Obturatie de canal: ce este, cand se recomanda

21. 8. 2023 · 6 minute de citit

Obturatia de canal este o procedura stomatologica in care se intervine pentru indepartarea pulpei inflamate sau infectate din interiorul dintelui, care a provocat dureri intense si disconfort major. Tratamentul modern ofera solutii nedureroase, menite sa elimine bacteriile din canalul infectat, sa previna reinfectarea dintelui, salvand totodata, dantura naturala de la extractie. 

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Obturatie de canal: ce este, cand se recomanda

Abordam in cadrul acestui material subiectul legat de obturatia de canal, explicam la ce se refera aceasta, cand se recomanda si ce implica tehnica stomatologica.

Ce este obturatia de canal?

Obturatia de canal este parte a unui tratament endodontic pentru tratarea infectiilor sau a problemelor care apar la nivelul pulpei dentare. Tratamentul obturatiei de canal este procedura prin intermediul careia se indeparteaza pulpa inflamata, ceea ce conduce si la ameliorarea durerii aparuta pe fondul prezentei unui dinte infectat sau cu abces dentar. Tehnica vizeaza si curatarea si dezinfectarea locului, plombarea si sigilarea spatiului pentru a preveni o recidiva, dar si pentru a conserva dintele natural, evitand extractia sa timpurie. 

Obturatia de canal poate sa apara cand bacteriile din cavitatea bucala se inmultesc foarte mult, pe fondul igienei precare si invadeaza pulpa din interiorul dintelui unde incepe procesul inflamator, adica apar caria si durerea. O obturatie de canal este posibila si daca dantura ta trece printr-un proces traumatic si dintele se crapa sau se deterioreaza. (1)

Astazi nu mai vorbim de durere in cadrul procesului reparator, ci doar de algie produsa de o carie netratata. Desi tratamentul obturatiei de canal vizeaza repararea si salvarea dintelui deteriorat in locul extractiei lui, in situatii complexe, medicul stomatolog poate recomanda extragerea dintelui si inlocuirea acestuia cu un implant dentar, o punte sau cu o proteza partiala. (2)

Ce trebuie sa stii despre anatomia unui dinte?

Dintii sunt alcatuiti din:

  • coroana dentara - partea vizibila;
  • smalt - partea tare de la exterior;
  • dentina;
  • pulpa dentara - situata in centrul dintelui;
  • cement - acopera radacina. 

Pulpa dentara cuprinde spatiul de la coroana dintelui sau partea vizibila a acestuia pana la varful radacinii aflat in osul maxilarului. Pulpa dentara nu contine doar nervul, ci si vase de sange si tesut conjunctiv. Leziunile de la nivelul dintilor si bacteriile determina inflamatii ce pot conduce la moartea pulpei, pierdere osoasa sau chiar a dintelui propriu-zis, daca nu se intervine cu tratamentul adecvat. (2)

Ingrijirea corespunzatoare a danturii inseamna mentinerea dintilor naturali pentru o perioada indelungata, alaturi de sanatatea dintilor si a cavitatii bucale. 

Cand este recomandata obturatia de canal?

Tratamentul pentru obturatia de canal este recomandat de stomatolog atunci cand sesizeaza simptome precum:

  • dureri de dinti ce nu dispar;
  • durere de dinte cand se aplica presiune;
  • inflamatia gingiilor;
  • umflarea fetei sau a gatului pe partea unde este problema;
  • sensibilitate crescuta la caldura si frig;
  • decolorarea dintelui afectat;
  • prezenta unui dinte slabit, spart sau ciobit;
  • infectie sau puroi la baza dintelui sau a gingiei. (2), (3)
Masea inflamata

Ce inseamna tratamentul obturatiei de canal?

Pregatirea inainte de procedura

Inainte de efectuarea procedurii medicul va indica realizarea radiografiei dentare pentru confirmarea diagnosticului si siguranta tratamentului.

Va trebuie sa informezi specialistul despre istoricul medical si familial si sa ii prezinti tratamentul prescris si urmat pentru bolile acute sau cronice diagnosticate. Este important ca stomatologul sa stie ce medicamente ai pentru ca iti poate indica, la randul sau, administrarea unor antibiotice si antiinflamatoare cu cateva zile inainte de obturatia de canal si trebuie evitat riscul ca pastilele sa produca complicatii. 

Daca esti fumator va trebui sa renunti la acest viciu, fumatul poate interfera cu capacitatea organismului de a se vindeca.

Medicul iti poate spune si sa ai o masa consistenta inainte de procedura sau ce anume poti manca. 

Obturatia de canal

Interventia variaza ca durata in functie de gravitatea afectiunii, poate fi de la 30 de minute pana la o ora sau chiar se poate efectua in cadrul a doua sesiuni distincte si vizeaza urmatorii pasi:

  • anestezia locala in diferite variante, pentru ca tu sa nu simti niciun disconfort;
  • amplasarea barajului dentar sau izolarea campului de lucru, respectiv a dintelui afectat;
  • identificarea orificiului de acces - initierea unei deschideri in coroana dintelui pentru a ajunge la pulpa;
  • indepartarea pulpei deteriorate din interiorul dintelui - nerv, vase de sange si tesut conjunctiv lezate;
  • modelarea, curatarea si dezinfectarea canalelor;
  • umplerea canalelor cu material dentar flexibil si cauciucat numit gutaperca;
  • sigilarea dintelui cu o plomba dentara temporara, pentru a preveni recidivele;
  • restaurarea finala a dintelui - amplasarea unei coroane dentare pentru a proteja tratamentul si a restabili muscatura naturala. 

Coroanele dentare sunt personalizate, fabricarea lor dureaza cateva saptamani. Cand comanda este executata, stomatologul ca indeparta umplutura temporara de la nivelul dintelui tratat si va amplasa coroana dentara permanenta. (1), (2)

La ce sa te astepti dupa tratamentul obturatiei de canal?

In cele mai multe cazuri, dupa obturatia de canal, durerea dispare. Sunt si situatii in care amortirea, sensibilitatea si durerea sunt prezente cateva zile. Ingrijirile necesare dupa o astfel de interventie vizeaza ingerarea unor alimente moi si bauturi care sa nu fie nici prea reci, nici prea calde. Muscatul si mestecatul cu dintele tratat mai trebuie sa astepte o perioada. 

Recuperarea dupa tratamentul pentru obturatia de canal dureaza mai putin de o saptamana, iar daca te confrunti cu dureri dentare medicul specialist iti poate indica un analgezic usor. 

Vizitele periodice la medicul specialist sunt necesare, alaturi de ingrijirea adecvata a danturii cu produse de calitate, pentru o igiena orala corecta. 

Obturatia de canal este o procedura considerata sigura si eficient. Eefectuata corect, dar si cu ingrijirile adecvate, lucrarea poate tine tot restul vietii. Complicatii si efecte adverse pot fi inregistrate si pentru aceasta procedura, simptomele care ar trebui sa te trimita de urgenta la medic sunt: durere, gingii umflate, puroi, probleme cu sinusurile, schimbarea gustului. Tratamentul implementat la timp iti poate salva dintele. (1), (2), (3)

Acest articol despre obturatia de canal este strict informativ si nu poate inlocui un consult medical adecvat. Cand sesizezi o durere dentara sau oricare dintre simptomele prezentate in acest material, mergi la medicul specialist si respecta indicatiile acestuia!

Surse de informare: 

1. Root Canal - https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/21759-root-canal

2. Root canal treatment - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tooth-abscess/multimedia/root-canal/sls-20076717

3. Root canal treatment - https://www.healthdirect.gov.au/root-canal-treatment

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor

checkout.warnings.Notice