Adenovirus: ce trebuie sa stii despre el?
Adenovirusul este un virus comun care poate cauza o varietate de simptome, de la banale infectii respiratorii sau conjunctivita pana la bronsita, pneumonie si alte complicatii. In acest articol poti afla ce este infectia cu adenovirus, cum se manifesta, cum poate fi prevenita si ce tratamente sunt disponibile pentru a o combate.
Infectia cu adenovirus - generalitati
Adenovirusurile fac parte dintr-o familie de virusuri cunoscute pentru abilitatea de a infecta conjunctiva, caile respiratorii si plamanii, intestinele, tractul urinar si sistemul nervos. Ele sunt considerate o cauza comuna a febrei, tusei, durerii in gat, diareei si conjunctivitei in randul populatiei [1].
Infectiile cu adenovirus apar mai frecvent la copii decat la adulti. Majoritatea copiilor trec prin cel putin un episod de infectie inainte de a implini varsta de 10 ani.
In majoritatea cazurilor, infectia e usoara, iar vindecarea se produce de la sine. La persoanele cu sistemul imunitar slabit, ea se poate agrava [2].
Cum se transmite adenovirusul?
Transmiterea adenovirusului se realizeaza frecvent in comunitatile mari de copii de tipul creselor, gradinitelor, scolilor sau taberelor.
Adenovirusurile au o contagiozitate foarte ridicata si se raspandesc, in principal, prin tuse sau stranut. Picaturile infectate cu virus plutesc in aer si aterizeaza pe diverse suprafete pe care le contamineaza [3].
Virusul poate fi contactat prin atingerea acestor suprafete contaminate, urmata de atingerea ochilor, a nasului sau a gurii.
Boala poate fi transmisa si in cazul in care nu sunt respectate regulile de igiena in timpul schimbarii scutecului sau in urma consumului de alimente contaminate. Virusul poate fi gasit si in apa din piscine sau iazuri [4].
Simptomele infectiei cu adenovirus
Exista mai multe tipuri de adenovirus si fiecare dintre ele determina afectiuni cu simptome diferite:
- racelile determinate de adenovirus evolueaza cu nas infundat, secretii nazale abundente, tuse, durere de gat;
- laringita evolueaza cu tuse latratoare, dificultati de respiratie, respiratie zgomotoasa;
- bronsita ecolueaza cu tuse, febra, frisoane;
- otitele determina durere de ureche, iritabilitate si febra;
- conjunctivita genereaza o secretie purulenta la nivelul ochiului care e rosu, iritat si inflamat;
- pneumonia evolueaza cu febra mare, tuse si dificultati de respiratie;
- adenoviroza digestiva determina diaree, varsaturi, dureri de cap, febra, crampe;
- encefalita si meningita adenovirale sunt relativ rare si evolueaza cu simptome specifice: dureri de cap, greata, varsaturi, rigiditate musculara la nivelul gatului [5].
Tratamentul infectiei cu adenovirus
Ca in cazul altor infectii virale, tratamentul adenovirozei este simptomatic. Majoritatea simptomelor se remit in cateva zile, desi conjunctivita si pneumonia pot persista pana la o saptamana. Medicul va face urmatoarele recomandari, pentru a accelera vindecarea:
- un consum adecvat de lichide și o hidratare adecvata ajuta la combaterea febei, varsaturilor si diareei. Apa si sucul natural de fructe sunt optiuni potrivite. Uneori, o solutie de electroliti poate fi necesara;
- reducerea congestiei nazale prin metode specifice, de la spray-urile cu apa de mare pana la decongestionantele nazale adecvate varstei pacientului;
- utilizarea umidificatorului cu abur rece pentru a combate congestia nazala;
- tratarea febrei atunci cand depaseste o anumita valoare (variabila in functie de varsta) sau cand determina alterarea starii generale [6].
Prevenirea infectiei cu adenovirus
Prevenirea infectiei cu adenovirus nu este intotdeauna posibila, mai ales in colectivitatile de copii. Contagiozitatea crescuta a acestei familii de virusuri si modul de transmitere, dublate de rezistenta relativ mare a virusului in mediul extern, fac ca infectia sa se propage cu usurinta in comunitate [7].
- Incearca sa eviti contactul copilului cu persoane bolnave, cu simptome evidente de raceala sau cu tulburari gastrointestinale. Totusi, adenovirusul este contagios chiar si inainte de a declansa primele simptome.
- Invata copilul sa se spele pe maini de mai multe ori in timpul zilei si sa o faca intotdeauna dupa folosirea toaletei, inainte si dupa masa sau dupa ce isi sufla nasul. Igiena mainilor trebuie realizata corect, cu apa si sapun, prin frecarea mainilor timp de minim 20 secunde si indepartarea murdariei de pe intreaga suprafata a mainii, inclusiv de pe incheietura. O metoda foarte eficienta pentru a cronometra cele 20 secunde impreuna cu un copil mic este alegerea unui refren cunoscut cu aceasta durata aproximativa[8].
- Invata copilul sa stranute si sa tuseasca in plica cotului, pentru a minimiza riscul de raspandire a microbilor!
- Sterge periodic suprafetele cu servetele dezinfectante, pentru a indeparta microorganismele de pe suprafata lor! La gradinita si la scoala, de pilda, copiii ar trebui invatati sa isi curete mesele de lucru cel putin o data pe zi.
- Nu ii permite copilului sa inoate in iazuri, lacuri sau piscine neintretinute! In cazul piscinelor mici pentru copii, limiteaza accesul copiilor care nu fac parte din familie sau schimba apa in mod regulat [9].
- In cazul in care copilul are simptome de boala, tine-l acasa pentru a evita raspandirea in comunitate! Inclusiv copilul iti va fi recunoscator: nu e amuzant sa mergi printre copii energici si sanatosi atunci cand tu te simti rau.
Infectia cu adenovirus este o infectie usoara la majoritatea persoanelor. Totusi, copiii mici si persoanele de orice varsta cu un sistem imunitar slabit pot face forme mai grave de boala, inclusiv forme care sa necesite spitalizare. Contacteaza intotdeauna medicul daca tu sau copilul tau aveti semne de boala!
Bibliografie
1. Adenovirus Infection - an Overview | ScienceDirect Topics. Www.sciencedirect.com, www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/adenovirus-infection, accesat la 8.03.2023;
2. Adenovirus Infections. HealthyChildren.org, 2019, www.healthychildren.org/English/health-issues/conditions/infections/Pages/Adenovirus-Infections.aspx, accesat la 8.03.2023;
3. Adenovirus Infections | Boston Childrens Hospital. Www.childrenshospital.org, www.childrenshospital.org/conditions/adenovirus-infections, accesat la 8.03.2023;
4. Adenovirus: Symptoms, Causes & Treatment. Cleveland Clinic, my.clevelandclinic.org/health/diseases/23022-adenovirus, accesat la 8.03.2023;
5. Articles. Cedars-Sinai, www.cedars-sinai.org/health-library/diseases-and-conditions---pediatrics/a/adenovirus-infection-in-children.html, accesat la 8.03.2023;
6. CDC. Symptoms of Adenovirus. Centers for Disease Control and Prevention, 15 Dec. 2022, www.cdc.gov/adenovirus/symptoms.html, accesat la 8.03.2023;
7. Philadelphia, The Childrens Hospital of. Adenovirus Infections. Www.chop.edu, 23 Aug. 2014, www.chop.edu/conditions-diseases/adenovirus-infections, accesat la 8.03.2023;
8. What Are Adenovirus Infections? WebMD, www.webmd.com/children/adenovirus-infections, accesat la 8.03.2023;
9. What Is the Adenovirus? Healthline, 27 Apr. 2022, www.healthline.com/health-news/what-is-the-adenovirus#-How-the-adenovirus-spreads-, accesat la 8.03.2023.