearance-ul sistemic nu a depasit 200 ml/min. Concentratiile plasmatice au scazut cu peste 95% in decurs de sase ore dupa administrarea intravenoasa. La om, timpul de injumatatire terminal este estimat la peste zece ani, ceea ce ilustreaza eliberarea alendronatului de la nivelul scheletului. La sobolani, alendronatul nu este excretat prin intermediul sistemelor renale de transport ale acizilor sau bazelor si, de aceea, nu se asteapta sa interfere la om cu excretia prin intermediul acestor sisteme a altor medicamente.

Insuficienta renala

Studiile preclinice arata ca medicamentul care nu este depozitat la nivel osos, este excretat rapid in urina. Nu au fost descoperite dovezi ale saturarii captarii osoase dupa administrarea cronica la animale a dozelor intravenoase cumulative de pana la 35 mg/kg. Desi nu sunt disponibile informatii clinice, este probabil ca, la fel ca la animale, eliminarea alendronatului pe cale renala sa fie redusa la pacientele cu insuficienta renala. De aceea, poate fi asteptata o acumulare oarecum mai mare a alendronatului la nivel osos la pacientele cu insuficienta renala (vezi pct. 4.2).

Date preclinice de siguranta
Datele non-clinice nu au evidentiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor conventionale farmacologice privind evaluarea sigurantei, toxicitatea dupa doze repetate, genotoxicitatea si carcinogenitatea. Studiile la sobolani au aratat ca tratamentul cu alendronat in perioada de gestatie a fost asociat cu distocie la femele in timpul nasterii care a fost determinata de catre hipocalcemie. In studii, sobolanii carora li s-au administrat doze mari au prezentat o incidenta crescuta a osificarii fetale incomplete. Nu este cunoscuta relevanta la om.