Boabe de mustar: beneficii, proprietati, utilizari
Boabele de mustar par a fi la prima vedere condimente simple, dar ele au un impact puternic asupra organismului, oferind numeroase beneficii pentru sanatate. De la reducerea inflamatiei, la tratarea problemelor digestive si pana la ajutor pentru limitarea raspandirii celulelor canceroase, toate acestea sunt atribuite traditional boabelor de mustar. Cu moderatie si atentie sporita, boabele de mustar pot fi parte a unei diete echilibrate.
Boabele de mustar provin de la planta de mustar, parte a familiei Brassicaceae, originara din regiunea mediteraneana. Atat semintele, cat si frunzele si florile sunt comestibile, utilizate in bucatarie, fiind totodata un remediu popular in medicina traditionala de mii de ani. Explicam in cadrul acestui material care sunt beneficiile, proprietatile, utilizarile si atentionarile speciale legate de consumul de boabe de mustar.
Compozitia boabelor de mustar
Exista o gama variata de soiuri de mustar, cele mai cunoscute sunt: Brassica nigra - mustarul negru, Brassica hirta / Sinapis alba - mustarul alb, Brassica juncea - mustarul maro. Boabele de mustar sunt bogate in nutrienti importanti, multe minerale, dar si vitamine, fibre alimentare, compusi bioactivi cum ar fi antioxidanti si acizi grasi polinesaturati.
S-a calculat ca in 20 de grame de seminte de mustar sunt:
- 101,6 calorii;
- 2,44 g fibre;
- 5,22 g proteine;
- 7,24 g grasimi;
- 1,42 miligrame vitamina C;
- 1,08 micrograme vitamina K;
- 0,16 miligrame tiamina sau vitamina B1;
- 0,05 miligrame riboflavina sau vitamina B2;
- 0,95 miligrame niacina sau vitamina B3;
- 32,4 micrograme folat;
- 53,2 miligrame calciu;
- 1,84 miligrame fier;
- 1,22 miligrame zinc;
- 0,13 miligrame cupru;
- 74 miligrame magneziu;
- 165,6 miligrame fosfor;
- 147,6 miligrame potasiu;
- 2,6 miligrame sodiu;
- 0,49 miligrame mangan;
- 41,6 micrograme seleniu. (1)
Beneficii si proprietati ale boabelor de mustar
Sursa bogata de antioxidanti
Boabele de mustar din dieta si nutritie, o categorie prezenta in farmacia online, contin o cantitate mare de antioxidanti, dar si alti compusi benefici proveniti din plante care ajuta corpul in lupta cu bolile si daunele ce apar la nivelul tesuturilor si celulelor. Glucozinolatii sunt prezenti atat in boabele de mustar, cat si in legume crucifere precum varza de Bruxelles, broccoli sau varza obisnuita.
Boabele de mustar contin si un compus derivat din glucozinolati care ajuta la prevenirea cresterii si raspandirii celulelor canceroase, poseda proprietati antiinflamatorii, antifungice si anticancerigene si poate favoriza vindecarea ranilor. Prin toate acestea, boabele de mustar protejeaza organismul impotriva mai multor tipuri de boli cronice si acute.
In plus, acestea sunt bogate si in carotenoizi cu rol de sprijin impotriva diabetului de tip 2, bolilor de inima si chiar a unor tipuri de cancer. (1), (2)
Regleaza nivelul zaharului din sange
Un studiu la nivel redus realizat pe subiecti umani a aratat ca scaderea zaharului din sange la persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 se poate produce cu ajutorul unui decoct provenit din boabe de mustar. (2)
Protejeaza impotriva bolilor pielii
Studiile de laborator au aratat ca o dieta bogata in boabe de mustar poate ajuta la reducerea inflamatiei, promovand totodata vindecarea leziunilor de tipul psoriazisului.
Din cercetarile pe animale a reiesit ca boabele de mustar pot accelera vindecarea si reduce simptomele dermatitei de contact.
Si alte infectii cutanate ar putea sa fie ameliorate prin consum moderat de boabe de mustar, datorita efectului antioxidant al acestora, insa mai sunt necesare studii in acest sens. (2), (3)
Trateaza durerile
Boabele de mustar zdrobite si transformate intr-o pasta au fost folosite traditional in tratamentul problemelor musculare. Aplicat local produsul se pare ca are potential in ameliorarea durerilor musculare si in reumatism. Pasta a fost intrebuintata si in cazul celor cu paralizii musculare pentru ca ofera incalzirea zonei de aplicare, insa nu in contact direct cu pielea. (4)
Sprijina organismul in raceli
Traditional, boabele de mustar au actiune decongestionanta si ofera suport in ceea ce priveste eliberarea cailor respiratorii aeriene de mucus in raceli si gripa. Sinusurile ar avea si ele avantaje oferite de consumul de boabe de mustar, iar oboseala provocata de boala ar putea fi diminuata. (4)
Alte beneficii ale boabelor de mustar
Izotiocianatii sunt antioxidanti cu rol in gestionarea eficienta a diabetului, reducerea colesterolului rau, protectie cardiovasculara, si neurologica ce poate fi de ajutor pentru persoanele cu autism. Sinigrina, un alt antioxidant din boabele de mustar are proprietati anticancer care trebuie totusi dovedite cu mai multe cercetari, antibacteriene, antivirale, antifungice, antiinflamatoare si poate grabi vindecarea ranilor. (3)
Utilizari si atentionari pentru consumul de boabe de mustar
Boabele de mustar sunt utilizate pe scara larga in prepararea si conservarea preparatelor, dar pot fi adaugate si in diverse mancaruri si salate drept condiment. Boabele de mustar sunt de regula aromate, usor picante, fiind regasite si in unele specialitati de mustar. (1), (3)
Boabele de mustar sunt utilizate si in industria cosmetica, dar si in cea farmaceutica la prepararea unor produse pentru piele si par.
Consumul de boabe de mustar este sigur de regula. Au fost raportate cazuri de alergii, iar aplicarea directa pe piele a pastei rezultata din boabele de mustar a condus la dermatita. Acidul erucic poate determina un raspuns puternic al organismului asa cum se intampla in diverse tipuri de alergii, la nivel cutanat si se pare ca ar putea sa aiba efect si asupra enzimelor hepatice, precum si in ceea ce priveste fertilitatea. (1)
Consumul excesiv de boabe de mustar poate afecta gatul si provoaca efecte adverse precum iritatii gastrice, sangerari ale mucoasei stomacale si intestinale, insuficienta cardiaca, diaree, somnolenta, dificultati respiratorii, coma si deces. (3), (4)
Acest articol despre boabele de mustar este strict informativ si nu poate inlocui un diagnostic medical avizat si un tratament adecvat. Daca te confrunti cu probleme de sanatate, consulta medicul si respecta indicatiile specialistul! In situatia in care introduci boabe de mustar in dieta si sesizezi efecte adverse, mergi rapid la urgenta!
Surse de informare:
1. What Are the Health Benefits of Mustard Seed? - https://www.webmd.com/diet/what-are-the-health-benefits-of-mustard-seed
2. Is Mustard Good for You? - https://www.healthline.com/nutrition/is-mustard-good-for-you
3. The Health Benefits of Mustard - https://www.verywellfit.com/mustard-health-benefits-4584218
4. Health Benefits of Mustard Seeds - https://www.healthbenefitstimes.com/mustard-seeds/