Scaun cu sange: Ce afectiuni poate indica
Sangele din scaun poate fi un simptom infricosator. Poate semnala o problema grava de sanatate, dar asta nu se intampla intotdeauna. Explicam in acest articol care sunt afectiunile care se pot manifesta prin prezenta sangelui in scaun.
Continutul articolului
In principal, sangele din scaun apare fiindca exista sangerari la nivelul tractului gastrointestinal (sistemul care preia alimentele, le digera si expulzeaza resturile). Sangerarea poate avea loc oriunde de-a lungul tractului digestiv, de aceea si cauzele acestui simptom pot fi multiple (1). Sangele din scaun este de culoare rosie, sau este mai inchis la culoare (mai ales daca provine din tractul digestiv superior). Sangele din scaun poate fi un simptom grav, de aceea nu trebuie niciodata ignorat. Este nevoie de un consult medical, de investigatii de laborator si de tratament adecvat (3).
Simptomele sangelui din scaun
Simptomele sangerarii rectale variaza in functie de cauza (3). Cele mai multe cauze ale sangerarii rectale sunt tratabile si nu sunt grave. In alte cazuri insa, sangerarea rectala poate fi simptom al unei afectiuni mai grave, a unei afectiuni care necesita tratament. Iata simptomele care pot insoti pretenta sangelui in scaun:
- senzatia de durere rectala/presiune;
- ameteala;
- lesin.
Afectiunile care pot explica prezenta sangelui in scaun
O leziune a tractului gastrointestinal poate provoca iritatii si sangerare rectala. Pot fi implicate afectiuni cum ar fi:
- gastroenterita: este un termen generic pentru afectiunile care au legatura cu stomacul. Cele mai multe dintre aceste cazuri au loc din cauza unor infectii bacteriene sau virale (4). Uneori, gastroenterita poate provoca diaree sângeroasă. In functie de circumstante si simptome, medicul gastroenterolog se poate referi la infectie ca la o intoxicatie alimentara, sau gripa stomacala.
- fisura anala: in captuseala anusului pot aparea leziuni care in timp sangereaza si provoaca dureri in timpul miscarilor intestinale (5).
- hemoroizi: sunt vene inflamate in rectul inferior. Constipatia sau dieta condimentata pot rupe aceste vene, ceea ce duce la miscari intestinale sangeroase. Hemoroizii pot cauza durere sau mancarime. Exista risc mai mare de a avea hemoroizi in caz de: diaree cronica, constipatie, ridicari de obiecte grele, stat in picioare perioade lungi de timp, sarcina (3). Chirurgia este o optiune, dar in cele mai multe cazuri hemoroizii nu necesita o astfel de interventie.
- ulcer peptic: este o rana deschisa care se dezvolta la nivelul mucoasei stomacului, sau la nivelul duodenului, ceea ce duce la sangerare si scaun cu sange (5).
- boala diverticulara: diverticulii sunt mici buzunare care se formeaza la nivelul colonului. Sunt predispuse la infectii si inflamatii, iar uneori se pot rupe si sangera (4).
- boala inflamatorie intestinala: poate fi vorba despre boala Crohn si sindromul colonului iritabil, boli care de asemenea pot provoca scaun cu sange. Boala inflamatorie intestinala este o afectiune imuna a intestinelor. In cazul unei asemenea afectiuni, sistemul imunitar ataca o parte a propriului corp, ceea ce poate duce la inflamarea si deteriorarea intestinelor.
- cancer: formatiunile tumorale care se formeaza la nivelul tractului gastrointestinal pot afecta captuseala tesuturilor, iar consecinta poate fi sangerarea rectala (3). Sangele din scaun poate fi un simptom al cancerului colorectal. De aceea este recomandat sa fie consultat un medic, daca acest simptom se manifesta.
Cand este nevoie de un consult medical
Trebuie solicitata asistenta medicala de urgenta in urmatoarele cazuri (5):
- prezenta unei cantitati mari de sange;
- ameteala;
- oboseala extrema;
- paliditate;
- diaree prelungita;
- batai rapide ale inimii;
- dificultati de respiratie;
- dureri abdominale inexplicabile.
In concluzie
- Sangerarea rectala este alarmanta, dar nu este intotdeauna un motiv de ingrijorare. Uneori se vindeca de la sine.
- Daca sangerarea este persistenta, trebuie solicitat sfatul medicului, mai ales daca manifestarea este insotita de durere.
- Daca sangerarea este insotita de ameteala, oboseala, puls crescut, dificultati in respiratie, atunci trebuie mers de urgenta la medic.
Informatiile din acest articol nu inlocuiesc consultatia din cabinetul medical. Tratamentele pot fi urmate numai la recomandarea unui medic specialist. Manifestarile unor probleme medicale difera de la pacient la pacient. Nu ezita sa mergi la medicul de familie, sau la medicul specialist pentru consult si tratament, ori de cate ori ai o problema de sanatate.
Acest articol a fost realizat in baza informatiilor preluate din urmatoarele surse:
- Cleveland Clinic, „Rectal Bleeding”: https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/14612-rectal-bleeding
WebMD, „Blood in Stool”: https://www.webmd.com/digestive-disorders/blood-in-stool - very well health, „Possible Causes of Bloody Stool”: https://www.verywellhealth.com/causes-of-bloody-stool-1124078
- Medical News Today, „What does it mean when there is blood in stool?”: https://www.medicalnewstoday.com/articles/blood-in-stool
- WebMD, „Why do I have blood in my stool?”: https://www.webmd.com/digestive-disorders/ss/slideshow-why-blood-in-stool