Acneea bebelusului: cauze, manifestari si optiuni de tratament
Desi asociem acneea de cele mai multe ori cu perioada adolescentei, aceasta isi poate face aparitia si la alte varste, inclusiv in cazul bebelusilor. In prima faza, aparitia leziunilor ii poate ingrijora pe parinti, insa afectiunea este una comuna, temporara si rareori grava. Afla mai multe despre cum se manifesta acneea bebelusului, de ce apare si ce poti face pentru a ameliora simptomele!
Ce este acneea bebelusului?
Acneea bebelusului reprezinta acel tip de afectiune inflamatorie a pielii, care apare pe pielea micutilor, de cele mai multe ori la nivelul fetei si a gatului.1 Aproximativ 20% dintre nou-nascuti pot avea de-a face cu fenomenul numit acnee neonatala. Aceasta poate aparea in jurul varstei de 2 saptamani, insa exista posibilitatea sa se dezvolte oricand pana la 6 saptamani. Uneori, micutul se poate naste cu aceasta.
In general, acneea neonatala nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru parinti. Rareori poate duce la formarea de cicatrici si tinde sa dispara de la sine in cateva saptamani sau luni.
Daca acneea bebelusului isi face aparitia dupa varsta de 6 saptamani, vorbim despre un alt tip al afectiunii, si anume acneea infantila. Primele semne ale acesteia apar de cele mai multe ori intre 3 si 6 luni si pot fi mai severe. In acest caz, este recomandat ca micutul sa fie examinat de un medic specialist si sa primeasca la timp un tratament.
Cauzele acneei bebelusului
Ca in cazul adolescentilor, si acneea bebelusului este cauzata in principal de actiunea hormonilor. Insa, in aceasta situatie nu este vorba de hormonii micutilor, ci de cei ai mamei, care inca sunt prezenti in corpul bebelusilor dupa nastere. Acesti hormoni materni stimuleaza actiunea glandelor sebacee ale celor mici, ducand la formarea leziunilor acneice.
De asemenea, un alt factor important poate fi si pielea mult mai sensibila a bebelusilor. Porii acestora inca nu sunt complet dezvoltati, motiv pentru care devin mai predispusi la acumularea de impuritati si la inflamare.
Simptomele acneei bebelusului
Acneea bebelusului se manifesta sub forma unor mici cosuri inflamate prezente pe fata, gat sau piept, care pot aparea intre primele 2 si 4 saptamani de viata. Formatiunile sunt temporare si pot disparea dupa cateva saptamani sau luni.
Bebelusii sunt predispusi si la alte probleme cutanate, asa ca este important sa poti diferentia acneea de alte manifestari. Iata cateva dintre aceste probleme:
- Milia, caracterizata de aparitia unor mici puncte albe si umflaturi. Acneea, in schimb, consta in formarea de cosuri rosii si inflamate.
- Iritatia de la caldura se manifesta similar cu acneea, insa micile formatiuni apar nu doar pe fata, ci si pe brate, picioare, piept si in zona scutecului, atunci cand este foarte cald.
- Iritatia de scutec apare sub forma pielii iritate in zona scutecului din cauza umezelii, diversi factori iritanti sau atunci cand pielea nu este bine aerisita.
- Crustele de lapte, sau dermatita seboreica, constau in umflaturi rosii, mai mici decat la acnee, insotite de scuame alb-galbui. Ele sunt prezente in principal pe scalp, dar se pot extinde si catre sprancene si partea superioara a corpului.
- Eczema infantila presupune prezenta pielii rosii, uscate si descuamate, sub forma unor mici pete pe obraji si scalp. Iritatia se poate extinde catre zona coatelor si in spatele genunchilor, putand aparea veziculele umplute cu lichid.
Diagnosticul acneei bebelusului
Acneea la bebelusi poate fi diagnosticata de catre medicul pediatru sau dermatolog in urma examinarii micilor formatiuni aparute pe piele. In cazul in care acneea apare dupa varsta de 6 saptamani, este important sa informezi medicul despre orice alte simptome, deoarece micutul poate avea de fapt o alta afectiune sau este posibil sa fi intrat in contact cu diferite substante care sa fi determinat formarea unei eruptii cutanate.
Tratamentul acneei bebelusului
In general, acest tip de acnee dispare de la sine, asadar de cele mai multe ori nu este necesar niciun fel de tratament. Insa, daca problema persista, ar trebui sa ceri sfatul unui medic cu privire la remediile potrivite. Acesta poate recomanda utilizarea unor unguente sau creme speciale pentru bebelusi.
Daca micutul tau are acnee, este important sa apelezi la o ingrijire speciala a pielii acestuia, astfel incat sa nu contribui la inrautatirea simptomelor. Tine cont de urmatoarele sfaturi de ingrijire:
- Curata zilnic fata si pielea bebelusului cu apa calduta, fara sa folosesti produse de curatare care ar putea inrautati simptomele!
- Usuca zona in mod delicat, folosind miscari de tamponare, care sa produca iritatii!
- Nu stoarce cosurile!
- Evita folosirea unor produse de ingrijire uleioase si nu aplica tratamente dedicate ingrijirii acneice pentru adulti! De fapt, este recomandat sa aplici pe pielea bebelusului doar produse sugerate de catre medicul specialist.
Acneea bebelusului este o afectiune foarte des intalnita la nou-nascuti, care in general nu reprezinta niciun motiv de ingrijorare. Insa, daca problema persista pana dupa varsta de 6 saptamani, ar trebui sa ceri sfatul unui medic. Tine cont intotdeauna de recomandarile sale si nu aplica metode de tratament sau ingrijire fara o discutie cu acesta!
Surse:
1. Baby Acne. Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/baby-acne/symptoms-causes/syc-20369880. Published September 28, 2022. Accessed September 29, 2022.
2. Is That Acne on My Baby's Face? American Academy of Dermatology, www.aad.org/public/diseases/acne/really-acne/baby-acne. Accessed September 29, 2022.
3. Maria Masters, Contributing Writer/Editor. Baby Acne: What to Do If Your Infant Has It. What to Expect, WhattoExpect, www.whattoexpect.com/first-year/baby-care/baby-skin-care/infant-acne.aspx. Published May 25, 2022. Accessed September 29, 2022.
4. Baby Acne. Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/baby-acne/diagnosis-treatment/drc-20369885. Published September 28, 2022. Accessed September 29, 2022.