Medicamente cu reteta

Undestor Testocaps, 40mg, 60 capsule moi, Merck

Brand: MERCK

Produs disponibil doar in farmacie in baza retetei medicale

Descriere si prospect: Undestor Testocaps, 40mg, 60 capsule moi, Merck

2144989

Indicatii
Tratament de substitutie cu testosteron pentru hipogonadismul masculin, in cazul in care deficitul de testosteron a fost confirmat prin caracteristici clinice si teste biochimice.

Dozaj
Doze

In general, doza trebuie ajustata in functie de raspunsul terapeutic al fiecarui pacient.

Adulti (inclusiv varstnici):

In general, doza initiala necesara este de 120-160 mg undecanoat de testosteron pe zi, timp de

2-3 saptamani. Doza de intretinere (40-120 mg undecanoat de testosteron pe zi) trebuie stabilita in functie de efectul terapeutic obtinut in primele saptamani de tratament.

Copii si adolescenti

Siguranta si eficacitatea undecanoatului de testosteron nu a fost stabilita adecvat la copii si adolescenti. Copiii aflati in perioada prepubertara tratati cu Undestor Testocaps ar trebui tratati cu atentie (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare

Pentru o absorbtie optima, capsulele trebuie administrate intregi, in timpul mesei, la nevoie cu o cantitate suficienta de lichid, fara a fi mestecate. Este de preferat ca jumatate din doza zilnica recomandata sa fie administrata dimineata, iar cealalta jumatate, seara.

Contraindicatii
Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1. Neoplasm de prostata sau de san cunoscut sau suspectat (vezi pct. 4.4).

Atentionari
Examen medical:

Concentratia de testosteron trebuie monitorizata la momentul initial si la intervale regulate in timpul tratamentului. Medicii trebuie sa ajusteze doza pentru fiecare pacient in parte, pentru a asigura mentinerea concentratiilor de testosteron eugonadale.

Medicii trebuie sa ia in considerare monitorizarea pacientilor carora li se administreaza Undestor Testocaps inainte de initierea tratamentului, trimestrial pentru primele 12 luni si apoi, o data pe an, pentru urmatorii parametri:

Examenul prostatei prin tuseu rectal (TR) si dozare PSA, pentru a exclude hiperplazia benigna de prostata sau neoplasmul sub-clinic de prostata (vezi pct 4.3);

Hematocritul si hemoglobina pentru excluderea policitemiei.

De asemenea, pacientii cu terapie pe termen lung cu androgeni trebuie monitorizati in mod regulat pentru urmatorii parametri de laborator: hemoglobina si hematocrit, rezultatele la analizele functionale hepatice si profilul lipidic.

Afectiuni care necesita supraveghere:

Pacientii, in special varstnicii, cu urmatoarele afectiuni trebuie monitorizati pentru:

Tumori – Neoplasm mamar, hipernefrom, neoplsm bronsic si metastaze osoase. La acesti pacienti poate aparea spontan hipercalcemie, de asemenea in timpul terapiei cu androgen. Aceasta din urma poate fi un indiciu al unui raspuns pozitiv al unei tumori la tratamentul hormonal. Cu toate acestea, intai trebuie tratata corespunzator hipercalcemia si dupa restabilirea valorilor normale ale calciului terapia hormonala poate fi reluata.
Afectiuni preexistente - La pacientii cu insuficienta cardiaca, hepatica sau renala severa sau boala cardiaca ischemica, tratamentul cu testosteron poate cauza complicatii severe, caracterizate prin edem insotit sau nu de insuficienta cardiaca congestiva. In aceste cazuri, tratamentul trebuie intrerupt imediat.
Pacientii care au prezentat infarct miocardic, insuficienta cardiaca, hepatica sau renala, hipertensiune, epilepsie sau migrena trebuie monitorizati din cauza riscului de agravare sau recurenta. In aceste cazuri tratamentul trebuie intrerupt imediat.

Testosteronul poate determina o crestere a tensiunii arteriale, iar Undestor Testocaps trebuie utilizat cu precautie la barbatii cu hipertensiune arteriala.

Diabet zaharat - Undestor Testocaps si in general, androgenii, pot influenta glucoza la pacientii diabetici (vezi pct 4.5).
Terapia anticoagulanta – Undestor Testocaps si in general androgenii pot creste efectul anticoagulant al medicamentelor de tip cumarinic (vezi pct 4.5).
Apnee in somn - Nu sunt date disponibile pentru o recomandare privind siguranta tratamentului cu esteri ai testosteronului la barbatii cu sindrom de apnee in somn. La pacientii cu factori de risc cum sunt obezitatea sau afectiuni pulmonare cronice, trebuie avute in vedere ghidurile terapeutice si masuri de precautie.
Reactii adverse:

Daca apar reactii adverse asociate administrarii de androgeni (vezi pct 4.8), tratamentul cu Undestor Testocaps trebuie intrerupt si dupa disparitia acestora reluat cu o doza mai mica.

Utilizarea la sportivi:

Pacientii care participa la competitii sportive reglementate de Agentia Mondiala Anti-Doping(WADA) trebuie sa consulte codul WADA inainte de utilizarea acestui medicament, Undestor Testocaps, care poate interfera cu testele anti-doping. Abuzul de androgeni pentru a creste capacitatile sportive prezinta riscuri grave de sanatate si trebuie descurajat.

Copii si adolescenti

La copii aflati in perioada prepubertara trebuie monitorizate cresterea in inaltime si dezvoltarea sexuala, deoarece androgenii in general si Undestor Testocaps, administrati in doze mari, pot determina inchiderea prematura a epifizei sau maturizare sexuala precoce.

Varstnici

Experienta privind siguranta si eficacitatea utilizarii Undestor Testocaps la pacientii cu varsta peste 65 ani este limitata. In prezent, nu exista un consens cu privire la valorile de referinta pentru testosteron specifice varstei. Cu toate acestea, trebuie sa se ia in considerare faptul ca, concentratiile serice fiziologice de testosteron sunt mai reduse pe masura inaintarii in varsta.

Excipienti:

Undestor Testocaps contine galben amurg FCF (E 110), care poate sa determine reactii alergice.

Reactii adverse
In general, urmatoarele reactii adverse au fost asociate tratamentului cu androgeni. Este mentionat cel mai adecvat termen MedDRA pentru a descrie un anumit eveniment advers.

Toate reactiile adverse sunt prezentate conform clasificarii pe aparate, sisteme si organe si a frecventei de aparitie: frecvente (mai mare sau egal 1/100 si mai mic decat 1/10) si cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile).

Clasificarea MedRA pe aparate, sisteme, organeFrecventeCu frecvență necunoscută
Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi) Carcinom de prostată1
Tulburări hematologice şi limfatice Policitemie
Tulburări metabolice şi de nutriţie Retenţie hidrosalină
Tulburări psihice Depresie NervozitateTulburări ale stării de dispoziţie Creşterea libidouluiDiminuarea libidoului
Tulburări vasculare Hipertensiune arterială
Tulburări gastro-intestinale Greaţă
Afecțiuni hepatobiliare Funcție hepatică anormală
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Prurit Acnee
Tulburări musculoscheletale și ale țesutului conjuctiv Mialgie
Tulburări ale aparatului genital şi sânului Ginecomastie Oligozoospermie PriaprismHiperplazie benignă de prostată
Investigaţii diagnosticeCreșterea valorilor hematocritului Creșterea numărului de eritrociteCreșterea valorilorhemoglobineiDislipidemie3 PSA crescut

1 Evolutia unui carcinom de prostata1 aflat in stadiul sub-clinic. 2 Cresterea in dimensiuni a prostatei (pana la marimea normala). 3 Scaderea valorilor serice ale LDL-C, HDL-C si trigliceridelor.

Termenii folositi pentru a descrie efectele adverse de mai sus au, de asemenea, rolul de a include si sinonimele si termeni asociati.

In timpul folosirii Undestor Testocaps, la cativa pacienti au fost raportate diaree si dureri abdominale sau disconfort.

Copii si adolescenti

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la copii care au utilizat androgeni in perioada prepubertara (vezi pct. 4.4): dezvoltare sexuala precoce, cresterea frecventei erectiilor, hipertrofia penisului si inchiderea prematura a epifizei.

Raportarea reactiilor adverse suspectate

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Supradozaj
Toxicitatea testosteronului este mica.

Un supradozaj cu Undestor Testocaps poate determina tulburari gastro-intestinale datorate uleiului de ricin. Tratamentul este simptomatic si de sustinere a functiilor vitale.

Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: androgeni, derivati de 3-oxoandrosten (4), codul ATC: G03BA03.

La barbatii cu hipogonadism, in functie de doza utilizata, tratamentul cu undecanoat de testosteron, restabileste la valori normale concentratiile plasmatice si biodisponibilitatea testosteronului. Tratamentul determina de asemenea o crestere a concentratiilor plasmatice ale dihidrotestosteronului (DHT) si estradiolului (E2), precum si o scadere a SHBG (globulina care leaga hormonii sexuali), hormon luteinizant (LH) si hormon foliculostimulant (FSH). Atat la barbatii tineri cat si varstnici cu hipogonadism, tratamentul cu undecanoat de testosteron determina o ameliorare a simptomelor deficitului de testosteron. In plus, tratamentul creste densitatea minerala osoasa si masa musculara, si scade masa adipoasa. Tratamentul imbunatateste de asemenea functia sexuala, incluzand libidoul si functia erectila. In functie de doza utilizata, tratamentul scade valorile serice ale LDL-C, HDL-C si trigliceridemia, si creste hemoglobina si hematocritul, in timp ce nu au fost raportate modificari relevante clinic ale enzimelor hepatice si PSA. Tratamentul poate determina o crestere a dimensiunilor prostatei, dar nu au fost observate reactii adverse caracteristice afectarii prostatei. La pacientii cu diabet zaharat cu hipogonadism, la utilizarea de androgeni a fost raportata o ameliorare a sensibilitatii la insulina si/sau o scadere a glicemiei. La baietii cu intarziere constitutionala a cresterii si pubertatii, tratamentul cu undecanoat de testosteron accelereaza initial cresterea si determina dezvoltarea caracterelor sexuale secundare. La femeile cu ovarectomie carora li se administreaza estrogeni in monoterapie, suplimentarea cu undecanoat de testosteron amelioreaza libidoul, creste densitatea minerala osoasa si masa musculara. La transexualii care trec de la femeie la barbat tratamentul cu undecanoat de testosteron determina masculinizare.

Proprietati farmacocinetice
Absorbtie

Dupa administrare orala, o proportie semnificativa din substanta activa, undecanoatul de testosteron, este absorbita odata cu solventul lipofil din intestin in sistemul limfatic, evitand astfel partial inactivarea de

prim pasaj hepatic. Pentru o absorbtie optima undecanoatul de testosteron trebuie administrat in timpul mesei. Biodisponibilitatea este de aproximativ 7%.

Distributie

Din sistemul limfatic, undecanoatul de testosteron este eliberat in plasma si hidrolizat pana la testosteron. Administrarea unei doze unice de 80-160 mg undecanoat de testosteron determina cresterea semnificativa clinic a concentratiei plasmatice a testosteronului, cu o concentratie plasmatica maxima (Cmax) de aproximativ 40 nmoli/l, atinsa dupa aproximativ 4-5 ore (tmax) de la administrare. Concentratia plasmatica a testosteronului ramane ridicata pentru cel putin 8 ore. La testele in vitro, testosteronul si undecanoatul de testosteron demonstreaza, o legare in proportie mare (peste 97%) de proteinele plasmatice si SHBG (globulina care leaga hormonii sexuali).

Metabolizare

Undecanoatul de testosteron este hidrolizat in plasma si tesuturi pana la testosteronul endogen. Testosteronul este metabolizat apoi pana la dihidrotestosteron si estradiol, care sunt metabolizate in continuare prin caile normale.

Eliminare

Se excreta in principal pe cale urinara sub forma de etiocolanolonconjugati si androsteron.

Linearitate

A fost demonstrata linearitatea parametrilor farmacocinetici pentru doze cuprinse intre 40-240 mg pe zi.

Date preclinice de siguranta
Datele non-clinice nu au evidentiat niciun risc pentru om. S-a demonstrat ca utilizarea de androgeni la diferite specii a dus la virilizarea organelor genitale externe a fetusilor de sex feminin.

Ne asiguram in permanenta de acuratetea informatiilor prezentate. In situatia actualizarii fara instiintarea noastra in prealabil, acestea pot sa difere. Va recomandam sa consultati ambalajul produsului inainte de utilizare.

Data ultimei actualizari: 17.01.2023

Categorii de produse