Sindromul Gardner: cauze, simptome, tratament

Ce este sindromul Gardner?

Sindromul Gardner este o afectiune genetica rara, considerata o varianta a polipozei adenomatoase familiale (PAF). Aceasta este cauzata de mutatii ale genei APC (adenomatous polyposis coli), care joaca un rol esential in reglarea cresterii celulare [1]. 

Boala se caracterizeaza prin aparitia polipilor adenomatosi in colon si rect, avand un risc foarte mare de a evolua catre cancer colorectal daca nu sunt indepartati. In plus, sindromul Gardner determina tumori extracolonice, cum ar fi: 

• Osteoame (tumori benigne ale oaselor, frecvent localizate la nivelul craniului si maxilarului),
• Chisturi sebacee si chisturi epidermice,
• Fibroame si lipoame,
• Tumori desmoide (formatiuni fibroase agresive, care pot comprima organele interne) [2].

Deoarece sindromul Gardner se mosteneste autozomal dominant, copiii unei persoane afectate au un risc de 50% de a mosteni boala. Din acest motiv, screeningul genetic si monitorizarea precoce sunt esentiale pentru prevenirea complicatiilor severe, in special a cancerului colorectal.

Cauze si factori de risc pentru sindromul Gardner

Principala cauza a sindromului Gardner este genetica, dar iata care sunt detaliile pe care ar trebui sa le cunosti despre aceasta boala.

Cauzele sindromului Gardner

Sindromul Gardner este cauzat de mutatii ale genei APC (adenomatous polyposis coli), situata pe cromozomul 5q21. Aceasta gena are un rol esential in reglarea ciclului celular si in prevenirea cresterii necontrolate a celulelor. Cand apare o mutatie in APC, celulele devin instabile din punct de vedere genetic, ceea ce duce la dezvoltarea polipilor adenomatosi in colon si a tumorilor benigne in alte zone ale corpului.

Aceasta boala are un model de mostenire autozomal dominant, ceea ce inseamna ca o persoana afectata are 50% sanse de a transmite mutatia copiilor sai. In aproximativ 75-80% din cazuri, sindromul Gardner este mostenit de la un parinte afectat. In restul cazurilor, mutatia apare spontan (de novo), fara un istoric familial cunoscut [3].

Factori de risc

Principalul factor de risc pentru sindromul Gardner este mostenirea genetica. Daca unul dintre parinti are aceasta afectiune, riscul ca un copil sa fie afectat este foarte ridicat.

In afara de predispozitia genetica, nu exista alti factori externi cunoscuti care sa cauzeze sindromul Gardner. Totusi, anumite elemente pot influenta progresia bolii si severitatea simptomelor:

• Varsta – polipii adenomatosi incep sa apara de obicei in adolescenta sau la varsta adulta tanara (10-30 de ani).
• Istoricul familial – o forma mai severa a bolii poate fi prezenta in familiile cu multiple generatii afectate.
• Mutatia specifica a genei APC – diferite locatii ale mutatiei pot influenta numarul si agresivitatea polipilor, precum si probabilitatea de a dezvolta tumori extracolonice.
• Absenta monitorizarii medicale – persoanele nediagnosticate si netratate au un risc extrem de ridicat de a dezvolta cancer colorectal pana la varsta de 40-50 de ani [4].

Simptomele asociate sindromului Gardner

Sindromul Gardner prezinta o varietate de simptome, care pot fi clasificate in manifestari gastrointestinale si manifestari extracolonice. Simptomele pot varia in functie de severitatea bolii si de numarul de polipi sau tumori dezvoltate.

Simptome gastrointestinale

Acestea sunt legate de dezvoltarea polipilor adenomatosi in colon si rect. Daca nu sunt tratati, polipii pot deveni cancerosi. Simptomele includ:

• Diaree cronica sau alternanta diaree-constipatie – apare din cauza inflamatiei si a obstructiei partiale cauzate de polipi.
• Sangerari rectale – un simptom frecvent, cauzat de ulcerarea polipilor. Poate duce la anemie.
• Durere abdominala – apare cand polipii cresc in dimensiune si determina inflamatie sau obstructie intestinala.
• Senzatie de balonare si crampe – cauzata de acumularea de polipi si de afectarea tranzitului intestinal.
• Scadere neintentionata in greutate – apare in cazurile avansate, mai ales daca exista o transformare maligna a polipilor.

Fara indepartarea chirurgicala a polipilor, aproape 100% dintre persoanele afectate dezvolta cancer colorectal pana la varsta de 40-50 de ani [5].

Simptome extracolonice

Sindromul Gardner determina si aparitia unor tumori benigne in alte parti ale corpului, care pot duce la diverse complicatii.

Tumori osoase (osteoame)

• Se formeaza mai ales la nivelul craniului, maxilarului si mandibulei.
• Pot fi detectate pe radiografii inainte de aparitia simptomelor gastrointestinale.
• Uneori determina asimetrie faciala sau dureri locale [6].

Chisturi epidermice si lipoame

• Se localizeaza frecvent pe fata, scalp, trunchi si brate.
• Sunt nedureroase, dar pot creste in dimensiune si necesita indepartare chirurgicala [4].

Tumori desmoide

• Sunt tumori fibroase agresive, care apar adesea in peretele abdominal sau in pelvis.
• Pot comprima organele interne, provocand dureri abdominale severe si chiar obstructii intestinale.
• Desi sunt benigne, pot fi dificil de tratat din cauza recurentei frecvente [2].

Anomalii dentare

• Dentitie supranumerica (dinti in plus fata de numarul normal).
• Intarzieri in eruptia dintilor.
• Chisturi dentare si probleme de aliniere a dintilor [1].

Leziuni oculare (hiperpigmentare retiniana - CHRPE)

• Pete pigmentate la nivelul retinei, vizibile in cadrul unui examen oftalmologic.
• Nu afecteaza vederea, dar sunt un marker important pentru diagnosticul precoce [3].

Alte simptome posibile

• Oboseala cronica si paloare – cauzate de anemia provocata de sangerarile intestinale.
• Infertilitate la barbati – unele tumori desmoide pelvine pot afecta tractul reproducator.
• Risc crescut de alte tipuri de cancer – persoanele cu sindrom Gardner au o probabilitate mai mare de a dezvolta cancere la nivelul tiroidei, ficatului si pancreasului [5].

Diagnosticul in sindromul Gardner

Diagnosticul sindromului Gardner se bazeaza pe istoricul familial, examinarea clinica, investigatiile imagistice si testarea genetica. Deoarece boala este ereditara si prezinta un risc ridicat de malignitate, identificarea precoce este esentiala pentru prevenirea complicatiilor.

Evaluarea clinica si istoricul medical

Medicul va intreba despre antecedente familiale de cancer colorectal sau polipoza adenomatoasa familiala. Examinarea fizica poate identifica osteoame, chisturi sebacee, lipoame sau alte anomalii caracteristice. Un examen oftalmologic poate detecta leziuni pigmentare retiniene (CHRPE), care sunt un indicator precoce al bolii.

Teste imagistice si endoscopice

Conformarea clinica a diagnosticului se realizeaza cu ajutorul tehnicilor de imagistica medicala.

Colonoscopia

• Este cea mai importanta investigatie pentru detectarea polipilor adenomatosi in colon si rect.
• Permite biopsierea polipilor pentru analiza histologica.
• Se recomanda inceperea screeningului la varsta de 10-12 ani pentru copiii cu risc familial [4].

Radiografia si tomografia computerizata (CT) craniana si maxilara

• Folosita pentru identificarea osteoamelor (tumori osoase benigne).
• Poate evidentia anomalii dentare si structuri osoase afectate [2].

RMN si CT abdominal

• Indicat pentru detectarea tumorilor desmoide, care se dezvolta in peretele abdominal sau in pelvis.
• Util in cazurile cu dureri abdominale persistente sau suspiciune de compresie tumorala a organelor interne [6].

Examen oftalmologic (fund de ochi)

• Identificarea leziunilor pigmentare retiniene (CHRPE) poate sustine diagnosticul precoce [1].

Teste genetice

Testele genetice permit identificarea exacta a mutatiei genetice responsabile pentru simptomele pacientului si dicteaza, in continuare, masurile de supraveghere ale acestuia si de screening a rudelor sale, potential afectate de aceeasi mutatie.

Analiza genei APC

• Testul ADN detecteaza mutatiile specifice ale genei APC pe cromozomul 5q21.
• Se efectueaza printr-o proba de sange si confirma diagnosticul in cazurile suspecte.
• Testarea genetica este recomandata rudelor de gradul I ale pacientilor diagnosticati, pentru a identifica purtatorii mutatiei [2].

Testarea prenatala si diagnosticarea preimplantatorie

• In cazul familiilor afectate, se poate realiza testare genetica prenatala sau diagnostic genetic preimplantator (DGP) pentru a preveni transmiterea bolii la copii [6].

Diagnosticul diferential

Sindromul Gardner trebuie diferentiat de alte boli cu simptome similare, precum:

• Polipoza adenomatoasa familiala (PAF) – nu prezinta tumori extracolonice.
• Sindromul Turcot – asociat cu tumori cerebrale, pe langa polipoza.
• Sindromul Peutz-Jeghers – caracterizat prin polipi hamartomatosi si pigmentatie pe mucoase.
• Boala Cowden – include tumori benigne si leziuni cutanate, dar fara polipoza extinsa [5].

Tratamentul in sindromul Gardner

Deoarece sindromul Gardner este o afectiune genetica cu risc foarte mare de malignizare, tratamentul are doua obiective principale:

• Prevenirea cancerului colorectal prin indepartarea polipilor adenomatosi.
• Gestionarea tumorilor extracolonice (osteoame, chisturi, tumori desmoide) pentru a preveni complicatiile.

Tratamentul include monitorizare regulata, interventii chirurgicale si terapie medicamentoasa, in functie de severitatea simptomelor [3].

Monitorizarea si supravegherea periodica

Pacientii diagnosticati cu sindromul Gardner trebuie sa urmeze un program strict de monitorizare, pentru a preveni transformarea maligna a polipilor si aparitia complicatiilor.

• Colonoscopie anuala (incepand de la 10-12 ani) – pentru detectarea si indepartarea polipilor adenomatosi.
• Examen clinic si imagistic pentru tumori extracolonice (CT, RMN) la fiecare 1-3 ani.
• Examen oftalmologic pentru detectarea leziunilor retiniene.
• Screening genetic pentru rudele de gradul I ale pacientilor afectati [5].

Tratamentul chirurgical

Exista mai multe optiuni de tratament chirurgical pentru pacientii diagnosticati cu sindrom Gardner.

Colectomia profilactica (indepartarea colonului)

Este cea mai eficienta metoda de prevenire a cancerului colorectal, deoarece elimina riscul de transformare maligna a polipilor. Este recomandata atunci cand polipii devin prea numerosi pentru a fi indepartati individual sau in cazul unui risc crescut de cancer. Exista mai multe tipuri de interventii chirurgicale:

• Colectomie subtotala cu anastomoza ileorectala: colonul este indepartat, dar rectul este pastrat. Necesita colonoscopii frecvente pentru monitorizarea polipilor ramasi in rect.
• Proctocolectomie totala cu ileostomie: atat colonul, cat si rectul sunt indepartate, iar intestinul subtire este conectat direct la peretele abdominal (ileostomie). Se efectueaza in cazurile severe, dar afecteaza semnificativ calitatea vietii.
• Proctocolectomie totala cu anastomoza ileoanala: colonul si rectul sunt indepartate, dar se creeaza un rezervor intern din intestinul subtire, evitand necesitatea unei ileostomii permanente. Este cea mai preferata optiune pentru mentinerea functiei intestinale cat mai normala [2].

Indepartarea tumorilor extracolonice

• Osteoamele si chisturile sebacee sunt in general benigne si nu necesita tratament decat daca provoaca disconfort estetic sau functional.
• Tumorile desmoide pot fi dificil de tratat din cauza riscului de recurenta. In cazurile simptomatice, se poate opta pentru chirurgie, radioterapie sau tratament medicamentos [1].

Tratamentul medicamentos

In anumite cazuri, medicamentele pot ajuta la reducerea numarului si dimensiunii polipilor sau la controlul tumorilor desmoide.

AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) 

• Studiile au aratat ca unele medicamente din aceasta categorie pot reduce numarul de polipi din colon.
• Sunt utilizate ca tratament adjuvant, dar nu inlocuiesc necesitatea monitorizarii sau a colectomiei [5].

Medicamente pentru tumorile desmoide

• Tamoxifen (modulator selectiv al receptorilor de estrogen) – poate incetini cresterea tumorilor desmoide.
• Inhibitorii mTOR – folositi in cazurile severe.
• Chimioterapia este utilizata doar in cazurile agresive de tumori desmoide sau cancer avansat [4].

Optiuni pentru prevenirea transmiterii genetice

Pentru familiile afectate, exista posibilitatea diagnosticului genetic preimplantator (DGP), care permite selectarea embrionilor fara mutatia APC inainte de implantare in cazul fertilizarii in vitro (FIV).

Sindromul Gardner este o afectiune genetica rara, dar cu un risc extrem de ridicat de cancer colorectal si alte complicatii severe. Diagnosticul precoce, realizat prin colonoscopie, investigatii imagistice si testare genetica, joaca un rol esential in prevenirea complicatiilor. Desi nu exista un tratament curativ pentru aceasta boala, monitorizarea atenta, chirurgia profilactica si tratamentele adjuvante pot imbunatati semnificativ prognosticul pacientilor. Colectomia preventiva ramane cea mai eficienta metoda de evitare a cancerului colorectal, iar gestionarea atenta a tumorilor extracolonice este esentiala pentru mentinerea calitatii vietii. Avand in vedere caracterul ereditar al sindromului Gardner, este crucial ca rudele de gradul I ale pacientilor diagnosticati sa fie testate genetic si monitorizate constant. In acest fel, boala poate fi detectata si tratata inainte de aparitia complicatiilor grave.

Disclaimer: Acest articol are un rol strict informativ, iar informatiile prezentate nu inlocuiesc controlul si diagnosticul de specialitate. Daca te confrunti cu simptome neplacute, adreseaza-te cat mai curand unui medic. Numai specialistul este in masura sa iti evalueze starea de sanatate si sa recomande testele necesare sau masurile de tratament adecvate pentru ameliorarea simptomelor!

Surse: