Ambroxol 0,3% este un medicament OTC care face parte din tratamentul tulburarilor de secretie bronsica (sputa vascoasa), in special in cazul afectiunilor bronsice acute si acutizarilor bronhopneumopatiilor cronice. Se poate administra pre- si postoperator pentru preventia complicatiilor respiratorii.
Compozitie:
- 1ml Ambroxol 0.3% solutie orala contine 3 mg clorhidrat de ambroxol si excipienti.
- 1 lingurita dozatoare Ambroxol 0,3% solutie orala (5 ml) contine 15 mg clorhidrat de ambroxol.
Doze si mod de administrare:
- Copii sub 2 ani: doza recomandata este de jumatate de lingurita de 2 ori/zi.
- Copii intre 2-5 ani: doza recomandata este de jumatate de lingurita de 3 ori/zi.
- Copii intre 5-12 ani: doza recomandata este de 1 lingurita de 2-3 ori/zi.
- Copii peste 12 ani si adulti: doza recomandata este de 2 lingurite de 2-3 ori/zi.
- Daca nu exista alte recomandari, durata tratamentului nu va fi mai mare de 4-5 zile. Durata tratamentului va fi stabilita de catre medicul specialist.
Precautii:
- Inainte sa utilizati Ambroxol 0,3% adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului.
- Administrarea clorhidratului de ambroxol se va face cu prudenta la pacientii cu afectiuni hepatice severe sau insuficienta renala.
- Clorhidratul de ambroxol se va administra cu prudenta la pacientii cu tulburari ale mecanismului de eliminare a secretiei bronsice (sindromul de cili imobili) sau la cei cu hipersecretie de mucus, datorita riscului de congestie bronsica.
Atentionari speciale:
1. Sarcina, alaptare, fertilitate
- Daca sunteti gravida sau alaptati, credeti ca ati putea fi gravida sau intentionati sa ramaneti gravida, adresati-va medicului sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua acest medicament.
- Studiile efectuate la animal nu au evidentiat efecte teratogene, astfel, nu este de asteptat un efect malformativ consecutiv administrarii la femeile gravide.
- Studiile clinice insuficiente nu inlatura posibilitatea de aparitie a efectelor fetotoxice. De aceea, Ambroxol nu trebuie utilizat in timpul sarcinii cu exceptia cazurilor in care este absolut necesar, daca beneficiul terapeutic matern depaseste riscul potential fetal.
- Clorhidratul de ambroxol se excreta in laptele matern; pe perioada alaptarii administrarea nu este recomandata.
2. Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor
- Nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje.
Forma de prezentare: Flacon de 100ml solutie orala si o lingurita dozatoare.