Spondilita anchilozanta: Cauze, simptome, tratament

19. 9. 2023 · 14 minute de citit

Pe masura ce inaintam in varsta, coloana vertebrala, care suporta o mare parte din eforturile pe care le facem in fiecare zi, sufera transformari. In principal, isi pierde elasticitatea, nu mai poate absorbi socurile resimtite, discurile intervertebrale sufera diverse vatamari (pierd apa, se rup sau se deformeaza). Spondilita (sau spondiloartrita, a nu se confunda cu spondiloza) este o forma de artrita, o boala cronica progresiva care se manifesta la nivelul coloanei vertebrale (rezultand o inflamatie) si la nivelul articulatiilor periferice. Inflamatia poate fi de natura traumatica, infectioasa sau tuberculoasa. Atunci cand spondilita afecteaza coloana vertebrala, vertebrele fuzioneaza, ducand la rigidizare si mobilitate limitata. Afli din acest articol ce este spondilita anchilozanta, care ii sunt cauzele dar si simptomatologia. De asemenea, este important sa stii cum se trateaza, in conditiile in care exista multiple variante pe care le ai la dispozitie. Medicul specialist este cel care poate da cele mai bune recomandari in ceea ce priveste medicatia, terapiile si schimbarile pe care trebuie sa le faci in ceea ce priveste stilul de viata.

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Spondilita anchilozanta: Cauze, simptome, tratament

Tipuri de spondilita

Sunt diagnosticate mai multe tipuri de spondilita:

  • spondilita anchilozanta: este o forma de artrita care afecteaza mai ales coloana vertebrala, dar si articulatiile periferice;
  • spondilita ankilopoetica (boala Marie-Strumpell): este un sinonim pentru spondilita anchilozanta;
  • artrita enteropatica: este asociata cu bolile inflamatorii intestinale. Cele mai afectate sunt articulatiile membrelor periferice, dar si coloana vertebrala;
  • artrita psoriazica: se manifesta atunci cand simptomele artritei au loc in acelasi timp cu psoriazisul. Articulatiile degetelor sunt cele mai afectate de aceasta afectiune, iar unii pacienti vor suferi vatamari ale coloanei vertebrale (spondilita psoriazica);
  • spondilita nediferentiata: acest diagnostic se pune atunci cand simptomele pacientului nu se incadreaza in manifestarile spondilozei anchilozante;
  • spondilita post-traumatica: factorii de risc ai acestei afectiuni sunt: osteoporoza, medicatia cu corticosteroizi, alcoolismul, terapia cu radiatii;
  • spondilita tuberculoasa (boala Pott): este o forma tuberculoasa a bolii, se manifesta prin rigiditatea coloanei vertebrale si durere la miscare. De altfel, coloana vertebrala este cea mai afectata de tuberculoza vertebrala, iar simptomele sunt in principal: durerea de spate si slabiciunea membrelor inferioare.

Ce este spondilita anchilozanta

Spondilita anchilozanta este o forma de reumatism inflamator cronic. Cei mai afectati sunt barbatii tineri (pana in 35 de ani). Spondilita anchilozanta nu se vindeca, tratamentele pot doar sa amelioreze simptomele. Pe de alta parte, majoritatea pacientilor care au un asemenea diagnostic pot sa duca viata aproape normal. Afectiunea se manifesta in general prin:

  • dureri lombare;
  • flexibilitate redusa;
  • sensibilitate osoasa.

Simptomele incep sa se manifeste la varsta adulta. Pe masura ce boala progreseaza, se ajunge la o limitare a mobilitatii pacientului, ceea ce duce la pierderea flexibilitatii coloanei vertebrale si la postura cocosata. Impactul spondilitei anchilozante asupra calitatii vietii poate fi semnificativ. Durerea si rigiditatea pot afecta somnul si pot cauza dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice, precum mersul, ridicarea obiectelor grele sau chiar imbracatul. Munca si viata sociala pot fi, de asemenea, afectate, intrucat simptomele pot limita capacitatea unei persoane de a se implica in activitati fizice sau de a petrece timp in picioare.

Cauzele spondilitei anchilozante

Cauzele spondilitei anchilozante nu sunt cunoscute pe deplin, dar se stie ca pot fi influentate de mai multi factori, inclusiv predispozitia genetica, mediu si stil de viata, sistemul imunitar, sexul si varsta.

  • factori genetici: majoritatea persoanelor cu aceasta afectiune au o anumita gena numita HLA-B27, care are un rol important in dezvoltarea inflamatiei cronice si in afectarea coloanei vertebrale.
  • mediu si stil de viata: exista factori de mediu si stil de viata care pot contribui la dezvoltarea acestei afectiuni. Expunerea la fumul de tigara poate agrava simptomele si poate creste riscul de a dezvolta spondilita anchilozanta. De asemenea, anumite infectii intestinale sau bacteriene pot declansa sau agrava simptomele spondilitei anchilozante.
  • sistemul imunitar: exista o teorie conform careia spondilita anchilozanta ar putea fi o boala autoimuna, ceea ce inseamna ca sistemul imunitar al organismului ataca in mod eronat tesuturile sanatoase, in acest caz articulatiile coloanei vertebrale. Aceasta teorie este sustinuta de prezenta markerului HLA-B27 in sangele pacientilor cu spondilita anchilozanta, care indica o reactie imuna anormala.
  • sex si varsta: boala poate aparea la orice varsta, dar debutul este adesea la sfarsitul adolescentei sau la inceputul adultului tanar. Barbatii sunt de asemenea mai predispusi sa dezvolte spondilita anchilozanta decat femeile. 

Trebuie spus ca aceste cauze sunt doar ipoteze iar cercetarile sunt in continuare in desfasurare pentru a intelege mai bine factorii implicati in dezvoltarea spondilitei anchilozante.

Factorii de risc ai spondilitei anchilozante

Exista factori de risc asociati cu spondilita anchilozanta. Cei mai importanti sunt urmatorii:

  • varsta: simptomele initiale ale spondilitei anchilozante apar intre 20-40 de ani;
  • sex: spondilita anchilozanta este mai frecventa la barbati;
  • lipsa exercitiului fizic;
  • obezitate;
  • fumat;
  • consum excesiv de alcool;
  • boala discului degenerativ;
  • stenoza spinarii;
  • istoric familial: persoanele cu rude de gradul intai (parinti, frati) care au spondilita anchilozanta prezinta un risc mai mare de a dezvolta aceasta afectiune. 

Este important de spus ca acesti factori de risc nu garanteaza dezvoltarea spondilitei anchilozante si ca exista si alte variabile care pot influenta riscul individual. 

Simptomele spondilitei anchilozante

In general, durerea si rigiditatea persoanelor bolnave de spondilita anchilozanta se amelioreaza dupa ce pacientul incepe sa faca miscare. Pe de alta parte, simptomele se agraveaza in perioadele de repaus. Persoanele care au fost diagnosticate cu spondilita anchilozanta descriu in general o paleta larga de simptome:

  • durere de spate: este cel mai intalnit simptom. Este o durere de spate care te poate trezi noaptea din somn. Dimineata insa, durerea se amelioreaza pe masura ce faci miscare. Durerea este localizata in partea lombara joasa si poate iradia in zona feselor, in zona posterioara a coapsei, dar nu mai jos de genunchi. Majoritatea pacientilor se plang de pusee dureroase, episoade in care simptomele se agraveaza.
  • durere de gat in zona cervicala: gatul se simte dureros si rigid.
  • durere a articulatiilor periferice: maini, picioare (genunchi, umeri, glezne, tendonul lui Ahile, zona calcaiului). Inflamatia si durerea pot fi localizate si la nivelul soldurilor, umerilor, genunchilor, gleznelor, degetelor. De mentionat este faptul ca acest tip de durere limiteaza mobilitatea pacientului.
  • dureri in zona bazinului: poate durea foarte tare in aceasta zona, pentru ca exista multe insertii pe zonele de oase ale bazinului.
  • dureri in zona toracica: astfel de dureri pot fi simptome ale mai multor boli. Dar daca durerea persista si daca se manifesta doar dimineata si noaptea diagnosticul de spondilita anchilozanta trebuie avut in vedere.
  • dactilita: manifestarea articulara a bolii se poate observa si in urma umflarii unui deget de la picioare (deget umflat, rosu, dureros).
  • cresterea oaselor (fuziune osoasa): afecteaza activitatile zilnice. Cutia toracica poate fuziona, ceea ce limiteaza expansiunea normala a pieptului si poate face dificila respiratia pacientului.
  • roseata ochiului, durere oculara (iritis, uveita): 30-40% dintre pacientii diagnosticati cu spondilita anchilozanta pot fi afectati de o boala inflamatorie a ochilor (roseata ochiului, disconfort, sensibilitate la lumina, vedere slabita).
  • umflarea articulatiilor: pot aparea umflaturi de articulatii (mai ales genunchiul). De altfel acest simptom (genunchi umflat, glezna umflata) poate da un indiciu asupra bolii, daca aceasta debuteaza in copilarie sau adolescenta.
  • rigiditate: se imbunatateste odata ce pacientul face miscare.
  • rigiditate matinala: articulatiile afectate se resimt mai ales dupa ce persoana se da jos din pat sau face un dus cald. 
  • postura inclinata.
  • pierderea flexibilitatii coloanei vertebrale.
  • fracturi de compresie.
  • febra.
  • pierderea poftei de mancare.
  • oboseala.

De asemenea, spondilita a fost asociata cu o serie de boli extraarticulare:

  • aortita;
  • boala aortica a valvelor;
  • cardiomiopatie;
  • boala cardiaca ischemica.

Este important de mentionat ca simptomele spondilitei anchilozante pot varia de la o persoana la alta si pot avea perioade de exacerbare si remisie. In unele cazuri, simptomele pot fi severe si pot afecta semnificativ calitatea vietii pacientului. Este esential ca pacientii sa consulte un medic pentru a primi un diagnostic si un tratament adecvat.

Complicatiile spondilitei anchilozante

Daca nu este tratata corespunzator sau la timp, spondilita anchilozanta poate duce la complicatii precum:

  • inflamatia irisului (irita);
  • problemele de respiratie: o consecinta a rigiditatii toracelui si curburii partii superioare a trunchiului;
  • implicatii vasculare (aortita): inflamatia radacinii aortei;
  • fibroza pulmonara;
  • afectarea rinichilor;
  • complicatii neurologice: lipsa de mobilitate a coloanei duce la osteoporoza, sau poate complica afectiunea daca aceasta deja exista, apar tasari / fracturi vertebrale care au complicatii neurologice: pareza, dureri foarte mari.

Tratamentul spondilitei anchilozante anchilozanta

Nu exista un tratament anume pentru vindecarea spondilitei anchilozante, tratamentul se concentreaza pe managementul durerii si pe prevenirea dizabilitatilor. Exista mai multe tipuri de tratament pentru aceasta afectiune:

  • medicamentos;
  • kinetoterapeutic/fizioterapie;
  • chirurgical;
  • naturist;
  • alternativ.

Tratament medicamentos

  • medicul specialist poate recomanda administrarea de medicamente pentru gestionarea durerii si inflamatiei. Daca durerea persista, sau se agraveaza, medicul poate recomanda ceva mai puternic.
  • steroizii pot fi utilizati ca tratament pe termen scurt, pentru puseele dureroase. Acestia sunt, de obicei, administrati sub forma de injectie. Pot fi folositi si pentru tendoane dureroase (calcai de exemplu). Nu trebuie apelat prea des la steroizi pentru ca folosirea frecventa poate duce la slabiciunea tendoanelor. Exista si alte efecte secundare ale administrarii de steroizi: cresterea in greutate, vanatai, subtierea pielii, hipertensiune arteriala, hiperglicemie, infectii sau osteoporoza.

Tratament kinetoterapeutic/fizioterapie

Fizioterapia si kinetoterapia pot fi recomandate de medic ca parte a tratamentului spondilitei anchilozante. Miscarea este importanta atunci cand este vorba despre tratarea acestei afectiuni. Exercitiile fizice trebuie facute zilnic, iar medicul incurajeaza acest lucru pentru ca numai astfel poate fi mentinuta flexibilitatea coloanei vertebrale.

De asemenea, mentinerea unei posturi corecte este importanta pentru prevenirea deformarii coloanei vertebrale, mai ales in stadiile inaintate ale spondilitei anchilozante.

Rolul kinetoterapiei si fizioterapiei

  • terapia fizica ofera o serie de beneficii, de la ameliorarea durerii, la imbunatatirea rezistentei si flexibilitatii. Terapeutul fizic poate crea pentru pacient exercitii specifice stadiului bolii.
  • exercitiile de miscare, dar si cele de intindere ajuta la mentinerea flexibilitatii articulatiilor si la pastrarea unei posturi corecte a coloanei vertebrale.
  • de asemenea, este important ca pacientul sa exerseze spatele si gatul, pentru a evita rigidizarea acestora.
  • kinetoterapeutul il poate sfatui pe bolnav cu privire la felul in care trebuie sa-si mentina postura corecta. Tot el ii poate recomanda un tratament de hidroterapie (exercitii speciale intr-o piscina cu apa calda).
  • pacientilor cu spondilita anchilozanta li se recomanda gimnastica medicala zilnica (executarea corecta a exercitiilor). Rolul gimnasticii medicale este acela de a tonifia musculatura cervicala, de a combate dezechilibrul in postura statica si dezvoltarea mobilitatii in zona afectata de spondilita anchilozanta.
  • masajul medical este de asemenea recomandat pacientilor cu aceasta afectiune, scopul masajului in zona gatului fiind acela de a regla fluxul de sange spre creier si dinspre creier. In plus, masajul elimina oboseala, imbunatateste somnul, relaxeaza organismul, imbunatateste functia respiratorie.

Tratament chirurgical

Interventia chirurgicala este recomandata de medicul specialist numai in cazul in care exista o deteriorare sau o afectare severa a coloanei vertebrale, sau daca exista o deformare la nivelul articulatiilor genunchilor, articulatiilor soldurilor.

Cand se intervine chirurgical

Din fericire, majoritatea pacientilor cu spondilita anchilozanta nu necesita interventie chirurgicala. Cu toate acestea, exista patru indicii foarte clare despre momentul in care interventia chirurgicala se contureaza drept solutie viabila pentru problemele pacientului:

  • diformitatea coloanei vertebrale este fixata: daca pacientul nu poate privi inainte, nu poate conduce masina, sau nu se poate alimenta.
  • stabilitatea coloanei vertebrale se realizeaza cu dificultate: acest lucru inseamna ca se misca prea mult, iar articulatiile nu pot face fata. Situatia si mai grava este aceea in care sunt lezati nervii.
  • intervin aspecte neurologice: durere, furnicaturi, slabiciune musculara.

Poate fi necesar ca dupa interventia chirurgicala pacientul sa poarte o proteza pentru a sustine coloana vertebrala in timpul recuperarii, dar acest lucru va fi stabilit de medicul specialist, in functie de dificultatea operatiei sau gravitatea cazului.

Tratament naturist

Iata care sunt remediile naturiste care pot ameliora spondilita anchilozanta:

  • ghimbir;
  • piper negru;
  • turmeric: are efect aintiinflamator, substanta activa este curcumina. Se poate face o pasta din turmeric, cu cateva picaturi de miere de albine;
  • boswellia: este o planta cu un puternic efect antiinflamator. Simptomele spondilitei anchilozante se calmeaza cu 1 gram de extract de boswellia pe zi;
  • gheara diavolului: este foarte eficienta in reducerea inflamatiei si a durerilor in bolile musculoscheletice. Radacinile au proprietati antiinflamatoare, analgezice;
  • consum de fructe si legume (pentru necesarul de vitamine);
  • lapte (pentru necesarul de calciu).

Scopurile tratamentului naturist sunt de a ameliora durerea si rigiditatea. Tratamentele naturiste pot fi recomandate separat sau in combinatie cu tratamentele medicamentos si kinetoterapeutic.

Tratamente alternative

Foarte importante pentru confortul pacientului bolnav de spondilita anchilozanta sunt si terapiile alternative:

  • comprese calde pe articulatiile rigide: ajuta la reducerea durerii si a sensibilitatii;
  • compresele reci: ajuta la reducerea umflaturii;
  • acupunctura: procedura se foloseste de mult timp, amelioreaza durerea in spondilita anchilozanta;
  • stretching-ul (intinderea): ajuta la flexibilizare si de asemenea poate reduce durerea;
  • tehnica Alexander: invata pacientul sa fie constient de postura sa si sa o mentina pe tot parcursul zilei.

Schimbarea stilului de viata a bolnavului cu spondilita anchilozanta

In cazul spondilitei anchilozante, medicul poate recomanda pacientului o serie de schimbari in stilul de viata:

  • sa mearga la controale conform recomandarilor medicului specialist;
  • sa urmeze tratamentul asa cum i-a fost prescris;
  • sa fie o persoana activa: exercitiile fizice pot calma durerea, mentin flexibilitatea coloanei si a articulatiilor si imbunatatesc postura;
  • sa aplice comprese calde si reci: caldura aplicata pe articulatiile rigide calmeaza durerea si rigiditatea. Gheata aplicata pe zonele inflamate ajuta la reducerea umflaturii;
  • sa renunta la fumat: se recomanda renuntarea la fumat in cazul pacientilor cu spondiloza anchilozanta sau probleme respiratorii;
  • sa adopta intotdeauna o postura corecta. Pacientul poate face un exercitiu simplu, sa stea drept in fata unei oglinzi.

Recomandari pentru pastrarea posturii

Medicii de specialitate recomanda pacientilor diagnosticati cu spondilita anchilozanta cateva masuri pentru pastrarea mobilitatii:

  • sa doarma pe o suprafata dura;
  • sa nu foloseasca prea multe perne;
  • sa stea 10 minute culcat pe spate pe o suprafata dura, cu genunchii indoiti la 90 de grade. De altfel aceasta pozitie este recomandata si in timpul somnului;
  • sa nu aleaga canapele si fotolii prea joase si prea moi pentru ca astfel favorizeaza aparitia durerilor si pierderea flexibilitatii;
  • sa evite statul prelungit in picioare sau pe scaun;
  • sa faca exercitii usoare de flexare a articulatiilor;
  • sa nu stea aplecati deasupra mesei de lucru;
  • atunci cand conduc să regleze scaunul;
  • sa monteze oglinzi retrovizoare suplimentare daca au probleme cu miscarea gatului;
  • sa faca opriri dese;
  • sa practice inotul;
  • sa adopte dieta recomandata de medicul specialist.

Restrictii in privinta administrarii medicamentelor

  • sa reduca consumul de sare;
  • sa limiteze consumul de alcool;
  • sa elimine alimentele care cresc secretia gastrica (cele condimentate, dulciurile concentrate);
  • sa ia o gustare inainte de administrarea medicamentelor.

Este recomandat ca fiecare persoana cu spondilita anchilozanta sa consulte un medic specialist pentru a primi sfaturi personalizate si sa urmeze un plan de tratament adecvat. Aceste sfaturi sunt generale si pot varia in functie de nevoile individuale.

Ce trebuie sa retii despre spondilita anchilozanta

  • Spondilita anchilozanta este o afectiune cronica care poate progresa in timp, ducand la deformari si rigiditate a coloanei vertebrale.
  • Tratamentul si managementul spondilitei anchilozante pot implica utilizarea de medicamente, terapie fizica si, in unele cazuri, interventii chirurgicale.
  • Spondilita anchilozanta nu se vindeca, dar se pot ameliora durerile si creste mobilitatea, iar aceste lucruri inseamna ca pacientul poate duce o viata aproape normala daca urmeaza tratamentul si indicatiile medicului specialist.
  • Nu se stie care este cauza spondilitei anchilozante.
  • Este recomandata miscarea, 30 minute pe zi, in care pacientul face exercitii pentru coloana.
  • Este importanta schimbarea stilului de viata: modul in care bolnavul sta pe scaun, doarme, mananca.
  • Se recomanda somnul pe o suprafata ferma si cu o perna mica sau chiar deloc.
  • Dimineata se recomanda ca pacientul sa stea intins pe burta, 10-20 de minute, pentru a intinde spatele.
  • Monitorizarea simptomelor spondilitei anchilozante este, de asemenea, esentiala in gestionarea afectiunii.

Avand in vedere ca spondilita anchilozanta este o boala cronica, poate avea un impact semnificativ asupra starii de bine psihologice a pacientului. Suportul psihologic este extrem de important in gestionarea bolii si poate fi obtinut prin consiliere individuala sau prin participarea la grupuri de sprijin. Acest suport poate ajuta pacientii sa faca fata cu succes provocarilor emotionale si sa-si imbunatateasca calitatea vietii.

Disclaimer

Daca aveti intrebari sau nelamuriri medicale, va rugam sa discutati cu medicul dumneavoastra. Articolele noastre nu reprezinta un substitut pentru sfatul, diagnosticul sau tratamentul recomandat de medicul specialist.

Surse suplimentare de informare:

NHS, "Treatment. Ankylosing spondylitis": https://www.nhs.uk/conditions/ankylosing-spondylitis/treatment/

Mayo Clinic, "Ankylosing spondylitis": https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/ankylosing-spondylitis/diagnosis-treatment/drc-20354813

Mayo Clinic, "Ankylosing spondylitis": https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/ankylosing-spondylitis/symptoms-causes/syc-20354808

WebMD, "Medications for ankylosing spondylitis": https://www.webmd.com/arthritis/treatments-for-ankylosing-spondylitis

Spondylitis Association in America, "Medications used to treat ankylosing spondylitis and related diseases": https://spondylitis.org/about-spondylitis/treatment-information/medications/

Healthline, "Are there natural treatments for ankylosing spondylitis?": https://www.healthline.com/health/ankylosing-spondylitis-natural-treatment

Healthline, "Ask the expert: understanding the landscape of medication for ankylosing spondylitis": https://www.healthline.com/health/ankylosing-spondylitis/ask-the-expert-underthe-landscape-of-medicine-for-as

Arthritis Foundation, "Axial spondyloarthritis": https://www.arthritis.org/diseases/ankylosing-spondylitis

Versus Arthritis, "Ankylosing spondylitis": https://www.versusarthritis.org/about-arthritis/conditions/ankylosing-spondylitis/

Cleveland Clinic, "Ankylosing spondylitis (AS) management and treatment"

Arthritis society, "Ankylosing spondylitis": https://arthritis.ca/about-arthritis/arthritis-types-(a-z)/types/ankylosing-spondylitis

Johns Hopkins Arthritis Center, "Ankylosing spondylitis": https://www.hopkinsarthritis.org/arthritis-info/ankylosing-spondylitis/

Ankylosing spondylitis news, "Ankylosing spondylitis treatments": https://ankylosingspondylitisnews.com/ankylosing-spondylitis-treatments/

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor
checkout.warnings.Notice