Uleiul de Neem este exceptional de bogat dar are un miros greu. Pentru a-i atenua mirosul, acesta va trebui combinat cu alte uleiuri vegetale si/sau uleiuri esentiale de citrice sau menta de pilda. Este indicat sa se prepare intai o cantitate mica din produsul propus, pentru a testea tolerata mirosului destul de neplacut si persistent. Este obtinut presat la rece din boabele/semintele plantei, rezultand un produs cosmetic natural si organic certificat de Ecocert.
Proprietati:
- La temperatura camerei este vascos, cu aglomerari si usoare sedimente, miros puternic relativ respingator, culoare brun-verzuie. La o usoara incalzire, se fluidifica.
- Antibacterian puternic; antifungic potent; antiparazitar pentru piele si scalp; regenerarator cutanat; repulsiv pentru capuse, muste, tantari si purici; inhibitor reproductiv pentru insecte si paraziti; insecticid pentru uz casnic, agricol si veterinar; erbicid pentru uz agricol.
- Este indicat ca adjuvant in tratamentul infectiilor cutanate bacteriene sau fungice; pentru ameliorarea problemelor de piele: acnee, eczeme, psoriazis, herpes; vindecarea ranilor minore, negi, eruptii cutanate; ingrijirea pielii afectate de anumiti paraziti, micoze; matreata cauzata de infectii ale scalpului; ingrijirea pielii uscate, crapate sau deteriorate; eliminarea paduchilor, acarienilor; ca insecticid sau repelent de insecte.
Compozitie: Azadirachtin, salannin, salannol, meliantriol, nimbin, azadirachtol, tocopherol, vepinin
Mod de utilizare:
- Inclus in compozitii cosmetice in concentratie de 5-20%; se poate utiliza si pur, aplicat local pe piele, pentru cei care-i tolereaza mirosul; Se adauga 1-2 picaturi de ulei de neem in doza zilnica de crema pentru tenul cu probleme; se adauga 4-5 picaturi de ulei de neem in portia de sampon;
- Pentru matreata si infectii ale scalpului: se maseaza scalpul cu un ulei vegetal in care se pun cateva picaturi de neem; se lasa sa actioneze timp de o ora dupa care se spala parul;
- Pentru pielea afectata de acnee: se aplica sub forma de masca alaturi de argila si alte extracte specifice sau ca ingredient intr-un ser ori crema de noapte;
- Ca ingredient in creme emulsionate, uleiuri de corp sau balsamuri; ca ingredient pentru formularea unguentelor cu aplicatie locala; ca repelent de insecte: cateva picaturi intr-o portie de crema amestecata in palma inainte de aplicare; adaugat in procent de cca. 10% intr-un ulei vegetal (susan, caise, migdale, cocos) sau inclus ca ingredient intr-o lotiune;
- Pentru paduchi se prepara o masca de par sub forma de crema emulsionata sau crema anhidra, in care se adauga 5-7% ulei de neem (in emulsie se include la faza grasa); se aplica pe par si scalp si se lasa sa actioneze 20-30 de minute dupa care se spala cu sampon;
- Pentru animalele de casa afectate de purici, capuse sau paraziti: inclus in formula unui sampon in procent de 5-10% sau cateva picaturi in doza de sampon utilizat de regula; nu este toxic chiar daca animalul isi linge blana sau pielea;
- Ca pesticid: se amesteca 50 ml de sapun neutru cu 100ml ulei de neem si se completeaza cu apa calda pana la 1 litru; solutia se pulverizeaza pe frunzele si trunchiul plantelor, si pe sol, o data pe saptamana; solutia previne dezvoltarea larvelor, respinge afidele, acarienii si diversi gandaci dar nu afecteaza fluturii, buburuzele sau albinele;
- Ca spray impotriva acarienilor: se amesteca 7ml de ulei de neem cu 50 ml de alcool, amestecul se combina cu 43ml de apa si se pune intr-un flacon cu pulverizator; pentru un miros mai placut se pot include 1-2ml de ulei esential de lavanda, geraniu sau palmarosa; inainte de folosire se agita flaconul.
Forma de prezentare: Flacon de 50ml