Indicatii
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml este indicata in:
- urgente cardiace – edem pulmonar acut;
- criza hipertensiva;
- insuficienta cardiaca congestiva;
- edeme din ciroza hepatica sau afectiuni renale (edeme severe si rezistente la diuretice tiazidice, eventual in asociere cu acestea; de asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiu);
- insuficienta renala acuta cu oligurie;
- hipercalcemie.
Dozaj
Doze
Doza administrata adultilor se bazeaza in general pe valorile prezentate in acest capitol. La copii si adolescenti, doza trebuie redusa in raport cu greutatea corporala.
Trebuie utilizata cea mai mica doza care este suficienta pentru a obtine efectul dorit.
Pentru a obtine o eficacitate optima, o perfuzie continua cu furosemida este de preferat in locul injectiilor repetate in bolus.
In cazul in care administrarea de furosemida perfuzabil nu este posibila pentru tratamentul de intretinere, dupa una sau mai multe doze administrate in bolus, un regim de intretinere cu doze mici administrate la intervale scurte (aproximativ 4 ore) este de preferat in locul unui regim cu doze mai mari administrate in bolus la intervale mai lungi.
Doza si durata tratamentului depind de indicatie si sunt stabilite in mod individual de catre medic, pentru fiecare pacient in parte.
Adulti
Doza initiala este de 20 – 60 mg furosemida, administrata prin injectare intramusculara sau prin injectare intravenoasa, lent, cu o viteza de 4 mg/minut.
Daca sunt necesare doze mai mari, pot fi administrate prin cresteri treptate cu cate 20 mg furosemida la interval de 2 ore. Doza maxima zilnica nu trebuie sa depaseasca 1500 mg.
Copii si adolescenti
Doza recomandata de furosemida pentru administrare parenterala este de 1 mg/kg greutate corporala, pana la doza maxima de 20 mg pe zi.
Doza uzuala este de 0,5 - 1 mg furosemida/kg si zi administrata lent, in perfuzie intravenoasa repetand doza, la nevoie, la interval de 3 ore, pana la maxim 20 mg pe zi.
In cazuri severe sau in urgenta, se injecteaza intravenos 20 – 40 mg furosemida (timp de 2 minute).
Pacienti cu insuficienta cardiaca congestiva acuta
In cazul edemelor asociate insuficientei cardiace congestive acuta, doza initiala recomandata este de 20 mg – 40 mg, administrata intravenos in bolus. Doza poate fi ajustata in functie de raspunsul la tratament.
Pacienti cu insuficienta renala
In cazul edemelor asociate insuficientei renale cronice, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu precizie. Concentratia Na+ urinar ca urmare a administrarii furosemidei depinde de o serie de factori: severitatea insuficientei renale, echilibrul sodic. Doza trebuie ajustata cu atentie astfel incat pierderea initiala de lichid sa fie graduala. Pentru adulti, aceasta inseamna o doza ce conduce la o pierdere de 2 kg din greutatea corpului (aproximativ 280 mmoli Na+) pe zi. In tratamentul intravenos, doza de furosemida se poate determina incepand tratamentul cu o perfuzie intravenoasa continua de 0,1 mg/minut. Viteza perfuziei este crescuta treptat la fiecare jumatate de ora in functie de raspunsul la tratament. Se recomanda trecerea cat se poate de repede de la administrare intravenoasa la administrare orala.
Mentinerea diurezei in insuficienta renala acuta
Inainte de a incepe tratamentul cu furosemida, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arteriala, dezechilibrul electrolitic semnificativ si dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomanda ca trecerea de la administrarea intravenoasa la administrarea orala sa se efectueze cat mai curand posibil (la 3 ore dupa ultima injectare). Doza initiala este de 40 mg, administrata prin injectare intravenoasa. Daca doza initiala recomandata nu este eficace, furosemida se poate administra sub forma de perfuzie intravenoasa continua (cu o viteza de 50 mg – 100 mg/ora).
Pacienti cu ciroza hepatica
In cazul edemelor asociate cirozei hepatice, furosemida este utilizata ca tratament suplimentar celui cu antagonisti ai aldosteronului, in cazul in care doar efectul acestora nu este suficient. Doza trebuie ajustata cu atentie astfel incat pierderea initiala de lichid sa fie graduala pentru a evita complicatiile (intoleranta ortostatica, dezechilibre electrolitice si acido-bazice). Pentru adulti, aceasta inseamna o doza ce conduce la o pierdere de 0,5 kg din greutatea corpului pe zi. Daca tratamentul intravenos este absolut necesar, doza initiala este de 20 mg – 40 mg.
Pacienti cu hipertensiune arteriala
In cazul crizei hipertensive, doza initiala recomandata este de 20 mg – 40 mg administrate prin injectare in bolus. Aceasta poate fi ajustata in functie de raspunsul la tratament.
Pacientii cu intoxicatii
In cazul indicatiei de suport pentru diureza fortata in intoxicatii, furosemida se administreaza intravenos in aditie la perfuziile cu solutii de electroliti. Doza administrata este dependenta de raspunsul organismului la furosemida. Pierderile de lichid si electroliti trebuie corectate inainte si in timpul tratamentului.In cazul intoxicatiei cu substante acide, eliminarea poate fi crescuta prin alcalinizarea urinei. In cazul intoxicatiei cu substante alcaline, eliminarea poate fi crescuta prin acidifierea urinei. Doza initiala recomandata este de 20 mg – 40 mg administrate prin injectare intravenoasa.
Mod de administrare
Furosemida se administreaza intravenos numai atunci cand administrarea orala nu este posibila sau este ineficace (de exemplu absorbtie intestinala deficitara) sau in cazul in care este necesar un efect rapid. Daca se utilizeaza terapia intravenoasa, se recomanda ca transferul la terapia orala sa se efectueze cat mai curand posibil (la 3 ore dupa ultima injectare).
Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml trebuie administrat lent, intramuscular sau intravenos.
In tratamentul urgentelor hipertensive, doza de furosemida trebuie ajustata, astfel incat scaderea tensiunii arteriale sa nu depaseasca 25% din valoarea initiala in ora care urmeaza injectarii.
Injectare intravenoasa / perfuzie:
Administrarea intravenoasa de furosemida injectabil sau perfuzabil trebuie sa fie lenta (o viteza de
4 mg/minut nu trebuie depasita). La pacientii cu insuficienta renala severa (creatininemie mai mare decat 5 mg/dl), se recomanda ca viteza de perfuzie de 2,5 mg pe minut sa nu fie depasita.
Injectare intramusculara:
- Administrarea intramusculara trebuie sa se limiteze la cazurile exceptionale in care administrarea pe cale orala si intravenoasa nu este posibila.
- Trebuie precizat ca injectarea intramusculara nu este adecvata pentru tratamentul unor afectiuni acute, cum este edemul pulmonar.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1. Hipersensibilitate la sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau sulfoniluree), deoarece poate aparea hipersensibilitate incrucisata la furosemida.
Obstructie a cailor urinare cu oligurie. Insuficienta renala acuta cu anurie.
Hipovolemie sau deshidratare. Insuficienta hepatocelulara severa. Encefalopatie hepatica.
Stari pre-comatoase sau comatoase asociate cu encefalopatie hepatica. Hipokaliemie severa (mai mic decat 3 mEq/l) (vezi pct. 4.8).
Hiponatremie severa (mai mic decat 130 mEq/l). Intoxicatie cu glicozide tonicardiace. Alaptare (vezi pct. 4.6).
Atentionari
La initierea tratamentului cu furosemida, se recomanda corectarea hipotensiunii arteriale sau a hipovolemiei preexistente.
Precautii speciale si/sau reducerea dozei:
La pacientii tratati cu furosemida poate aparea hipotensiunea arteriala simptomatica ce determina ameteli, lipotimie sau pierderea cunostintei, mai ales la varstnici, la pacientii carora li se administreaza alte medicamente care pot determina hipotensiune arteriala si la pacientii cu alte afectiuni medicale care presupun risc de hipotensiune arteriala.
Pacientii varstnici prezinta un risc mai mare de aparitie a colapsului sau a tromboemboliei si, din cauza varstei, au functiile renale modificate, ceea ce impune ajustarea dozei.
La initierea tratamentului cu furosemida si apoi periodic, in special daca se administreaza doze mari, este necesara monitorizarea echilibrului hidro-electrolitic (natremie, kaliemie), a valorilor serice ale ureei si creatininei. Trebuie asigurat fluxul urinar. Furosemida poate determina depletie de sodiu si de potasiu cu hipokaliemie, uneori cu consecinte foarte grave. In special, este necesara supraveghere stricta la pacientii cu risc crescut de aparitie a dezechilibrului electrolitic sau in cazul unei depletii hidrice semnificative (de exemplu din cauza varsaturilor, diareei sau transpiratiei abundente). Trebuie corectate hipovolemia si deshidratarea, precum si orice dezechilibru electrolitic sau acido-bazic semnificativ. Este posibil ca acestea sa necesite intreruperea temporara a administrarii furosemidei.
La pacientii cu obstructia partiala a tractului urinar (de exemplu pacienti cu tulburari de mictiune, hiperplazie de prostata sau stricturi uretrale), cresterea productiei de urina poate provoca sau agrava simptomatologia; acesti pacienti trebuie monitorizati cu atentie, mai ales la inceputul tratamentului.
Natremie
Aceasta trebuie masurata inaintea inceperii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinte foarte grave. Scaderea concentratiei plasmatice de sodiu poate fi initial asimptomatica si, ca urmare, este esentiala monitorizarea la intervale de timp regulate si chiar mai frecventa in cazul pacientilor varstnici si cu ciroza hepatica (vezi pct. 4.8 si 4.9).
Trebuie evitat tratamentul cu doze mari sau asociat unei diete cu restrictie de sodiu, deoarece exista riscul deshidratarii cu hiperazotemie si hipovolemie.
Aparitia semnelor de deshidratare si a hipotensiunii arteriale impune intreruperea tratamentului sau scaderea dozei.
La pacientii cu ciroza hepatica, se recomanda prudenta la administrarea de furosemida, cu monitorizarea stricta a natremiei, kaliemiei si a functiei renale, pentru a evita aparitia encefalopatiei hepatice.
Aparitia manifestarilor acesteia impune intreruperea imediata a tratamentului.
Kaliemie
Depletia de potasiu cu hipokaliemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice tiazidice si inrudite cu acestea.
Supravegherea kaliemiei se impune la anumite grupe populationale cu risc crescut de instalare a hipokaliemiei (mai mic decat 3,4 mmol/l): pacientii varstnici, subnutriti si/sau tratati cu mai multe medicamente (digitalice, diuretice tiazidice, chinidina, glucocorticoizi sau laxative), pacientii cu ciroza hepatica cu edeme si ascita, pacientii coronarieni si cei cu insuficienta cardiaca. La acesti pacienti ca si la cei cu malnutritie, anorexie, diaree cronica sau hipokaliemie, se recomanda un aport suplimentar de potasiu sub forma de clorura sau asocierea furosemidei cu un diuretic care economiseste potasiu (amilorid, spironolactona, triamteren).
Se recomanda supraveghere stricta in cazul administrarii furosemidei la pacientii cu sindrom hepatorenal, de exemplu cu insuficienta renala asociata cu boala hepatica severa.
Pacientii cu interval QT prelungit prezinta, de asemenea, risc de aparitie a aritmiilor, indiferent daca originea acestuia este congenitala sau iatrogena. Hipokaliemia, precum si bradicardia, sunt factori predispozanti pentru debutul unor aritmii severe, in special ventriculare, de tipul torsadei varfurilor, potential letala.
In toate cazurile de mai sus este necesara o monitorizare mai frecventa a kaliemiei. Primul control al concentratiei plasmatice de potasiu trebuie efectuat in prima saptamana dupa inceperea tratamentului. In caz de hipokaliemie, se recomanda corectarea acesteia.
La pacientii in cazul carora scaderea pronuntata a tensiunii arteriale ii supune unui risc deosebit, de exemplu pacientii cu stenoza semnificativa a arterelor coronare sau carotidiene, se recomanda administrarea cu prudenta a furosemidei.
La pacientii cu hipoproteinemie, de exemplu cea asociata sindromului nefrotic (efectul furosemidei poate fi redus si ototoxicitatea sa potentata), este necesara ajustarea cu precautie a dozelor.
La pacientii cu diabet zaharat manifest sau la cei cu diabet zaharat latent, tratati cu furosemida, trebuie monitorizate periodic glicemia si glucozuria.
La pacientii cu guta, furosemida se administreaza cu prudenta, deoarece creste concentratia plasmatica a acidului uric; furosemida favorizeaza declansarea atacurilor de guta.
Utilizarea concomitenta cu risperidona
In studiile placebo-controlate efectuate cu risperidona la pacientii varstnici cu dementa, a fost observata o incidenta mai mare a mortalitatii in cazul pacientilor tratati concomitent cu furosemida si risperidona (7,3%; varsta medie de 89 de ani, interval 79 – 97 ani), comparativ cu pacientii tratati doar cu risperidona (3,1%; varsta medie de 84 de ani, interval 70 – 96 ani) sau doar cu furosemida (4,1%; varsta medie de 80 de ani, interval 67 – 90 ani).
Utilizarea concomitenta a risperidonei cu alte diuretice (in principal diuretice tiazidice folosite in doze mici) nu a condus la rezultate similare.
Nu a fost identificat un mecanism fiziopatologic care sa explice aceasta constatare si nu au fost observate anumite caracteristici care sa apara constant pentru cauza decesului. Cu toate acestea, este necesara prudenta la asocierea acestor medicamente si, inainte de a lua decizia de a o utiliza, trebuie evaluate riscurile si beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice potente. La pacientii tratati cu alte diuretice concomitent cu risperidona, a existat o crestere a mortalitatii. Indiferent de tratament, deshidratarea a reprezentat un factor de risc global pentru mortalitate si, prin urmare, trebuie evitata la pacientii varstnici cu dementa (vezi pct. 4.3).
Este posibila agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic. Sportivi: furosemida poate determina pozitivarea testelor antidoping.
Copii
La sugari prematuri este posibila dezvoltarea nefrocalcinozei / nefrolitiazei. Functia renala trebuie monitorizata si se efectueaza ultrasonografie renala.
Excipienti: Acest medicament contine sodiu. Acest lucru trebuie avut in vedere la pacientii ce urmeaza o dieta cu restrictie de sodiu.
Interactiuni
Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, triamteren, spironolactona): asociere utila pentru anumiti pacienti, nu exclude hipokaliemia (in special la pacientii cu insuficienta renala sau diabet zaharat) sau hiperkaliemia. Kaliemia si ECG trebuie monitorizate si, daca este necesar, tratamentul trebuie reevaluat.
Diuretice tiazidice: in edemele refractare realizeaza un efect sinergic care permite evitarea dozelor mari de furosemida, cu risc toxic.
Asocierea cu diureticele tiazidice (cum este hidroclorotiazida) conduce la cresterea riscului de hipopotasemie.
Antiinflamatoare nesteroidiene inclusiv acid acetilsalicilic: pot scadea efectul diuretic si antihipertensiv al furosemidei si pot determina insuficienta renala acuta la pacientii deshidratati sau cu hipovolemie, ca urmare a scaderii filtrarii glomerulare prin inhibarea secretiei de prostaglandine la nivel juxtaglomerular. Se recomanda hidratarea pacientului. Toxicitatea salicilatilor este crescuta de catre furosemida; se monitorizeaza functia renala de la inceputul tratamentului.
Glucocorticoizi: pot reduce efectul antihipertensiv al furosemidei din cauza retentiei de apa/sodiu (trebuie administrate, eventual, doze mai mari de furosemida).
Corticosteroizii, carbenoxolonele, preparate pe baza de plante din Glycyrrhiza glabra administrate in doze mari: pot creste riscul de a dezvolta hipokaliemie.
Daca furosemida se administreaza concomitent cu medicamente antihipertensive, diuretice sau alte medicamente cu potential de scadere a tensiunii arteriale, trebuie anticipata o scadere mai pronuntata a tensiunii arteriale.
Substante de contrast iodate:
Pacientii care aveau risc crescut de nefropatie determinata de substantei de contrast radiologic, tratati cu furosemida, au prezentat o incidenta mai mare a deteriorarii functiei renale dupa administrarea substantei de contrast, comparativ cu pacientii carora li s-a administrat numai hidratare intravenoasa inainte de administrarea substantei de contrast radiologic.
La pacientii deshidratati creste riscul de insuficienta renala acuta, in special cand sunt administrate doze mari de substanta de contrast iodata.
Inaintea administrarii substantei de contrast iodate se recomanda rehidratarea pacientului.
Anumite tulburari electrolitice (de exemplu hipokaliemie, hipomagneziemie) pot creste toxicitatea anumitor medicamente (de exemplu a medicamentelor digitalice si a medicamentelor care determina sindrom de interval QT prelungit).
Antiaritmicele de tip chinidina, sotalol, bretiliu, amiodarona: hipokaliemia favorizeaza instalarea aritmiilor ventriculare, in special a torsadei varfurilor (hipokaliemia este un factor de risc). In cazul aparitiei aritmiei trebuie prevenita si corectata hipokaliemia, monitorizata electrocardiograma si intrerupt medicamentul antiaritmic.
Glicozide tonicardiace: hipokaliemia favorizeaza efectele toxice ale glicozidelor tonicardiace (monitorizarea si corectarea kaliemiei).
Eritromicina, astemizol, bepridil, vincamina: hipokaliemia favorizeaza aparitia tulburarilor de ritm ventricular (supravegherea si corectarea kaliemiei).
Laxative de contact, amfotericina B: agravarea hipokaliemiei (supravegherea si corectarea kaliemiei).
La pacientii tratati cu diuretice, pot aparea hipotensiune arteriala severa si deteriorarea functiei renale, inclusiv cazuri de insuficienta renala, in special atunci cand se administreaza pentru prima data sau pentru prima data in doza crescuta un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau un antagonist al receptorilor pentru angiotensina II. Trebuie avuta in vedere intreruperea temporara a administrarii furosemidei sau, cel putin, scaderea dozei de furosemida cu trei zile inainte de inceperea tratamentului cu sau inainte de cresterea dozei de IECA sau antagonist al receptorilor pentru angiotensina II.
Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA):
Risc de hipotensiune arteriala aparuta brusc si/sau insuficienta renala acuta cand tratamentul cu un inhibitor al ECA este initiat in prezenta unei depletii de sodiu preexistente (in special la pacientii cu stenoza de artera renala).
In cazul pacientilor cu hipertensiune arteriala, cand tratamentul cu diuretice administrat anterior ar fi putut determina depletie de sodiu, este necesara:
- fie intreruperea administrarii diureticului cu 3 zile inaintea initierii tratamentului cu un inhibitor al ECA si daca este necesar reluarea tratamentului cu un diuretic hipokaliemiant;
- fie administrarea initiala de doze mici de inhibitor al ECA si apoi, cresterea treptata a dozei.
- In cazul pacientilor cu insuficienta cardiaca congestiva, se incepe tratamentul cu doze foarte mici de inhibitor al ECA, eventual dupa o reducere a dozei diureticului hipokaliemiant asociat.
- In toate cazurile, se recomanda monitorizarea functiei renale (creatinina plasmatica) in cursul primelor saptamani de tratament cu un inhibitor al ECA.
- Fenitoina: scade efectul furosemidei pana la 50% (eventual, trebuie administrate doze mai mari de furosemida).
Curarizante, miorelaxante si teofilina: furosemida potenteaza efectul acestora.
Antibiotice aminoglicozide: Furosemida poate creste ototoxicitatea si nefrotoxicitatea acestora. Deoarece pot aparea leziuni ireversibile, aceste medicamente trebuie utilizate impreuna cu furosemida numai daca este strict necesar din punct de vedere medical.
Cloral hidrat: administrarea intravenoasa de furosemida, in termen de 24 de ore de la utilizarea de cloral hidrat, poate duce la inrosirea fetei, transpiratie, agitatie, greata, cresterea tensiunii arteriale si tahicardie. Nu este recomandata utilizarea concomitenta de furosemida si cloral hidrat.
Risperidona: este necesara prudenta la asocierea cu furosemida sau alt diuretic puternic si trebuie avuta in vedere evaluarea raportului beneficiu-risc inainte de a lua decizia utlizarii. A se vedea pct. 4.4 pentru atentionarea privind cresterea mortalitatii la pacientii varstnici cu dementa, tratati concomitent cu risperidona.
Levotiroxina: dozele mari de furosemida pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele transportoare si pot conduce astfel la o crestere initiala tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmata de o scadere globala a valorilor totale ale hormonilor tiroidieni. Trebuie monitorizate valorile hormonilor tiroidieni.
Probenecid, metotrexat si alte medicamente inrudite care, similar furosemidei, se elimina in proportie crescuta prin secretie tubulara renala pot reduce efectul acesteia. In mod invers, furosemida poate scadea eliminarea renala a acestor medicamente. In cazul tratamentului cu doze mari (in special atat de furosemida, cat si din celelalte medicamente), poate determina cresterea concentratiilor plasmatice si cresterea riscului de aparitie a reactiilor adverse provocate de furosemida sau de medicamentul administrat concomitent.
Efectul medicamentelor antidiabetice si al simpatomimeticelor care determina cresterea tensiunii arteriale (de exemplu epinefrina, norepinefrina) poate fi redus de furosemida.
Efectul daunator al medicamentelor cu efect nefrotoxic asupra rinichiului poate fi crescut de furosemida.
Administrarea concomitenta de ciclosporina A si furosemida este asociata cu risc crescut de artrita gutoasa secundara hiperuricemiei induse de furosemida si excretiei renale insuficiente de urati indusa de ciclosporina.
Cefaloridina: creste riscul nefrotoxic.
Pacientii tratati concomitent cu furosemida si anumite cefalosporine administrate in doze mari pot dezvolta insuficienta renala.
Cisplatina: creste riscul ototoxic. In plus, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi sporita cand furosemida este utilizata pentru obtinerea diurezei fortate in timpul tratamentului cu cisplatina, in cazul in care furosemida nu este administrata in doze mici (de exemplu 40 mg la pacientii cu functie renala normala) si cu echilibru hidric pozitiv.
Neuroleptice: accentuarea efectului antihipertensiv cu hipotensiune arteriala ortostatica.
Litiu: Furosemida scade excretia sarurilor de litiu si poate provoca cresterea concentratiei plasmatice si a toxicitatii litiului, inclusiv cresterea riscului de efecte cardiotoxice si neurotoxice ale litiului. Prin urmare, la pacientii tratati cu aceasta asociere, trebuie monitorizata cu atentie litemia si ajustata doza.
Sarcina
Sarcina
Furosemida traverseaza bariera feto-placentara. Studiile non-clinice nu au demonstrat efect teratogen. Nu sunt date suficiente pentru a evalua eventualele efecte malformative sau fetotoxice ale furosemidei in timpul sarcinii. Furosemida nu trebuie administrata in timpul sarcinii, cu exceptia cazurilor in care este absolut necesar (in cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) si numai daca beneficiul terapeutic matern justifica riscul potential pentru fat. Tratamentul in timpul sarcinii impune monitorizarea dezvoltarii fetale.
Alaptarea
Furosemida se excreta in laptele uman. S-a observat ca diureticele de ansa scad secretia lactata. De aceea, furosemida este contraindicata in timpul alaptarii.
Condus auto
Furosemid ZENTIVA are influenta moderata asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Anumite reactii adverse (de exemplu scaderea pronuntata, nedorita, a tensiunii arteriale) pot afecta capacitatea pacientului de a se concentra sau reactiona si, prin urmare, prezinta un risc in situatiile in care aceste capacitati au importanta deosebita (de exemplu conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor).
Reactii adverse
Reactiile adverse sunt clasificate in functie de frecventa, folosind urmatoarea conventie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 si mai mic decat 1/10), mai putin frecvente (≥1/1000 si mai mic decat 1/100), rare (≥1/10000 si mai mic decat 1/1000), foarte rare (mai mic decat 1/10000), cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile).
Tulburari metabolice si de nutritie (vezi pct. 4.4)
Foarte frecvente: tulburari electrolitice (inclusiv simptomatice), deshidratare si hipovolemie, in special la pacientii varstnici, cresterea valorilor creatininemiei, cresterea concentratiei plasmatice a trigliceridelor. Frecvente: hiponatremie, hipocloremie, hipokaliemie, cresterea concentratiei plasmatice a colesterolului, cresterea valorilor acidului uric in sange si atacuri de guta. Mai putin frecvente: modificarea tolerantei la glucoza. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest (vezi pct. 4.4). Cu frecventa necunoscuta: hipocalcemie, hipomagneziemie, cresterea uremiei, alcaloza metabolica, sindrom Pseudo-Bartter in contextul utilizarii abuzive si/sau al utilizarii de lunga durata a furosemidei.
Tulburari vasculare
- Foarte frecvente: hipotensiune arteriala, inclusiv hipotensiune arteriala ortostatica (vezi pct. 4.4). Rare: vasculite. Cu frecventa necunoscuta: tromboza. Tulburari renale si ale cailor urinare Frecvente: cresterea volumului de urina; Rare: nefrita tubulointerstitiala. Cu frecventa necunoscuta:
valori crescute ale sodiului si clorului in urina, retentie urinara (la pacientii cu obstructie partiala a cailor urinare (vezi pct. 4.3 si 4.4); - nefrocalcinoza / nefrolitiaza la copiii prematuri;
- insuficienta renala (vezi pct. 4.4).
Tulburari gastro-intestinale Mai putin frecvente: greata; Rare: varsaturi, diaree; Foarte rare: pancreatita acuta.
Tulburari hepatobiliare
Foarte rare: colestaza, cresterea valorilor transaminazelor.
Tulburari acustice si vestibulare
Mai putin frecvente: tulburari de auz, de obicei tranzitorii, in special la pacientii cu insuficienta renala, hipoproteinemie (de exemplu cu sindrom nefrotic) si/sau atunci cand administrarea intravenoasa de furosemida s-a efectuat prea rapid.
Surditate (uneori ireversibila).
Rare: tinitus.
Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat
Mai putin frecvente: prurit, urticarie, eruptii cutanate, dermatite buloase, eritem polimorf, pemfigoid, dermatita exfoliativa, purpura, reactii de fotosensibilitate; Cu frecventa necunoscuta: sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxica, pustuloza exantematica acuta generalizata (PEAG), eruptie cutanata la medicament cu eozinofilie si simptome sistemice (DRESS), reactii lichenoide.
Tulburari ale sistemului imunitar
Rare: reactii anafilactice severe sau anafilactoide (de exemplu cu soc). Cu frecventa necunoscuta: agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Tulburari ale sistemului nervos
Frecvente: encefalopatie hepatica la pacientii cu insuficienta hepatocelulara (vezi pct. 4.3). Rare: parestezii. Cu frecventa necunoscuta: ameteli, lipotimie sau pierderea cunostintei cefalee.
Tulburari hematologice si limfatice
Frecvente: hemoconcentratie; Mai putin frecvente: trombocitopenie; Rare: leucopenie, eozinofilie; Foarte rare: agranulocitoza, anemie aplastica sau anemie hemolitica.
Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv
Cu frecventa necunoscuta: au fost raportate cazuri de rabdomioliza, adesea in contextul unei hipokaliemii severe (vezi pct. 4.3).
Tulburari congenitale, familiale si genetice
Cu frecventa necunoscuta: risc crescut de persistenta a canalului arterial la sugari, atunci cand furosemida este administrata la nou-nascuti in primele saptamani de viata.
Tulburari generale si la nivelul locului de administrare:
Rare: febra; Cu frecventa necunoscuta: durere (dupa injectare intramusculara).
Raportarea reactiilor adverse suspectate
Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata la
Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania
Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Supradozaj
Simptomatologie
In caz de supradozaj acut si cronic, tabloul clinic depinde, in principal, de gradul si consecintele depletiei de electroliti si lichide, de exemplu hipovolemie, deshidratare, hemoconcentratie, aritmii cardiace (inclusiv bloc atrio-ventricular si fibrilatie ventriculara). Simptomele acestor tulburari includ hipotensiune arteriala severa (cu evolutie pana la soc), insuficienta renala acuta, tromboza, delir, paralizie flasca, apatie si confuzie.
Abordare terapeutica
Nu se cunoaste un antidot specific pentru furosemida. Daca ingestia tocmai a avut loc, pot fi luate masuri pentru a limita absorbtia suplimentara a substantei active, cum este lavajul gastric, sau masuri destinate scaderii absorbtiei (de exemplu administrarea de carbune activat).
Pacientul se interneaza de urgenta si se instituie imediat un tratament care sa corecteze dezechilibrele electrolitice si hidrice. Impreuna cu preventia si tratamentul complicatiilor grave care pot aparea ca urmare a acestor dezechilibre si a altor efecte asupra organismului, tratamentul corectiv poate necesita masuri terapeutice intensive si de monitorizare medicala intensiva, generale si specifice.
Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: diuretice de ansa cu actiune intensa, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.
Furosemida este un derivat sulfonamidbenzoic din grupul diureticelor de ansa cu actiune saliuretica intensa. La doze terapeutice, odata ajunsa in lumenul tubular, actioneaza in principal la nivelul epiteliului portiunii ascendente a ansei Henle, unde inhiba reabsorbtia sarii fara apa. Consecutiv, la nivelul tubului contort distal sunt stimulate schimburile sodiu-potasiu si sodiu-hidrogen, crescand excretia ionilor de potasiu si de hidrogen. Furosemida actioneaza si la nivelul tubului contort proximal inhiband reabsorbtia izoosmotica.
Diureza indusa de furosemida este intensa, cu un volum mare de urina izotona sau usor hipotona, cu reactie acida, bogata in ioni de sodiu, potasiu, clor, magneziu, calciu, hidrogen si amoniu.
Actiunea saliuretica creste direct proportional cu doza administrata si persista chiar in cazul insuficientei renale.
Creste fluxul sanguin renal in favoarea corticalei renale.
Datorita efectului saliuretic, determina scaderea tensiunii arteriale.
Proprietati farmacocinetice
Dupa administrarea intravenoasa, efectul diuretic se manifesta din primele 5 minute. Furosemida se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 99%.
Timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare este de aproximativ o ora, dar creste la pacientii cu insuficienta hepatica, renala si cardiaca. La nou-nascut este prelungit, probabil datorita clearance-ului renal si hepatic scazut.
Distributia se face in lichidul extracelular.
Excretia se face rapid, in principal pe cale renala, dar si biliar/fecal. In caz de insuficienta renala, creste excretia pe cale biliara, fara acumularea medicamentului.
Furosemida este slab dializabila. La om, se excreta in lapte.
Date preclinice de siguranta
Toxicitate acuta
Studiile efectuate cu furosemida administrata oral sau intravenos la diferita specii de rozatoare si la caine au evidentiat toxicitate acuta scazuta. La soarece si sobolan, DL50 dupa administrarea orala a furosemidei este cuprinsa intre 1050 si 4600 mg/kg corp, iar la cobai de 243 mg/kg corp. La caine, DL50 dupa administrarea orala a furosemidei este de aproximativ 2000 mg/kg corp, iar dupa administrarea intravenoasa DL50 este mai mare de 400 mg/kg corp.
Toxicitate cronica
La sobolan si caine, dupa administrarea timp de 6 luni si 12 luni, au fost observate modificari la nivel renal (inclusiv fibroza focala, calcificari) in grupurile cu dozele cele mai mari (de 10 pana la de 20 ori mai mari decat doza terapeutica la om).
Carcinogenitate
Furosemida in doza de aproximativ 200 mg/kg corp pe zi a fost administrata la soareci si sobolani femele, pe parcursul a 2 ani, impreuna cu alimentatia. S-a observat o crestere a incidentei adenocarcinomului mamar la soarece, dar nu si la sobolan. Aceasta doza este considerabil mai mare decat doza terapeutica administrata la om. In plus, aceste tumori au fost identice din punct de vedere morfologic cu tumorile aparute spontan, observate la 2% pana la 8% din animalele din grupul de control.
Cu toate acestea, pare a fi putin probabil ca aceasta incidenta a tumorilor sa fie relevanta pentru tratamentul la om. Nu exista dovezi ale cresterii incidentei adenocarcinomului mamar la om, dupa utilizarea furosemidei. Pe baza studiilor epidemiologice, nu este posibila clasificarea carcinogenitatii furosemidei la om.
Intr-un studiu de carcinogenitate, furosemida a fost administrata la sobolan in doza zilnica de 15 mg/kg sau 30 mg/kg corp. Sobolanii masculi din grupul la care s-a administrat doza de 15 mg/kg au prezentat o crestere marginala a tumorilor nespecifice, care nu s-a observat in grupul la care s-a administrat doza de 30 mg/kg. Aceste rezultate sunt considerate a fi incidentale.
Testul de carcinogeneza la nivelul vezicii urinare, indusa cu nitrozamina, efectuat la sobolan, nu a evidentiat date care sa sugereze ca furosemida este un factor promotor.
Mutagenitate
La testele efectuate in vitro, la bacterii si pe celule de mamifer, au fost obtinute atat rezultate pozitive, cat si negative. Cu toate acestea, inductia mutatiilor genice si cromozomiale a fost observata numai in cazurile in care furosemida a atins concentratii citotoxice.
Teratogeneza
La diferite specii de mamifer, inclusiv soarece, sobolan, pisica, iepure si caine, nu au fost evidentiate efecte embriotoxice sau teratogene dupa tratamentul cu furosemida. Intarzierea dezvoltarii renale – scaderea numarului de glomeruli diferentiati – a fost descrisa la puii sobolanilor tratati cu 75 mg furosemida pe kg corp, in timpul perioadei cuprinse intre ziua a 7-a si a 11-a de sarcina si al perioadei cuprinse intre ziua a 14-a si a 18-a de sarcina.
Furosemida traverseaza bariera feto-placentara si se obtine in sangele din cordonul ombilical 100% din concentratia plasmatica materna. Pana in prezent, nu au fost raportate malformatii la om, care sa fie corelate cu expunerea la furosemida. Cu toate acestea, nu exista suficienta experienta pentru a permite o evaluare concludenta a posibilelor efecte daunatoare asupra embrionului/fatului. Productia de urina a fatului poate fi stimulata in utero.
La prematuri, a fost observata aparitia urolitiazei si nefrocalcinozei ca urmare a tratamentului cu furosemida.
Nu au fost efectuate studii pentru a evalua efectele furosemidei la sugari, in cazul ingestiei cu laptele matern.
Ototoxicitate
Furosemida poate influenta procesele de conducere ale stria vascularis, de la nivelul urechii interne, ceea ce poate duce la tulburari auditive, in general, reversibile.