Sarcina molara: cauze, simptome, tratament
Sarcina molara este o complicatie destul de rara, ce apare in interiorul uterului, in care placenta se transforma intr-o masa de vezicule ce creste continuu. Se formeaza in momentul conceptiei si poate provoca grave complicatii de sanatate. De aceea este nevoie de tratament specific in cel mai scurt timp.
O sarcina molara se manifesta cand exista o problema cu ovulul fertilizat, ceea ce face ca placenta si copilul sa nu se dezvolte normal. Cu alte cuvinte, o sarcina molara nu poate fi dusa la capat. Urmarea tratamentului corespunzator ofera sanse viabile unei viitoare sarcini.
Ce este sarcina molara?
Sarcina apare atunci cand spermatozoidul fecundeaza un ovul, care se va deplasa spre uter si se va implanta in mucoasa acestuia. O sarcina molara care mai este numita si mola hidatiforma sau alunite hidatiforme, apare in momentul conceperii, atunci cand un ovul si un spermatozoid se unesc incorect, ceea ce duce la aparitia unei tumori benigne cu forma specifica. (1)
Tumorile se prezinta sub forma unui ciorchine de strugure, cu pungi minuscule umplute cu lichid. Desi vorbim de o fertilizare a ovulului de catre spermatozoid, sarcina nu poate avea loc normal, acesta fiind motivul aparitiei unui avort spontan. Cand nu se intampla acest lucru si sarcina molara este descoperita in cadrul unei examinari de specialitate, se va recomanda intervenția chirurgicala pentru inlaturarea embrionului care nu se poate dezvolta.
In literatura de specialitate sarcina molara este un tip de boala trofoblastica gestationala, ce determina aparitia si dezvoltarea tumorilor in uter. (2)
Tipuri de sarcina molara
Sarcina molara completa
Spermatozoidul intalneste un ovul gol, fecundarea nu are loc si nu se formeaza embrionul. Cu toate acestea, tesutul placentar creste anormal si contine chisturile sau tumorile pline cu lichid, determinand producerea hormonul specific sarcinii, gonadotropina corionica umana sau HCG ce apare si in cazurile in care se formeaza o sarcina normala. Prezenta HCG poate aduce simptome autentice de sarcina si chiar un rezultat pozitiv la efectuarea unui test de sarcina. (2)
Sarcina molara partiala
Acest tip de sarcina molara apare cand se formeaza o placenta anormala cu un embrion si in care doi spermatozoizi fecundeaza un ovul. Astfel, embrionul are un set suplimentar de cromozomi si nu poate supravietui. (2)
Cauzele aparitiei sarcinii molare
Cauza sarcinilor molare este reprezentata de erorile genetice care apar in cadrul procesului de fecundare a unui ovul de catre spermatozoid.
Se stie ca intr-o sarcina normala, embrionul primeste un set de 23 de cromozomi de la fiecare parinte insumand 46 de cromozomi, structuri ce contin genele responsabile de functionarea corpului.
In sarcina molara completa, embrionul are doar 23 de cromozomi pe care ii primeste de la spermatozoid, iar in sarcina molara partiala, embrionul capata 69 de cromozomi, 46 de la cei 2 spermatozoizi si 23 de la ovul. (3)
Sarcina molara apare frecvent la fetele care devin mame la o varsta mai mica de 15 ani sau la femeile care nasc dupa 45 de ani, precum si la cele care au mai inregistrat anterior o sarcina molara. (1)
Simptome in sarcina molara
- Sangerare vaginala in primele 3 luni ale sarcinii, de la rosu aprins pana la maro inchis;
- Greata si varsaturi severe;
- Eliminarea prin vagin a unor formatiuni asemanatoare strugurilor;
- Presiune si/sau durere in regiunea pelvina;
- Umflarea abdomenului. (2)
Examinarea medicala de specialitate poate scoate la iveala si alte simptome asociate sarcinii molare:
- cresterea uterului intr-un ritm mult prea rapid;
- concentratie mare de HCG in organism;
- hipertensiune arteriala si prezenta proteinelor in urina - preeclampsie;
- chisturi ovariene;
- tiroida hiperactiva sau hipertiroidism;
- anemie. (2), (3)
Cum se diagnosticheaza o sarcina molara?
Daca te confrunti cu oricare dintre simptomele descrise anterior, trebuie sa mergi la medic cat mai repede pentru a beneficia de ajutor adecvat.
Specialistul va putea stabili daca este vorba de o sarcina molara dupa o discutie prealabila cu tine in care sa afle mai multe despre istoricul medical si familial, simptomele sesizate, o examinare fizica si o ecografie abdominala sau una transvaginala. Ecografia la 8 - 9 saptamani poate arata lipsa embrionului si a lichidului amniotic, placenta neobisnuita sau un fat foarte mic la o sarcina molara partiala.
Poti primi recomandare pentru efectuarea unor analize de sange in vederea stabilirii nivelul de HCG din organism. (2)
Cum poate fi tratata sarcina molara?
Interventie de urgenta
Sarcina molara trebuie inlaturata pentru ca nu se poate dezvolta normal si poate conduce la complicatii grave. Chiuretajul permite indepartarea tesutului molar din uter.
In situatii complexe, medicul specialist poate indica varianta potrivita pentru tine cea de indepartare a uterului sau de histerectomie, atunci cand exista un risc mare de neoplazie trofoblastica gestationala si nu doresti o viitoare sarcina. (3)
Uneori, tesutul molar creste adanc in uter si se poate raspandi, acest lucru necesita tratament suplimentar. Sunt si cazuri rare in care tesutul rezultat in sarcina molara se transforma in coriocarcinom, un tip de cancer pentru care poate fi necesara chimioterapia. (4)
Monitorizarea nivelului de HCG
O perioada dupa interventie, medicul iti poate indica realizarea testelor periodice de sange pana cand nivelul HCG devine normal. O viitoare sarcina normala este posibila, insa pana atunci trebuie sa vorbesti cu doctorul despre metoda de contraceptie potrivita nevoilor tale si sa nu omiti niciun control medical. (4)
Suport emotional
Pierderea unei sarcini, chiar daca nu putem vorbi de una viabila, te poate pune in situatia in care ai nevoie sa vorbesti cu cineva despre acest lucru. Daca cei apropiati nu te pot ajuta asa cum iti doresti, este bine sa soliciti sprijin de specialitate pentru a putea trece pentru acest episod traumatizant din viata. (3)
Sarcina molara nu poate fi prevenita, dar cu ajutor medical adecvat poti evita complicatiile. In plus, dupa trecerea perioadei de refacere pentru organism poti obtine o sarcina normala, pe care sa o duci pana la termen.
Informatiile prezentate in cadrul acestui material sunt generale si nu sunt suficiente pentru autodiagnosticare. Daca ai experimentat simptome ca cele descrise in sarcina molara, consulta medicul si urmeaza recomandarile acestuia!
Surse de informare:
1. Molar pregnancy - https://www.pregnancybirthbaby.org.au/molar-pregnancy
2. Molar Pregnancy - https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17889-molar-pregnancy
3. Molar pregnancy - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/molar-pregnancy/symptoms-causes/syc-20375175#:~:text=In%20some%20cases%2C%20the%20mole,uterus%2C%20also%20known%20as%20hysterectomy.
4. Molar Pregnancy -https://www.msdmanuals.com/home/women-s-health-issues/cancers-of-the-female-reproductive-system/molar-pregnancy