Electrocardiograma: ce este, recomandari, beneficii, riscuri
Electrocardiograma (EKG, ECG) este o investigatie medicala non-invaziva si deloc dureroasa folosita pentru a evalua functia cardiaca. Aceasta inregistreaza activitatea electrica a inimii si inregistreaza informatiile sub forma de unde.
Electrocardiograma este una dintre cele mai comune investigatii folosite pentru a diagnostica afectiuni cardiace si este utilizata frecvent in cazul pacientilor cu probleme cardiace sau riscuri de boli cardiovasculare. Parcurge acest articol si afla pe larg ce este electrocardiograma, cum functioneaza si cand este recomandat sa efectuezi acest test!
Ce este electrocardiograma?
Electrocardiograma (ECG) este o inregistrare grafica a activitatii electrice a inimii. Testul se realizeaza prin intermediul unor electrozi (mici plasturi de plastic plasati pe piele) care detecteaza semnalele electrice produse de inima la fiecare bataie. Testul ne permite sa analizam modul in care inima genereaza si propaga impulsurile electrice, precum si coordonarea contractiilor miocardice. [1]
ECG este un instrument de baza in diagnosticarea si monitorizarea afectiunilor cardiace, fiind utilizat intr-o varietate de contexte, precum:
- aritmii - atunci cand inima bate prea incet, prea repede sau neregulat;
- boli coronariene - cand fluxul sanguin catre inima este blocat sau intrerupt de o acumulare de substante grase;
- atacuri de cord - cand circulatia sangelui catre inima este blocata brusc;
- cardiomiopatie - cand peretii inimii se ingroasa sau se maresc. [2]
Tipuri de electrocardiograma
Exista 3 tipuri de ECG:
- un ECG de repaus - efectuata in timp ce te afli intins intr-o pozitie confortabila;
- un ECG de efort sau de exercitiu - efectuat in timp ce mergi pe o bicicleta de exercitii sau pe o banda de alergare;
- un ECG ambulatoriu (uneori numit monitor Holter) - electrozii sunt conectati la un mic aparat portabil purtat la talie, astfel incat inima sa poata fi monitorizata la domiciliu timp de 1 sau mai multe zile.
Tipul de ECG efectuat va depinde de simptomele pe care le ai si de problema cardiaca suspectata. [2]
Cum functioneaza electrocardiograma?
Electrocardiograma se realizeaza cu ajutorul electrocardiografului, un instrument care capteaza curentii electrici produsi de muchiul cardiac in timpul unui ciclu cardiac de contractie si relaxare.
Pentru o electrocardiogramă de repaus, pacientul este așezat în poziție de repaus, iar doctorul ii plaseaza electrozii pe brațe, picioare și în șase locuri pe piept, în zona inimii. Electrozii captează curentul și il transmite la un amplificator din interiorul electrocardiografului. Apoi, electrocardiograful amplifică acesti curenti și ii înregistrează pe o hârtie sub forma unei linii de undă. Exista si versiuni mai moderne, cum este ospiloscopul, un instrument care afișează datele inregistrate pe un ecran. [3]
Electrocardiograma normala are un model specific de trei unde ușor de recunoscut într-un ciclu cardiac. Aceste unde sunt:
- unda P (depolarizare atriala);
- complexul QRS (activare ventriculara);
- unda T (repolarizare ventriculara);
- segmentul PQ (intervalul de timp dintre inceputul activarii atriale si inceputul depolarizarii ventriculare). [4]
Recomandari pentru efectuarea electrocardiogramei: cand si de ce sa faci acest test
Exista mai multe situatii in care un medic ar putea recomanda efectuarea unei electrocardiograme. Iata care sunt principalele cauze:
- durere toracica;
- puls rapid;
- palpitatii;
- dificultati de respiratie;
- oboseala severa, dificultati de respiratie, ameteli, lesinuri;
- pentru a determina starea generala de sanatate a inimii inainte de efectuarea unor proceduri precum interventii chirurgicale sau dupa tratamentul unor afectiuni precum infarctul miocardic, endocardita;
- pentru a vedea cum functioneaza un simulator cardiac implantat;
- pentru a descoperi cat de bine functioneaza medicamentele prescrise pentru inima. [5]
Importanta electrocardiogramei in identificarea afectiunilor cardiace este cruciala, deoarece aceasta poate detecta diverse boli cardiovasculare, precum aritmii, ischemie miocardica, hipertrofie ventriculara si alte afectiuni care pot fi detectate prin inregistrarea activitatii electrice a inimii. [6]
Beneficiile electrocardiogramei
Asa cum am mentionat in randurile de mai sus, medicii pot folosi electrocardiograma pentru a detecta probleme cardiace sau pentru a verifica problemele existente. Printre numeroasele beneficii, un EKG te poate ajuta sa:
- afli care este cauza durerii din piept;
- descoperi de ce ai dificultati la respiratie;
- verifici daci ai un ritm cardiac anormal (prea rapid sau prea lent);
- verifici daca ai batai neregulate ale inimii;
- determini care este starea generala a inimii tale;
- verifici sanatatea inimii inainte si dupa o operatie majora;
- afli daca un medicament pentru inima isi face efectul. [7]
De asemenea, daca in familia ta exista persoane cu boli cardiovasculare, o electrocardiograma te poate ajuta sa depistezi la timp eventualele complicatii, adesea inainte de aparitia simptomelor. Mai mult, unele medicamente pot fi un factor de risc, expundandu-te la complicatii si anomalii cardiace, iar un EKG te poate ajuta sa le detectezi. [7]
Riscurile electrocardiogramei: ce trebuie sa stii inainte de a face acest test
Un ECG este un test foarte sigur. Acesta nu trimite curenti electrici in corp. Unele persoane pot fi alergice sau sensibile la gelul folosit pentru lipirea electrozilor pe piele. Acest lucru ar putea provoca o usoara mancarime si roseata a pielii, care de obicei se vindeca de la sine si nu necesita niciun tratament. [5]
Nu vei simti absolut nimic in timpul testului. Cu toate acestea, exista anumiti factori si conditii care pot interfera sau afecta rezultatele unui ECG. Acestea includ, dar nu se limiteaza la:
- obezitate;
- sarcina;
- ascita (acumulare de lichid in abdomen);
- miscarea in timpul testului;
- anumite medicamente;
- fumatul inaintea testului;
- dezechilibre electrolitice (prea mult sau prea putin potasiu, magneziu sau calciu in sange). [6]
Asadar, electrocardiograma reprezintă o investigație importantă în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor cardiace, oferind informații esențiale despre activitatea electrică a inimii. Pentru mai multe informatii despre cum sa-ti mentii sanatatea inimii, te incurajam sa explorezi site-ul nostru web!
Surse
[1] “Electrocardiogram (ECG or EKG) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/ekg/about/pac-20384983#:~:text=An%20electrocardiogram%20(ECG%20or%20EKG,attached%20computer%20monitor%20or%20printer. Accessed 26 June 2023.
[2] NHS Choices. Electrocardiogram (ECG). 2023, www.nhs.uk/conditions/electrocardiogram/. Accessed 26 June 2023.
[3] Karki, Gaurab. “Electrocardiogram (ECG): Working Principle, Normal ECG Wave, Application of ECG - Online Biology Notes.” Online Biology Notes, 15 Aug. 2018, www.onlinebiologynotes.com/electrocardiogram-ecg-working-principle-normal-ecg-wave-application-of-ecg/. Accessed 26 June 2023.
[4] “Normal ECG.” Queensu.ca, 2023, elentra.healthsci.queensu.ca/assets/modules/ECG/normal_ecg.html. Accessed 26 June 2023.
[5] Health. “ECG Test.” Vic.gov.au, 2016, www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/ecg-test. Accessed 26 June 2023.
[6] “Electrocardiogram.” Hopkinsmedicine.org, 8 Aug. 2021, www.hopkinsmedicine.org/health/treatment-tests-and-therapies/electrocardiogram. Accessed 26 June 2023.
[7] “What Are the Benefits of Having an EKG?: Downtown Medical Group: Primary Care Practice.” Downtownmedical.com, 2023, www.downtownmedical.com/blog/what-are-the-benefits-of-having-an-ekg. Accessed 26 June 2023.