Priapism: cauze, simptome, tratament

Ce este priapismul

Priapismul este o afectiune medicala caracterizata prin erectii prelungite si dureroase care nu sunt asociate cu excitatia sexuala sau stimularea. Nu reprezinta un indicator al virilitatii sau performantei sexuale, ci, dimpotriva, o urgenta medicala care necesita tratament imediat.[3]

In mod normal, erectia apare atunci cand, ca urmare a eliberarii de catre creier a anumitor substante chimice, fluxul de sange in penis creste, umpland cele doua corpuri cavernoase ale acestui organ si facandu-l sa se intareasca si sa creasca in dimensiuni. Dupa orgasm, fluxul sangvin catre penis scade, corpii cavernosi se golesc si erectia dispare. 

In cazul priapismului, sangele fie ramane blocat in corpii cavernosi, fie circulatia sa in penis este afectata.[4]

Orice barbat poate suferi de priapism. In cazuri foarte rare, apare inclusiv la nou-nascuti. Totusi, trebuie spus ca in majoritatea cazurilor afecteaza baietii cu varste cuprinse intre 5 si 10 ani sau barbatii adulti cu varsta intre 20 si 50 de ani.[3]

Tipuri de priapism

Exista doua tipuri principale de priapism: priapismul ischemic si priapismul nonischemic.

Priapismul ischemic reprezinta cel mai frecvent tip de priapism si apare atunci cand sangele ramane blocat in penis, iar corpii cavernosi nu se pot goli. Reprezinta o urgenta medicala si este adesea dureros. Este necesar sa se intervina rapid pentru a preveni complicatiile cauzate de lipsa oxigenului in tesutul penian.[1][3]

Priapismul nonischemic este mai rar si mai putin periculos. Acesta apare atunci cand sangele intra in penis prea rapid si nu poate fi evacuat in mod normal. Priapismul nonischemic este adesea nedureros si poate disparea fara tratament.[3]

Pe langa aceste doua tipuri principale de priapism, mai exista si priapismul recurent sau intermitent. Este o forma de priapism ischemic, mai putin frecvent intalnita si caracterizata prin episoade repetitive de erectii prelungite, ce tind sa dureze tot mai mult si sa fie tot mai dureroase.[1][3]

Cauzele priapismului

Pana la 33% dintre cazurile de priapism se dezvolta din cauze necunoscute. Priapismul ischemic apare adesea ca o complicatie a anumitor afectiuni, siclemia sau anemia falciforma si leucemia numarandu-se printre cele mai des mentionate. De exemplu, se estimeaza ca aproximativ 30% pana la 45% dintre barbatii care au siclemie vor dezvolta priapism. Alte afectiuni asociate cu priapismul sunt malaria, talasemia, guta, amiloidoza, sifilisul si cancerul penian. Priapismul nonischemic, pe de alta parte, apare adesea ca urmare a unui traumatism penian.

Alte posibile cauze ale priapismului sunt:

• muscaturile de paianjen vaduva neagra; 
• leziunile maduvei spinarii;
• intoxicatia cu monoxid de carbon; 
• consumul de droguri recreationale; 
• utilizarea anumitor medicamente (inclusiv medicamente utilizate pentru tratarea disfunctiilor erectile, medicamente antidepresive, medicamente antipsihotice, medicamente anticoagulante sau medicamente pentru ADHD);
• consumul de alcool.[1][3]

Simptomele priapismului

Principalul simptom al priapismului este erectia prelungita, care dureaza mai mult de patru ore, fara excitatie sau stimulare. Ce alte simptome vor mai aparea depinde de tipul de priapism. 

In priapismul ischemic, axul penisului este rigid, dar glandul penian este moale, iar erectia prelungita este dureroasa. In priapismul nonischemic, penisul este erect, dar nu complet rigid. Dupa cum am mentionat mai sus, acest tip de priapism este adesea nedureros.[1][3] 

Complicatiile priapismului

Priapismul poate duce la complicatii severe, daca nu se intervine la timp. Netratat, acesta poate duce la cicatrizarea tesuturilor penisului si la disfunctie erectila si impotenta permanenta.[3]

Tratamentul priapismului

In functie de tipul de priapism si de durata erectiei, tratamentul priapismului poate presupune: 

• administrarea de decongestionate - acestea actioneaza prin reducerea fluxului sangvin catre penis si sunt de obicei eficiente in acele cazuri in care erectia dureaza de mai putin de 4 ore ori intre 4 si 6 ore: 
• aplicarea de comprese cu gheata - se foloseste, de regula, in cazurile de priapism nonischemic, pentru a scadea presiunea in zona afectata; 
• drenajul penian - presupune indepartarea sangelui care stagneaza in penis si reprezinta o posibila optiune de tratament la care se poate apela atunci cand tratamentul non-invaziv nu ofera rezultate;
• inserarea unui sunt - implica inserarea unui dren pentru a crea o cale alternativa pentru fluxul de sange.[2]

In functie de cauza priapismul, pot fi necesare tratamente sau interventii suplimentare. 

Atentie! Este foarte important sa te adresezi unui medic daca te confrunti cu o erectie prelungita si dureroasa. Priapismul nu se poate trata acasa si, dupa cum am mentionat deja, poate duce la complicatii severe daca nu se intervine la timp.[3]

Prevenirea priapismului

Exista cateva sfaturi si recomandari ce pot contribui la reducerea riscului priapismului: 

• daca suferi de o afectiune ce poate cauza priapism, adreseaza-te unui medic pentru tratarea corecta a acesteia; 
• ia medicamente doar la recomandarea unui medic, conform indicatiilor acestuia; 
• daca practici sporturi, poarta echipament de protectie;
• nu consuma droguri.[3]

Este important de mentionat faptul ca aceste sfaturi si recomandari nu garanteaza prevenirea priapismului in totalitate, dar pot contribui semnificativ la reducerea riscului. 

Priapismul este o afectiune medicala grava care necesita atentie imediata din partea unui specialist. Nu se poate trata acasa, iar in lipsa unui tratament prompt si corect, poate cauza complicatii severe. Sanatatea ta sexuala nu trebuie sa reprezinte un subiect tabu, indiferent de natura problemei cu care te confrunti. Daca prezinti simptome de priapism, adreseaza-te unui medic cat mai repede posibil. 

Atentie! Acest articol are rol strict informativ si nu reprezinta o sursa suficienta de autodiagnosticare. Ori de cate ori te confrunti cu o problema de sanatate sau simptome ingrijoratoare, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa discuti cu un specialist. Acesta este singurul care poate stabili un diagnostic si, in functie de particularitatile fiecarui caz, face recomandari in ceea ce priveste cele mai eficiente optiuni de tratament.

Bibliografie: