Indicatii
Tratament simptomatic al deficitului patologic cognitiv si neurosenzorial cronic al pacientilor varstnici (cu exceptia bolii Alzheimer si a altor tipuri de demente).
Dozaj
Doza uzuala este de 2 drajeuri Vincamina (20 mg vincamina) administrate oral de 2 – 3 ori pe zi, fara a depasi 6 drajeuri Vincamina pe zi (60 mg vincamina). Drajeurile trebuie inghitite intregi, fara a fi sfaramate, cu putina apa, in timpul meselor.
Contraindicatii
Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii enumerati la pct. 6.1. Tumori cerebrale cu hipertensiune intracraniana.
Atentionari
Administrarea vincaminei poate provoca torsada varfurilor. Ca urmare, trebuie avute in vedere conditiile care predispun la aparitia torsadei varfurilor:
- hipokaliemie – in caz de antecedente de hipokaliemie, inclusiv cea indusa de medicamente administrate concomitent, este necesara corectarea kaliemiei inainte de inceperea administrarii vincaminei;
- bradicardie, indiferent de etiologie;
- tulburari de conducere atrio-ventriculare;
- alte aritmii, indeosebi bradiaritmii – se recomanda utilizarea cu prudenta a vincaminei, sub supraveghere atenta.
Torsada varfurilor este o tulburare de ritm care poate fi provocata de anumite antiaritmice sau alte medicamente. Hipokaliemia (indusa de diuretice hipokaliemiante, laxative stimulante, amfotericina B i.v., gluco- si mineralocorticoizi, tetracosactid) este un factor favorizant al torsadei varfurilor, ca si bradicardia si intervalul QT prelungit preexistent, congenital sau dobandit. Medicamentele care pot provoca torsada varfurilor sunt:
- antiaritmice – amiodarona, bretiliu, disopiramida, chinidina, sotalol;
- alte medicamente – astemizol, bepridil, eritromicina i.v., halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, sultoprida, terfenadina, vincamina.
VINCAMINA contine lactoza monohidrat si sucroza.
Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.
Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la fructoza, sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza sau insuficienta a zaharazei-izomaltazei nu trebuie sa utilizeze acest medicament.
Interactiuni
Asocieri contraindicate:
- medicamente care induc torsada varfurilor (antiaritmice - amiodarona, bretiliu, disopiramida, chinidina, sotalol - si alte medicamente - bepridil, eritromicina i.v., sultoprida) – risc marcat de tulburari ventriculare, indeosebi torsada varfurilor.
Asocieri nerecomandate:
- hipokaliemiante – amfotericina B i.v., gluco- si mineralocorticoizi pe cale sistemica, laxative stimulante, tetracosactid, diuretice hipokaliemiante (in monoterapie sau in asociere) -
torsada varfurilor (hipokaliemia este un factor favorizant, ca si bradicardia si intervalul QT prelungit preexistent); se recomanda prevenirea hipokaliemiei si, daca este necesar, corectarea acesteia, precum si monitorizarea intervalului QT;
- laxative stimulante – se recomanda utilizarea altor laxative;
- medicamente care produc torsada varfurilor (astemizol, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, terfenadina) – risc marcat de tulburari ventriculare, indeosebi torsada varfurilor; in cazul in care asocierea nu poate fi evitata se recomanda supraveghere clinica si electrocardiografica atenta.
Sarcina
Acest medicament este utilizat indeosebi la pacientii varstnici, la care nu mai este posibila instalarea sarcinii. In absenta datelor clinice concludente, administrarea vincaminei nu este recomandata in timpul sarcinii si alaptarii.
Condus auto
Vincamina nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Reactii adverse
In timpul tratamentului cu vincamina se poate produce alungirea intervalului QT, cu risc de aparitie a torsadei varfurilor.
Raportarea reactiilor adverse suspectate
Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesionistii din domeniul sanatatii sunt rugati sa raporteze orice reactie adversa suspectata prin intermediul sistemului national de raportare, ale carui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Supradozaj
Pana in prezent nu se cunosc cazuri de supradozaj cu vincamina. In caz de supradozaj se recomanda monitorizare clinica si electrocardiografica atenta, tratament simptomatic si de sustinere a functiilor vitale.
Proprietati farmacologice
Proprietati farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutica: vasodilatatoare periferice. Cod ATC: C04A X07.
Vincamina, alcaloid din Vinca minor, este un vasodilatator musculotrop. Creste circulatia cerebrala, fapt dovedit de studiile efectuate la om si stimuleaza metabolismul neuronal, cu cresterea consumului de oxigen si diminuarea raportului lactat/piruvat.
Efectul se mentine aproximativ o ora dupa administrare pe cale orala.
Proprietati farmacocinetice
Dupa administrare pe cale orala, vincamina se absoarbe rapid. Se excreta indeosebi pe cale urinara, netransformata sau sub forma a 5 metaboliti.
Date preclinice de siguranta
Nu sunt disponibile.