Rinofaringita: cauze, manifestari si optiuni de tratament
Rinofaringita este cunoscuta in termeni populari drept raceala comuna. Citeste in continuare si afla ce determina aparitia acesteia, care sunt simptomele care o pot semnala, dar si in ce constau optiunile de tratament!
Ce este rinofaringita?
Aceasta reprezinta o infectie provocata de un virus si se caracterizeaza prin inflamatia care se produce la nivelul mucoasei nazale (rinita acuta) si a faringelui, adica faringita, care este cunoscuta si ca „rosu in gat”.
Rinofaringita este contagioasa prin intermediul aerului, atunci cand persoana infectata cu virusul raspandeste mici picaturi, de exemplu, cand vorbeste, tuseste, stranuta sau cand isi sufla nasul. De asemenea, poti contacta virusul si atunci cand atingi orice suprafata care este contaminata, iar in spatiile aglomerate riscul de contaminare este ridicat.
Cauzele acestei afectiuni
Exista mai mult de o suta de virusuri ce pot provoca rinofaringita, iar rinovirusul este cel mai frecvent intalnit. [1] Intrucat rinofaringita este contagioasa, pentru a reduce riscul sa o contactezi este foarte important sa respecti regulile de igiena si sa limitezi, pe cat posibil, contactul cu persoanele afectate.
Astfel, se recomanda sa te speli des pe maini, sa iti acoperi gura cu pliul cotului sau cu un servetel nazal atunci cand tusesti si evita sa iti atingi nasul, gura sau ochii fara sa te fi spalat mai intai pe maini.
Factori de risc
Copiii, inclusiv sugarii, au un risc mai mare de a contacta virusurile care provoaca rinofaringita, iar scolarii sunt cei mai predispusi la aceasta. In special persoanele care petrec mai mult timp in cadrul unui grup sunt expuse imbolnavirii.
Mediile unde riscul de contagiere este crescut sunt, de exemplu:
- sala de sport;
- salile de intrunire a grupurilor, precum clasele, birourile, salile de conferinta, cele de asteptare;
- evenimente de grup;
- zonele publice aglomerate, precum mijloacele de transport in comun, pietele, statiile de metrou/autobuz/tramvai.
Persoanele care au imunitatea scazuta au si ele risc crescut de a face rinofaringita. In cazul in care te afli in aceasta situatie, asigura-te ca te speli frecvent pe maini si ca eviti sa iti atingi ochii dupa ce ai intrat in contact cu suprafete care sunt atinse de multe persoane, cum ar fi clantele, jucariile, robinetele, telefoanele!
Simptome specifice rinofaringitei
Exista unele manifestari ce pot semnala rinofaringita. Simptomele apar in decursul a una sau trei zile de la momentul infectarii si dureaza intre sapte si zece zile sau putin mai mult. Acestea pot crea disconfort crescut sau pot fi dureroase, dar, de regula, nu lasa urmari pe termen lung.
Printre acestea se afla congestie nazala (nas infundat) sau rinoree (scurgere de mucozitati nazale), tuse, stranut, gat inflamat sau iritat. [1] Alte simptome posibile sunt:
- dureri de cap;
- lacrimarea ochilor, posibil cu senzatia de mancarime a acestora;
- oboseala si dureri musculare,
- febra usoara;
- scurgeri postnazale.
Posibile complicatii
Pe fondul rinofaringitei pot aparea complicatii, precum o infectie acuta a urechii, atunci cand o bacterie sau un virus patrunde in spatiul din spatele timpanului. Simptomele caracteristice sunt durerea de ureche sau reaparitia febrei dupa ce a avut loc raceala comuna. Alte exemple de posibile complicatii:
- Sinuzita acuta. Atunci cand rinofaringita nu este tratata in mod corespunzator, respectand indicatiile medicului, poate duce la inflamarea dureroasa a sinusurilor si la dezvoltarea infectiei la nivelul lor. Aceasta afectiune se poate manifesta atat la adulti, cat si la copii.
- Astm bronsic. Rinofaringita poate declansa respiratia suieratoare, chiar daca nu te-ai mai confruntat cu astmul. In cazul in care deja suferi de astm, raceala il poate inrautati.
- Alte infectii, de pilda, pneumonie sau bronsita la copii, care necesita imperios tratament medical.
Cum se diagnosticheaza rinofaringita?
Pentru a stabili diagnosticul, medicul iti va adresa intrebari in legatura cu simptomele pe care le ai si iti va face o examinare fizica. Acesta va observa gatul, nasul si urechile, iar daca va considera necesar, iti va preleva o mostra de fluid pe care o va trimite la un laborator.
Testarea va arata daca exista o infectie bacteriana sau un virus specific rinofaringitei. Medicul poate palpa si ganglionii limfatici, pentru a verifica daca sunt inflamati, iti va asculta plamanii cu stetoscopul pentru a determina daca sunt incarcati de fluid. Daca rinofaringita este recurenta, medicul generalist te va directiona catre un specialist ORL pentru investigatii suplimentare.
Optiuni de tratament
In caz de rinofaringita, tratamentul va fi recomandat in functie de simptomele pe care le ai. Nu se folosesc antibiotice. Pe langa schema de tratament personalizata, medicul recomanda odihna si consumul unei cantitati mari de lichide.
Schema de tratament poate include medicamente fara prescriptie medicala, luate intocmai dupa indicatiile medicului, precum analgezice, descongestionante, antiinflamatoare, suplimente alimentare, drajeuri pentru dureri in gat, supresoare pentru tuse, antivirale.
Medicul poate recomanda si remedii naturiste, de exemplu, utilizarea unui umidificator, inhalare de aburi pentru decongestionare, hidratare cu supa de pui, gargara cu sare, evitarea fumatului.
In privinta copiilor, medicul ajusteaza tratamentul, intrucat unele medicamente nu pot fi administrate acestora. Este posibil sa recomande:
- unguent pentru decongestionarea sau calmarea cailor nazale;
- spray nazal pe baza de solutie salina;
- sirop pentru ameliorarea tusei.
In general, rinofaringita nu este periculoasa [1], dar se recomanda consultul medicului, pentru a stabili tratamentul pliat pe simptomele pacientului. Modalitatile de manifestare difera de la o persoana la alta, astfel ca numai un medic detine cunostintele necesare pentru a oferi tratamentul adecvat. Automedicatia nu este indicata, deoarece pot exista consecinte grave.
Surse de referinta:
1. Hecht, Marjorie. “NASOPHARYNGITIS: Symptoms, Treatment, and More.” Healthline, Healthline Media, 9 July 2017, www.healthline.com/health/cold-flu/nasopharyngitis, accesat la data de 17 octombrie 2022;
2. “Common Cold.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, 11 June 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/common-cold/symptoms-causes/syc-20351605, accesat la data de 17 octombrie 2022.