Keratina: beneficii, surse si rolul acesteia in organism
Keratina este una dintre cele mai importante proteine, fiind principala componenta ce intra in alcatuirea parului si unghiilor, dar si a unei parti importante a pielii. Proteinei de keratina i se atribuie functii semnificative in organism, mai precis ca ajutor pentru sinteza proteinelor si cresterea celulelor. Datorita structurii sale dure, intra in componenta unor produse de ingrijire a parului, tratamentele cu acest ingredient avand rol de fortifia firul de par si de a-i reda aspectul sanatos.
Ce este keratina?
Keratina face parte dintre proteinele structurale fibroase care se gasesc in mod natural in par, unghii sau piele. Poate fi regasita in organe interne si glande, dar poate fi obtinuta si din pene, coarne sau copite. Aceasta este produsa de un tip special de celule numite „keratinocite”.
Fibrele de keratina protejeaza celulele epiteliale de deteriorare, zgariere sau rupere. Ulterior descoperirii si studierii mai aprofundate s-a ajuns la concluzia ca proteina in sine este alcatuita din mai multe tipuri diferite: cheratine, proteine asociate, enzime extrase din tesuturi de animale[1].
Care este rolul keratinei in organism?
Cheratina (keratina) este una dintre cele mai rezistente substante ce protejeaza organismul. Substanta keratinica este bogata in sulf si contine aminoacizi, fiind responsabila de proprietatile mecanice foarte bune ale firelor de par.
Keratinele din parul uman ofera protectie atat cuticulei exterioare, cat si structurii interioare din cortex. Fiind clasificate drept keratine dure, aceste proteine asigura rezistenta si aspectul sanatos, plin de vitalitate al podoabei capilare.
Forme in care se regaseste cheratina
Keratina, această proteina importanta din organism si din structura parului este complet insolubila in apa calda sau rece, precum si in multi alti solventi.
Cheratina s-a dezvoltat in doua tipuri: o varianta mai elastica si mai putin dura, regasita in componenta firelor de par si a penelor, si cea foarte dura, ce formeaza ghearele si solzii in cazul pasarilor si reptilelor[2].
Lungimea fibrelor de keratina din structura firelor de par depinde de continutul lor de apa. Atunci cand sunt complet hidratate, fibrele pot creste cu 10-12%.
Beneficii ale keratinei
- anumite suplimente alimentare sau produse cu keratina, dar si tratamentele pe baza acestei proteine ajuta la intarirea firelor de par si cresc rezistenta unghiilor;
- keratina din componenta produselor de ingrijire a parului ajuta la hranirea in profunzime si la reducerea ruperii firelor;
- keratina ajuta la hidratarea in profunzime a firelor de par, care devin astfel mai putin electrizate si mai usor de pieptanat;
- produsele care au in componenta keratina ofera stralucire si rezistenta firului de par. Acest tip de produse sunt concepute pentru a face podoaba capilara sa arate mai sanatoasa;
- keratina ofera protectie UV parului, ajutand la prevenirea daunelor cauzate de o expunere incorecta la soare.
Surse naturale de keratina
Alimente
Există multe alimente care te pot ajuta să cresti productia de keratina a organismului, printre care:
- broccoli;
- morcovi;
- oua;
- usturoi;
- somon;
- cartofi dulci;
- varza kale.
Suplimente cu keratina
Poti gasi suplimente nutritive cu keratina in farmacii, disponibile fie sub forma de capsule, fie de pudra. Este important sa discuti cu medicul tau sau cu dermatologul inainte de a folosi astfel de produse, pentru a preveni eventuale riscuri asociate consumului.
Cum poti folosi keratina in beneficiul tau?
Produse de ingrijire a parului
Pe piata exista numeroase produse cu keratina, incepand de la șampoane, balsam de par sau serumuri. Acestea sunt concepute pentru a conferi parului stralucire, vitalitate si a creste rezistenta firelor. Produsele special create in acest scop pot repara podoaba capilara uscata sau deteriorata din cauza folosirii dispozitivelor cu aer cald sau a vopsirilor repetate.
Tratamente profesionale cu keratina
In saloanele specializate se pot efectua tratamente de ingrijire a parului si scalpului profesionale, care au rolul de a conferi rezistenta sporita si elasticitate firului de par. Parul devine mai neted si mai stralucitor, cu aspect lucios si sanatos, iar efectele se pastreaza pe termen lung.
Posibile riscuri sau efecte secundare
Tratamentele cu keratina efectuate in saloane specializate contin o cantitate mare de formaldehide, iar expunerea repetata la aceasta substanta poate cauza probleme respiratorii. De aceea, aceasta procedura cosmetica nu este recomandata femeilor insarcinate, persoanelor cu sensibilitate la acest compus sau celor care prezinta afectiuni respiratorii[3].
Surse:
- https://my.clevelandclinic.org/health/body/23204-keratin, accesat 18.10.2022;
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2736122/, accesat 20.10.2022;
- https://www.healthline.com/health/keratin#cost, accesat 20.10.2022.