Tinitus (acufene): cauze, simptome, optiuni de tratament

23. 10. 2024 · 10 minute de citit

Tinitusul - denumirea stiintifica a cunoscutelor si iritantelor tiuituri in urechi - este un eveniment relativ frecvent, care afecteaza intre 15 si 20% din populatie, conform statisticilor [1]. Zgomotul pe care il percepe pacientul nu are o sursa externa, iar ceilalti oameni nu il pot auzi.

Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
Tinitus (acufene): cauze, simptome, optiuni de tratament

Desi apare, mai frecvent, la persoanele in varsta, el poate afecta pe oricine. De cele mai multe ori tinitusul este doar un simptom deranjant, nu un indicator al unei boli grave, dar exista si situatii in care aparitia lui, insotita de alte semne, ar trebui sa te trimita la camera de garda. 

Ce este tinitusul?

Tinutusul este o afectiune in care pacientul aude diverse sunete, fara ca acestea sa aiba o provenienta externa. Sunetele pot fi destul de diferite: tiuituri, bazaituri, fluierat, sasait si asa mai departe si pot fi percepute la o intensitate mai mica sau mai mare [3].

Pacientul este singurul care poate percepe aceste sunete; persoanele din apropierea lui spun ca nu aud nimic. Tinitusul poate afecta una sau ambele urechi si poate fi insotit, uneori, de o scadere treptata a acuitatii auditive [4].

Majoritatea pacientilor care se intreaba ce este tinitusul si de ce apare spun ca tiuitul este perceput doar intermitent, pentru cateva secunde sau minute, dupa care dispare. O treime dintre cei diagnosticati, pe de alta parte, afirma ca tinitusul interfereaza atat de mult cu viata obisnuita, incat au apelat la specialist in cautarea unui tratament. Aceasta categorie de pacienti se plange de insomnie, dificultati de concentrare, imposibilitate de a citi si emotii negative de tipul disperarii, frustrarii sau depresiei [1]. 

Desi oricine poate suferi de episoade de tinitus, acesta apare mai frecvent la adulti, in a doua jumatate a vietii, si este rar la copii [2]. 

Tipuri de tinitus

Exista doua tipuri principale de tinitus:

  • Tinitusul subiectiv este reprezentat de zgomote in ureche perceptibile doar de catre pacient. Peste 99% dintre cazuri sunt diagnosticate ca fiind tinitus subiectiv;
  • Tinitusul obiectiv este reprezentat de zgomote perceptibile si pentru alte persoane, nu doar pentru pacient. Cel mai frecvent, aceste sunete sunt produse de sistemul circulator al organismului sau de sistemul muscular, dar ele reprezinta mai putin de 1% din totalul prezentarilor la medic [2].

In functie de modul in care este perceput tinitusul de catre pacient, medicii il pot clasifica in:

Tinitus tonal: sunetele sunt percepute continuu, pe aceeasi frecventa bine definita, doar volumul poate fluctua. Tinitusul tonal este cea mai frecventa forma de tinitus subiectiv;
Tinitus pulsatil: zgomotele sunt concomitente cu pulsul pacientului si indica, de cele mai multe ori, o problema vasculara tratabila;
Tinitus muzical: este o forma foarte rare de tinitus, in care pacientul percepe un fragment muzical in bucla [5].

Cauze tinitus

Tinitusul este considerat un simptom, iar el poate aparea in peste 200 afectiuni [2]; specialistii spun ca, in multe situatii, cauza exacta care i-a determinat aparitia nici macar nu poate fi identificata. Daca te intrebi de ce tiuie urechile, la multi pacienti, tinitusul are una dintre urmatoarele cauze:

  • Pierderea auzului: in urechea interna exista numerosi perisori foarte fini, denumiti cili, care se misca odata cu undele sonore. Miscarea lor declanseaza semnale electrice care circula de-a lungul nervului auditiv si sunt interpretate, in creier, ca sunete. Atunci cand acesti cili se indoaie, se rup, isi pierd elasticitatea - evenimente care se intampla odata cu inaintarea in varsta sau din cauza expunerii frecvente la sunete intense - fluxul electric poate fi generat aleatoriu, ceea ce determina aparitia tinitusului [4];
  • Infectii ale urechii sau blocarea canalului auditiv: canalul auditiv poate fi blocat din cauza unei acumulari de lichid, de ceara, murdarie sau corpi straini. Acest blocaj modifica presiunea de la nivelul timpanului si poate determina tinitus;
  • Traumatismele la nivelul capului si al gatului: aceste traumatisme pot afecta urechea interna, nervul auditiv sau functia cerebrala legata de auz. In general, acest tip de leziuni determina aparitia tinitusului la o singura ureche [1]; 
  • Medicamentele: unele medicamente pot determina aparitia tinitusului sau il pot agrava. In general, simptomul de inrautateste odata cu cresterea dozei si dispare la intreruperea tratamentului. Printre medicamentele care pot determina tinitus sunt incluse: antiinflamatoarele nesteroidiene, unele antibiotice, diureticele, antidepresivele, medicamentele impotriva malariei si unele tratamente impotriva cancerului [8];
  • Boala Meniere: este o afectiune a urechii interne al carei indicator precoce poate fi aparitia tinitusului [9];
  • Disfunctia trompei lui Eustache: canalul care face legatura dintre urechea medie si gat ramane permanent dilatat, ceea ce te poate face sa ai o senzatie de ureche infundata [5];
  • Modificari ale oaselor din urechea interna: otoscleroza poate afecta auzul si poate determina aparitia tinitusului [6];
  • Spasmele musculare in urechea interna: pot aparea spontan sau ca urmare a unor boli neurologice si se asociaza cu tinitus, pierderea auzului si senzatia de ureche infundata [4];
  • Bolile articulatiei temporo-mandibulare: disfunctia acestei articulatii poate determina aparitia tinitusului -8];
  • Anomalii vasculare: ateroscleroza, hipertensiunea arteriala sau particularitati anatomice ale vaselor de sange din ureche pot face ca sangele sa circule cu o presiune crescuta in vasele din interiorul urechii, ceea ce este perceput sub forma tinitusului;
  • Unele boli cronice: diabetul, afectiunile tiroidiene, migrenele, anemia si bolile autoimune cresc riscul de aparitie a tinitusului [6]. 

Simptome tinitus

Cei mai multi pacienti descriu tinitusul ca pe un tiuit in urechi, dar pot aparea, in aceasta situatie, si alte tipuri de zgomote-fantoma: bazaituri, clipoceli, fasaieli, sasait si asa mai departe. Zgomotul perceput poate fi inalt sau jos, poate aparea in una sau in ambele urechi, poate fi intermitent sau continuu [5].

Un tip particular de tinitus este tinitusul pulsatil, perceput ca urmare a trecerii sangelui prin vasele de la nivelul urechii. Uneori, tinitusul pulsatil poate fi sesizat si de catre medicul specialist, in timpul examinarii [7].

In cazul in care tinitusul este asociat unui episod de otita, el poate fi insotit de durere.

Majoritatea persoanelor se obisnuiesc cu tinitusul, care apare si dispare in functie de cauzele care l-au determinat. Uneori, insa, sunetele sunt atat de puternice, incat afecteaza capacitatea de concentrare a pacientului, nu il lasa sa doarma si ii deterioreaza calitatea vietii [9]. 

Majoritatea simptomelor tinitusului sunt inconfortabile, dar nu indica o urgenta medicala. Exista, insa, si situatii in care tinitusul poate fi semnul unei afectiuni grave si trebuie sa te trimita de urgenta la camera de garda:

  • Daca tinitusul este insotit de ameteala sau de pierderea brusca a auzului;
  • Daca tinitusul declanseaza stari pe depresie sau panica [3]. 

Factori de risc in aparitia tinitusului

Tinitusul este atat de frecvent intalnit, incat oricine poate experimenta cel putin un episod, de-a lungul vietii. Printre factorii de risc care cresc probabilitatea de a deveni un pacient cu tinitus se numara:

  • Expunerea la zgomote: zgomotele puternice, inclusiv ascultatul de muzica in casti, la volum mare, pot determina alterarea si pierderea auzului;
  • Varsta: pe masura ce imbatranim, numarul fibrelor nervoase functionale scade, iar asta poate determina alterarea auzului;
  • Sexul: tinitusul este mai frecvent diagnosticat la barbati;
  • Abuzul de alcool si fumatul: ambele sunt comportamente care afecteaza, pe termen lung, functia nervoasa si cresc riscul de aparitie a tinitusului;
  • Alte probleme de sanatate: obezitatea, problemele cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, artrita si traumatismele craniene sunt factori de risc recunoscuti [1]. 

Complicatii

Fiecare individ este afectat de tinitus in mod diferit. Unele persoane reusesc sa il ignore cu succes, in timp ce altele marturisesc o alterare a calitatii vietii din cauza tinitusului. Pacientii diagnosticati se plang adeseori si de:

  • Oboseala;
  • Stres;
  • Insomnie;
  • Dificultati de concentrare;
  • Probleme de memorie;
  • Depresie;
  • Anxietate;
  • Nervozitate;
  • Dureri de cap;
    Probleme in viata profesionala, sociala si de familie [3].

Diagnostic 

Diagnosticul de tinitus se pune de catre medic pe baza simptomelor experimentate de pacient. Pe de alta parte, pentru a putea institui un tratament eficient, medicul trebuie sa descopere care sunt cauzele aparitiei tinitusului, asadar iti va recomanda o serie de investigatii:

  • Examenul fizic include regiunea auriculara, capul, gatul si toracele, auscultatia regiunii cervicale, examinarea canalului auditiv extern;
  • Examenul audiologic complet: exista mai multe teste care se efectueaza pentru evaluarea completa: testul Weber, testul Rinne, audiometria, audiografia, testul vorbitii, timpanometria, teste in vederea inceperii terapiei de mascare;
  • Examenul radiologic: un CT sau un RMN poate fi recomandat de catre medic, in cazul unor anumite suspiciuni legate de diagnostic;
  • Analize de sange: Medicul iti poate solicita rezultatele unor analize de sange pentru anemie, pentru functia tiroidiana, deficiente de vitamine, disfunctii metabolice, profilul lipidic, sifilis, boli autoimune [9].

Optiuni de tratament pentru tinitus

Tratamentul pentru tinitus tine cont, in primul rand, de cauzele care l-au declansat. Cateva metode prin care simptomele pot fi tinute sub control includ:

  • Curatarea canalului auditiv extern;
  • Tratarea unei eventuale anomalii vasculare locale cu medicatie sau chirurgical;
  • Utilizarea de aparate auditive, in cazul persoanelor la care tinitusul e produs de deteriorarea auzului;
  • Stimularea electrica, eficienta la aproximativ 80% dintre pacienti cand vine vorba despre tiuit in urechi si tratament special dedicat;
  • Schimbarea medicatiei, in cazul in care aceasta pare sa fie responsabila de aparitia tinitusului;
  • Utilizarea zgomotelor albe: desi nu vindeca tinitusul, dispozitivele care produc sunet alb pot ameliora impactul acestuia. Sunetele de tipul ploii sau valurilor oceanului sunt cele mai indragite, dar acelasi efect se obtine cu ajutorul ventilatoarelor, umidificatoarelor sau aparatelor de aer conditionat;
  • Consilierea contribuie la acceptarea tinitusului si integrarea sa in viata pacientului, reducerea nivelului de stres fiind adeseori insotita si de o reducere a simptomului;
  • Medicatia nu poate vindeca tinitusul, dar poate ameliora unele dintre cauzele care ii determina aparitia, de pilda hipertensiunea arteriala sau depresia [9]. 

Tratamente alternative pentru tinitus

Unii dintre pacienti au remarcat imbunatatiri ale starii lor de sanatate si diminuarea simptomelor legate de tinitus in momentul in care au testat urmatoarele remedii naturiste:

  • Acupunctura;
  • Suplimentele de Gingko biloba;
  • Suplimentele pe baza de melatonina;
  • Suplimentele pe baza de zinc [2]. 

Chiar si in absenta dovezilor semnificative si cuantificabile legate de eficienta acestor remedii, rezultatele clinice obtinute prin utilizarea lor reprezinta o speranta pentru pacienti. Anumite suplimente alimentare pot fi de ajutor in ameliorarea tinitusului, dar recomandam consultarea medicului inainte de administrarea unui anumit produs.

Preventie

Tinitusul poate fi provocat si de factori pe care nu ii putem controla, dar multi dintre ei pot fi evitati, pentru o reducere a riscului de boala. Cateva sfaturi practice utile sunt:

  • Foloseste protectii pentru urechi. Expunerea indelungata la sunete puternice determina, in timp, pierderea auzului si tinitus. Incearca sa limitezi aceasta expunere si, atunci cand este imposibil sa faci asta, foloseste protectii adecvate pentru urechi;
  • Redu volumul muzicii pe care o asculti. Mai ales atunci cand asculti muzica in casti, este important sa folosesti un volum adecvat, care nu iti agreseaza organele de simt;
  • Ai grija de sanatatea aparatului cardiovascular: o viata activa, cu exercitiu fizic regulat, alimentatie corecta, prevenirea obezitatii si a hipertensiunii este secretul preventiei bolilor vasculare;
  • Limiteaza aportul de alcool, cofeina si nicotina. Ideal ar fi sa le eviti complet, dar incearca macar sa nu faci excese [3]. 

Desi tinitusul, in sine, nu reprezinta neaparat un pericol pentru sanatate, el este descris ca unul dintre cele mai iritante simptome benigne, implicat in scaderea calitatii vietii si in instalarea unor probleme de sanatate mintala de tipul anxietatii sau depresiei. Informeaza-te din surse de incredere in legatura cu aceasta problema si ajuta-i si pe cei dragi sa adopte un comportament preventiv. 

Bibliografie:

  1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tinnitus/symptoms-causes/syc-20350156
  2. https://www.ata.org/understanding-facts 
  3. https://www.health.harvard.edu/diseases-and-conditions/tinnitus-ringing-in-the-ears-and-what-to-do-about-it 
  4. https://www.nidcd.nih.gov/health/tinnitus 
  5. https://www.ata.org/understanding-facts/symptoms 
  6. https://medlineplus.gov/tinnitus.html 
  7. https://www.healthline.com/health/tinnitus-remedies
  8. https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/tinnitus  
  9. https://emedicine.medscape.com/article/856916-overview

 

Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati specialisti, oameni atenti la ce recomanda sunt mereu aproape de tine si iti pregatesc zilnic articole atent documentate, pentru a-ti oferi informatii corecte si complete despre subiectele tale de interes. Descopera care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confrunta organismul uman, cum iti poti mentine starea de bine, dar si multe alte subiecte care te vor ajuta sa fii si sa te simti sanatos, increzator si plin de energie in fiecare zi!
Citiți mai multe de la acest autor
Despre autor
Farmacistul Dr. Max
Farmacistul Dr. Max
La Farmacia Dr. Max punem oamenii pe primul loc si ne dorim sa aducem pacientilor din Romania raspunsuri la unele dintre cele mai frecvente curiozitati medicale si de ingrijire personala. Adevarati...
Citiți mai multe de la acest autor

checkout.warnings.Notice