Kinesiologie: cum funcționează și pentru ce afecțiuni este recomandată
Kinesiologia este o disciplină complexă care combină cunoștințe din domeniile biomecanicii, anatomiei și fiziologiei pentru a evalua și a îmbunătăți funcția corpului uman. În continuare, îți oferim o perspectivă detaliată asupra principiilor de bază ale kinesiologiei, mecanismelor de funcționare și domeniilor în care este recomandată.
Continutul articolului
Ce este kinesiologia?
Kinesiologia este știința care studiază mișcarea umană și efectele acesteia asupra sănătății fizice, emoționale și energetice ale individului. Termenul provine din grecescul „kinesis” (mișcare) și „logos” (studiu), ceea ce reflectă scopul principal al acestei discipline: înțelegerea modului în care mișcarea influențează corpul uman și cum poate fi folosită pentru a promova sănătatea și a preveni sau trata diferite afecțiuni.
Kinesiologia se bazează pe ideea că mișcarea nu afectează doar structurile fizice ale corpului, dar are și un impact profund asupra stării emoționale și energetice a unei persoane. Astfel, kinesiologia este o abordare holistică, ce vizează nu doar simptomele, ci și cauzele profunde ale dezechilibrelor din corp, prin restabilirea armoniei între diferitele sisteme ale organismului.
Prin urmare, kinesiologia nu se limitează doar la domeniul fizic, ci este folosită pentru a trata o gamă largă de afecțiuni care includ tulburări fizice, psihologice și energetice. În plus, ea poate fi utilizată și pentru îmbunătățirea performanței fizice sau pentru prevenirea anumitor afecțiuni, având un rol important și în sănătatea preventivă [1].
Principalele obiective ale kinesiologiei
Knesiologia isi propune o serie de obiective, pentru indeplinirea carora utilizeaza tehnici specifice:
- Restabilirea echilibrului fizic: corectarea poziției corpului, a mișcărilor incorecte și prevenirea uzurii premature a articulațiilor;
- Optimizarea performanței: îmbunătățirea forței, mobilității și coordonării pentru a sprijini performanțele în activitățile fizice;
- Tratamentul dezechilibrelor energetice: echilibrarea fluxurilor energetice din corp, care pot influența starea generală de sănătate;
- Sprijinul sănătății emoționale: reducerea stresului și promovarea unui sentiment de bine mental și emoțional [2].
Tipuri de kinesiologie
Kinesiologia poate fi aplicată în diverse moduri, în funcție de scopul și metoda de tratament aleasă de practician. Iată trei dintre cele mai populare ramuri ale kinesiologiei:
Kinesiologia aplicată
Kinesiologia aplicată este probabil cel mai cunoscut tip de kinesiologie și se concentrează pe utilizarea testării musculare manuale pentru a identifica dezechilibrele din corp. Aceasta presupune evaluarea răspunsului unui mușchi la o presiune ușoară aplicată de către practician, ceea ce poate ajuta la identificarea problemelor la nivelul sistemului nervos, muscular și al altor structuri ale corpului.
Testele musculare sunt utilizate pentru a evalua modul în care diferite părți ale corpului sunt afectate de stimuli externi, inclusiv alimentație, toxine, emoții sau alte influențe. Când un mușchi cedează sub presiune, aceasta poate indica o problemă subiacentă, iar kinesiologul va folosi această informație pentru a ghida tratamentul.
Kinesiologia aplicată poate fi folosită pentru tratarea unei varietăți de afecțiuni, inclusiv dureri musculo-scheletale, tensiune musculară, disfuncții articulare sau probleme de postura, precum și pentru diagnosticarea intoleranțelor alimentare sau a dezechilibrelor hormonale [3].
Kinesiologia clinică
Kinesiologia clinică combină mișcarea fizică și exercițiile specifice pentru a trata diverse afecțiuni ortopedice și neurologice. Spre deosebire de kinesiologia aplicată, care se axează pe diagnosticare prin testarea musculară, kinesiologia clinică implică activități fizice și programe de exerciții care vizează recuperarea și îmbunătățirea funcționalității corpului.
Practicianul de kinesiologie clinică va personaliza un program de exerciții care poate include întinderi, mobilizări articulare, tehnici de stabilizare și fortificare a mușchilor, toate având ca scop îmbunătățirea mobilității și reducerea durerii.
Kinesiologia clinică este, de asemenea, folosită pentru recuperarea post-accident vascular cerebral (AVC) sau pentru tratamentul unor afecțiuni neurologice precum scleroza multiplă, Parkinson sau leziuni ale măduvei spinării. Este, de asemenea, utilizată pentru a ajuta pacienții să se recupereze după intervenții chirurgicale ortopedice sau traumatisme musculare și articulare, prin exerciții care promovează mobilitatea și refacerea funcționalității fizice [3].
Kinesiologia energetică
Kinesiologia energetică se bazează pe conceptul că corpul uman este influențat de fluxurile de energie care circulă prin el, similar cu principiile acupuncturii și ale medicinei tradiționale chinezești. Practicienii de kinesiologie energetică folosesc tehnici pentru a detecta și corecta dezechilibrele energetice, care pot cauza diverse afecțiuni fizice sau psihologice.
Conform acestei abordări, energia circulă prin meridiane și puncte specifice ale corpului. Dacă aceste fluxuri sunt blocate sau dezechilibrate, pot apărea diverse probleme de sănătate. Kinesiologii energetici utilizează tehnici precum stimularea punctelor energetice, manipularea ușoară a corpului sau folosirea unor metode de relaxare pentru a restabili echilibrul energetic.
Aceste tehnici sunt adesea utilizate pentru a trata afecțiuni precum durerea cronică, stresul, tulburările emoționale, insomniile și problemele digestive, fiind o formă de terapie complementară pentru îmbunătățirea stării de bine generale [3].
Pentru ce afecțiuni este recomandată kinesiologia?
Kinesiologia este o terapie holistică multifunctionala, utilizată pentru a trata o gamă largă de afecțiuni fizice, emoționale și energetice. Prin evaluarea și corectarea dezechilibrelor din corp, aceasta poate sprijini recuperarea, prevenirea bolilor și îmbunătățirea stării generale de bine. Iată în detaliu principalele categorii de afecțiuni pentru care este recomandată kinesiologia:
Afecțiuni musculo-scheletale
Kinesiologia este frecvent utilizată pentru a trata probleme legate de mușchi, oase și articulații. Prin tehnici de testare musculară și corecție, practicienii pot identifica și aborda disfuncțiile structurale care cauzează durere sau limitări în mișcare.
Afecțiuni musculo-scheletale tratabile prin kinesiologie:
- Dureri lombare și cervicale: cauzate de postură incorectă, tensiune musculară sau suprasolicitare.
- Probleme articulare: inclusiv artrita, inflamații sau rigiditate articulară.
- Tendinita: Inflamația tendoanelor datorită mișcărilor repetitive sau suprasolicitării.
- Disfuncții posturale: dezechilibrele musculare care duc la probleme de aliniere corporală și disconfort.
- Recuperare post-traumatică: după accidente, entorse, luxații sau fracturi, kinesiologia ajută la redobândirea funcționalității [4].
Afecțiuni neurologice
Prin stimularea sistemului nervos și îmbunătățirea comunicării dintre creier și mușchi, kinesiologia poate contribui la tratarea tulburărilor neurologice.
Afecțiuni neurologice tratabile prin kinesiologie:
- Recuperarea după accidente vasculare cerebrale (AVC): ajută la restabilirea mobilității și a coordonării pierdute.
- Tulburări de echilibru și coordonare: inclusiv ataxia sau probleme cauzate de afecțiuni neurologice progresive.
- Afecțiuni ale nervilor periferici: neuropatia, care poate cauza amorțeală, furnicături sau slăbiciune musculară.
- Scleroza multiplă: poate contribui la menținerea mobilității și la reducerea oboselii musculare [2].
Afecțiuni psihologice și emoționale
Kinesiologia adresează și sănătatea mentală, utilizând tehnici care reduc stresul și echilibrează sistemul nervos autonom. Aceasta poate avea un impact semnificativ asupra stării emoționale și cognitive.
Afecțiuni psihologice și emoționale tratabile prin kinesiologie:
- Anxietate și stres cronic: tehnicile de relaxare și echilibrare energetică ajută la calmarea sistemului nervos.
- Depresie: kinesiologia poate sprijini procesele de vindecare prin identificarea dezechilibrelor emoționale și fizice.
- Tulburare de stres post-traumatic (PTSD): ajută la eliberarea tensiunilor acumulate în corp și la recăpătarea echilibrului emoțional.
- Burnout: poate fi utilizată pentru reducerea efectelor epuizării fizice și mentale [1].
Afecțiuni metabolice și funcționale
Prin evaluarea stării generale a corpului și corectarea disfuncțiilor sistemice, kinesiologia poate ajuta la reglarea funcțiilor metabolice și la îmbunătățirea sănătății interne.
Afectiuni metabolice si functionabile tratabile prin kinesiologie:
- Probleme digestive: sindromul de colon iritabil, constipația sau refluxul gastric, deseori asociate cu stresul.
- Dezechilibre hormonale: sindromul premenstrual, menopauza sau disfuncții ale glandei tiroide.
- Oboseală cronică: kinesiologia identifică și abordează cauzele subiacente, cum ar fi stresul sau dezechilibrele energetice.
- Probleme de imunitate: poate susține echilibrul sistemului imunitar și rezistența la boli [3].
Afecțiuni legate de stres și stil de viață
Kinesiologia este ideală pentru a aborda afecțiunile cauzate de stilul de viață modern, caracterizat de stres, sedentarism și suprasolicitare.
Afectiuni legate de stres tratabile prin kinesiologie:
- Insomnie: ajută la relaxarea corpului și la reglarea ciclurilor de somn.
- Cefalee și migrene: poate reduce tensiunea musculară și stresul care le declanșează.
- Tulburări alimentare: kinesiologia ajută la identificarea dezechilibrelor emoționale și fizice care influențează relația cu alimentația.
- Tensiunea arterială fluctuantă: poate contribui la reducerea stresului, un factor care afectează tensiunea arterială [2].
Afecțiuni sportive și performanța fizică
Atât sportivii profesioniști, cât și cei amatori pot beneficia de kinesiologie pentru prevenirea accidentărilor și îmbunătățirea performanței.
Utilitatea kinesiologiei pentru sportivi:
- Leziuni sportive: întinderile musculare, entorsele sau rupturile de ligament.
- Îmbunătățirea coordonării: sprijină optimizarea controlului neuromuscular pentru performanțe mai bune.
- Oboseală musculară: ajută la accelerarea recuperării după antrenamente intense [4].
Contraindicații și precauții în utilizarea kinesiologiei
Deși kinesiologia este considerată o terapie sigură și neinvazivă, există anumite situații în care utilizarea acesteia trebuie făcută cu precauție sau poate fi contraindicată. Practicienii calificați evaluează starea generală a pacientului înainte de a iniția tratamentul și adaptează metodele pentru a evita posibilele complicații.
Contraindicații absolute
Există anumite afectiuni medicale severe sau situații specifice în care kinesiologia nu este recomandată deoarece poate agrava starea pacientului:
Afecțiuni acute și traumatice:
- Fracturi recente: intervențiile directe asupra zonelor afectate pot agrava leziunea.
- Traumatisme severe: în cazul rănilor majore, cum ar fi rupturi musculare grave sau dislocări articulare, tratamentele kinesiologice nu sunt adecvate imediat.
- Infecții acute: febra mare, inflamațiile severe sau infecțiile sistemice reprezintă o contraindicație, deoarece corpul are nevoie de tratamente specifice în aceste cazuri.
Boli cronice decompensate:
- Probleme cardiovasculare severe: pacienții cu insuficiență cardiacă avansată, aritmii instabile sau hipertensiune arterială necontrolată nu ar trebui să fie supuși testelor musculare sau intervențiilor intense care pot crește tensiunea sau stresul asupra inimii.
- Epilepsie necontrolată: în special în cazul tehnicilor care implică stimulare fizică sau energetică intensă, care pot declanșa crize.
Sarcina în primul trimestru:
În primul trimestru de sarcină, când există riscul crescut de avort spontan, unele tehnici kinesiologice, mai ales cele care implică stimulări intense sau mobilizări, ar trebui evitate [2].
Precauții specifice
În anumite situații, kinesiologia poate fi utilizată, dar cu ajustări și sub supraveghere atentă:
Afecțiuni musculo-scheletale:
- Osteoporoză severă: este necesară precauție în aplicarea tehnicilor care implică presiune sau manipulări fizice, pentru a preveni riscul de fracturi.
- Artrită avansată în special în fazele inflamatorii, manipulările trebuie să fie blânde și adaptate la starea articulațiilor.
Tulburări psihice și emoționale:
- Afecțiuni psihiatrice severe: pacienții cu schizofrenie, tulburare bipolară în fază acută sau alte afecțiuni severe pot percepe greșit tehnicile sau pot avea dificultăți în cooperare. Kinesiologia ar trebui utilizată doar ca terapie complementară și cu aprobarea medicului psihiatru.
- Traume emoționale recente: testarea musculară sau tehnicile energetice pot reactiva amintiri sau stări emoționale intense, necesitând o abordare blândă [4].
Probleme neurologice:
- Afecțiuni degenerative: pacienții cu scleroză multiplă, Parkinson sau alte boli neurologice cronice necesită o adaptare a tratamentului pentru a evita oboseala excesivă sau suprasolicitarea.
Aspecte etice și limitări
Kinesiologia nu este un substitut pentru tratamentele medicale convenționale în cazul afecțiunilor grave sau acute. Practicienii trebuie să respecte următoarele principii:
- Consultarea medicului: în cazul afecțiunilor complexe, kinesiologia ar trebui să fie utilizată ca parte a unui plan de tratament integrat, în colaborare cu specialiștii din domeniul medical.
- Diagnosticul medical: practicienii de kinesiologie nu ar trebui să încerce să pună un diagnostic medical, deoarece aceasta nu intră în competența lor [2].
Reacții adverse posibile
Deși rare, pot apărea unele reacții adverse ușoare după ședințele de kinesiologie, care ar trebui gestionate cu precauție:
- Oboseală: este comună după ședințele intensive, deoarece corpul procesează ajustările energetice sau fizice.
- Disconfort temporar: uneori, după mobilizări fizice, pot apărea dureri ușoare în zonele tratate.
- Reacții emoționale: în cazul intervențiilor care implică eliberarea stresului sau a traumelor emoționale, pacienții pot experimenta emoții intense [4].
Cazuri care necesită adaptări speciale
În funcție de starea generală de sănătate a pacientului, pot fi necesare ajustări ale tehnicilor utilizate:
- Vârsta avansată: la persoanele în vârstă, tehnicile trebuie să fie mai blânde, deoarece acestea pot avea fragilitate osoasă și musculară.
- Copii mici: kinesiologia poate fi benefică pentru copii, dar abordarea trebuie să fie adaptată vârstei și nevoilor lor [3].
Kinesiologia reprezintă o abordare holistică și inovatoare, care combină știința mișcării cu principiile echilibrului energetic și emoțional, având ca scop îmbunătățirea sănătății și a calității vieții. Cu beneficii semnificative în tratarea și prevenirea unei game variate de afecțiuni, această terapie oferă soluții personalizate pentru nevoile individuale ale fiecărui pacient. Cu toate acestea, succesul kinesiologiei depinde de o aplicare corectă, realizată de specialiști calificați, și de respectarea precauțiilor specifice fiecărui caz. Este important ca pacienții să fie informați și să colaboreze deschis cu practicianul, iar kinesiologia să fie integrată, atunci când este necesar, într-un plan de tratament mai amplu.
Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!
Surse:
- admin. “The Many Benefits of Seeing a Kinesiologist - Kinlab.” Kinlab, 10 Mar. 2022, kinlab.ca/the-many-benefits-of-seeing-a-kinesiologist/, accesat la 16.11.2024;
- Benefits of Kinesiology | True Balance within Kinesiology. www.tbwk.com.au/benefits-of-kinesiology/, accesat la 16.11.2024;
- Better Health Channel. “Kinesiology.” Vic.gov.au, 2012, www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/kinesiology, accesat la 16.11.2024;
- Sunday, Fred Thompson |, et al. “Top 10 Major Benefits of Kinesiology Services.” Custom Prescription Foot Orthotics Brantford, Ontario - Thompson Health Services, 29 Sept. 2019, www.thompsonhealthservices.ca/benefits-of-kinesiology-services/, accesat la 16.11.2024.