Indicatii
Tratamentul hipertensiunii arteriale.
Dozaj
Doza uzuala initiala de moxonidina este de 0,2 mg moxonidina pe zi, iar doza maxima este de 0,6 mg moxonidina pe zi, administrata divizata in doua prize. Doza maxima care poate fi administrata in priza unica este de 0,4 mg.
Ajustarile dozei zilnice trebuie individualizate in functie de raspunsul clinic al pacientului. Moxonidina poate fi administrata independent de orarul meselor.
La pacientii cu insuficienta renala moderata, doza initiala este de 0,2 mg pe zi. Daca este necesar si este bine tolerata, doza poate fi crescuta la 0,4 mg pe zi, la pacientii cu insuficienta renala moderata si 0,3 mg pe zi, la pacientii cu insuficienta renala severa (vezi pct. 4.4).
La pacientii hemodializati, doza initiala este de 0,2 mg pe zi. Daca este necesar si este bine tolerata, doza poate fi crescuta la 0,4 mg pe zi.
Moxonidina nu este recomandata pentru administare la copii si adolescenti cu varsta sub 18 ani, datorita lipsei datelor privind siguranta si eficacitatea.
Contraindicatii
Moxonidina este contraindicata la pacientii cu:
hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipienti;
sindromul sinusului bolnav;
bradicardie (frecventa cardiaca in repaus < 50 batai/minut);
bloc atrio-ventricular grad II si III;
insuficienta cardiaca.
Atentionari
Dupa punerea pe piata a medicamentului, au fost raportate cazuri de bloc atrio-ventricular de diverse grade, la pacientii care urmau tratament cu moxonidina. Pe baza acestor rapoarte, nu poate fi exclus rolul cauzal al moxonidinei in intarzierea conducerii atrio-ventriculare. Prin urmare, se recomanda prudenta la pacientii cu posibila predispozitie de a dezvolta bloc atrio-ventricular.
Se recomanda precautie in administrarea moxonidinei la pacientii cu bloc atrio-ventricular grad I, pentru evitarea bradicardiei.
Se recomanda precautie in administrarea moxonidinei la pacientii cu boala arteriala coronariana severa sau angina pectorala instabila, deoatece nu sunt suficiente date privind acest grup de pacienti.
Se recomanda precautie in administrarea moxonidinei la pacientii cu insuficienta renala, deoarece moxonidina se excreta in principal renal. La acesti pacienti, se recomanda cresterea treptata a dozei, in special la initierea tratamentului. Tratamentul trebuie initiat cu o doza de 0,2 mg pe zi si poate fi crescuta la pacientii cu insuficienta renala moderata (RFG > 30 ml/min pana la maxim 0,4 mg pe zi si la pacientii cu insuficienta renala severa (RFG < 30 ml/ min) si pana la maxim 0,3 mg pe zi, daca este indicat din punct de vedere clinic si doza este bine tolerata.
Daca moxonidina este administrata in asociere cu un beta-blocant si ambele tratamente trebuie intrerupte, se va intrerupe mai intai tratamentul cu beta-blocant si dupa cateva zile tratamentul cu moxonidina..
Pana in prezent, dupa intreruperea tratamentului cu moxonidina nu au fost observate semne ale efectului de rebound asupra tensiunii aretriale. Cu toate acestea, nu se recomanda intreruperea brusca a tratamentului cu moxonidina; doza trebuie redusa treptat, pe parcursul unei perioade de 2 saptamani.
Se recomanda precautie la administrarea de moxonidina la pacientii cu insuficienta cardiaca moderata deoarece nu sunt date suficiente privind siguranta administrarii la aceasta grupa de pacienti.
Tratamentul cu moxonidina nu trebuie intrerupt brusc. Se recomanda scaderea treptata a dozei pe parcursul unei perioade de doua saptamani.
Pacientii in varsta pot fi mai susceptibili la efectele cardiovasculare ale medicamentelor antihipertensive. Prin urmare, tratamentul trebuie initiat cu doza minima eficace, iar cresterea dozelor trebuie facuta cu precautie pentru a preveni reactiile adverse cu consecinte grave.
Physiotens contine lactoza. Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza–galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.
Interactiuni
Administrarea moxonidinei in asociere cu alte medicamente antihipertensive poate determina efect antihipertensiv aditiv.
Deoarece antidepresivele triciclice pot reduce eficacitatea medicamente antihipertensive cu actiune centrala, nu se recomanda administrarea moxonidinei in asociere cu antidepresive triciclice.
Moxonidina poate potenta efectul sedativ al antidepresivelor triciclice (nu se recomanda administrarea in asociere), tranchilizantelor, alcoolului, sedativelor si hipnoticelor.
La pacientii carora li s-a administrat lorazepam, moxonidina a potentat moderat desfasurarea functiilor cognitive alterate. Moxonidina poate amplifica efectul sedativ al benzodiazepinelor daca este administrata concomitent cu acestea.
Moxonidina se excreta prin secretie tubulara. Nu poate fi exclusa interactiunea cu alte medicamente se elimina prin secretie tubulara.
Sarcina
Sarcina
Nu sunt date adecvate privind administrarea moxonidinei la gravide. Studiile la animale au evidentiat efecte embriotoxice (vezi pct. 5.3). Riscul potential la om nu este cunoscut. Moxonidina nu trebuie administrata in timpul sarcinii decat daca este absolut necesar.
Alaptarea
La om, moxonidina se excreta in lapte. De aceea, nu trebuie administrata in timpul alaptarii. Daca tratamentul cu moxonidina este considerat absolut necesar, alaptarea trebuie intrerupta.
Condus auto
Nu au fost efectuate studii aprivind efectul moxonidinei asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
Au fost raportate somnolenta si ameteli. Acestea trebuie luate in considerare atunci cand se intentioneaza efectuarea acestor activitati.
Reactii adverse
Cele mai frecvente reactii adverse raportate includ simptome cum sunt: xerostomie, ameteli, astenie si somnolenta. Cel mai adesea, aceste simptome scad in intensitate dupa primele saptamani de tratament.
Clasificarea reactiilor adverse in functie de sistemul afectat (observate in timpul studiilor clinice placebo controlate la un numar de n=886 pacienti expusi la moxonidina, avand ca rezultat frecventele de mai jos):
| Clasificarea pe aparate, sisteme si organe | Foarte frecvente≥ 1/10 | Frecvente ≥1/100 si<1/10 | Mai putin frecvente1/1000,<1/100 |
| Tulburari cardiace | Bradicardie | ||
| Tulburari acustice si vestibulare | Tinitus |
| Tulburari ale sistemului nervos | Cefalee*, ameteli, vertijsomnolenta | Sincopa* | |
| Tulburari vasculare | Hipotensiune arteriala*, (inclusiv hipotensiune arterialăortostatica) | ||
| Tulburari gastro- intestinale | Xerostomie | Diaree, greturi/varsaturi/dispepsie | |
| Afectiuni cutanate si ale tesutuluisubcutanat | Eruptii cutanate tranzitorii, prurit | Angioedem | |
| Tulburari generale si la locul deadministrare | Astenie | Edem | |
| Tulburari musculo- scheletice si ale tesutuluiconjunctiv | Durere dorsala | Durere la nivelul cefei | |
| Tulburari psihice | Insomnie | Nervozitate |
* nu a existat o crestere a frecventei comparativ cu placebo
Raportarea reactiilor adverse suspectate
Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului.
Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale: http://www.anm.ro.
Supradozaj
Simptomele supradozajului
Au fost rapotate putine cazuri de supradozaj, in cazul ingestiei acute a unor doze de pana la 19,6 mg, care nu au condus la deces. Simptomele si semnele raportate includ: cefalee, sedare, somnolenta, hipotensiune arteriala, ameteli, astenie, bradicardie, xerostomie, varsaturi, oboseala si dureri in etajul abdominal superior. In cazul unui supradozaj sever, se recomanda monitorizare atenta, in special a tulburarilor de cunostinta si a deprimarii respiratorii.
In plus, pe baza studiilor cu privire la administrarea de doze mari de moxonidina la animale, pot sa apara, de asemenea, hipertensiune arteriala tranzitorie, tahicardie si hiperglicemie.
Tratamentul supradozajului
Nu se cunoaste un antidot specific. In cazul aparitiei hipotensiunii arteriale, se pot administra pentru sustinerea functiei circulatorii, fluide si dopamina. Bradicardia poate fi tratata cu atropina.
Antagonisti de alfa–receptori pot diminua sau anula efectele hipertensiunii arteriale paradoxale induse de supradozajul cu moxonidina.
Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: agonisti ai receptorilor imidazolinici, moxonidina; codul ATC: C02AC05
In diferite studii efectuate la animale, s-a demonstrat ca moxonidina este un medicament antihipertensiv puternic.
Datele experimentale disponibile sugereaza ca, locul actiunii antihipertensive a moxonidinei este la nivelul sistemului nervos central (SNC). S-a dovedit ca, la nivelul creierului moxonidina determina o stimulare selectiva a receptorilor imidazolinici. Acesti receptori sensibili la actiunea imidazolinei sunt concentrati in cornul ventrolateral rostral al bulbului rahidian, o arie critica pentru controlul central al sistemului nervos vegetativ simpatic periferic. Stimularea receptorilor imidazolinici pare sa reduca activitatea simpatica si sa scada tensiunea arteriala.
Moxonidina se diferentiaza de alte medicamente antihipertensive simpatolitice printr-o afinitate scazuta pentru receptorii afa2-adrenergici, comparativ cu receptorii imidazolinici. Acestei afinitati scazute pentru receptorii alfa2-adrenergici i se datoreaza incidenta scazuta a sedarii si xerostomiei in cazul moxonidinei.La om, moxonidina a determinat scaderea rezistentei vasculare sistemice si consecutiv a tensiunii arteriale. Efectul antihipertensiv al moxonidinei a fost demonstrat prin studii aleatorii, dublu orb, controlate cu placebo.
Intr-un studiu terapeutic cu o durata de doua luni, moxonidina a imbunatatit cu 21% indicele de sensibilitate la insulina la pacientii obezi si la cei insulino-rezistenti cu hipertensiune arteriala moderata, comparativ cu grupul caruia i s-a administrat placebo. Datele publicate arata ca, la pacientii hipertensivi cu hipertrofie ventriculara stanga (HVS), pentru aceeasi scadere a tensiunii arteriale, administrarea unui antagonist de angiotensina II (AIIA) impreuna cu moxonidina realizeaza o imbunatatire a regresiei HVS comparativ cu asocierea fara tiazide si blocante ai canalelor de calciu.
Proprietati farmacocinetice
Absorbtie:
Dupa administare orala, moxonidina este rapid si aproape complet absorbita din partea superioara a tractului gastro-intestinal (t max este de aproximativ o ora). Biodisponibilitatea absoluta este de aproximativ 88%, indicand faptul ca nu este metabolizata in proportie mare la nivelul primului pasaj hepatic. Ingestia concomitenta cu alimente nu are influenta asupra proprietatilor farmacocinetice ale moxonidinei.
Distributie:
Moxonidina se leaga de proteinele plasmatice in proportie de 7,2%, fapt demonstrat de testele in vitro.
Metabolizare:
In probele de plasma umana recoltate a fost identificata numai moxonidina dehidrogenata. Activitatea farmacodinamica a monoxidinei dehidrogenata este de aproximativ 1/10 comparativ cu cea a moxonidinei.
Eliminare:
Dupa 24 de ore, 78% din doza totala administrata a fost excretata prin urina sub forma de moxonidina nemetabolizata, iar 13% din doza administrata a fost excretata sub forma de moxonidina dehidrogenata. De asemenea, a fost determinata prezenta in urina si a unor metaboliti secundari in proportie de aproximativ 8% din doza administrata. Mai putin de 1% din doza administrata se elimina prin materiile fecale.
Timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore pentru moxonidina, respectiv 5 ore pentru metabolit.
Farmacocinetica la pacientii hipertensivi
La pacientii hipertensivi nu au fost observate modificari semnificative ale farmacocineticii, comparativ cu voluntarii sanatosi.
Farmacocinetica la varstnici
Au fost observate modificari corelate cu varsta ale farmacocineticii, care cel mai probabil sunt datorate activitatii metabolice reduse si/sau partial biodisponibilitatii crescute. Cu toate acestea, diferentele in farmacocinetica nu sunt considerate a fi clinic relevante.
Farmacocinetica la copii
Deoarece moxonidina nu se recomanda la copii, nu s-au studiat proprietatile farmacocinetice la acesta grupa de populatie.
Farmacocinetica in cazul insuficientei renale
Eliminarea moxonidinei este corelata in mod semnificativ cu clearance-ul creatininei. La pacientii cu insuficienta renala moderata (RFG 30-60 ml/min), concentratiile plasmatice la starea de echilibru si timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare final sunt de aproximativ 2 ori, respectiv 1,5 ori mai mari comparativ cu pacientii hipertensivi cu functie renala normala (RFG > 90 ml/min).
La pacientii cu insuficienta renala severa (RFG < 30 ml/min), concentratiile plasmatice la starea de echilibru si timpul de injumatatire plasmatica final prin eliminare sunt de aproximativ 3 ori mai crescute. La acesti pacienti nu au fost observate acumulari neasteptate ale medicamentului dupa administrari multiple. La pacientii cu insuficienta renala in faza terminala (RFG < 10 ml/min) hemodializati, ASC si timpul de injumatatire plasmatica final prin eliminare sunt de aproximativ 6 ori, respectiv 4 ori mai crescute, comparativ cu pacientii hipertensivi cu functie renala normala. La pacientii cu insuficienta renala moderata, concentratiile plasmatice maxime de moxonidina sunt doar de 1,5–2 ori mai crescute. La pacientii cu insuficienta renala, doza trebuie ajustata in concordanta cu necesitatile individuale.
Moxonidina este eliminata intr-o mica masura prin hemodializa.
Date preclinice de siguranta
Datele non-clinice nu au evidentiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor conventionale farmacologice privind evaluarea sigurantei, toxicitatea dupa doze repetate, genotoxicitatea, carcinogenitatea, toxicitatea asupra functiei de reproducere.
Studiile la animale au evidentiat efecte embriotoxice la doze toxice materne.
Studiile privind toxicitatea reproductiva nu au evidentiat efecte asupra fertilitatii si nici potential teratogen.
La sobolan, cu doze egale si mai mari 9 mg/kg si zi si la iepure, cu doze mai mari de 0,7 mg/kg si zi au fost observate efecte embriotoxice. Intr-un studiu peri- si post natal, efectuat la sobolan, cu doze egale si mai mari de 3 mg/kg si zi, s-a observat influenta asupra dezvoltarii si vitalitatii puilor.