Neutrofile scazute: cauze, simptome, tratament
Neutropenia este o problema de sanatate care apare in cazul in care numarul de neutrofile este prea scazut, provocand inflamatii si infectii repetate. Cauzele neutropeniei pot include tratamentul oncologic, o boala autoimuna sau o infectie.
Ce inseamna un numar scazut de neutrofile?
Un numar absolut de neutrofile identifica cate neutrofile se afla intr-o mostra de sange. Intervalul normal de neutrofile la un adult sanatos este intre 2.500 si 7.000 de neutrofile pe microlitru de sange. Limita inferioara a nivelului sanguin pentru neutrofile este de 1.500 pe mm3. Cu cat nivelul neutrofilelor care circula in sange este mai scazut, cu atat neutropenia este mai severa.
Nivelurile de neutropenie sunt clasificate dupa cum urmeaza [1]:
neutropenie usoara | 1.000-1.500 pe mm3 |
neutropenie moderata | 500-999 pe mm3 |
neutropenie severa | sub 499 pe mm3 |
Modificari minore ale nivelului neutrofilelor sunt normale atata timp cat acestea sunt temporare. Unii oameni au in mod natural niveluri mai scazute de celule albe din sange si neutrofile decat alte persoane. Acest lucru se poate datora unei serii de factori, afectiuni genetice, autoimune sau congenitale.
Daca nivelurile de neutrofile sau celule albe din sange sunt modificate semnificativ fara niciun motiv aparent, medicul poate solicita efectuarea de teste pentru a determina cauza medicala.
Nivelurile extrem de scazute de celule albe din sange necesita, adesea, ingrijire si monitorizare de urgenta. Persoanele cu neutrofilie severa prezinta, de obicei, o infectie care pune viata in pericol sau alte boli care necesita tratament, cum ar fi cancerul.
Cauzele numarului scazut de neutrofile
Deoarece neutrofilele sunt celule care fac parte din raspunsul imun in lupta impotriva infectiilor, neutropenia te poate predispune la infectii. Daca te confrunti cu neutropenie severa, chiar si bacteriile normale pot provoca infectii grave. Unele boli sau administrarea unor medicamente pot provoca neutropenie.
Infectii
Unele tipuri de infectii pot provoca neutropenie, cum ar fi [2]:
- rujeola;
- virusul imunodeficientei umane;
- varicela;
- virusul Epstein-Barr;
- hepatita A;
- hepatita B;
- hepatita C;
- salmonella;
- septicemia.
Medicamente
Administrarea unor medicamente a fost legata de neutropenie. Aceasta se numeste neutropenie indusa de medicamente si apare de obicei in termen de 6 luni de la inceperea tratamentului. Odata ce ai renuntat la administrarea medicamentului declanator, neutropenia dispare in decurs de o saptamana.
Unele dintre aceste medicamente includ [2]:
- antibiotice;
- medicamente antivirale;
- medicamente pentru tratarea tiroidei hiperactive;
- medicamente anticonvulsivante;
- antidepresive si medicamente antipsihotice;
- medicamente antiinflamatoare;
- medicamente antimalarice;
- medicamente pentru tratarea ritmurilor cardiace neregulate;
Probleme ale maduvei osoase
Probleme ale maduvei osoase precum anemia aplastica, sindromul mielodisplazic si mielofibroza pot provoca neutropenie.
Cancerele si tratamentul cancerului
Cancerele care afecteaza maduva osoasa, cum ar fi limfomul, leucemia si mielomul, pot provoca neutropenie. Chimioterapia si radiatiile impiedica organismul sa produca neutrofile, asa ca neutropenia este un efect secundar asteptat al acestui tratament oncologic.
Simptomele numarului scazut de neutrofile
Simptomele unei afectiuni includ [3]:
- febra;
- infectii repetate;
- rani si leziuni;
- inflamatii.
Metode de tratament
Cresterea productiei de neutrofile implica tratarea cauzei care sta la baza neutropeniei.
Tratamentele medicale frecvente includ [2] - [4]:
- schimbarea dozei sau a calendarului de chimioterapie;
- efectuarea unei transfuzii de celule albe din sange;
- intreruperea tratamentului cu medicamente care provoaca reducerea numarului de celule albe din sange;
- administrarea de antibiotice sau medicamente care promoveaza productia de celule albe din sange;
- corticosteroizi daca ai o tulburare autoimuna;
- tratarea afectiuni medicale care modifica numarul de neutrofile.
Daca suferi de afectiuni cronice care perturba productia de neutrofile, poate fi necesar sa iei medicamente care permit organismului sa creasca productia de neutrofile.
Neutropenie poate fi uneori cauzata de un deficit de vitamina B12, cunoscuta sub numele de cobalamina si de vitamina B9, cunoscuta sub numele de acid folic.
Consumul de alimente bogate in vitaminele B9 sau B12 sau de suplimente alimentare poate ajuta la imbunatatirea nivelului scazut de neutrofile din sange.
Exemple de alimente bogate in vitamina B12 includ [4]:
- oua;
- lapte și alte produse lactate;
- carne;
- peste;
- carne de pasare;
- cereale;
- produse pe baza de drojdie.
Exemple de alimente bogate in vitamina B9 include [4] :
- legume cu frunze verzi, sparanghel, broccoli;
- ficat de vita;
- fructe, in special citrice;
- fasole si nuci.
Pentru a evita producerea unor niveluri scăzute de neutrofile, poți urma aceste recomandari:
- încerca sa nu faci exerciții fizice peste nivelul de confort;
- diminueaza si trateaza stresul si oboseala;
- solicita asistenta medicala pentru semne de infectie, cum ar fi febra, slabiciune, oboseala sau durere;
- adopta o dieta hranitoare, echilibrata;
- mananca suficiente proteine;
- trateaza afectiunile cronice, cum ar fi afectiunile genetice sau inflamatorii.
Aportul de suplimente alimentare nu poate inlocui un tratament medical. Daca te confrunti cu reactii adverse, intrerupe cura si contacteaza un medic specialist!
Valori scazute ale neutrofilelor pot aparea in cazul in care o persoana sufera de o infectie sau alte afectiuni precum boli autoimune si necesita urmarea unui tratament. Daca ai probleme de sanatate, adreseaza-te medicului specialist pentru a obtine un diagnostic corect si tratamentul adecvat conditiei tale de sanatate!
Surse de informare:
[1]Lyrad K. Riley, Jedda Rupert. “Evaluation of Patients with Leukocytosis”, Am Fam Physician. 2015;92(11):1004-1011,
https://www.aafp.org/pubs/afp/issues/2015/1201/p1004.htmlAccesat in 26.01.2023.
[2] Web Md. “What to Know About Neutrophils.”, Web Md, 2021,
https://www.webmd.com/a-to-z-guides/what-to-know-neutrophils
[2] Cleveland Clinic. “Neutrophils.”, Cleveland Clinic, 2023,
https://my.clevelandclinic.org/health/body/22313-neutrophilsAccesat in 26.01.2023.
[4] Huizen, Jenipher. “What are neutrophils and what do they do?” Medical News Today,2023, https://www.medicalnewstoday.com/articles/323982#resultsAccesat in 26.01.2023.