Proteze dentare: De cate tipuri sunt, cum le porti si cum le ingrijesti
Protezele dentare pot fi considerate alternative de tratament stomatologic. Prin intermediul acestora, pacientii cu probleme dentare pot avea dantura functionala si estetica. Altfel spus, protezele dentare sunt dinti artificiali care sunt realizati in functie de necesitatile fiecarui pacient in parte.
Continutul articolului
Dintii sunt importanti din mai multe motive:
- ajuta la masticatie;
- ajuta la pronuntia cuvintelor;
- imbunatatesc aspectul danturii;
- ajuta fizionomia fetei (in acest fel creste increderea in sine).
Cu toate ca aspectul estetic este cel mai deranjant, dintii sunt importanti mai ales pentru sanatatea noastra. Cu ajutorul lor mestecam alimentele, iar pentru sanatatea sistemului digestiv este bine sa mestecam alimentele foarte bine.
Din acest articol afli cate feluri de proteze dentare exista, cum se folosesc si cum pot fi acestea intretinute.
Chiar daca este vorba de dinti artificiali, este bine sa stii ca si protezele sunt expuse la dezvoltarea placii bacteriene, tartrului si petelor. Tocmai de aceea, trebuie să intretii zilnic rutina de ingrijire a protezei.
Este foarte important ca proteza dentara sa fie potrivita. Sanatatea si increderea pacientului depind de cat de bine se potriveste dantura si daca o poate folosi adecvat sau nu. In plus, o proteza dentara bine facuta si montata grabeste procesul de adaptare a pacientului.
Exista mai multe tipuri de proteze dentare, fiecare cu particularitatile ei, dar tipul de proteza depinde si de dorintele celui care o va purta (culoarea dintilor de exemplu). Trebuie sa mai stii ca protezele sunt solutii dentare temporare, acestea trebuie refacute cel putin o data la 5 ani, in principal pentru ca, odata cu trecerea anilor, gingiile isi schimba forma, asa ca dupa un timp proteza devine incomoda, poate provoca disconfort, iritatii sau vanatai la nivelul mucoaselor gingivale.
Este adevarat ca si dintii artificiali trebuie inlocuiti mai repede daca:
- se deterioreaza;
- se deformeaza ca urmare a consumului unor alimente fierbinti;
- se deformeaza in urma igienei necorespunzatoare;
- provoaca disconfort la nivel bucal.
Pacientul trebuie sa se consulte cu medicul stomatolog pentru a decide impreuna cu acesta care este cel mai bun moment in care se poate schimba proteza deformata, tinand cont si de faptul ca daca acest lucru nu se intampla, se poate ajunge la inflamatii si boli la nivelul cavitatii bucale.
Tipurile de proteze dentare in functie de dimensiunea acestora
- Proteze partiale: sunt recomandate atunci cand in cavitatea bucala a pacientului exista inca dinti sanatosi care pot fi salvati. Protezele partiale se realizeaza in jurul dintilor sanatosi (naturali) si se fixeaza prin intermediul unor sisteme speciale care au o culoare asemanatoare dintilor naturali.
- Proteze totale: atunci cand pacientul nu mai are dinti naturali, isi poate reface totusi intreaga dantura, cu ajutorul protezei dentare totale.
Tipuri de proteze dentare in functie de modalitatea de fixare
Proteze dentare mobile:
Protezele dentare mobile se recomanda pentru a inlocui dintii lipsa. In general, este tratamentul recomandat persoanelor care nu doresc sa aleaga implanturile dentare (din cauza costurilor financiare, sau pur simplu pentru ca sufera de anumite boli care nu permit inserarea unor implanturi dentare. Mai sunt si cazuri in care pacientii nu au suficient os in care sa se insereze implanturile, prin urmare acestia au nevoie de implanturi zigomatice inserate in oasele pometilor.
Proteza mobila poate fi introdusa foarte repede, aproape imediat dupa extragerea dintilor. Se recomanda o perioada de repaus doar in cazul extractiilor sau infectiilor extinse. Este bine de stiut ca montarea si verificarea protezei dentare necesita mai multe vizite la medicul stomatolog, pentru ca acesta trebuie sa realizeze o prima verificare si orice corectie in decurs de 24 de ore de la punerea protezei.
Exista un avantaj al protezelor dentare detasabile: pretul acestora, mult mai accesibil decat in cazul protezelor permanente.
Proteze dentare fixe
Protezele dentare fixe sunt lucrari dentare care ii ajuta pe pacienti sa aiba un zambet nou, cu un aspect natural. Lucrarile protetice fixe reprezinta un tratament protetic revolutionar care suplineste lipsa dintilor naturali. Lucrarile protetice fixe sunt confortabile si nu se simt deloc diferit de felul in care se simt dintii naturali.
Proteze permanente (implanturi)
Protezele permanente sunt cele mai confortabile si cele cu care pacientul se adapteaza cel mai usor. Ofera senzatii naturale si nu difera prea mult in ceea ce priveste senzatiile fata de dentitia naturala. Implanturile sunt atasate cu suruburi speciale, din titan, care se introduc in structura osoasa. Procedura se realizeaza sub anestezie locala. Nu este o procedura complicata, este nedureroasa si nu dureaza mai mult de 2-3 ore. Dupa aceea, stomatologul plaseaza un dinte artificial (portelan sau coroana ceramica). Acesta se va comporta perfect natural.
Dezavantajele implanturilor
Implanturile au si doua dezavantaje pe care este bine sa le cunosti:
- sunt foarte costisitoare;
- procedura lor de insertie trebuie realizata cat mai repede dupa pierderea unui dinte, fiindca daca trece prea mult timp, realizarea implantului s-ar putea sa nu se mai poata face. Motivul este urmatorul: dupa o extragere, dintele in care trebuie implantat surubul dispare. Coroana poate fi pusa mai tarziu, dar fixarea trebuie realizata inainte de modificarea structurii osoase.
Proteza fixa pe implanturi
Proteza fixa pe impanturi este considerata o versiune mai avantajoasa, pentru ca ofera o stabilitate mai mare, dar si pentru ca asigura sanatatea cavitatii bucale. Lipsa structurii osoase este suplinita de faptul ca lucrarea se sprijina atat pe gingie, cat si pe implanturi. In plus, inserarea implanturilor scade riscul de atrofiere osoasa.
Proteza pe implanturi este fixa si nu se poate desprinde accidental. Acest lucru se poate face in cabinetul stomatologic, pentru igienizare de exemplu. O astfel de lucrare dentara presupune inserarea a 2 implanturi la mandibula, sau 4 la maxilar.
Dupa inserarea implanturilor, este nevoie de 3-4 luni pentru a se realiza osteointegrarea. Abia dupa ce s-a incheiat acest proces, se ataseaza proteza prin clipsarea pe implanturi. Dupa aceasta perioada, pacientul are senzatia de dinti stabili si ficsi.
Avantajele protezei fixe pe implanturi
- exista o stabilitate mai mare a danturii;
- pacientul poate mesteca alimentele fara probleme;
- poate articula mai bine cuvintele;
- nu mai este nevoie sa indeparteze proteza pe implanturi de pe arcada, pentru a realiza procedeul de curatare a acesteia;
- proteza are o durabilitate mai mare;
- foarte important: scade riscul resorbtiei osoase, iar dintii care sunt ramasi pe arcada nu sunt afectati.
Nu exista o varsta anume, depinde foarte mult de gradul de deteriorare a dintilor, de starea de sanatate a pacientului, de cat de pregatit este acesta sa inceapa o lucrare dentara de anvergura. Altfel spus, diversele tipuri de proteze dentare se recomanda in functie de nevoile si de dorintele fiecarui pacient in parte. Nu exista o varsta anume, sau o perioada de timp, decizia ii apartine doar pacientului. Progresul care are loc inclusiv in domeniul stomatologic face ca pacientilor sa li se poata oferi solutii pentru orice tip de problema care intervine la nivelul danturii. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa te prezinti la un cabinet stomatologic pentru a afla optiunile de tratament pentru dantura ta.
Exista cateva reguli de care trebuie sa tii seama in perioada de adaptare cu noii dinti:
- nu trebuie sa scoti proteza din gura in primele 24 de ore. Retine ca probabil medicul stomatolog te-a programat la control in ziua imediat urmatoare celei in care au fost puse protezele.
- salivatia si starea de disconfort pe care le resimti la inceput se vor ameliora in curand, daca proteza a fost realizata adecvat.
- senzatia de voma trece daca sugi o bomboana (de preferinta drops).
- pot aparea la nivelul gurii zone dureroase, in perioada in care cavitatea bucala se adapteaza la purtarea protezei.
- taie alimentele in cubulete;
- incearca sa mesteci pe ambele parti ale danturii in acelasi timp;
- nu musca alimentele cu dintii din fata, altfel protezele se vor misca si gingiile vor fi afectate;
- evita alimentele lipicioase (de tipul caramelelor, bomboanelor gumate, gumei de mestecat);
- trebuie sa ai rabdare sa te obisnuiesti cu proteza.
- citeste cu voce tare pentru a scurta perioada de acomodare;
- repeta cuvintele pe care le spui cu greutate;
Indiferent de tipul de proteza pentru care opteaza pacientul, igienizarea acesteia este foarte importanta.
3 pasi esentiali pentru ingrijirea protezei
- dizolva in apa calda o tableta efervescenta pentru curatarea protezei: apa nu trebuie sa fie fierbinte pentru ca aceasta poate deforma proteza. Tii proteza in aceasta solutie atat cat este necesar (scrie pe ambalaj). Apa trebuie sa fie destul de multa pentru a acoperi proteza cu totul. Periajul este desigur important, dar scufundarea in solutia dezinfectanta ajuta la indepartarea unor reziduuri la care periuta de dinti nu ajunge.
- periaza: foloseste o periuta de dinti cu peri moi si solutia in care a fost tinuta proteza. Periaza usor proteza, pana esti sigur ca ai indepartat orice fel de urma. Exista periute speciale pentru curatarea zilnica a protezelor. Nu se recomanda utilizarea pastei de dinti obisnuite, pentru ca aceasta este abraziva si poate lasa urme minuscule pe suprafata protezei.
- clateste: dupa ce ai tinut proteza in solutie si dupa ce ai periat-o suficient, clateste-o bine, sub jet de apa.
Alte reguli de igiena dentara
Exista modalitati prin care poti mentine sanatatea gurii si a protezei dentare:
- varianta cea mai simpla este aceea de a utiliza tablete de curatare a protezei (acestea ajuta la curatarea in profunzime).
- periajul protezei ajuta la indepartarea placii bacteriene sau a altor reziduuri.
- planul de tratament recomandat de medicul stomatolog este intotdeauna personalizat in functie de istoricul medical, de afectiunile dentare si de dorintele pacientului.
- pacientii care au diferite tipuri de proteze trebuie sa stie ca acestea se afla in stransa legatura cu sanatatea cavitatii orale.
- exista restrictii cu privire la alimente si la modul in care pacientul mananca dupa ce i s-a montat lucrarea dentara.
- daca pacientul are o proteza dentara mobila, masticatia trebuie facuta bilateral. Alimentele se taie si se mesteca uniform, pe ambele parti concomitent.
- cei care au proteze mobile nu trebuie sa muste folosind dintii din fata. Daca fac asta exista, exista riscul sa disloce proteza.
- nu este recomandat consumul de alimente crocante, lipicioase sau a lichidelor fierbinti, pentru ca acestea pot deforma proteza.
- nu este recomandata folosirea apei fierbinti.
- igiena orala in cazul protezelor dentare fixe se realizeaza la fel cum se realizeaza si igiena orala a dintilor naturali: periaj de 2 ori pe zi, dimineata si seara, cel putin 2 minute.
- de asemenea, se recomanda folosirea dusului bucal pentru a indeparta resturile alimentare din spatiul greu accesibil pentru periuta dentara.
- protezele mobile se spala de 2 ori pe zi, cu o periuta speciala pentru protezele dentare, sau cu o periuta de dinti normala. Se pot folosi si solutii speciale de curatare.
- atunci cand nu sunt purtate, protezele dentare mobile trebuie sa fie pastrate in apa pentru a nu se deshidrata materialul din care sunt confectionate. Apa in care se pastreaza trebuie sa fie la temperatura camerei pentru a nu se deforma.
- atunci cand se indeparteaza proteza pentru spalare, trebuie curatati dintii ramasi, gingiile, mucoasele orale și limba.
De retinut!
- Du-te la stomatolog periodic pentru a tine sub control sanatatea cavitatii bucale.
- Du-te la stomatolog daca esti intr-una dintre urmatoarele situatii:
-mesteci mancarea cu dificultate;
-musti des obrazul;
-ai dificultati de vorbire;
-ai gingii rosii si iritate;
-prezinti disconfort la purtarea protezei;
-apar fisuri la coltul buzelor.
Important de retinut!
Informatiile din acest articol nu tin loc de consult medical specializat. Recomandarile medicale (daca exista) au scop informativ. Concluziile si referintele pot varia de la un pacient la altul si depind de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate si de alti factori. Tocmai de aceea, aceste informatii nu trebuie sa inlocuiasca un diagnostic avizat. Nu ezita sa mergi la medic pentru consult si indrumare, ori de cate ori ai o problema de sanatate.
Surse suplimentare de informare:
ScienceDirect, "Dental Prostheses": https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/dental-prosthesis
Bloom Family Dental, "What are the different types of dental prosteses?": https://bloomfamilydental.com/what-are-the-different-types-of-dental-prostheses/
Dentix, "Dental Prosteses": https://www.dentix.com/en-gb/treatments/dental-prostheses
Dubravica Dental Centar, "Dental prosthetic": https://www.dcd.hr/en/dentistry/dental-prosthetic