Bacteriemie: cauze, simptome, tratament

Ce este bacteriemia?

Bacteriemia este o afectiune caracterizata prin prezenta bacteriilor in sange. In mod normal, sangele este un mediu steril, iar orice patrundere a microorganismelor in torentul sangvin poate declansa un raspuns imun din partea organismului. Bacteriemia poate fi temporara si inofensiva sau poate duce la complicatii severe, cum ar fi sepsisul, daca nu este tratata corespunzator [1].

Tipuri de bacteriemie

• Bacteriemie tranzitorie – apare pentru o perioada scurta, adesea dupa proceduri medicale minore (ex. extractii dentare) sau infectii minore. De obicei, sistemul imunitar elimina rapid bacteriile, fara a provoca probleme.
• Bacteriemie intermitenta – bacteriile patrund in sange in mod repetat dintr-un focar infectios (ex. abcese, infectii pulmonare, pielonefrita).
• Bacteriemie continua – apare in infectii severe, cum ar fi endocardita sau sepsisul, in care bacteriile se afla constant in circulatia sanguina [2].

Cum apare bacteriemia?

Bacteriile pot intra in fluxul sanguin prin diverse mecanisme, inclusiv:

• Infectii preexistente in organism (pneumonie, infectii urinare, abcese dentare)
• Proceduri medicale invazive (inserarea de catetere, chirurgie, dializa)
• Leziuni si traumatisme severe
• Un sistem imunitar slabit care nu poate combate eficient infectiile [3].

Daca bacteriemia nu este eliminata rapid de sistemul imunitar sau prin tratament antibiotic, aceasta poate evolua catre sepsis, o afectiune care poate pune viata in pericol. 

Cauzele bacteriemiei

Bacteriemia poate avea multiple cauze, fiind rezultatul patrunderii bacteriilor in circulatia sanguina. In unele cazuri, aceasta prezenta este temporara si inofensiva, dar daca organismul nu reuseste sa elimine bacteriile, acestea se pot inmulti si pot duce la complicatii severe, precum sepsisul.

Infectii locale care se pot raspandi in sange

Multe infectii care debuteaza intr-o anumita regiune a corpului pot ajunge in sange si provoca bacteriemie. Printre cele mai frecvente surse de infectie se numara:

• Pneumonia – infectiile bacteriene pulmonare (ex. Streptococcus pneumoniae) pot permite patrunderea agentilor patogeni in sange.
• Infectiile urinare – bacteriile din tractul urinar, in special Escherichia coli, pot ajunge in sange, mai ales la pacientii cu catetere urinare sau probleme renale.
• Infectiile pielii si ale tesuturilor moi – abcesele, celulita sau infectiile plagilor pot deveni surse de bacteriemie daca bacteriile ajung in fluxul sanguin.
• Endocardita – o infectie a valvelor inimii, de obicei cauzata de Streptococcus sau Staphylococcus aureus, care determina o bacteriemie continua si severa.
• Infectii gastrointestinale – afectiuni precum diverticulita perforata sau infectiile abdominale pot introduce bacterii in sange [4].

Proceduri medicale invazive

Interventiile medicale care implica acces la fluxul sanguin sau manipularea tesuturilor pot introduce accidental bacterii in organism. Printre cele mai frecvente proceduri implicate in bacteriemie se numara:

• Inserarea de catetere venoase centrale sau periferice – cateterele contaminate pot fi o sursa directa de bacterii care intra in sange.
• Interventii chirurgicale – orice operatie creste riscul de patrundere a bacteriilor in sange, mai ales daca sterilizarea instrumentelor sau igiena postoperatorie sunt deficitare.
• Dializa – pacientii care necesita dializa pot dezvolta bacteriemie din cauza accesului repetat la sange prin catetere.
• Proceduri dentare – extractiile dentare, detartrajul profund sau alte interventii asupra gingiilor pot permite bacteriilor din cavitatea orala sa ajunga in circulatia sanguina [5].

Leziuni sau traumatisme severe

Ranile deschise, arsurile si fracturile expuse sunt porti de intrare pentru bacterii, care pot patrunde in sange si provoca infectii sistemice. Factorii de risc includ:

• Plagi adanci sau infectate – mai ales daca nu sunt curatate si tratate corespunzator.
• Muscaturi de animale sau intepaturi de insecte – pot introduce bacterii agresive in fluxul sanguin.
• Arsuri extinse – pielea fiind o bariera naturala impotriva infectiilor, leziunile severe cresc riscul de contaminare bacteriana [6].

Sistem imunitar slabit

Persoanele cu un sistem imunitar compromis sunt mai susceptibile la bacteriemie, deoarece organismul lor nu poate combate eficient infectiile. Principalele categorii de risc includ:

• Pacientii imunocompromisi – cei cu HIV/SIDA, transplant de organe sau afectiuni autoimune tratate cu imunosupresoare.
• Persoanele in tratament cu chimioterapie – chimioterapia slabeste sistemul imunitar si creste riscul de infectii severe.
• Diabeticii – glicemia crescuta afecteaza functia sistemului imunitar si capacitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor.
• Varstnicii si copiii mici – aceste categorii au un sistem imunitar mai fragil si sunt mai predispusi la infectii severe [7].

Toti acesti factori contribuie la aparitia bacteriemiei si, in lipsa unui diagnostic si tratament precoce, pot duce la complicatii grave, cum ar fi sepsisul sau insuficienta multipla de organ.

Simptomele bacteriemiei

Bacteriemia poate avea manifestari variabile, de la simptome usoare si trecatoare pana la semne severe care indica o infectie sistemica grava. Severitatea simptomelor depinde de cantitatea de bacterii din sange, de starea sistemului imunitar al pacientului si de prezenta altor afectiuni preexistente.

Febra si frisoane

• Febra este unul dintre cele mai comune simptome ale bacteriemiei si apare ca raspuns al organismului la prezenta bacteriilor in sange. De obicei, temperatura depaseste 38°C si poate fi insotita de transpiratii abundente.
• Frisoanele sunt frecvente si indica o reactie imuna activa impotriva infectiei. Pacientul poate avea senzatia de frig intens, urmat de episoade de transpiratie [2].

Tahicardie si tahipnee

• Tahicardia (frecventa cardiaca crescuta) apare ca raspuns al organismului la infectie, deoarece inima incearca sa pompeze mai mult sange pentru a transporta celulele imunitare in tot corpul.
• Tahipneea (respiratie accelerata) este un semn ca organismul incearca sa compenseze efectele infectiei prin cresterea oxigenarii sangelui. Acest simptom poate indica o inflamatie sistemica sau un inceput de insuficienta respiratorie, mai ales in cazurile severe [4].

Stare de slabiciune generalizata

• Pacientii cu bacteriemie resimt adesea o stare accentuata de oboseala, letargie si lipsa de energie.
• Aceasta se datoreaza faptului ca organismul isi consuma resursele pentru a lupta impotriva infectiei, iar inflamatia sistemica afecteaza metabolismul si functiile normale ale corpului [3].

Confuzie sau alterarea starii de constienta (in cazuri severe)

• In formele severe de bacteriemie, mai ales la varstnici sau la pacientii imunocompromisi, pot aparea stari de confuzie, dezorientare sau chiar pierderea constientei.
• Aceste simptome pot indica o afectare a circulatiei sanguine la nivel cerebral sau o inflamatie severa cauzata de toxinele bacteriene [1].

Posibilitatea aparitiei socului septic daca infectia nu este controlata

• Daca bacteriemia nu este tratata la timp, aceasta poate evolua catre sepsis, o reactie inflamatorie generalizata care poate duce la soc septic – o stare critica caracterizata prin:
  • Scaderea brusca a tensiunii arteriale (hipotensiune severa)
  • Disfunctie multipla de organ (insuficienta renala, hepatica, respiratorie)
  • Cresterea markerilor inflamatori (procalcitonina, CRP)
  • Posibilitatea decesului daca tratamentul nu este instituit rapid [5].

Cand sa mergi la medic?

Orice episod de febra persistenta, frisoane, ritm cardiac accelerat sau stare de slabiciune extrema ar trebui evaluat de un medic, mai ales daca pacientul are factori de risc (diabet, imunodepresie, infectii cronice). Detectarea timpurie si tratamentul corect pot preveni complicatiile severe ale bacteriemiei.

Diagnostic si investigatii in bacteriemie

Diagnosticarea bacteriemiei este esentiala pentru initierea unui tratament corect si prevenirea complicatiilor severe, precum sepsisul. Procesul de diagnosticare implica mai multe teste si investigatii menite sa confirme prezenta bacteriilor in sange si sa identifice sursa infectiei.

Hemocultura – testul esential pentru confirmarea bacteriemiei

Hemocultura este testul de referinta pentru diagnosticarea bacteriemiei si consta in prelevarea unor probe de sange care sunt cultivate in medii speciale pentru a identifica bacteriile prezente.

 Importanta prelevarii corecte a probelor:

• Probele trebuie recoltate inainte de administrarea antibioticelor, pentru a evita rezultate fals negative.
• Se preleveaza cel putin doua seturi de hemoculturi din locuri diferite (de exemplu, o proba dintr-o vena periferica si una dintr-un cateter, daca pacientul are unul).
• Se utilizeaza tehnici sterile pentru a preveni contaminarea cu bacterii de la suprafata pielii, care pot duce la rezultate fals pozitive.

Rezultatele hemoculturii:

• Daca testul este pozitiv, bacteria identificata este analizata pentru a determina sensibilitatea la antibiotice (antibiograma).
• Daca testul este negativ, dar suspiciunea de bacteriemie ramane ridicata, se pot repeta hemoculturile [7].

Analize de sange – identificarea raspunsului inflamator

Pe langa hemoculturi, alte analize de sange ajuta la detectarea inflamatiei si severitatii infectiei:

Markerii inflamatori:

• Proteina C reactiva (CRP) – un indicator al inflamatiei; valori crescute sugereaza o infectie in desfasurare.
• Procalcitonina (PCT) – un marker important pentru diferentierea infectiilor bacteriene de cele virale. Valori mari ale procalcitoninei sunt asociate cu infectii bacteriene severe si sepsis.

Hemoleucograma:

• Leucocitoza (numar crescut de globule albe) indica un raspuns imun activ impotriva unei infectii bacteriene.
• In unele cazuri severe, pacientul poate avea leucopenie (numar scazut de globule albe), un semn de afectare severa a sistemului imunitar.
• Trombocitopenia (numar scazut de trombocite) poate aparea in cazurile avansate de sepsis.

Alte analize utile:

• Teste de functie hepatica si renala – pentru a evalua daca infectia a afectat organele vitale.
• Gaze sanguine arteriale – pentru a verifica echilibrul acido-bazic si oxigenarea sangelui, mai ales in cazurile severe [4].

Investigatii imagistice – localizarea sursei infectiei

In multe cazuri, bacteriemia este rezultatul unei infectii localizate care s-a extins in sange. Prin investigatiile imagistice, medicii pot identifica focarul infectios si decide asupra tratamentului adecvat.

Ecografia:

• Folosita pentru a detecta abcese, colecistita, pielonefrita sau alte surse de infectie abdominala.
• Ecografia cardiaca (ecocardiografie) este utilizata pentru a diagnostica endocardita infectioasa (o infectie a valvelor inimii care poate provoca bacteriemie persistenta).

Tomografia computerizata (CT):

• Ofera imagini detaliate ale organelor interne si este utila in detectarea pneumoniei, infectiilor intra-abdominale, abceselor profunde sau osteomielitei (infectia oaselor).
• CT toracic este recomandat pacientilor cu suspiciune de pneumonie severa sau embolii septice.

Rezonanta magnetica nucleara (RMN):

• Utilizata pentru diagnosticarea infectiilor sistemului nervos central (ex. meningita bacteriana) sau a infectiilor osoase profunde [1].

Tratamentul bacteriemiei

Tratamentul bacteriemiei este o urgenta medicala care necesita interventie prompta pentru a preveni complicatiile severe, cum ar fi sepsisul sau socul septic. Planul terapeutic se bazeaza pe trei piloni principali: administrarea de antibiotice, controlul sursei infectiei si sustinerea functiilor vitale ale organismului.

Antibioterapie empirica si ajustarea pe baza antibiogramei

Antibioterapie empirica:

• Tratamentul incepe imediat dupa prelevarea hemoculturilor, folosind antibiotice cu spectru larg care acopera cele mai probabile bacterii cauzatoare.
• Alegerea antibioticelor empirice se bazeaza pe istoricul pacientului, factorii de risc, sursa suspectata a infectiei si prevalenta bacteriilor rezistente in spital.

Ajustarea antibioterapiei:

• Dupa obtinerea rezultatelor antibiogramei din hemoculturi, tratamentul este adaptat pentru a viza bacteriile specifice identificate, ceea ce reduce riscul de rezistenta antibiotica si efecte secundare inutile.
• Durata terapiei variaza intre 7 si 14 zile, dar poate fi prelungita in functie de severitatea infectiei si de raspunsul pacientului la tratament [5].

Controlul focarului infectios

Eliminarea sursei bacteriene:

• Drenajul abceselor: interventii chirurgicale sau drenaj percutanat pentru abcesele profunde (ex.: abcese abdominale, pulmonare sau osoase).
• Indepartarea dispozitivelor infectate: catetere vasculare, proteze sau alte implanturi medicale infectate trebuie inlocuite sau indepartate, deoarece pot mentine bacteriile in fluxul sanguin.
• Tratamentul infectiei primare: controlul infectiilor pulmonare, urinare sau ale tesuturilor moi care stau la baza bacteriemiei (de exemplu, in cazul endocarditei, poate fi necesara o interventie chirurgicala pentru inlocuirea valvei infectate).

Managementul infectiilor dentare:

• Extractia dintilor infectati sau tratamente endodontice pentru a preveni raspandirea bacteriilor din cavitatea bucala in sange [6].

Masuri de sustinere a functiilor vitale

Fluide intravenoase:

• Administrarea agresiva de solutii cristaloide (ex.: ser fiziologic, solutie Ringer lactat) pentru a corecta hipotensiunea si hipovolemia asociate cu bacteriemia severa sau sepsisul.
• Monitorizarea echilibrului hidric al pacientului pentru a preveni supraincarcarea lichidiana.

Oxigenoterapie:

• Administrarea de oxigen suplimentar pentru a mentine saturatia de oxigen peste 92%, mai ales daca bacteriemia a evoluat catre sepsis si pacientul prezinta hipoxemie.

Monitorizare intensiva:

• Supravegherea continua a parametrilor vitali (tensiune arteriala, frecventa cardiaca, saturatie de oxigen, diureza).
• Evaluarea constanta a functiei organelor (renala, hepatica, pulmonara) pentru a detecta si trata rapid eventualele disfunctii de organ [3].

Tratamentul in sectia de terapie intensiva (in cazuri severe)

Suport hemodinamic:

• Administrarea de vasopresoare (ex.: norepinefrina) daca tensiunea arteriala ramane scazuta in ciuda terapiei cu fluide.
• Monitorizare invaziva (catetere arteriale, monitorizare cardiaca continua) pentru optimizarea functiei cardiovasculare.

Suport respirator:

• Ventilatie mecanica in cazurile de insuficienta respiratorie acuta sau edem pulmonar secundar sepsisului.

Suport renal:

• Terapie de substitutie renala (hemodializa) in cazul insuficientei renale acute cauzate de infectie.

Controlul inflamatiei:

• Administrarea de corticosteroizi in cazurile de soc septic refractar la terapia conventionala, pentru a modula raspunsul inflamator sistemic [4].

Preventia bacteriemiei

Preventia bacteriemiei este esentiala pentru reducerea riscului de infectii sistemice grave, mai ales in randul pacientilor spitalizati sau imunocompromisi. Strategiile preventive includ masuri de igiena riguroasa, gestionarea adecvata a dispozitivelor medicale, utilizarea tratamentelor profilactice si vaccinarea pentru prevenirea infectiilor severe.

Igiena riguroasa si masuri antiseptice

Igiena mainilor:

• Spalarea frecventa a mainilor cu apa si sapun sau utilizarea dezinfectantilor pe baza de alcool este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a transmiterii bacteriilor.
• Personalul medical trebuie sa respecte protocoalele stricte de igiena inainte si dupa contactul cu pacientii sau echipamentele medicale.

Antisepsia pielii:

• Inaintea oricarei proceduri invazive (ex.: insertia unui cateter, punctie venoasa), pielea trebuie dezinfectata cu antiseptice precum clorhexidina, alcool izopropilic sau iod povidonat.
• Pacientii cu leziuni deschise trebuie sa isi curete si protejeze ranile pentru a preveni contaminarea.

Masuri de protectie in spitale:

• Izolarea pacientilor cu infectii contagioase pentru a preveni raspandirea agentilor patogeni.
• Curatarea si dezinfectarea frecventa a echipamentelor medicale si a mediului inconjurator (paturi, mese, monitoare) [6].

Managementul corect al cateterelor si dispozitivelor medicale

Dispozitivele invazive, cum ar fi cateterele venoase centrale, sondele urinare sau tuburile de drenaj, reprezinta o poarta de intrare pentru bacterii si sunt o cauza frecventa de bacteriemie nosocomiala.

Utilizarea cateterelor doar cand este necesar:

• Evitarea plasarii inutile a cateterelor si indepartarea acestora cat mai curand posibil.
• Alegerea corecta a locului de insertie pentru a reduce riscul de infectie (ex.: cateterele venoase centrale sunt mai sigure cand sunt plasate in vena subclaviculara, comparativ cu vena femurala).

Tehnici sterile de manipulare:

• Cateterele si dispozitivele medicale trebuie manipulate doar cu manusi sterile si respectand tehnicile aseptice.
• Pansamentele din jurul cateterelor trebuie schimbate regulat, iar locul de insertie trebuie monitorizat pentru semne de infectie.

Solutii antiseptice si antibiotice profilactice:

• Se pot folosi pansamente impregnate cu clorhexidina si spalaturi antiseptice pentru a reduce contaminarea.
• In anumite cazuri, administrarea locala de antibiotice (ex.: in catetere tunelizate) poate ajuta la prevenirea infectiilor [2].

Tratamente profilactice la pacientii cu risc crescut

Anumite categorii de pacienti sunt mai vulnerabile la bacteriemie si necesita masuri suplimentare de protectie:

Pacienti cu neutropenie (scaderea globulelor albe):

• Pacientii oncologici aflati in tratament cu chimioterapie prezinta un risc ridicat de infectii.
• In unele cazuri, acestia primesc antibiotice profilactice pentru a preveni bacteriemia (ex.: fluoroquinolone pentru pacientii cu neutropenie prelungita).

Pacienti cu valve cardiace artificiale sau proteze ortopedice:

• Administrarea de antibiotice profilactice inaintea unor proceduri stomatologice sau chirurgicale pentru a preveni infectiile asociate cu protezele.

Pacienti cu afectiuni cronice (diabet, insuficienta renala):

• Controlul optim al diabetului si igiena riguroasa sunt esentiale pentru a reduce riscul de infectii cutanate si urinare, care pot duce la bacteriemie.
• Pacientii aflati in dializa sunt expusi unui risc crescut, astfel incat igiena cateterelor si a punctelor de acces vascular este cruciala [1].

Vaccinarea – prevenirea infectiilor severe

Vaccinarea este o strategie esentiala pentru prevenirea infectiilor bacteriene care pot evolua catre bacteriemie.

Vaccinul pneumococic:

• Protejeaza impotriva Streptococcus pneumoniae, o cauza frecventa a pneumoniei si a bacteriemiei, mai ales la varstnici si la pacientii cu boli cronice.
• Recomandat persoanelor peste 65 de ani, pacientilor cu afectiuni pulmonare cronice, celor cu splenectomie sau celor cu imunodeficiente.

Vaccinul meningococic:

• Previne infectiile cauzate de Neisseria meningitidis, o bacterie responsabila de meningita si sepsis sever.
• Recomandat adolescentilor, studentilor care locuiesc in campusuri si persoanelor cu deficite ale complementului (o parte a sistemului imunitar).

Vaccinul anti-Haemophilus influenzae tip B (Hib):

• Protejeaza impotriva infectiilor severe la copii, inclusiv meningita si bacteriemie.
• Inclus in schema de vaccinare obligatorie a sugarilor.

Vaccinul antigripal:

• Gripa poate favoriza infectiile bacteriene secundare care pot duce la bacteriemie (ex.: suprainfectii cu pneumococ sau Staphylococcus aureus).
• Se recomanda anual pacientilor cu risc crescut [4].

Bacteriemia este o afectiune grava care necesita diagnostic si tratament rapid pentru a preveni complicatiile severe, cum ar fi sepsisul sau insuficienta multipla de organ. Cauzata de patrunderea bacteriilor in sange, aceasta poate avea multiple surse, de la infectii locale pana la proceduri medicale invazive. Tratamentul prompt cu antibiotice, controlul focarului infectios si sustinerea functiilor vitale sunt esentiale pentru recuperarea pacientilor. Preventia joaca un rol crucial in reducerea riscului de bacteriemie, prin respectarea masurilor stricte de igiena, gestionarea corecta a dispozitivelor medicale si vaccinarea impotriva agentilor patogeni periculosi. Constientizarea importantei acestor masuri poate contribui la scaderea incidentei si la imbunatatirea prognosticului pacientilor.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

Surse: