Temperatura corpului: ce este, valori normale, cum se masoara
Uneori, o valoare normala a temperaturii corpului poate fi dificil de definit. De obicei, aceasta poate varia de la persoana la persoana si chiar si atunci pot fi numerosi factori implicati care sa modifice valorile. Insa, exista un anumit interval care delimiteaza ceea ce poate fi considerata o temperatura normala a corpului. Este important sa stii care sunt acestea, pentru a-ti da seama atunci cand ceva este in neregula si cand ar trebui sa ceri sfatul unui specialist.
Ce este temperatura corpului?
Corpul produce caldura in permanenta, in urma tuturor proceselor care au loc in organism pentru ca acesta sa functioneze in mod optim. Atunci cand acesta produce mai multa sau mai putina caldura decat ar trebui, este semnul unei probleme. [1] De aceea, este foarte important sa stii sa identifici aceste schimbari.
Temperatura normala a corpului
In secolul al XIX-lea, s-a realizat un studiu in urma caruia valoarea normala a temperaturii corpului a fost setata la 37 grade Celsius. Insa, in urma unor cercetari mai recente, s-a descoperit ca si valorile mai mici pot fi considerate normale. Insa, exista numerosi factori care pot influenta acest numar, asadar nu se poate stabili un raspuns fix la aceasta intrebare. [2]
Factori care pot modifica temperatura corporala
Temperatura se poate modifica de-a lungul zilei. Printre factorii ce pot cauza aceste modificari, se numara urmatorii:
- Nivelul de activitate al unei persoane [1];
- Momentul zilei [1];
- Varsta [1];
- Sexul [1];
- Alimentele si bauturile consumate [1];
- Menstruatia [1].
Valoarea medie a temperaturii se modifica si de-a lungul vietii, varsta fiind un factor important de luat in considerare. In general, aceasta creste pana la varsta adulta, urmand ca apoi sa scada usor la batranete. [2]
Temperatura medie la copii
De la nastere si pana la varsta de 10 ani, o temperatura considerata normala la copii este cuprinsa intre 35.5 si 37.5 grade Celsius. [2]
Temperatura medie la adulti si copii mari
Incepand cu varsta de 11 ani si pana la 65 de ani, valorile medii se modifica. Astfel, acestea sunt cuprinse intre 36.4 si 37.6 grade Celsius. [2]
Temperatura medie la adultii in varsta
Dupa varsta de 65 de ani, temperatura medie scade, osciland de obicei intre 35.8 si 36.9 grade Celsius. [2]
Febra - temperatura corporala prea ridicata
Odata ce corpul ajunge la temperatura de 38 grade Celsius sau o depaseste, vorbim despre febra. Desi aceasta este asociata cu o serie de simptome neplacute, ea reprezinta un semn ca organismul lucreaza pentru a combate "intrusii". [1]
De cele mai multe ori, febra apare drept raspuns la o infectie sau un virus (de exemplu cel care produce gripa). Febra in sine nu are nevoie de un tratament anume, ci doar ar trebui ca temperatura sa fie micsorata, pentru ca simptomele asociate sa fie ameliorate. Insa, o temperatura care depaseste limitele normale in mod persistent ar putea fi semnul unei alte probleme. De exemplu, hipertiroidismul si alte tulburari endocrine pot provoca un astfel de fenomen. [2]
Febra la copii
In general, copiii tind sa inregistreze valori mai mari ale temperaturii corporale decat adultii. Acest lucru se intampla deoarece organismul lor inca nu a deprins mecanismul de reglare a temperaturii, asa ca ei au un risc mai crescut de a face febra mare. Asadar, se poate intampla destul de des ca un copil sa aiba o temperatura de 39 grade Celsius sau chiar mai mare. In cazul in care aceasta nu scade dupa ce ai apelat la metodele recomandate, ar trebui sa mergi la un pediatru. [2]
Scaderea temperaturii corporale si hipotermia
In momentul in care corpul pierde prea multa caldura, vorbim despre hipotermie, un fenomen care poate fi fatal. Hipotermia inseamna o scadere a temperaturii corpului sub 35 grade Celsius. In general, ne gandim ca acest fenomen apare doar in momentul expunerii la vreme foarte rece, pentru o perioada indelungata. Insa, acest lucru se poate intampla si in interior, nou-nascutii si persoanele in varsta avand un risc mai crescut. [1]
De exemplu, bebelusii nu isi pot regla temperatura corpului la fel de usor ca adultii si pot pierde caldura usor. De aceea, este important sa te asiguri ca acestora nu le este frig. O temperatura sub 36 grade Celsius este considerata prea scazuta pentru un nou-nascut. Adultii mai in varsta pot avea dificultati in a-si mentine temperatura corpului in limite normale daca se afla intr-o incapere unde aerul conditionat functioneaza la putere mare sau daca aceasta nu este incalzita suficient. In cazul ambelor categorii, o temperatura prea scazuta poate marca o problema de sanatate. [1]
Exista si alti factori care pot cauza hipotermia. Acestia includ:
- Consumul de alcool sau droguri [1];
- Hipotiroidismul [1];
- Anorexia [1];
- Accidentul vascular cerebral [1];
- Sepsisul [1];
- Boala Parkinson [1];
- Afectarea nervilor [1];
- Malnutritia [1];
- Anestezia [1];
- Anumite medicamente [1].
Cum se masoara temperatura corpului?
Exista mai multe metode prin care se poate masura temperatura corporala: oral, cu termometrul plasat sub limba, cu termometrul plasat sub axila, rectal. Prin metoda orala sau rectala, considerate mai usoare in cazul copiilor mici, temperatura inregistrata va fi putin mai mare, deoarece se masoara intern, nu extern. [2]
Un termometru este un instrument care nu ar trebui sa iti lipseasca, pentru a putea depista imediat orice schimbare in momentul in care intampini si alte simptome. Astfel, vei putea tine sub observatie temperatura corpului si vei putea lua masurile necesare. Atentie! Acest articol are doar scop informativ si nu inlocuieste sfaturile medicale avizate. Discuta cu medicul tau despre valorile normale ale temperaturii si respecta cu strictete recomandarile acestuia in caz de urgenta.
Surse:
1. What Is Normal Body Temperature? Low vs. High, Normal Range. WebMD, WebMD, www.webmd.com/first-aid/normal-body-temperature. Published May 15, 2021. Accessed March 6, 2023.
2. What a Normal Body Temperature Is. Cleveland Clinic, Cleveland Clinic, health.clevelandclinic.org/body-temperature-what-is-and-isnt-normal/. Publushed February 21, 2023. Accessed March 6, 2023.