Limba cerbului - beneficii, proprietati, contraindicatii
Limba cerbului sau navalnicul (in latina asplenium scolopendrium) este o feriga din care se pot prepara remedii terapeutice naturale. Aceasta planta medicinala se poate consuma sub forma de infuzie sau tinctura, iar utilizarea ei are o traditie de mii de ani, fiind mentionata pentru prima data in Grecia Antica.
Ceaiul de limba cerbului este folosit in special pentru tulburari digestive si renale, dar recomandarile fitoterapeutilor nu se limiteaza la acestea. Iti prezentam in continuare proprietatile, beneficiile si contraindicatiile plantei, dar te sfatuim sa consulti un doctor pentru orice problema de sanatate, ca sa poti primi diagnosticul corect si cel mai potrivit tratament.
Nu consuma suplimente alimentare fara sa discuti mai intai cu un medic, pentru ca acestea pot influenta tratamentul pe care il urmezi pentru alte afectiuni sau pot avea chiar un efect toxic, daca sunt luate in combinatie cu unele medicamente!
Proprietatile limbii cerbului
Frunzele de limba cerbului contin multe enzime, tanin si vitamine, nutrienti care ii confera acestei plantei proprietati [1]:
- astringente;
- diuretice;
- colagoge;
- expectorante;
- calmante.
Remediile naturale care contin navalnic sunt utilizate cel mai des pentru ameliorarea simptomelor in diaree, dizenterie, gastroenterita si pentru alte afectiuni digestive.
Aceasta planta este insa si un bun dezinfectant si expectorant [2], fiind consumata ca supliment natural in caz de bronsita sau probleme respiratorii.
Datorita efectului sau colagog, limba cerbului este indicata si pentru ameliorarea simptomelor in cazul unor boli ale ficatului sau vezicii biliare, pentru ca sustine functionarea normala a fierii si stimuleaza secretia biliara.
Ceaiul de navalnic poate fi utilizat si extern. Comprese imbibate in infuzie sau in tinctura pot fi aplicate direct pe piele, pentru a ingriji zonele mai sensibile si iritate, inclusiv in cazul unor arsuri solare minore sau leziuni cutanate (eczeme, taieturi sau zgarieturi) [3]. Planta are efect cicatrizant si dezinfectant, astfel incat ajuta la vindecarea ranilor. Poate fi utilizata si in scop cosmetic, pentru spalarea scapului gras, seboreic, deoarece amelioreaza si previne mancarimile.
Beneficiile consumului de limba cerbului
Infuzia de navalnic este indicata pentru a creste cantitatea de urina eliminata din organism, avand astfel un puternic efect diuretic, important in caz de infectii urinare sau pietre la rinichi [4].
De asemenea, planta stimuleaza tranzitul intestinal, contractiile intestinului si inmoaie scaunul, fiind folosita pentru ameliorarea unor tulburari digestive precum diareea, constipatia, gastroenterita, dizenteria.
In cazul calculilor biliari, limba cerbului este recomandata pentru ca sustine functionarea normala a ficatului, splinei si vezicii biliare, dar acest remediu naturist nu trebuie sa inlocuiasca tratamentul alopat.
Avand efect expectorant, ceaiul de limba cerbului poate fi consumat in caz de bronsita sau diferite infectii respiratorii, pentru ca ajuta la calmarea tusei si chiar la desfundarea nasului.
Contraindicatii pentru limba cerbului
Substantele pe care le contine aceasta planta risca sa afecteze modul in care este eliminat litiul din corp. Din aceasta cauza, este posibil sa apara o supradoza de litiu in organism [5], care poate avea efecte secundare nedorite. Iti recomandam sa discuti cu un medic inainte sa consumi ceai sau tinctura de limba cerbului, mai ales daca urmezi un tratament cu litiu. De asemenea, pe termen lung, consumul de navalnic poate provoca un deficit de vitamina B1.
Daca nu exista contraindicatii, poti sa bei zilnic cate 3 cani mici de ceai, indulcite cu miere. Este recomandat sa folosesti frunze verzi, proaspete, nu uscate, pentru ca acestea au mai multe proprietati nutritive. Pune 2 lingurite de frunze in 250 ml de apa, lasa-le sa clocoteasca si apoi tine-le la infuzat aproximativ 15 minute. Strecoara resturile de planta si lasa ceaiul la racit inainte de a-l bea.
In concluzie, limba cerbului este o planta medicinala consumata in special sub forma de infuzie, pentru probleme ale sistemului digestiv, respirator sau renal. Nu uita ca un supliment alimentar nu trebuie sa inlocuiasca un stil de viata sanatos si o dieta echilibrata, iar recomandarea pentru consumul unui produs de acest fel trebuie sa vina din partea unui medic!
Surse:
[1] http://www.naturalmedicinalherbs.net/herbs/a/asplenium-scolopendrium=hart%27s-tongue-fern.php
[2] https://pfaf.org/user/plant.aspx?latinname=Asplenium+scolopendrium
[3] http://mediplantepirus.med.uoi.gr/pharmacology_en/plant_details.php?id=285
[4] https://www.rxlist.com/hartstongue/supplements.htm
[5] https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-486/hartstongue