Medicamente cu reteta

Nasonex Spray nazal 50mcg/doza, 140 doze, Schering-Plough

Produs disponibil doar in farmacie in baza retetei medicale

Descriere si prospect: Nasonex Spray nazal 50mcg/doza, 140 doze, Schering-Plough

2161818

Indicatii 
NASONEX spray nazal este indicat pentru utilizare la adulti si copii cu varsta de 3 ani si peste pentru tratamentul simptomelor rinitei alergice sezoniere sau perene.

NASONEX spray nazal este indicat pentru tratamentul polipozei nazale la adultii cu varsta de 18 ani si peste.

Dozaj
Dupa amorsarea initiala a pompei NASONEX spray nazal, fiecare pulverizare elibereaza aproximativ 100 mg suspensie de furoat de mometazona, ce contine furoat de mometazona monohidrat echivalent cu 50 micrograme furoat de mometazona.

Doze
Rinita alergica sezoniera sau perena

Adulti (inclusiv pacienti varstnici) si copii cu varsta de 12 ani si peste: doza uzuala recomandata este de cate doua pulverizari (50 micrograme/pulverizare) in fiecare nara, o data pe zi (doza totala de

200 micrograme). Odata ce simptomele sunt controlate terapeutic, reducerea dozei la cate o pulverizare in fiecare nara (doza totala de 100 micrograme) poate fi eficace pentru tratamentul de intretinere. Daca simptomele nu sunt controlate terapeutic in mod adecvat, doza poate fi crescuta pana la o doza zilnica maxima de cate patru pulverizari in fiecare nara o data pe zi (doza totala de

400 micrograme). Reducerea dozei este recomandata in urma controlarii terapeutice a simptomelor.

Copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 11 ani: doza uzuala recomandata este de cate o pulverizare (50 micrograme/pulverizare) in fiecare nara, o data pe zi (doza totala de 100 micrograme).

La unii pacienti cu rinita alergica sezoniera s-a demonstrat ca debutul clinic semnificativ al actiunii NASONEX spray nazal apare in decurs de 12 ore dupa administrarea primei doze; cu toate acestea, beneficiul terapeutic complet poate sa nu fie obtinut in primele 48 ore de tratament. De aceea, pacientul trebuie sa continue utilizarea cu regularitate pentru a obtine beneficiul terapeutic complet.

La pacientii care au antecedente de rinita alergica sezoniera cu simptomatologie moderata pana la severa, poate fi necesar ca tratamentul cu NASONEX spray nazal sa fie initiat cu cateva zile inainte de debutul anticipat al sezonului de polenizare.

Polipoza nazala

Pentru tratamentul polipozei, doza initiala uzuala recomandata este de cate doua pulverizari

(50 micrograme/pulverizare) in fiecare nara, o data pe zi (doza zilnica totala de 200 micrograme). Daca dupa 5 pana la 6 saptamani simptomele nu sunt controlate terapeutic in mod adecvat, doza poate fi crescuta la o doza zilnica de doua pulverizari in fiecare nara, de 2 ori pe zi (doza zilnica totala de 400 micrograme). Doza trebuie redusa treptat la valoarea minima cu care se mentine un control eficace al simptomelor. Daca nu este observata nicio ameliorare a simptomatologiei dupa 5 pana la

6 saptamani de administrare de 2 ori pe zi, pacientul trebuie reevaluat si strategia de tratament trebuie reconsiderata.

Studiile de eficacitate si siguranta privind administrarea NASONEX spray nazal pentru tratamentul polipozei nazale au durat patru luni.

Copii si adolescenti

Rinita alergica sezoniera si rinita perena

Siguranta si eficacitatea NASONEX spray nazal la copii cu varsta sub 3 ani nu au fost inca stabilite.

Polipoza nazala

Siguranta si eficacitatea NASONEX spray nazal la copii si adolescenti cu varsta sub 18 ani nu au fost inca stabilite.

Mod de administrare
Inaintea administrarii primei doze, agitati bine flaconul si actionati pompa de 10 ori (pana cand se obtine un aspect uniform al pulverizarii). Daca pompa nu a fost utilizata timp de 14 zile sau mai mult, reamorsati pompa prin 2 pulverizari pana cand se observa un aspect uniform al pulverizarii, inainte de utilizarea urmatoare.

Agitati bine flaconul inaintea fiecarei utilizari. Flaconul trebuie eliminat dupa depasirea numarului de pulverizari indicat pe eticheta sau dupa 2 luni de la prima utilizare.

Contraindicatii
Hipersensibilitate la substanta activa, furoat de mometazona, sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1.

NASONEX spray nazal nu trebuie utilizat in cazul in care exista infectii localizate netratate ce afecteaza mucoasa nazala, cum este herpes simplex.

Datorita efectului inhibitor al corticosteroizilor asupra procesului de vindecare a ranilor, pacientii care au suferit recent interventii chirurgicale sau traumatisme nazale nu trebuie sa utilizeze un corticosteroid cu administrare nazala decat dupa vindecarea acestora.

Atentionari
Imunosupresie

NASONEX spray nazal trebuie utilizat cu precautie la pacientii cu infectie tuberculoasa activa sau latenta a tractului respirator, cu infectie fungica, bacteriana sau virala sistemica netratata.

Pacientii care primesc corticosteroizi si care sunt potential imunosupresati trebuie avertizati cu privire la riscul de expunere la anumite infectii (de exemplu: varicela, rujeola) si la importanta prezentarii la medic in cazul in care se produce o astfel de expunere.

Efecte nazale locale

Intr-un studiu efectuat la pacienti cu rinita perena, dupa 12 luni de tratament cu NASONEX spray nazal nu au existat semne ale atrofiei mucoasei nazale; de asemenea, furoatul de mometazona a indus refacerea mucoasei nazale catre aspectul sau histologic normal. Cu toate acestea, pacientii care utilizeaza NASONEX spray nazal timp de cateva luni sau mai mult trebuie sa fie examinati periodic pentru diagnosticarea posibilelor modificari ale mucoasei nazale. Daca o infectie fungica se dezvolta la nivelul nasului sau faringelui, poate fi necesara intreruperea tratamentului cu NASONEX spray nazal si inceperea unui tratament adecvat. Persistenta iritatiei nazo-faringiene poate fi o indicatie de intrerupere a administrarii NASONEX spray nazal.

NASONEX nu este recomandat in cazul perforatiei de sept nazal (vezi pct. 4.8).

In studiile clinice, epistaxisul a aparut cu o incidenta mai mare comparativ cu placebo. Epistaxisul a fost in general autolimitant si de severitate usoara (vezi pct. 4.8).

NASONEX spray nazal contine clorura de benzalconiu. Clorura de benzalconiu poate determina iritatie sau umflare in interiorul nasului, in special in cazul utilizarii de lunga durata.

Reactii adverse sistemice la corticosteroizi

Pot aparea reactii adverse sistemice la corticosteroizii nazali, in special la doze mari, prescrise pe perioade lungi de timp. Aceste reactii adverse apar cu probabilitate mult mai mica decat in cazul corticosteroizilor administrati pe cale orala si pot varia de la individ la individ si intre diferite medicamente pe baza de corticosteroizi. Potentialele reactii adverse sistemice pot include

sindrom Cushing, caracteristici Cushingoide, supresia glandei suprarenale, retard de crestere la copii si adolescenti, cataracta, glaucom si mai rar, un palier de efecte psihologice si de comportament, inclusiv hiperactivitatea psihomotorie, tulburari de somn, anxietate, depresie sau agresivitate (mai ales la copii).

In urma administrarii intranazale a corticosteroizilor, au fost raportate cazuri de crestere a presiunii intraoculare (vezi pct. 4.8).

Tulburarile de vedere pot aparea in cazul utilizarii sistemice si topice (inclusiv intranazal, inhalator si intraocular) de corticosteroizi. Daca pacientul se prezinta cu simptome cum sunt vedere incetosata sau alte tulburari de vedere, trebuie luata in considerare trimiterea sa la un oftalmolog pentru evaluarea cauzelor posibile care pot include cataracta, glaucom sau boli rare, precum corioretinopatia centrala seroasa (CRSC), care au fost raportate dupa utilizarea sistemica si topica de corticosteroizi.

Este necesara o atentie deosebita in cazul pacientilor carora li se administreaza NASONEX spray nazal dupa administrarea indelungata a corticosteroizilor cu actiune sistemica. La acesti pacienti, intreruperea administrarii corticosteroidului sistemic poate avea ca efect insuficienta suprarenaliana cu durata de cateva luni pana la recuperarea functiei axului hipotalamo hipofizo suprarenalian. Daca acesti pacienti prezinta semne si simptome ale insuficientei suprarenaliene sau simptome ale intreruperii (de exemplu, durere articulara si/sau musculara, fatigabilitate si depresie initiala) in pofida ameliorarii simptomelor nazale, trebuie reluata administrarea corticosteroidului sistemic si trebuie instituite alte modalitati de tratament si masuri adecvate. Astfel de schimbari de tratament pot pune in evidenta, de asemenea, afectiunile alergice preexistente, precum conjunctivita alergica si eczema, remise anterior prin tratamentul cu corticosteroid sistemic.

Tratamentul cu doze mai mari decat cele recomandate poate provoca supresie suprarenaliana semnificativa clinic. In cazul in care exista indicii de utilizare a unor doze mai mari decat cele recomandate, trebuie avuta in vedere administrarea suplimentara sistemica de corticosteroizi in timpul perioadelor de stres sau a interventiilor chirurgicale elective.

Polipi nazali

Siguranta si eficacitatea administrarii NASONEX spray nazal nu au fost inca studiate in cazul tratamentului polipilor unilaterali, polipilor asociati fibrozei chistice sau polipilor ce obstrueaza complet cavitatile nazale.

Polipii unilaterali cu aspect neobisnuit sau neregulat, mai ales daca sunt ulcerati sau sangereaza, trebuie investigati mai amanuntit.

Efectul asupra cresterii la copii si adolescenti

Se recomanda monitorizarea in mod regulat a inaltimii copiilor carora li se efectueaza tratament prelungit cu corticosteroizi administrati intranazal. Daca este incetinita cresterea, tratamentul trebuie revizuit in scopul reducerii dozei de corticosteroizi administrati intranazal, daca este posibil, pana la cea mai mica doza la care este mentinut un control eficace al simptomelor. In plus, trebuie avuta in vedere trimiterea pacientului la un medic specialist pediatru.

Simptome non-nazale

Cu toate ca NASONEX spray nazal va controla terapeutic simptomele nazale la majoritatea pacientilor, utilizarea concomitenta a unui tratament suplimentar corespunzator poate asigura o ameliorare suplimentara a altor simptome, in special a celor oculare.

Interactiuni
(Vezi pct. 4.4 Atentionari si precautii speciale pentru utilizarea asociata cu corticosteroizi sistemici). A fost efectuat un studiu clinic de interactiune cu loratadina. Nu au fost observate interactiuni.

Este de asteaptat ca tratamentul concomitent cu inhibitori ai CYP3A4, inclusiv medicamente care contin cobicistat, sa mareasca riscul de reatii adverse sistemice. Administrarea concomitenta trebuie evitata cu exceptia cazurilor in care beneficiul obtinut depaseste riscul crescut de reactii adverse sistemice induse de corticosteroizi, in acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacientilor pentru depistarea reactiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi.

Sarcina 
Sarcina

Datele provenite din utilizarea furoatului de mometazona la femeile gravide sunt inexistente sau limitate. Studiile la animale au evidentiat efecte toxice asupra functiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Ca si in cazul altor medicamente pe baza de corticosteroizi cu administrare intranazala, NASONEX spray nazal nu trebuie utilizat in timpul sarcinii decat daca beneficiul potential pentru mama justifica orice risc potential pentru mama, fat sau sugar. Copiii nascuti de catre mame carora le-au fost administrati corticosteroizi in timpul sarcinii trebuie sa fie examinati atent pentru diagnosticarea hipofunctiei suprarenaliene.

Alaptarea

Nu se cunoaste daca furoatul de mometazona se excreta in laptele uman. Ca si in cazul altor medicamente pe baza de corticosteroizi cu administrare intranazala, trebuie luata decizia fie de a intrerupe alaptarea, fie de a intrerupe/de a se abtine de la tratamentul cu NASONEX spray nazal avand in vedere beneficiul alaptarii pentru copil si beneficiul tratamentului pentru femeie.

Fertilitatea

Nu exista date clinice privind efectul furoatului de mometazona asupra fertilitatii. Studiile la animale au evidentiat efecte toxice asupra functiei de reproducere, dar niciun efect asupra fertilitatii (vezi pct. 5.3).

Condus auto
Nu se cunosc.

Reactii adverse
Rezumatul profilului de siguranta

Epistaxisul a fost in general autolimitant, de severitate usoara si a aparut cu o incidenta mai mare comparativ cu placebo (5%), dar cu incidenta comparabila sau mai mica fata de cea obtinuta in studiile controlate activ efectuate cu corticosteroizi administrati intranazal (pana la 15%), asa cum s-a raportat in cadrul studiilor clinice pentru rinita alergica. Incidenta tuturor celorlalte evenimente adverse a fost comparabila cu cea obtinuta in cazul administrarii placebo. La pacientii tratati pentru polipoza nazala, incidenta totala a evenimentelor adverse a fost similara cu cea observata in cazul pacientilor cu rinita alergica.

Efectele sistemice ale corticosteroizilor administrati intranazal pot sa apara mai ales in cazul administrarii in doze mari, pe perioade de timp indelungate.

Lista sub forma de tabel a reactiilor adverse

Reactiile adverse asociate tratamentului (≥1%) raportate in cadrul studiilor clinice la pacientii cu rinita alergica sau polipoza nazala si dupa punerea pe piata, indiferent de indicatie, sunt prezentate in Tabelul 1. Reactiile adverse sunt enumerate conform bazei de date MedDRA pe aparate, sisteme si organe. In cadrul fiecarei grupe de aparate, sisteme si organe, reactiile adverse sunt clasificate in functie de frecventa. Frecventele au fost definite dupa cum urmeaza: Foarte frecvente (≥1/10); Frecvente (≥1/100 si sub 1/10); Mai putin frecvente (≥1/1000 si sub 1/100)]. Frecventa evenimentelor adverse dupa punerea pe piata este considerata „frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile)”.

Tabel 1: Reactiile adverse asociate tratamentului raportate in functie de clasificarea pe aparate, sisteme si organe si in functie de frecventa
 Foarte frecventeFrecventeCu frecventa necunoscuta
Infectii si infestări Faringita Infectii ale tractului respirator superior† 
Tulburari ale sistemului imunitar  Hipersensibilitate incluzand reactii anafilactice, angioedem,bronhospasm si dispnee
Tulburari ale sistemului nervos Cefalee 
Tulburari oculare  Glaucom Cresterea presiunii intraoculare Cataracta Vedere incetosata (a se vedea, de asemenea,pct. 4.4)
Tabel 1: Reactiile adverse asociate tratamentului raportate in functie de clasificarea pe aparate, sisteme si organe si in functie de frecventa
Tulburari respiratorii, toracice si mediastinaleEpistaxis*Epistaxis Senzatie de arsura la nivelul nasului Iritatie nazala Ulceratie nazalaPerforatie a septului nazal
Tulburari gastro-intestinale Iritatie faringiana*Tulburari ale gustului si mirosului

*inregistrate in cazul administrarii de doua ori pe zi pentru polipoza nazala

†inregistrate ca mai putin frecvente in cazul administrarii de doua ori pe zi pentru polipoza nazala

Copii si adolescenti

La copii si adolescenti, incidenta evenimentelor adverse inregistrate in cadrul studiilor clinice, de exemplu epistaxis (6%), cefalee (3%), iritatie nazala (2%) si stranut (2%) a fost comparabila cu cea obtinuta in cazul administrarii placebo.

Raportarea reactiilor adverse suspectate

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania http://www.anm.ro.

Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Supradozaj 
Simptome

Inhalarea sau administrarea pe cale orala a unor doze foarte mari de corticosteroizi pot duce la supresia functiei axului hipotalamo-hipofizo-suprarenalian (HHS).

Conduita

Datorita faptului ca biodisponibilitatea sistemica a NASONEX spray nazal este sub 1%, este putin probabil sa se produca un supradozaj care sa necesite un alt tratament decat observarea pacientului, urmata de inceperea administrarii dozelor adecvate prescrise.

Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: decongestionante si alte preparate nazale de uz topic, corticosteroizi, codul ATC: R01AD09

Mecanism de actiune

Furoatul de mometazona este un glucocorticosteroid cu actiune topica, cu proprietati antiinflamatoare locale la doze lipsite de activitate sistemica.

Este probabil ca, in cea mai mare parte, mecanismul responsabil pentru efectele antialergice si antiinflamatoare ale furoatului de mometazona sa rezide in capacitatea acestuia de a inhiba eliberarea

mediatorilor reactiilor alergice. La pacientii alergici, furoatul de mometazona inhiba semnificativ eliberarea leucotrienelor din leucocite. Pe culturile celulare, furoatul de mometazona si-a demonstrat potentialul crescut de inhibare a sintezei si eliberarii IL-1, IL-5, IL-6 si TNFα; este, de asemenea, un inhibitor puternic al productiei de leucotriene. In plus, este un inhibitor deosebit de puternic al sintezei citokinelor Th2, IL-4 si IL-5 de catre celulele T CD4+ umane.

Efecte farmacodinamice

In studiile in care a fost utilizata stimularea antigenica nazala, NASONEX spray nazal a aratat activitate antiinflamatoare atat in faza precoce cat si in cea tardiva a raspunsului alergic. Aceasta a fost demonstrata prin scaderi (fata de placebo) a concentratiei de histamina si a activitatii eozinofilelor si reducerea (fata de valoarea initiala) a numarului eozinofilelor, neutrofilelor si a exprimarii proteinelor de adeziune ale celulelor epiteliale.

La 28% dintre pacientii cu rinita alergica sezoniera, NASONEX spray nazal a demonstrat un debut semnificativ clinic al actiunii sale in decurs de 12 ore dupa administrarea primei doze. Valoarea mediana (50%) a timpului de debut al ameliorarii a fost de 35,9 ore.

Copii si adolescenti

Intr-un studiu clinic controlat placebo, in care NASONEX spray nazal in doze de 100 micrograme pe zi a fost administrat timp de 1 an la copii si adolescenti (n=49/grup), nu a fost observata reducerea ritmului de crestere.

Sunt disponibile date limitate referitoare la siguranta si eficacitatea administrarii NASONEX spray nazal la copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 5 ani, de aceea nu poate fi stabilit un interval de doze adecvate. Intr-un studiu ce a cuprins 48 de copii cu varsta cuprinsa intre 3 si 5 ani, tratati cu furoat de mometazona intranazal in doze de 50, 100 sau 200 micrograme/zi timp de 14 zile, nu au existat diferente semnificative fata de placebo ale modificarilor medii ale concentratiei plasmatice de cortizol, ca raspuns la testul de stimulare cu tetracosactid.

Agentia Europeana a Medicamentelor a suspendat obligatia de depunere a rezultatelor studiilor efectuate cu NASONEX spray nazal si denumirile asociate la toate subgrupurile de copii si adolescenti cu rinita alergica sezoniera sau perena (vezi pct. 4.2 pentru informatii privind utilizarea la copii si adolescenti).

Proprietati farmacocinetice
Absorbtie

Furoatul de mometazona, administrat prin pulverizarea intranazala a suspensiei apoase, are o biodisponibilitate sistemica de sub 1% in plasma, utilizand un test de sensibilitate ce poate detecta o concentratie mai mica de 0,25 pg/ml.

Distributie

Nu este cazul deoarece mometazona este slab absorbita pe cale nazala.

Metabolizare

Cantitatea mica de produs ce poate fi inghitita si absorbita este intens metabolizata la primul pasaj hepatic.

Eliminare

Furoatul de mometazona absorbit este metabolizat extensiv, iar metabolitii se excreta in urina si bila.

Date preclinice de siguranta
Nu au fost demonstrate efecte toxice specifice expunerii la furoatul de mometazona. Toate efectele observate sunt caracteristice acestei clase de compusi si sunt datorate amplificarii efectelor farmacologice ale glucocorticoizilor.

Studiile preclinice au demonstrat ca furoatul de mometazona este lipsit de activitate androgenica, antiandrogenica, estrogenica sau antiestrogenica, dar, ca alti glucocorticoizi, isi exercita o oarecare activitate antiuterotrofica si intarzie deschiderea vaginului, efecte demonstrate la modele experimentale de animale, in cazul administrarii pe cale orala a unor doze mari de 56 mg/kg si zi si 280 mg/kg si zi.

Ca si alti glucocorticoizi, furoatul de mometazona a prezentat in vitro potential clastogen la concentratii mari. Cu toate acestea, nu sunt de asteptat sa apara efecte mutagene in cazul utilizarii dozelor terapeutice relevante.

In studiile referitoare la efectele asupra functiei de reproducere, in cazul administrarii subcutanate a furoatului de mometazona in doza de 15 micrograme/kg, au aparut prelungirea perioadei de gestatie si travaliu prelungit si dificil, cu scaderea ratei de supravietuire a puilor, a greutatii si a cresterii in greutate. Nu a existat niciun efect asupra fertilitatii.

Ca si alti glucocorticoizi, furoatul de mometazona este teratogen la rozatoare si iepuri. Efectele observate au fost hernia ombilicala la sobolani, palatoschizis la soareci si agenezie a vezicii biliare, hernie ombilicala si flexia labelor anterioare la iepuri. Au existat, de asemenea, scadere a cresterii in greutate a femelelor, efecte asupra cresterii fetale (greutate fetala mai mica si/sau intarzierea osificarii) la sobolani, iepuri si soareci, si scaderea ratei de supravietuire a puilor la soareci.

Potentialul carcinogen al furoatului de mometazona inhalat (aerosol cu mediu de propulsare CFC si surfactant) in concentratii de 0,25 pana la 2 micrograme/l a fost investigat la soareci si sobolani in cadrul unor studii desfasurate pe durata a 24 luni. Au fost observate efectele specifice administrarii de glucocorticoizi, inclusiv cateva tipuri de leziuni non-neoplazice. Nu a fost determinata o relatie

doza-raspuns semnificativa statistic pentru niciun tip de tumora.

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

Data ultimei actualizari: 27.12.2022

Categorii de produse

checkout.warnings.Notice