Durere de calcai: tipuri, afectiuni asociate, tratament

22. 8. 2024 · 5 minute de citit

Durerile de calcai reprezinta o problema frecvent intalnita in randul persoanelor de toate varstele. Aceasta se poate resimti atat la nivelul partii inferioare, in spatele acestuia, dar si la nivelul calcaneului, osul care intra in alcatuirea calcaiului. 

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Durere de calcai: tipuri, afectiuni asociate, tratament

De obicei, durerile de calcai dispar de la sine, fara tratamente speciale, insa pot exista si situatii in care durerea persista o perioada indelungata. 

Tipuri de dureri de calcai

Este bine de stiut ca aceasta problema poate afecta orice categorie de oameni, in special pe cei care petrec o buna parte din zi in picioare. De asemenea, durerile de calcaie pot aparea si la persoanele supraponderale, care sufera de obezitate sau la femeile insarcinate. Principala explicatie este greutatea in plus pe care trebuie sa o sustina corpul in pozitie erecta. 

Diabetul, artrita sau nervii mariti pot contribui la durerea de calcai. Daca aceasta este evidenta si intepatoare, poate fi vorba despre fasciita plantara, una dintre cele mai comune cauze ale durerii de calcai, care poate aparea ca urmare a unei leziuni care afecteaza tesutul.

In situatia in care persoana afectata sufera de fasciita plantara si nu foloseste tratamentul corespunzator, este posibila aparitia pintenilor calcaneeni. Acestia sunt denumiti in limbajul comun si „ciocuri de calcai” si sunt formati din calciu. Durerea este resimtita in special dimineata si se poate manifesta sub forma unor intepaturi. 

Ce afectiuni pot ascunde durerile de calcai

 

De la stresul mecanic, generat de miscari, pana la patologiile severe, durerile de calcai pot avea multiple cauze. Cel mai adesea sunt intalnite urmatoarele afectiuni:

1.Bursita calcaneeana

Reprezinta inflamarea burselor, sacii cu lichid sinovial care faciliteaza miscarea la nivelul articulatiilor. Deoarece este localizata in partea din spate a calcaiului, durerea poate fi de multe ori confundata cu cea a osului. Se mai poate manifesta prin edemul (umflarea) zonei afectate sau prin roseata la nivelul calcaiului. Apare, de regula, dupa activitati fizice intense si netratata la timp, poate conduce la un mers vicios. 

2. Tendinita achileana

Dupa cum ii sugereaza si numele, afectiunea reprezinta inflamarea tendonului lui Achile. Durerea este localizata in calcai si in zona de proiectie a tendonului, fiind accentuata in timpul mersului si cedand in pozitie de repaus. Tendinita poate afecta deopotriva sportivii care nu fac incalzire inainte de antrenamentele fizice, cat si persoanele care poarta incaltaminte cu toc, care suprasolicita tendonul. 

3. Ruptura de tendon achilean

Aceasta afectiune apare in urma unor miscari repetate care suprasolicita tendonul. Se clasifica in:

  • Ruptura partiala - durere usoara sau moderata, care permite executarea mersului;
  • Ruptura totala - durere foarte puternica, care nu permite mersul. 

4. Sindromul tunelului tarsian 

Este generat de compresia nervului tibial posterior. Acesta se afla pozitionat sub retinaculul flexorilor, o banda de tesut fibros si formeaza tunelul tarsian. Aparitia unei tumori sau inflamarea zonei poate pune presiune pe structura tunelului, comprimand nervul tibial. Pe langa durerea de calcai care se accentueaza in timpul mersului, pot aparea si senzatia de arsura sau furnicaturi. 

5. Osteomielita

Apare ca urmare a contactarii unui agent infectios care determina distrugerea osului. Mai mult de jumatate dintre cazurile de osteomielita apar ca urmare a infectiei cu stafilococul auriu. Alti patogeni care pot declansa aceasta afectiune sunt streptococul de grup A si de grup B, Haemophilus influenzae sau enterobacteriile. Osteomielita afecteaza in special membrele inferioare si se poate manifesta prin durere de calcai, edem, eritem, oboseala, greata sau cefalee. 

Metode de diagnosticare 

Primul pas in tratarea durerilor de calcai este stabilirea corecta a cauzelor determinante. Atfel, este necesar un consult clinic si paraclinic pentru diagnosticare. 

Anamneza

Medicul specialist va contura un scurt istoric al activitatilor pe care pacientul le face in mod regulat, cazuri de afectiuni asemanatoare in familie si patologii existente. Este important stilul de viata al persoanei consultate, cat timp petrece zilnic in picioare, daca este sportiva sau daca efectueaza activitati fizice intense. 

Examen clinic

Acesta permite observarea modificarilor locale si stabilirea zonelor dureroase. Pot fi efectuate miscari sau manevre care pot contribui la diagnosticarea precisa. 

Investigatii paraclinice

Se efectueaza in functie de particularitatile fiecarui caz:

  • Rezonanta magnetica nucleara;
  • Radiografie;
  • Ecografie tesuturi moi;
  • Tomografie computerizata;
  • Biopsie.

Tratamentul durerilor de calcai

 

Dupa ce medicul stabileste diagnosticul pacientului, urmeaza etapa de tratament care cuprinde atat ameliorarea simptomelor, cat si eliminarea cauzei care a dus la aparitia afectiunii. 

Printre metodele pe care specialistul le poate recomanda, se numara si metodele terapeutice moderne, interventiile chirurgicale sau tratamentul medicamentos sau naturist. 

Exista si cateva metode care se pot pune in aplicare imediat ce durerea apare:

  • Odihna - este indicata in cazurile in care pacientul a petrecut foarte mult timp in picioare sau a facut activitati fizice suprasolicitante;
  • Comprese cu gheata - pentru reducerea inflamatiei calcaiului;
  • Stretching - pentru relaxarea muschilor si destinderea articulatiilor;
  • Incaltaminte confortabila - pantofi lejeri, de preferat cu talpa moale, care ofera sustinere ridicata.

Durerea de calcai poate afecta orice persoana si nu este de neglijat in cazul in care persista sau creste in intensitate. Trebuie aflata parerea imediata a medicului in cazul in care durerea este insotita de edeme, roseata sau dificultate in timpul mersului.

Este recomandat un consult de specialitate pentru aflarea unui diagnostic corect, care permite utilizarea unui tratament adecvat. 

Surse:

  1. https://my.clevelandclinic.org/health/articles/10060-heel-pain
  2. https://www.foothealthfacts.org/conditions/heel-pain-(plantar-fasciitis)
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor
checkout.warnings.Notice