Usturoiul - beneficii si modalitati de a-l utiliza
Usturoiul, pe numele sau stiintific Allium sativum, se foloseste de mii de ani pentru proprietatile sale, atat in gastronomie, cat si pentru posibilele modalitati de a sprijini organismul uman. Te invitam sa citesti in continuare detalii despre beneficiile pe care le poate oferi, modalitatile in care este intrebuintat, dar si in ce situatii se recomanda cu precautie sau este contraindicat.
Beneficii pe care le poate oferi usturoiul
Usturoiul este o planta de origine asiatica ce se cultiva din cele mai vechi timpuri. Este inrudit cu ceapa, prazul, arpagicul si salota (ceapa frantuzeasca).
4 grame de usturoi contin:
- 25 mg de potasiu
- 0.2 g fibre
- 0.3 g proteine
- 0.7 g carbohidrati
- 4 Kcal
Pentru a te putea bucura de influenta pozitiva a acestui aliment, se recomanda sa il procuri, pe cat posibil, din surse bio. Iata care sunt situatiile in care ar putea fi de ajutor:
- Poate contribui la intarirea sistemului imunitar si are rol in prevenirea racelii si gripei, datorita vitaminelor si mineralelor ce se afla in compozitia sa. Printre acestea se afla vitaminele C si B6, B1 si mineralele calciu, potasiu, fier, fosfor, mangan.
- Are proprietati antibacteriene, contine antioxidanti, de exemplu, germaniu si seleniu, putand fi de ajutor in lupta contra unor fungi si infectii precum cele cu streptococi. Antioxidantii pot contrinui si in lupta contra bolii Alzheimer.
- Usturoiul ar putea contribui la scaderea hipertensiunii arteriale, a colesterolului LDL si a cresterii celui de tip HDL, potrivit unui studiu din iunie 2004 [1]. Ar putea, de asemenea, sa fie de ajutor in lupta cu unele boli cardiovasculare si cu diabetul zaharat.
- Este posibil sa aiba rol in reglarea tranzitului intestinal, datorita alicinei, una dintre substantele care pot stimula producerea florei intestinale. Aceasta este un compus al sulfului si reprezinta un element important in ceea ce priveste beneficiile pe care le ofera usturoiul. Alicina este cea responsabila si de gustul specific pregnant. Prin zdrobirea sau taierea cateilor de usturoi, se elibereaza aceasta substanta, astfel ca de aceea se recomanda ca alimentul sa fie consumat crud sau sa fie adaugat la sfarsitul prepararii mancarurilor.
- Acesta are actiune antiinflamatoare, astfel ca poate fi util in combaterea inflamatiilor din corp.
- Usturoiul ar putea contribui la intarirea oaselor, gratie mineralelor pe care le contine.
- Este posibil sa aiba rol in pierderea in greutate, deoarece stimuleaza metabolismul.
- Poate fi util in eliminarea toxinelor din sange.
Modalitati de a utiliza usturoiul
Acesta se poate folosi in diferite modalitati: in stare cruda, gatit, sub forma de fulgi, ca pulbere uscata, deshidratat, ca ulei, ceai si ca supliment alimentar sub forma de capsule sau tablete ce pot fi procurate de la farmacii si din plafare. Se recomanda aprobarea medicului inainte de administrarea suplimentelor.
- In gastronomie: se foloseste in stare cruda sau ca pasta, dar si pentru conservare. Este o planta indragita datorita gustului inconfundabil, putand fi integrata cu usurinta in dieta. Se poate adauga in salate, ciorbe, se foloseste in sosuri, marinade, ofera savoare pastelor, fructelor de mare, carnurilor, legumelor, se poate adauga si in aluat, de exemplu, in cel pentru prepararea painii.
- Sub forma de suplimente alimentare, numai la recomandarea medicului.
- In cosmetica: se foloseste ca ingredient in anumite tipuri de sampoane, masti pentru fata si par. Samponul a carui formula implica si extractul de usturoi lupta pentru stimularea cresterii parului.
Pentru a pastra usturoiul proaspat mai mult timp, depoziteaza-l in frigider sau intr-un loc racoros si ferit de lumina directa a soarelui.
Precautii si contraindicatii:
Usturoiul are, in general, efecte benefice asupra organismului, dar exista si situatii in care este necesar sa se ia masuri de precautie inainte de a fi consumat. Anumite persoane se confrunta cu afectiuni care se pot agrava din cauza acestuia.
- Este contraindicat persoanelor care se confrunta cu arsuri la stomac, aciditate gastrica sau care sufera de afectiuni precum gastrita.
- Este contraindicat femeilor care urmeaza tratament cu anticonceptionale, deoarece le poate scadea eficienta.
- Se recomanda ca femeile insarcinate si cele care alapteaza sa evite consumul usturoiului, intrucat poate induce travaliul si influenteaza gustul laptelui.
- Persoanele care urmeaza tratamente pentru hipotensiune (tensiune arteriala scazuta) trebuie sa consume cu precautie usturoiul sau sa il evite, deoarece poate interfera cu medicatia. Este important sa consulte medicul inainte de a introduce usturoiul in alimentatie.
- In cazul celor care au stomacul sensibil si doresc sa consume usturoi, este necesar acordul medicului.
- In cazul in care urmezi un tratament, trebuie sa discuti cu un medic, pentru a te asigura ca usturoiul poate fi consumat in siguranta.
- Desi poate fi aplicat si direct pe piele, ca remediu naturist, trebuie avut in vedere ca unele persoane pot suferi iritatii. Daca suferi de o afectiune a tenului, consulta dermatologul inainte de a utiliza masti cu usturoi sau ulei de acest tip.
Asadar, usturoiul este o planta cu utilizare la scara larga, ce, in general, poate fi introdusa in alimentatie. Se recomanda moderatie in privinta consumului sau. De asemenea, cand este consumat in stare cruda, isi mentine nutrientii. Cand este gatit termic, proprietatile sale scad.
Surse:
- Studiul Effects of garlic extract consumption on blood lipid and oxidant/antioxidant parameters in humans with high blood cholesterol, din iunie 2004, autori: İlker Durak, Mustafa Kavutcu, Bilal Aytaç, Aslıhan Avcı, Erdinç Devrim, Hanefi Özbek, Hasan Serdar Öztürk, https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0955286304000403#!
- https://www.healthline.com/nutrition/can-you-eat-raw-garlic
- https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-300/garlic