Cauze si remedii impotriva hiperpigmentarii pielii

24. 11. 2022 · Farmacistul Dr. Max · 4 minute de citit
hiperpigmentarea pielii

Hiperpigmentarea pielii reprezinta o afectiune comuna ce presupune faptul ca unele zone ale pielii devin mai colorate decat altele. Petele pigmentare pot fi maro, gri, negre, rosiatice sau roz si se pot ivi intr-o singura parte a corpului sau in mai multe, in orice loc. Citeste in continuare pentru a afla ce provoaca aparitia lor si ce remedii exista.

Cauze ale hiperpigmentarii pielii

Culoarea pielii este oferita de o substanta ce poarta denumirea de melanina. Celulele pielii produc melanina, iar in unele situatii, de exemplu, cand sunt deteriorate sau sunt supuse unor factori, ajung sa produca o cantitate prea crescuta din aceasta substanta. Melanina se acumuleaza, iar vizual se observa o colorare mai intensa a zonei respective. 

Iata care sunt factorii ce contribuie la procesul de hiperpigmentare a pielii [1]:

  • Cei genetici. De exemplu, daca in familie exista persoane care au pistrui, exista posibilitatea sa se transmita mai departe copiilor;
  • Unele medicamente, printre care contraceptivele care se administreaza pe cale orala si medicamentele ce provoaca sensibilitate la lumina;
  • Anumite afectiuni, precum melasma, cele renale (de pilda, boala Addison), dereglari ale glandei tiroide;
  • Schimbarile de natura hormonala, ca cele care apar la pubertate sau in perioada sarcinii;
  • Prezenta unor leziuni, precum cele de la acnee, taieturi, arsuri - acestea provoaca hiperpigmentare postinflamatorie;
  • Deficienta de anumite vitamine, precum B12 (cobalamina) sau acid folic (vitamina B9);
  • Expunerea prelungita la razele ultraviolete in absenta aplicarii unui produs cu factor de protectie solara.

Cum se diagnosticheaza aceasta?

Pentru a stabili diagosticul de hiperpigmentare a pielii, dermatologul trebuie sa examineze cu atentie zonele colorate si sa iti adreseze o serie de intrebari cu scopul de a obtine informatii relevante. 

De exemplu, se va interesa daca urmezi un tratament medicamentos sau daca exista in familie persoane care au pete pigmentare. In unele situatii, este posibil sa solicite teste de sange pentru a verifica nivelul de vitamine, fier si hormoni, dar si modul de functionare a glandei tiroide.

Remedii pentru hiperpigmentarea pielii

Remedii pentru hiperpigmentarea pielii

Cu toate ca petele pigmentare nu sunt, de regula, problematice, pot fi deranjante din punct de vedere vizual pentru unele persoane. Medicul recomanda tratament in functie de factorii care au contribuit la aparitia hiperpigmentarii pielii. In plus, va oferi si sfaturi cu privire la modificarea stilului de viata, precum:

  • Evitarea expunerii prelungite la soare, folosirea produselor ce contin factor de protectie solara, purtarea hainelor ce protejeaza pielea in perioadele cu temperaturi inalte;
  • Incetarea tratamentului medicamentos sau substituirea acestuia cu altul care nu produce efecte secundare de tipul petelor pigmentare;
  • Administrarea de vitamine, in cazul deficientelor.

Dermatologul poate recomanda si creme sau unguente topice (care se aplica direct pe piele), ce contin ingrediente precum acid alzelaic, acid salicilic, vitamina C sau vitamina B3 (niacina), corticosteroizi.

Alte metode de tratament implica: inlaturarea petelor pigmentare cu ajutorul laserului, crioterapie, scruburi chimice. Daca doresti doar sa maschezi petele pigmentare, fara a le inlatura, poti recurge la aplicarea unui fond de ten sau a unei creme colorante cu acoperire mare.

Masuri de prevenire

Hiperpigmentarea nu poate fi evitata in toate cazurile, dar exista unele lucruri pe care le poti face pentru a reduce riscul de aparitie a acestora:

  • Asigura-te ca aplici in fiecare zi pe piele un produs cu factor de protectie solara cu spectru larg atat impotriva razelor ultraviolete A, cat si B, de pilda, cu SPF30 sau mai crescut;
  • Evita, pe cat posibil, expunerea directa la soare, iar atunci cand esti nevoit sa petreci timp in soare, poarta palarie sau sapca si haine lejere, deschise la culoare, care sa iti acopere cat mai mult din piele.
  • Evita sa iti atingi prea mult petele pigmentare si comedoanele, intrucat se pot declansa diverse probleme dermatologice, precum inflamatii, iritatii, formarea puroiului;
  • Adopta o rutina de ingrijire adaptata tipului tau de piele. In cazul in care nu stii cum sa alegi produsele adecvate, discuta cu un medic sau cu un farmacist, prentru recomandari specializate.

Cand este cazul sa mergi la medic?

Atunci cand apar urmatoarele simptome, este important sa mergi la medicul dermatolog pentru un consult amanuntit [1]:

  • Pielea are aspect rosiatic si pare iritata;
  • Temperatura este inalta in zonele hiperpigmentate;
  • Apare pruritul (mancarimea);
  • Simti durere la nivelul pielii;
  • Observi sangerare, eliminare de puroi sau de alte lichide.

Informatiile pe care le-am prezentat au caracter pur informativ. In cazul in care iti apar pete pigmentare, iti recomandam sa mergi la un consult medical de specialitate, pentru a te asigura ca nu sunt un simptom al unei alte afectiuni. Cu toate ca, de regula, nu reprezinta o problema de sanatate, in unele cazuri pot semnala o afectiune, motiv pentru care este indicat ca un dermatolog sa verifice starea de sanatate a pielii tale.

Sursa de referinta:

  1. Hyperpigmentation: Age Spots, Sun Spots & Liver Spots. Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/21885-hyperpigmentation#symptoms-and-causes, accesat la 15 octombrie 2022.
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor