Aderente peritoneale: cauze, simptome, tratament

Ce sunt aderentele peritoneale?

Aderentele peritoneale (1) sunt formatiuni fibroase care se dezvolta intre organele abdominale si peritoneu (membrana subtire care captuseste cavitatea abdominala). Acestea apar ca o reactie a organismului la inflamatii, interventii chirurgicale sau alte afectiuni. In unele cazuri, aderentele pot fi asimptomatice, insa, in alte situatii, ele pot provoca dureri abdominale severe, obstructie intestinala sau probleme de fertilitate.

Cauzele aderentelor peritoneale

Aderentele peritoneale se dezvolta in urma unor procese inflamatorii sau traumatice care afecteaza peritoneul – membrana subtire ce captuseste cavitatea abdominala si organele interne. Printre principalele cauze (1) ale aparitiei acestora se numara:

Interventiile chirurgicale abdominale

Chirurgia este principala cauza a aderentelor peritoneale. Aproximativ 93% (1) dintre pacientii care au suferit interventii abdominale dezvolta aderente. Procedurile chirurgicale care implica peritoneul pot duce la formarea cicatricilor si aderentelor, mai ales daca sunt insotite de sangerare sau inflamatie severa. Operatiile de cezariana, chirurgia apendicelui, histerectomia si interventiile pentru afectiuni gastrointestinale sunt printre cele mai frecvente cauze.

Inflamatiile si infectiile intraabdominale

Peritonita, inflamatia peritoneului, poate declansa un raspuns cicatricial care duce la formarea aderentelor. Boli inflamatorii pelvine (BIP), provocate de infectii bacteriene ale organelor reproducatoare feminine, pot contribui la dezvoltarea aderentelor intre uter, ovare si trompele uterine. Apendicita severa sau perforata poate determina inflamatie locala si aderente in zona abdominala inferioara.

Endometrioza

Endometrioza este o afectiune caracterizata prin prezenta tesutului endometrial in afara cavitatii uterine. Acest tesut poate declansa inflamatii cronice si aderente pelvine. Pacientele cu endometrioza severa pot avea aderente extinse, ceea ce poate duce la dureri cronice si infertilitate.

Traumatismele abdominale

Loviturile severe in zona abdomenului pot cauza leziuni interne si inflamatii. Acestea favorizeaza formarea aderentelor.

Dializa peritoneala

Pacientii care efectueaza dializa peritoneala pentru insuficienta renala cronica sunt predispusi la dezvoltarea aderentelor peritoneale din cauza contactului constant dintre peritoneu si solutia dializanta.

Radioterapia abdominala sau pelvina

Tratamentul cu radiatii in zona abdominala poate provoca leziuni la nivelul tesuturilor si poate declansa un raspuns inflamator care duce la formarea de aderente.

Mecanismele de formare a aderentelor peritoneale

Procesul de formare a aderentelor se bazeaza pe un raspuns biologic natural al organismului la leziuni sau inflamatii. Etapele includ (2):

1. leziunea peritoneala – orice trauma asupra peritoneului, fie prin chirurgie, inflamatie sau infectie, determina eliberarea de substante proinflamatorii;
2. formarea exudatului fibrinos – organismul secreta fibrina pentru a proteja zonele afectate. In mod normal, aceasta este resorbita de enzime fibrinolitice;
3. alterarea fibrinolizei – daca enzimele responsabile de resorbtia fibrinei nu functioneaza optim, fibrina persista si incepe sa creeze punti de tesut intre organe;
4. dezvoltarea tesutului fibros – in cateva zile, fibroblastii invadeaza depozitele de fibrina si incep sa sintetizeze colagen, transformandu-le in aderente mature.

Factori de risc care favorizeaza aparitia aderentelor peritoneale

• chirurgia laparotomica (incizii mari in abdomen);
• operatii repetate in aceeasi zona;
• inflamatii cronice sau infectii pelvine;
• coagulopatii sau tulburari de vindecare a ranilor;
• varsta inaintata si imunitatea scazuta.

Simptomele aderentelor peritoneale

Desi multe aderente sunt asimptomatice, atunci cand acestea devin problematice, pot aparea urmatoarele simptome:

• dureri abdominale cronice – aparute in special dupa mese sau efort fizic;
• obstructie intestinala partiala sau totala – manifestata prin balonare, greata, varsaturi si constipatie severa;
• probleme de fertilitate – in cazul aderentelor peritoneale din zona pelvina, care pot afecta trompele uterine si ovarele;
• tulburari digestive – senzatie de plenitudine rapida, dificultati in digestie, diaree sau constipatie frecventa.

Diagnosticarea aderentelor peritoneale

Diagnosticul aderentelor peritoneale (3) poate fi o provocare, deoarece simptomele pot fi nespecifice. Diagnosticarea aderentelor peritoneale se bazeaza pe evaluarea simptomelor si pe investigatii imagistice. Cele mai utilizate metode includ:

Ecografia abdominala

Ecografia abdominala este una dintre metodele imagistice utilizate pentru evaluarea problemelor abdominale, inclusiv a aderentelor peritoneale. Desi nu este cea mai precisa metoda pentru detectarea directa a aderentelor, poate oferi informatii utile despre modificarile organelor si prezenta unor complicatii asociate.

Ecografia foloseste unde sonore de inalta frecventa pentru a crea imagini in timp real ale organelor interne. Procedura este non-invaziva, nedureroasa si nu implica expunere la radiatii, ceea ce o face o optiune sigura pentru pacienti.

Ecografia abdominala poate indica in cazul aderentelor peritoneale:

• modificari ale peristaltismului intestinal care pot sugera obstructie partiala;
• prezenta lichidului peritoneal in exces (ascita);
• ingrosarea peritoneului sau zone cu mobilitate redusa a intestinului;
• dilatarea segmentelor intestinale, semn al unei obstructii cauzate de aderente.

Ecografia abdominala nu poate vizualiza direct aderentele, poate fi dificil de interpretat in cazul pacientilor cu obezitate severa si necesita experienta din partea medicului, pentru a detecta semne indirecte ale aderentelor.

Tomografia computerizata (CT)

Tomografia computerizata (CT) este o metoda imagistica avansata utilizata pentru evaluarea afectiunilor abdominale, inclusiv a aderentelor peritoneale. Desi CT-ul nu poate vizualiza direct aderentele, poate furniza indicii importante despre modificarile structurale ale organelor si posibilele complicatii asociate.

CT-ul utilizeaza raze X pentru a realiza imagini detaliate ale organelor abdominale din multiple unghiuri, iar un computer proceseaza aceste imagini pentru a crea sectiuni transversale precise. Pentru o mai buna vizualizare, in unele cazuri se administreaza substanta de contrast pe cale orala sau intravenoasa.

Tomografia computerizata (CT) poate indica in cazul aderentelor peritoneale:

• dilatatia intestinala – poate semnala o obstructie cauzata de aderente;
• modificari ale peristaltismului intestinal – tranzitul incetinit al continutului digestiv poate indica prezenta aderentelor;
• prezenta lichidului peritoneal – poate fi un semn al complicatiilor asociate aderentelor;
• ingrosarea peritoneului – un posibil indicator indirect al aderentelor.

Rezonanta magnetica nucleara (RMN)

Rezonanta magnetica nucleara (RMN) este o tehnica imagistica avansata utilizata pentru investigarea afectiunilor abdominale, inclusiv a aderentelor peritoneale. Desi RMN-ul nu poate vizualiza direct aderentele, este mai sensibil decat alte metode imagistice in detectarea modificarilor peritoneului si a complicatiilor asociate.

RMN-ul foloseste un camp magnetic puternic si unde radio pentru a genera imagini detaliate ale organelor interne. Spre deosebire de tomografia computerizata (CT), RMN-ul nu foloseste radiatii ionizante, ceea ce il face o optiune mai sigura pentru pacienti. In unele cazuri, se administreaza substanta de contrast pentru o mai buna vizualizare a structurilor abdominale.

 RMN-ul poate indica in cazul aderentelor peritoneale:

• modificarile peritoneului – ingrosarea peretelui peritoneal poate indica prezenta aderentelor;
• restrictii de mobilitate a organelor – poate fi un semn indirect al aderentelor;
• obstructia intestinala partiala sau completa – vizualizarea segmentelor intestinale dilatate;
• inflamatia sau prezenta lichidului peritoneal – poate sugera aderente complexe sau complicatii.

 RMN-ul nu se recomanda pacientilor cu implanturi metalice sau claustrofobie severa.

Laparoscopia diagnostica

Laparoscopia diagnostica este cea mai precisa metoda pentru identificarea aderentelor peritoneale, deoarece permite vizualizarea directa a cavitatii abdominale. Aceasta procedura minim invaziva este utilizata atunci cand alte investigatii imagistice, precum ecografia, tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN), nu ofera suficiente informatii pentru stabilirea unui diagnostic clar.

Laparoscopia se efectueaza sub anestezie generala si implica realizarea unor mici incizii in abdomen, prin care medicul introduce un laparoscop (un tub subtire cu camera video) pentru a examina organele interne si peritoneul. In cazul in care sunt identificate aderente, acestea pot fi sectionate in timpul procedurii, daca este necesar.

Laparoscopia diagnostica poate indica in cazul aderentelor peritoneale:

• prezenta si localizarea exacta a aderentelor;
• severitatea aderentelor (subtile sau dense, fibroase);
• implicarea organelor in procesul aderential;
• eventuale complicatii, precum obstructia intestinala sau inflamatii asociate.

Tratamentul aderentelor peritoneale

Optiunile de tratament (4) depind de severitatea simptomelor si de impactul aderentelor asupra functiei organelor.

Tratament medicamentos

• antiinflamatoare si analgezice – pentru reducerea durerii;
• laxative sau prokinetice – utilizate pentru ameliorarea tulburarilor digestive in caz de obstructie partiala.

Tratament chirurgical

In cazurile severe, cand aderentele provoaca obstructie intestinala sau infertilitate, medicul poate recomanda:

• liza aderentelor laparoscopica – o interventie minim invaziva in care aderentele sunt sectionate cu ajutorul unor instrumente speciale;
• liza aderentelor prin laparotomie – interventie chirurgicala clasica, recomandata in cazurile complexe.

Tratament naturist si preventie

• hidratare corespunzatoare – consumul de apa poate ajuta la mentinerea elasticitatii tesuturilor;
• dieta bogata in fibre – pentru prevenirea constipatiei si reducerea presiunii asupra intestinelor;
• exercitii fizice usoare – stimuleaza peristaltismul intestinal si reduce riscul de obstructie;
• enzime si suplimente antiinflamatoare – cum ar fi bromelaina si quercetina, care pot reduce inflamatiile.

Aderentele peritoneale sunt o problema frecventa dupa interventii chirurgicale si afectiuni inflamatorii abdominale. Desi multe cazuri nu provoaca simptome, in situatiile severe pot aparea dureri cronice, obstructie intestinala sau infertilitate. Diagnosticul precoce si tratamentele adecvate, inclusiv metode minim invazive, pot ajuta la gestionarea acestei afectiuni si la imbunatatirea calitatii vietii pacientului.

Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor! 

Bibliografie

1. sciencedirect.com „Peritoneum Adhesion - an overview” https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/peritoneum-adhesion (accesat la 07.03.2025);

2. ncbi.nlm.nih.gov „The Future of Adhesion Prophylaxis Trials in Abdominal Surgery: An Expert Global Consensus” https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8950418/ (accesat la 07.03.2025);

3. mdpi.com „An Overview of Postoperative Intraabdominal Adhesions” https://www.mdpi.com/2077-0383/12/6/2263 (accesat la 07.03.2025);

4. jogs.org „Postoperative Abdominal Adhesions: Clinical Significance and Advances in Prevention and Management” https://www.jogs.org/article/S1091-255X(23)02219-9/pdf . (accesat la 07.03.2025).