Medicamente cu reteta

Thiossen Turbo 600mg/50ml, 10 flacoane, AAA Pharma

Produs disponibil doar in farmacie in baza retetei medicale

Descriere si prospect: Thiossen Turbo 600mg/50ml, 10 flacoane, AAA Pharma

7507605

Indicatii
Thiossen Turbo este indicat pentru tratamentul simptomelor periferice (senzitivo-motorii) din polineuropatia diabetica.

Dozaj
La adulti, in cazul afectarii senzoriale severe asociata cu polineuropatie diabetica severa, se recomanda administrarea zilnica, timp de 2-4 saptamani, a unui flacon Thiossen Turbo (600 mg acid tioctic), in cazul in care medicul nu prescrie alta schema terapeutica.

La inceputul tratamentului, acidul tioctic se administreaza sub forma de solutie injectabila timp de 2-4 saptamani.

Mod de administrare

Administrarea se face intravenos, lent, timp de minim 30 minute (nu mai repede de 50 mg acid tioctic/2 ml de solutie injectabila pe minut).
Administrarea intravenoasa se efectueaza de catre personal medical specializat, sub stricta supraveghere a unui medic.

Solutia se administreaza direct din flacon, utilizand instrumentarul standard cu protectie fata de lumina, inclusa in ambalajul original. Datorita sensibilitatii la lumina a substantei active, flaconul trebuie scos din ambalaj imediat inainte de utilizare. Trebuie sa se asigure administrarea lenta a solutiei, cu respectarea timpului minim de administrare de 30 minute.

Ulterior, se recomanda administrarea orala a unei doze de 300 – 600 mg acid tioctic sub forma de comprimate, comprimate filmate sau capsule.

Baza tratamentului polineuropatiei diabetice este reprezentata de controlul optim al diabetului.

Copii si adolescenti: Thiossen Turbo este contraindicat la copii si adolescenti (vezi pct. 4.3).

Contraindicatii
Thiossen Turbo este contraindicat la pacientii cu hipersensibilitate cunoscuta la acid tioctic sau la oricare dintre excipienti.

La copii si adolescenti nu se recomanda tratamentul cu Thiossen Turbo, deoarece nu exista experienta clinica pentru aceste grupe de varsta.

Atentionari
S-au raportat reactii de hipersensibilitate, inclusiv soc anafilactic, legate de administrarea parenterala a Thiossen Turbo (vezi pct. 4.8). In consecinta, pacientii trebuie sa fie monitorizati in mod corespunzator. In cazul aparitiei timpurii a unor simptome (de exemplu prurit, stare de greata, stare de rau general etc.), terapia trebuie sa fie imediat suspendata, iar alte masuri terapeutice trebuie sa fie initiate, daca este necesar.

In cursul tratamentului cu acid tioctic au fost raportate cazuri de sindrom insulinic autoimun (SIA). Pacientii cu genotipul antigenului leucocitar uman, cum sunt alelele HLA-DRB1*04:06 si HLA-DRB1*04:03, sunt mai predispusi sa dezvolte SIA atunci cand sunt tratati cu acid tioctic. Alela HLA-DRB1*04:03 (raportul cotelor privind sensibilitatea la SAI: 1,6) este prezenta in special la pacientii caucazieni, avand o prevalenta mai mare in sudul Europei fata de nordul Europei, iar alela HLA-DRB1*04:06 (raportul cotelor privind sensibilitatea la SAI: 56,6) este prezenta in special la pacientii japonezi si coreeni.

SIA trebuie avut in vedere in diagnosticul diferential al hipoglicemiei spontane la pacientii care utilizeaza acid tioctic (vezi pct. 4.8).

Interactiuni
Nu se poate exclude faptul ca administrarea concomitenta a Thiossen Turbo poate diminua efectul cisplatinei.

Efectul de scadere a glicemiei al insulinei si antidiabeticelor orale poate fi potentat. De aceea, se recomanda un control glicemic repetat, mai ales la inceputul terapiei cu acid tioctic. In cazuri izolate, poate fi necesara micsorarea dozei de insulina, respectiv de antidiabetice orale, pentru a evita aparitia hipoglicemiilor.

In timpul tratamentului cu Thiossen Turbo este contraindicat consumul de alcool, deoarece alcoolul si metabolitii acestuia scad efectul terapeutic al acidului tioctic.

Sarcina
In conformitate cu principiile generale de farmacoterapie, medicamentele ar trebui utilizate in timpul sarcinii si alaptarii numai dupa luarea atenta in considerare a raportului dintre risc si beneficiu.

Femeile gravide, precum si cele care alapteaza, trebuie sa inceapa tratamentul cu acid tioctic numai dupa recomandarea terapeutica stricta din partea unui medic, chiar daca studiile toxicologice de reproducere nu au avut ca rezultat vreo dovada care sa arate efectul medicamentului asupra fertilitatii si a dezvoltarii embrionare timpurii si chiar daca nu s-au identificat niciun fel de proprietati care sa reprezinte un risc pentru fat.

Nu se cunoaste daca acidul tioctic se excreta in laptele matern.

Condus auto
Thiossen Turbo nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse
Frecventa reactiilor adverse prezentate mai jos este definita conform urmatoarei conventii:

foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 si mai mic de 1/10); mai putin frecvente (≥ 1/1000 si mai mic de 1/100); rare (≥ 1/10000 si mai mic de 1/1000); foarte rare (mai mic de 1/10000); cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile). In functie de frecventa, reactiile adverse sunt prezentate in ordinea descrescatoare a gravitatii.

Tulburari ale sistemului sanguin si ale sistemului limfatic

Foarte rare: S-au raportat cazuri individuale de trombopatie dupa administrarea intravenoasa de acid tioctic.

Tulburari ale sistemului imunitar

Cu frecventa necunoscuta: Pot aparea reactii alergice sistemice, inclusiv soc; sindrom insulinic autoimun (vezi pct. 4.4).

Tulburari metabolice si de nutritie

Cu frecventa necunoscuta: Ca rezultat al utilizarii imbunatatite a glucozei, nivelul zaharului poate scadea in cazuri individuale, cand pot aparea simptome asemanatoare hipoglicemiei cum sunt ameteli, transpiratii, cefalee si tulburari vizuale.

Tulburari ale sistemului nervos

Foarte rare: Modificarea sau tulburarea simtului gustativ. Dupa administrarea intravenoasa de acid tioctic s- au raportat cazuri individuale de convulsii.

Tulburari de vedere

Foarte rare: Dupa administrarea intravenoasa de acid tioctic s-au raportat cazuri individuale de vedere dubla.

Tulburari cutanate si ale tesutului subcutanat

Cu frecventa necunoscuta: Pot aparea reactii alergice ale pielii cum sunt rash, urticarie, prurit.

Foarte rare: Dupa administrarea intravenoasa de acid tioctic s-au raportat cazuri individuale de purpura.

Tulburari generale si la nivelul locului de administrare Foarte rare: Durere, inrosirea locului de administrare.

Cu frecventa necunoscuta: Dupa administrarea intravenoasa cu viteza mare pot aparea tensiune intracraniana si dificultate la respiratie, dar dispar cu rapiditate.

In cazuri izolate, datorita cresterii utilizarii glucozei, pot sa apara hipoglicemii. Raportarea reactiilor adverse suspectate

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru

permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata la Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale din Romania

Str. Aviator Sanatescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Supradozaj
In caz de supradozaj pot aparea ameteli, varsaturi si cefalee.

Dupa ingestia accidentala sau in scop suicidar a unor doze cuprinse intre 10 si 40 g de acid tioctic in combinatie cu alcoolul, s-au semnalat simptome de intoxicatie severa si uneori moarte. Simptomele clinice in caz de intoxicatie sunt initial de agitatie psihomotorie sau tulburari de constienta si evolueaza, in mod tipic, pana la stadiul de convulsii generalizate si acidoza lactica.

In plus, printre consecintele dozelor crescute de acid tioctic se numara hipoglicemia, socul, rabdomioliza, hemoliza, coagularea vasculara diseminata (CID), supresia maduvei osoase si insuficienta multipla de organe.

Tratament:

Daca exista vreo suspiciune de intoxicatie substantiala cu Thiossen Turbo (de exemplu mai mare de 6 g, la adulti si mai mare de 50 mg/kg corp la copii) se indica prezentarea de urgenta intr-o clinica de specialitate si instituirea procedurilor, in conformitate cu principiile generale de tratament din cazurile de otravire (de exemplu inducerea starii de varsatura, lavajul gastric, carbunele activat etc.).

Tratamentul convulsiilor generalizate, al acidozei lactice si al altor manifestari care pun viata in pericol, aparute din cauza intoxicatiei, trebuie sa fie conform cu principiile moderne de terapie intensiva si trebuie aplicat in mod simptomatic.

Beneficiul metodelor de hemodializa, hemoperfuzie si filtrare in eliminarea fortata a acidului tioctic nu a fost demonstrat pana la momentul de fata.

Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: diferite medicamente pentru tract digestiv si metabolism, cod ATC: A16AX01.

Acidul tioctic este o substanta de tipul vitaminelor care se produce endogen, cu functie de coenzima in procesul de decarboxilare oxidativa a acizilor alfa-cetonici.

Hiperglicemia produsa de diabetul zaharat determina acumularea de glucoza in matricea proteica a vaselor de sange si formarea de produsi finali de glicozilare avansata. Acest proces determina scaderea fluxului sanguin endoneural, hipoxie/ischemie endoneurala si este asociat cu cresterea productiei de radicali liberi de oxigen, care produc leziuni ale nervilor periferici. In plus, la nervii periferici s-a observat depletia antioxidantilor (cum ar fi glutationul).

In studiile efectuate la sobolani, diabetul a fost indus prin intermediul streptozotocinei, care a determinat ulterior procesele biochimice descrise mai sus. Acidul tioctic a interactionat cu aceste procese, diminuand astfel formarea de produsi finali de glicozilare avansata, imbunatatirea fluxului sanguin endoneural, cresterea nivelului fiziologic antioxidant al glutationului si, prin efectul antioxidant, reducerea radicalilor liberi de oxigen in nervul afectat de diabet.

Aceste efecte observate in experimente sustin teoria ca acidul tioctic poate ameliora functionalitatea nervilor periferici. Aceasta se refera la afectarea senzoriala din polineuropatia diabetica care se poate manifesta prin disestezii, parestezii, cum ar fi senzatii de arsura, durere, amorteala si furnicaturi.

In afara concluziilor clinice la care s-a ajuns pana in prezent referitor la tratamentul simptomatic al polineuropatiei diabetice cu acid tioctic, efectul favorabil al acidului tioctic asupra simptomelor studiate (senzatii de arsura, parestezie, amorteala si durere) a fost demonstrat in cadrul unui studiu multicentric, placebo controlat, efectuat in 1995.

Proprietati farmacocinetice
Acidul tioctic este supus unui prim pasaj hepatic. Exista variatii considerabile intre indivizi in ceea ce priveste disponibilitatea sistemica a acidului tioctic. Prin intermediul oxidarii catenei laterale si a conjugarii, acidul tioctic este biotransformat si eliminat predominant prin rinichi.

Timpul de injumatatire plasmatica al acidului tioctic la subiectii umani este de aproximativ 25 minute, iar clearance-ul plasmatic total este de 10-15 ml/min/kg. La sfarsitul unei perfuzii a 600 mg in timp de 30 minute, valoarea plasmatica este de aproximativ 20 μg/ml. Utilizand marcarea radioactiva la animale (sobolan, caine), a fost demonstrata o cale de eliminare predominant renala (80-90%), in special sub forma de metaboliti. La om, de asemenea, se detecteaza in urina numai cantitati mici de substanta intacta filtrata renal. Biotransformarea se face predominant pe calea reducerii oxidative a lanturilor laterale (β-oxidare) si/sau prin S-metilarea tiolilor corespunzatori.

Acidul tioctic reactioneaza in vitro cu complexele de ioni metalici (de exemplu cisplatina). Acidul tioctic formeaza cu moleculele de zaharide un compus complex greu de dizolvat.

Date preclinice de siguranta
Toxicitate acuta si cronica

Profilul de toxicitate este caracterizat de simptome care afecteaza sistemul nervos vegetativ si central.

Potential mutagen si carcinogen

Studiile asupra potentialului mutagen nu au dovedit existenta unor mutatii genice sau cromozomiale. Dovada unui potential carcinogen al acidului tioctic nu a fost descoperita intr-un studiu de carcinogeneza care a fost efectuat dupa administrarea orala a acestui acid la sobolan. Un alt studiu, referitor la efectul promotor tumoral al acidului tioctic conjugat cu compusul carcinogenic N-nitrozo-dimetilamina (NDEA), a fost negativ.

Studii asupra functiei de reproducere

Acidul tioctic nu are nicio influenta asupra fertilitatii si a dezvoltarii timpurii a embrionului la sobolan pana la o doza orala maxima testata de 68,1 mg/kg. Nu s-au descoperit proprietati mutagene dupa injectarea intravenoasa la iepure pana la doza toxica materna.

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

Data ultimei actualizari: 31.01.2023

Categorii de produse

checkout.warnings.Notice