Enurezis nocturn (Incontinenta urinara la copii)

20. 2. 2023 · Farmacistul Dr. Max · 6 minute de citit
Enurezis nocturn

 

Enurezisul nocturn se refera la actul involuntar de a urina in pat. Enurezisul nocturn este o afectiune comuna, in special in randul copiilor mici, dar poate fi prezent la adolescenti si la adulti. Aceasta tulburare are numeroase cauze, dar poate fi tratata. Schimbari ale stilului de viata si ale rutinei de somn pot oferi suportul necesar pentru depasirea problemei neplacute. 

Enurezisul nocturn sau incontinenta urinara la copii este o evacuare spontana a urinei in timpul somnului. La copiii pana in 7 ani fenomenul nu este unul ingrijorator, dar cresterea frecventei poate fi un semn al unor afectiuni la nivelul sistemului urinar. 

Ce este enurezisul nocturn?

Termenul de enurezis" inseamna incontinenta urinara sau pierdere spontana de urina, copilul nu are control si incidentele se pot intampla atat ziua, cat si noaptea.

Enurezisul nocturn se refera la episoadele de udare a patului noaptea. Pana in jurul varstei de 3 ani copiii nu au un control al vezicii urinare si astfel de episoade se pot manifesta noaptea, desi ziua copilul foloseste corect toaleta. Pana la varsta de 7 ani astfel de evenimente pot sa apara si pe fondul unor factori externi. Cand sunt accidentale, desi neplacute, copilul si parintii trec usor peste incidente. 

Enurezisul nocturn este considerat ingrijorator cand copilul a depasit 7 ani, uda patul de cel putin doua ori pe saptamana si perioada in care s-a intamplat acest lucru a depasit deja 3 luni. Enurezisul nocturn nu este o boala grava, ci un motiv de stres si rusine pentru copii. Deoarece sunt mai multe cauze care conduc la aparitia acestei tulburari, medicul poate oferi ajutor de specialitate, astfel incat lucrurile sa revina la normal. (1)

Enurezisul nocturn este intalnit si la adolescenti, dar si la adulti. 

De cate tipuri este enurezisul nocturn?

Enurezis primar nocturn

Acest tip de enurezis se refera la faptul ca cel in cauza nu a avut nicio noapte uscata in ultimele 6 luni. (1)

Enurezis secundar nocturn

In aceasta varianta, copilul are un nou episod in care uda patul dupa minimum 6 luni in care acest lucru nu s-a mai intamplat. Aceasta presupune ca dupa o perioada de incontinenta urinara noaptea, copilul depaseste momentul, apoi tulburarea revine, pe fond medical sau psihologic. (1) 

Enurezis nocturn: cauze

  • Vezica urinara mica;
  • Dezechilibru hormonal;
  • Deficiente in recunoasterea momentului in care vezica urinara este plina si trebuie sa aiba loc urinarea;
  • Infectii ale tractului urinar;
  • Constipatie cronica;
  • Apneea de somn;
  • Boli cronice - diabet;
  • Probleme structurale la nivelul tractului urinar sau al sistemului nervos. 
  • Spina bifida;
  • Tulburare de deficit de atentie/hiperactivitate sau ADHD;
  • Stres sau anxietate;
  • Istoric familial. (1), (2)

Cand trebuie sa mergi la medic?

Raspunsul evident este atunci cand frecventa episoadelor de incontinenta urinara la copii este mare. Mai sunt si alte simptome care trebuie sa te determine sa mergi de urgenta la medic cu copilul, pentru un diagnostic corect si tratament adecvat, mai ales ca unele manifestari pot fi semne ale unor afectiuni mai grave. Iata care sunt semnalele de alarma: 

  • urinare deficitara;
  • senzatie de usturime la urinare;
  • schimbarea culorii urinei - roz sau rosie;
  • sete nejustificata;
  • constipatie. (2)

Complicatii in enurezis nocturn

Rusinea, teama de a nu fi descoperit de cei din jur, presiunea resimtita si sentimentul de vinovatie sunt cateva dintre trairile unui copil ce are episoade de enurezis nocturn. Astfel apare stima de sine scazuta, izolarea sociala, evitarea activitatilor care presupun evenimente in care trebuie sa petreaca noaptea in alte locatii decat acasa. Nu trebuie neglijate nici manifestarile fizice, eruptiile cutanate care pot sa apara pe fondul umezirii lenjeriei sau infectiile urinare ce se pot agrava daca nu sunt tratate. (2)

 

Incontinenta urinara la copii

 

Cum se diagnosticheaza enurezisul nocturn?

Un copil care se confrunta cu incontinenta urinara noaptea poate avea un psihic afectat si nu va dori sa discute cu medicul despre acest subiect. In calitate de parinte, va trebui sa depui eforturi pentru a-i explica importanta ajutorului de specialitate, dar si modul in care urmeaza sa aiba loc consultatia pentru a fi pregatit fizic si psihic. 

Medicul va avea nevoie de toate informatiile legate de istoricul medical si familial, manifestari si durata acestora. Examenul fizic nu poate oferi toate raspunsurile necesare, motiv pentru care doctorul poate recomanda efectuarea unor analize de laborator de sange si urina pentru a exclude unele afectiuni, a unei ecografii abdominale sau a altor investigatii pe care le considera relevante daca suspecteaza probleme ale vezicii urinare, rinichilor sau altor structuri ale tractului urinar. (1), (2)

Uneori poate fi recomandat ajutorul unui psihoterapeut.

Tratamentul in enurezis nocturn

In multe cazuri tratamentul nu este necesar, episoadele de incontinenta urinara nocturna pot fi depasite cu ajutorul familiei si cu mici schimbari ale stilului de viata. Daca enurezisul nocturn este cauzat de o problema de sanatate a tractului urinar sau de o alta boala cronica, tratarea adecvata a acesteia poate determina si disparitia incontinentei urinare. 

Tratament medicamentos

Medicul poate prescrie doar in situatii speciale administrarea unui tratament pentru reducerea productiei de urina pe timp de noapte sau pentru calmarea vezicii urinare. O reteta cu o combinatie de medicamente poate fi o optiune buna pentru unii, in timp ce pentru altii medicul trebuie sa identifice alte solutii de ajutor. 

Alarma pentru incontinenta urinara poate fi o alta varianta de luat in calcul, pentru aceasta copilul are nevoie de sprijinul familiei. Medicul poate indica si utilizarea altor produse pentru incontinenta urinara existente in farmacii. (2)

Remedii pentru acasa

Limitarea cantitatilor de lichid seara, consumarea unor produse care sa nu provoace agitatie seara, incurajarea mersului la toaleta de mai multe ori inainte de culcare sau usurarea accesului la toaleta noaptea sunt doar cateva modificari de luat in calcul. Recompensarea micilor victorii - 2 nopti la rand fara incontinenta urinara - este un remediu eficient la domiciliu. (3)

Suportul familiei este esential, iar atunci cand nu este suficient, terapia cu personal specializat poate fi salvatoare. (1)

Acest material contine informatii generale despre enurezis nocturn care nu se pot substitui consultului medical de specialitate. Daca ai un copil cu aceasta problema, programeaza examinarea medicala si urmeaza recomandarile specialistului!

Surse de informare:

1. Bedwetting - https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15075-bedwetting

2. Bed-wetting - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bed-wetting/symptoms-causes/syc-20366685#:~:text=Bed%2Dwetting%20%E2%80%94%20also%20called%20nighttime,familiar%20scene%20in%20many%20homes.

3. Bedwetting in children - https://www.nhs.uk/conditions/bedwetting/

 

    Iti recomandam si:

    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
    Citiți mai multe de la acest autor
    Despre autor
    Farmacistul Dr. Max
    Farmacistul Dr. Max
    La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
    Citiți mai multe de la acest autor
    checkout.warnings.Notice