Stent: utilizare, beneficii, riscuri
Un stent este un tub mic metalic folosit pentru a tine deschisa o artera, astfel incat circulatia sangelui prin acea zona sa se poata realiza normal. Printr-o procedura minim invaziva, stentul este utilizat pentru a redeschide o artera ingustata si a preveni micsorarea diamentrului acesteia pe viitor. Acest minuscul dispozitiv poate salva vieti, dar prezinta si unele riscuri asociate.
Continutul articolului
Ce este un stent?
Un stent este un dispozitiv medical mic, tubular, care este inserat intr-un vas de sange pentru a mentine deschisa calea. Acesta este utilizat pentru a preveni sau a contracara o restrictie a fluxului sanguin in artere sau vene cauzata de diverse afectiuni, cum ar fi ateroscleroza. Stentul functioneaza prin mentinerea peretelui vascular deschis, inlocuind sau sustinand structura naturala a vasului de sange, dupa ce specialistul scoate placa, adica colesterolul si grasimea depuse la acel nivel. (1)
Tipuri de stenturi
Exista mai multe tipuri de stenturi disponibile, fiecare adaptat pentru utilizare in diferite zone ale corpului si pentru diverse indicatii. Stenturile metalice sunt cele mai comune variante, durabile, rezistente si pot mentine deschisa artera sau vena pe termen lung.
De asemenea, exista si stenturi bioresorbabile, care sunt fabricate din materiale care pot fi absorbite in timp de catre organism. Acestea sunt indicate a fi utilizate in special pentru cazurile in care este necesara sustinerea temporara a vasului de sange si ulterior sa se dizolve, permitand astfel revenirea la functionarea normala a acestuia. Pentru moment acest tip nu este disponibil in practica clinica.
Un alt tip de stent cu eliberare de medicamente. Aceste medicamente sunt raspandite treptat in jurul stentului si ajuta la prevenirea inchiderii repetate a arterei, minimizand riscul de restenoza sau formare a cheagurilor de sange in zona stentului. (1)
Primul stent metalic a fost implantat in inina unei persoane din Franta in anul 1986. De atunci si pana astazi, inovatia tehnologica medicala a permis diversificarea acestui dispozitiv, de aceea pot fi utilizate pentru a trata o gama variata de afectiuni medicale, din zone diferite ale corpului:
- stenturi coronariene;
- stenturi endovasculare;
- stenturi ureterale;
- syenturi prostatice;
- stenturi colonice;
- stenturi esofagiene;
- stenturi pancreatice si biliare;
- stenturi de microbypass. (2)
Stent: utilizare
Utilizarea unui stent este recomandata in cazul stenozelor de artere coronare, adica atunci cand arterele inimii se ingusteaza sau se blocheaza datorita unui material gras care se depune, placa aterosclerotica determina miscorarea diamentrului arterelor. Aceasta conditie poate duce la o reducere a fluxului sanguin catre inima, ceea ce poate provoca simptome precum durerea in piept sau angina, chiar si un atac de cord. De asemenea, stenturile pot fi folosite si pentru tratarea altor boli vasculare, cum ar fi stenozarea arterelor renale sau a arterelor periferice.
Procedura de implantare a stentului se realizeaza de obicei printr-o tehnica mini invaziva numita angioplastie. In timpul acestei proceduri, un tub lung si subtire, cateter, este introdus printr-o artera a bratului sau a piciorului pana la nivelul arterei ingustate sau blocate. Apoi, un balon mic, aflat la capatul cateterului, este umflat pentru a largi artera si a plasa stentul in locul potrivit. Odata ce stentul este pe pozitie, balonul este dezumflat si extras, lasand stentul sa mentina artera deschisa. Procedura poate fi asistata de imagistica medicala, cum ar fi fluoroscopia, pentru a ghida cateterul si a asigura pozitionarea corecta a stentului.
Stentul joaca un rol vital in sanatatea persoanei afectate de ingustarea arterei, deoarece permite fluxului de sange sa circule liber. Acest lucru poate reduce sau elimina simptomele bolii arteriale coronariene, cum ar fi durerea in piept sau angina si dispneea sau respiratia greoaie. In plus, prin imbunatatirea fluxului sanguin catre inima, stentul poate ajuta la prevenirea unui atac de cord. (1), (3)
Beneficiile oferite de un stent
Unul dintre cele mai importante beneficii ale utilizarii unui stent este imbunatatirea fluxului sanguin. Stentul actioneaza ca un suport pentru artera afectata de ateroscleroza, mentinand-o deschisa si permitand sangelui sa circule liber. Acest lucru este esential pentru furnizarea de oxigen si nutrienti necesari organelor corpului.
Stenturile pot juca un rol crucial in prevenirea atacurilor de cord. In cazul in care arterele coronare, care furnizeaza sange inimii, sunt ingustate sau blocate, un stent poate fi folosit pentru a le deschide, prevenind astfel un posibil atac de cord. Prin mentinerea fluxului sanguin normal catre inima, riscul de formare a cheagurilor de sange si de blocare a arterelor se reduce semnificativ. (1)
Angina pectorala, o afectiune caracterizata prin durere sau disconfort toracic, este adesea cauzata de ingustarea sau blocarea arterelor. Prin utilizarea unui stent, arterele pot fi deschise, ameliorand simptomele acestei afectiuni. Prin imbunatatirea fluxului sanguin si asigurarea unei cantitati adecvate de sange cu oxigen si nutrienti catre inima, stentul poate reduce durerea si disconfortul asociate cu angina pectorala.
Restenoza se refera la ingustarea arterelor dupa un tratament precum angioplastia. Utilizarea unui stent, in special a unuia cu eliberare de medicamente, poate reduce semnificativ riscul de ingustare din nou a arterelor. Aceste stenturi elibereaza lent medicamente care ajuta la prevenirea formarii de placi de aterom si la reducerea inflamatiei, contribuind astfel la imbunatatirea rezultatelor pe termen lung.
Este important de mentionat ca beneficiile utilizarii stentului pot varia in functie de fiecare caz în parte si de starea de sanatate a fiecarei persoane afectate. Inainte de a se lua decizia utilizarii unui stent, medicul specialist va evalua riguros beneficiile si riscurile procedurii. Acesta va face recomandarile necesare si va explica pentru fiecare varianta de tratament in parte beneficiile si posibilele riscuri. (3), (4)
Riscurile asociate cu utilizarea stentului
Reactiile adverse la medicamente
Unele persoane pot prezenta reactii adverse la medicamentele administrate in timpul sau dupa procedura propriu-zisa. Acestea pot include reactii alergice, precum eruptii cutanate, mancarime sau dificultati de respiratie. De asemenea, pot aparea si sangerari sau pietre la rinichii.
Infectii
Orice procedura medicala implica un anumit risc de infectie. Desi este rar, exista posibilitatea dezvoltarii unei infectii la locul inserarii stentului sau chiar a unei infectii sistemice. Medicii iau masuri de precautie pentru a minimiza acest risc, insa, ideal este ca persoana respectiva sa observe semnele de infectie, cum ar fi roseata, umflatura, dureri sau febra si sa mearga de urgenta la medic.
Posibilitatea respingerii de catre organism
Exista intotdeauna un mic risc ca organismul sa respinga dispozitivul. Acest lucru poate duce la inflamatie si la formarea de cheaguri de sange in jurul stentului. Cu toate acestea, respingerea stentului este rara si se manifesta in primele saptamani dupa implantare. In majoritatea cazurilor, medicii pot trata aceasta problema cu medicamente specifice si anticoagulante.
Restenoza
Unul dintre riscurile asociate cu stenturile este restenoza, adica reaparitia ingustarii arterei in zona unde a fost plasat dispozitivul. Acest lucru poate aparea daca tesutul din jurul stentului incepe sa creasca, blocand din nou fluxul de sange. Persoanele cu diabet zaharat sau fumatori pot avea un risc mai mare de restenoza.
Tromboza
Exista un risc de formare a unui cheag de sange in jurul stentului, cunoscut sub numele de tromboza de stent. Acesta este un eveniment grav care poate duce la un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Pentru a minimiza riscul de tromboza, persoanele care trec prin aceasta procedura vor primi medicamente anticoagulante o perioada de timp. (1), (2), (3), (4)
Contraindicatii pentru stent pot avea unele persoane care se confrunta cu:
- tulburari de sangerare - hemofilie;
- hipersensibilitate la unele medicamente;
- vase de sange mult prea mici in diametru;
- probleme de perforare la nivelul tractului gastrointestinal sau al esofagului;
- acumulare de lichide in abdomen - ascita;
- tulburari de coagulare a sangelui - sindromul antifosfolipidic;
- glaucom cu unghi inchis. (2)
Stentul sustine circulatia normala a sangelui, dar stilul de viata dupa implantarea unui astfel de dispozitiv trebuie sa fie cat mai sanatos. Dieta, sportul si renuntarea la fumat sunt cateva dintre elementele avute in vedere dupa implantarea unui stent. Controalele medicale periodice si tratamentul sunt esentiale pentru recuperarea pe deplin a capacitatii firesti de actiune a organismului.
Stentul reprezinta o inovatie majora in medicina cardiovasculara, avand capacitatea de a imbunatati fluxul sangvin, prevenind aparitia atacului de cord. Acest articol este strict informativ si nu tine loc de un consult medical adecvat. Pentru orice problema de sanatate, consulta medicul specialist si respecta indicatiile acestuia!
Surse de informare:
1. Stent - https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/22486-stent#:~:text=Risks%20%2F%20Benefits&text=Advantages%20of%20stents%20include%3A,stent%20in%20your%20coronary%20artery)., Accesat 14.09.2023
2. What Is a Stent? - https://www.verywellhealth.com/stents-and-when-they-are-used-1745738, Accesat 14.09.2023
3. What is a stent? Everything you need to know - https://www.medicalnewstoday.com/articles/324222, Accesat 14.09.2023
4. Stent: Why and How They Are Used - https://www.healthline.com/health/stent, Accesat 14.09.2023